citirea zidului
Pentru tiparcitirea zidului
rămas intact ca prin minune
de-a lungul istoriei
zidul din adâncul curţii
îmi scrie biografia.
are o experienţă de viaţă grozavă
stăpâneşte un orizont larg de cunoaştere
la o bere într-un moment de sinceritate
mi-a mărturisit
că unele dintre cărămizile lui
au făcut sorbona
că la începuturile carierei sale
a ocupat posturi destul de importante
că a avut şi mai are rude sus-puse
iar de la o vreme
fiind o persoană fără ambiţii mari
a renunţat chiar şi la body-guarzi
neamul zidurilor (zicea el!)
pe lângă faptul că e foarte religios
mai are şi cultul strămoşilor
fiecare zid se simte obligat şi onorat
să ţină la locul cel mai de cinste
efigia zidului chinezesc
emoţionat până la lacrimi
mi-a vorbit despre valul lui traian
(sunt veri drepţi)
despre ierihon hebron vatican
şi despre alte ziduri
care au modelat spre bine faţa lumii
(chipu-i radia o mândrie de stâncă)
discuţia devenea tot mai fascinată
dar la un moment dat – cerându-şi iertare –
zidul mi-a zis că e ora
când de obicei
se retrage la masa de scris
semne
mesajele tale până ajung la mine
au aproape toate cuvintele şterse
rămân doar câteva: piatră cuţit uitare şarpe...
(ordinea e tot timpul alta)
şi abia când le reciteşti observi consternat
că şarpele după câteva mişcări halucinante pe foaia albă
cade mort şi doar în coadă îi mai zuruie o vreme
ca un clopoţel
sahara
cuţitul se înfige adânc în pământ şi imediat se sufocă
în propria-i rugină
piatra se sfarmă în zeci de bucăţi
dar stupoare: părţile se fac mult mai mari
decât piatra însăşi
cuvântul uitare...
ce-am vrut să vă mai spun?
sunt doar în trecere
sunt doar în trecere te scuzi în faţa pietrelor
şi tăcerea lor indulgentă pare pentru moment să-ţi facă bine
sunt doar în trecere îmi beau cafeaua îmi sărut iubita
îmi notez în grabă câteva gânduri şi gata plec
sunt doar în trecere
sădesc acest pom îmi mângâi copilul şi gata
sunt doar în trecere (nu se vede?!)
îmi fumez ţigara şi-aş dori (dacă se poate)
să-mi trăiesc iluzia până la capăt
pentru că este iluzia mea
uitaţi-vă ce mult s-a ataşat de mine
rămasă singură sunt sigur că se va pierde
şi e păcat
aşa le spui pietrelor