Recrutări a 59.500 de români basarabeni din R.S.S. Moldovenească la munci forţate în perioada 26 august – 4 noiembrie 1940
Pentru tiparInstaurarea unui regim feroce de ocupaţie în teritoriile din stânga Prutului, în iunie 1940, a avut consecinţe dezastruoase pentru populaţia din acest spaţiu românesc. La 28 iunie 1940 începea un lung calvar al românilor de la est de Prut, care, nici până astăzi, nu este elucidat în toată amploarea sa de către istoriografia românească. Un aspect investigat superficial este şi cel cu referire la recrutarea la munci forţate a sute de mii de români basarabeni şi bucovineni, dintre care mulţi au murit în Siberia, regiunea Ural şi Kazahstan din cauza eforturilor extenuante, a condiţiilor vitrege de trai, a frigului, a vestimentaţiei şi încălţămintei neadecvate, a subnutriţiei, a mediului antiigienic şi a epidemiilor.
În mai mult de două luni (26 august – 4 noiembrie 1940), structurile sovietice de ocupaţie (Comitetul Central al Partidului Comunist [al bolşevicilor] din Moldova şi Consiliul Comisarilor Poporului al R.S.S. Moldoveneşti (în continuare: C.C.P.) au adoptat trei hotărâri cu privire la recrutarea a 59.500 de persoane din localităţile rurale ale R.S.S. Moldoveneşti, unde majoritatea covârşitoare a populaţiei era românească. O atare stratagemă a regimului comunist de ocupaţie nu poate fi calificată altfel decât o politică premeditată de pulverizare a elementului românesc din teritoriile dintre Prut şi Nistru, cu scopul de a diminua ponderea acesteia în raport cu grupurile minoritare rusolingve. Prezenţa masivă a populaţiei româneşti într-o regiune limitrofă cu „lumea capitalistă”, pe care regimul bolşevic intenţiona s-o distrugă „din temelii” şi, cu atât mai mult, într-o regiune disputată cu România, din care fusese amputat acest teritoriu, era apreciată de Moscova ca un real pericol şi din perspectiva unui eventual război cu „imperialismul mondial”, pe care liderii comunişti îl considerau inevitabil. Conducerea U.R.S.S. era de părerea că aceasta putea să se manifeste într-un posibil război ca o coloană a cincea, ce ar fi putut lovi din spate, punând în dificultate armata roşie. Strămutările de proporţii ale populaţiei, deportările în masă din regiunile de frontieră erau considerate măsuri preventive eficiente din perspectiva unei iminente ciocniri cu ţările din „lagărul capitalist”, din care făcea parte şi România.
La 9 iulie 1940, la nici două săptămâni de la raptul teritoriilor româneşti din stânga Prutului, Consiliul Economic de pe lângă Consiliul Comisarilor Poporului al U.R.S.S. adoptă hotărârea nr. 39, ce prevedea „recrutarea de către Comisariatul Poporului pentru industria carboniferă a 20.000 de muncitori din localităţile rurale ale Basarabiei”. Astfel, la 26 august 1940, C.C. al P.C.(b) din Moldova, împreună cu C.C.P. din R.S.S.M., decid mobilizarea a 20.000 de muncitori pentru industria carboniferă din U.R.S.S. Paradoxal, dar muncitorii sunt recrutaţi din mediul rural, unde, după cum bine se cunoaşte, oamenii practică munca pe câmp, fiind departe de îndeletnicirea mineritului. Tergiversarea punerii în aplicare a acestei hotărâri, cu aproximativ o lună şi jumătate, ar putea avea mai multe explicaţii. Principala era, se pare, lipsa unor structuri administrative în teritoriul recent anexat, care ar fi putut onora această sarcină deloc uşoară. Decizia cu privire la constituirea consiliilor executive judeţene a fost adoptată la 8 iulie 1940 (Arhiva organizaţiilor social-politice a Republicii Moldova (în continuare: AOSP RM), Fond 51, inv. 1, dosar 1, f. 11), iar constituirea Partidului Comunist (al bolşevicilor) din Moldova, în baza organizaţiei regionale de partid din fosta R.A.S.S.M. şi a C.C.P. al R.S.S.M., în baza C.C.P. al ex-R.A.S.S.M. au fost consemnate la 14 august 1940, în cadrul şedinţei Biroului Politic al C.C. al Partidului Comunist al bolşevicilor din toată Uniunea (Ibidem, f. 16).
Şi, întrucât îndeplinirea deciziei de recrutare la munci forţate a celor 20.000 de români basarabeni întârzia, executorii din capitala noii pseudostatalităţi moldoveneşti, „ctitorită” de Stalin la 2 august 1940, în urma celor trei amputări succesive – a nordului şi sudului Basarabiei, precum şi a celor 8 raioane dintre cele 14 ale R.A.S.S.M., prin hotărârea lor din 26 august, au dispus noilor structuri de partid şi administrative (judeţene şi raionale) să ducă la bun sfârşit, fără întârziere, acest prim episod dramatic din nenumărate altele ce urmau să se producă – cel cu privire la „smulgerea” a zeci de mii de persoane inocente din satele basarabene, pentru a fi transformaţi în sclavi ai secolului XX, cu toate consecinţele cumplite ale unui atare destin. Întreaga operaţiune urma să se încheie până la 1 octombrie 1940, adică în decurs de o lună (Ibidem, dosar 3, f. 3). Pentru a asigura reuşita unei asemenea iniţiative într-un termen record, s-a dispus ca preşedinţii comitetelor executive judeţene şi secretarii comitetelor judeţene de partid să întreprindă toate măsurile necesare pentru îndeplinirea obiectivului propus. Astfel, în regim de urgenţă, aceştia urmau să remită sarcini concrete conducerii raioanelor din cele şase judeţe şi să asigure o mediatizare amplă a campaniei de recrutare prin intermediul presei periodice, radioului, adunărilor şi cinematografelor. Respectiva hotărâre prevedea, în plus, ca în cadrul şedinţelor consiliilor executive judeţene să fie examinată, periodic, desfăşurarea operaţiunii, luându-se, de fiecare dată, decizii concrete, menite să-i asigure succesul. Consiliile executive judeţene erau obligate să informeze cu regularitate Consiliul Comisarilor Poporului al R.S.S.M. despre modul de executare a hotărârii. Preşedinţii comitetelor executive judeţene şi secretarii comitetelor judeţene de partid, „în virtutea importanţei acestei sarcini”, purtau o răspundere personală pentru executare. În conformitate cu decizia în cauză, redactorii ziarelor judeţene şi raionale erau obligaţi să relateze cu regularitate despre importanţa operaţiunii şi despre modul în care se desfăşura în teritoriu. (Informaţii privind numărul de persoane strămutate din fiecare judeţ vezi în Ibidem, f. 43-44.)
La două săptămâni după adoptarea deciziei din 26 august 1940, autorităţile sovietice de ocupaţie decid să recruteze un nou contingent numeros de basarabeni pentru munci în minele de cărbune, pe şantierele de construcţii şi în industria siderurgică a U.R.S.S. De data aceasta era vorba de 36.500 de basarabeni, supuşi mobilizării din zona rurală a celor şase judeţe ale R.S.S.M. – Bălţi, Soroca, Orhei, Chişinău, Tighina şi Cahul. Noua hotărâre a C.C. al P.C.(b) din Moldova şi a C.C.P. al R.S.S.M., adoptată la 10 septembrie 1940, se numea: „Despre recrutarea muncitorilor din judeţele R.S.S. Moldoveneşti pentru industriile carboniferă şi cea siderurgică, precum şi pentru construcţii” (Ibidem, dosar 6, f. 13), ca urmare a unei decizii luate de către Consiliul Economic de pe lângă Consiliul Comisarilor Poporului al U.R.S.S. din 28 august 1940. Cele mai multe persoane condamnate la recrutare proveneau din judeţul Tighina (Bender) – 10.250 de oameni. Clasamentul era continuat de judeţele Orhei, cu 7.250 de persoane, apoi judeţul Cahul – cu 7.000, judeţul Soroca – cu 6.000, judeţul Chişinău – cu 5.000 şi Bălţi – cu 1.000 de oameni. (Despre numărul de persoane recrutate din cele şase judeţe şi repartizarea lor pe sectoare vezi: dosar 6, f. 13-14.)
În decurs de doar 5 zile de la data emiterii acestei hotărâri, adică până pe 15 septembrie 1940, urmau să plece primele garnituri de tren, cu primul contingent numeros de români basarabeni – 8.000 de persoane: dintre care 6.000 aveau ca destinaţie şantierele de construcţie, iar 2.000 – uzinele siderurgice. Al doilea contingent important – de 14.000 de persoane – avea să părăsească Basarabia la 1 octombrie, adică în 20 de zile de la emiterea hotărârii cu pricina, dintre care 12.000 trebuiau să ajungă pe şantierele de construcţii, iar 2.000 – în secţiile cu furnale ale uzinelor siderurgice. Şi, în sfârşit, ultimele eşaloane vor lua la bord 12.000 de basarabeni, care aveau ca punct de destinaţie şantierele de construcţii din partea răsăriteană a imperiului sovietic.
Hotărârea din 10 septembrie mai stabilea instrucţiuni concrete Căilor Ferate Chişinău, printre care obligaţiunea de a asigura cele trei comisariate unionale cu suficiente garnituri de tren, adaptate pentru „transportarea pe calea ferată a muncitorilor”.
Responsabil pentru supravegherea îndeplinirii prevederilor respectivei hotărâri a fost numit vicepreşedintele C.C.P. al R.S.S. Moldoveneşti, Fiodor Iliynsky (Ibidem).
La 4 noiembrie 1940 C.C. al P.C.(b) din Moldova, împreună cu C.C.P. din R.S.S.M., adoptă a treia hotărâre cu privire la recrutarea unui nou contingent de locuitori din spaţiul rural al teritoriului proaspăt încorporat în imperiul sovietic. De data aceasta era vorba de 3.000 de basarabeni din trei judeţe din zonele de nord şi centru ale R.S.S.M. – Bălţi, Soroca şi Orhei, câte o mie din fiecare judeţ, mobilizaţi de către Comisariatul Poporului pentru construcţia uzinelor de hidroliză şi de sulfit-spirt (Ibidem, dosar 13, f. 17). Respectiva hotărâre îi obliga pe secretarii comitetelor judeţene de partid şi pe preşedinţii consiliilor judeţene executive să efectueze o verificare minuţioasă a modului de recrutare a forţei de muncă, pentru a nu admite implicarea „unor persoane nesănătoase fizic şi a minorilor” (Ibidem). Acest avertisment nu era deloc întâmplător: în primele două mari recrutări au fost strămutate multe persoane cu handicap fizic, dar şi minori, categoriile de persoane cele mai expuse multiplelor pericole. De fapt, nu acest aspect interesa autorităţile comuniste din R.S.S.M., ci faptul că transportarea minorilor şi a persoanelor cu handicap la asemenea distanţe era inutilă şi păguboasă, deoarece respectivii erau ineficienţi la locul de muncă şi, din punct de vedere fizic, nu puteau face faţă volumului mare de lucru pe care îl solicitau responsabilii de pe şantierele de construcţii sau din uzine.
Cel de-al patrulea document demonstrează cu prisosinţă dezastrul provocat de aceste politici antiumane. Actul, spre deosebire de celelalte, nu are o paternitate dublă, ci una singulară, fiind opera Biroului Comitetului Central al Partidului Comunist (b) din Moldova. La şedinţa acestui organism din 29 noiembrie 1940 a fost examinată chestiunea cu privire la modul de desfăşurare a „recrutării organizate a forţei de muncă din Moldova pentru industria U.R.S.S.”. Au fost audiate mai multe persoane responsabile de îndeplinirea sarcinii de mobilizare a basarabenilor pentru şantierele de construcţii, minerit şi la întreprinderile industriale (Ibidem, dosar 19, f. 63).
În consecinţă, s-a constatat că verificările cu privire la modul de îndeplinire a hotărârilor C.C. al P.C.(b)M şi C.C.P. al Moldovei din 26.VIII, 10.IX şi 4.XI-1940 referitor la mobilizarea organizată a forţei de muncă pentru industria U.R.S.S. „se execută total nesatisfăcător (de fapt, dintre cele 77.000 de persoane planificate au fost trimise 56.356 de persoane)”. (În acest context, trebuie să precizăm că primele trei hotărâri, la care ne-am referit, prevedeau recrutarea a 59.500 de persoane şi nu a 77.000, după cum se menţionează în procesul-verbal.) Erau vizaţi, mai ales, secretarii comitetelor judeţene şi raionale ale P.C.(b)M, dar şi liderii locali de partid, şi împuterniciţii comisariatelor poporului (Ibidem, f. 63-64).
Liderii comunişti, delegaţi la Chişinău în iunie 1940, au fost nevoiţi să constate că întreaga operaţiune de recrutare a românilor basarabeni din perioada 26 august – sfârşitul lui noiembrie s-a soldat cu un eşec lamentabil. În textul hotărârii se menţiona că „o atare metodă păguboasă de selectare a cadrelor a avut drept consecinţă revenirea, în Moldova, în perioada dintre 9.X şi 28.XI.1940 a 5.110 persoane din rândul celor trimişi pe şantiere şi în mine” (Ibidem). Revenirea acestor norocoşi acasă, în Basarabia, a însemnat că întreaga populaţie din acest teritoriu a aflat, în scurt timp, adevărul despre condiţiile infernale în care erau obligaţi să muncească persoanele recrutate, ceea ce a determinat ulterior ca românii basarabeni să opună rezistenţă faţă de politicile promovate de autorităţile sovietice de ocupaţie: refuzul de a fi recrutat sau fuga în masă din regiunile cu pricina.
Pentru a redresa, cât de cât, starea de lucruri în acţiunile de recrutare şi pentru a evita, pe viitor, noi evadări ale persoanelor aduse pe şantierele, la întreprinderile şi în minele din Siberia şi regiunea Ural, Biroul C.C. al P.C.(b) din Moldova a întreprins o serie de măsuri. Astfel, secretarii comitetelor judeţene şi raionale ale P.C.(b)M, preşedinţii comitetelor executive judeţene şi raionale erau obligaţi să nu admită nicio lacună „în munca de recrutare a forţei de muncă” şi să garanteze executarea „întocmai a deciziilor C.C şi al C.C.P. din Moldova cu privire la mobilizarea organizată a forţei de muncă”. Aceştia erau coordonaţi de comisarul poporului pentru Controlul de stat, Andrei Butko, şi procurorul republicii, Serghei Bondarciuk. Pentru garantarea unei operativităţi în activitatea de mobilizare a forţei de muncă în judeţe şi raioane şi a „sporirii responsabilităţii împuterniciţilor” se recomanda comisariatelor populare unionale reducerea „personalului excesiv al subdiviziunilor împuterniciţilor”. Comisariatului poporului pentru ocrotirea sănătăţii din R.S.S.M. i se sugera „să asigure, prin intermediul subdiviziunilor sale judeţene şi raionale, o verificare medicală minuţioasă a persoanelor recrutate pentru munci în industrie, neadmiţând trimiterea unor persoane inapte pentru munca fizică”. Autorităţile comuniste de la Chişinău au formulat, pe final, o solicitare către C.C. al P.C.(b) din toată Uniunea prin care acesta „să oblige Comisariatul poporului pentru industria cărbunelui, Comisariatul poporului pentru industria petrolului, Comisariatul poporului pentru construcţii, Comisariatul poporului pentru industria siderurgică să adopte măsurile necesare pentru crearea condiţiilor de statornicire la locurile de muncă a muncitorilor sosiţi din fosta Basarabie”. Este evident că aceasta însemna înăsprirea măsurilor de supraveghere a persoanelor recrutate, pentru a diminua sau chiar a exclude evadarea acestora, pentru a împiedica răspândirea informaţiei veridice despre ororile prin care le-a fost dat să treacă, periclitând, în felul acesta, succesul autorităţilor sovietice de ocupaţie în desfăşurarea viitoarelor campanii de recrutare a românilor basarabeni (Ibidem).
HOTĂRÂREA
CONSILIULUI COMISARILOR POPORULUI R.S.S. MOLDOVENEŞTI şi a COMITETULUI CENTRAL al P.C. (b) din MOLDOVA
din 26 august 1940
„Despre recrutarea muncitorilor pentru industria cărbunelui din U.R.S.S.”
În conformitate cu hotărârea Consiliului Economic de pe lângă C.C.P. al Uniunii R.S.S. nr. 39 din 9.VII.1940 „Despre recrutarea de către Comisariatul Poporului pentru Industria Cărbunelui al U.R.S.S. din localităţile rurale ale Basarabiei a 20.000 de muncitori”, Consiliul Comisarilor Poporului al R.S.S. Moldoveneşti şi C.C. al P.C.(b)M DECID:
1. Recrutarea să se efectueze pe judeţe, în ordinea următoare:
Bălţi – 4.000 de persoane; Bender – 3.000 de persoane; Cahul – 3.000 de persoane; Chişinău – 3.000 de persoane; Orhei – 3.000 de persoane; Soroca – 4.000 de persoane.
2. A obliga preşedinţii comitetelor executive judeţene şi secretarii comitetelor judeţene ale P.C.(b) din Moldova să adopte măsurile necesare pentru asigurarea executării în fiecare „voloste” a sarcinii privind recrutarea muncitorilor nu mai târziu de 1 octombrie 1940, populaţia fiind anunţată pe larg despre recrutarea muncitorilor prin intermediul presei periodice, radioului, adunărilor, cinematografelor.
3. În şedinţele comitetelor executive să fie examinat, cu regularitate, modul de desfăşurare a recrutării muncitorilor şi să fie adoptate măsurile concrete, necesare pentru îndeplinirea acestei sarcini.
4. Având în vedere importanţa acestei munci de recrutare a muncitorilor pentru industria carboniferă, răspunderea personală pentru îndeplinirea respectivei activităţi să le revină preşedinţilor comitetelor executive judeţene şi secretarilor comitetelor judeţene de partid.
5. Redactorii publicaţiilor periodice republicane, precum şi ai ziarelor judeţene şi de „voloste”, să asigure mediatizarea sistematică a importanţei şi a desfăşurării recrutării muncitorilor pentru industria carboniferă.
6. Direcţia subdiviziunilor miliţiei R.S.S. Moldoveneşti, în decurs de trei zile din momentul recepţionării de la responsabilii Industriei carbonifere a documentelor [persoanelor recrutate din R.S.S.M.], să perfecteze permisele de reşedinţă pentru muncitorii recrutaţi pentru raioanele unde se află respectivele întreprinderi.
7. Direcţia căilor ferate Chişinău, în baza cererilor reprezentanţilor Industriei carbonifere, să pună la dispoziţie la timp garnituri de tren, adaptate pentru transportarea pe calea ferată a muncitorilor.
8. Comisarul poporului pentru comerţ, tov. Akimov, să asigure centrele de concentrare a muncitorilor cu gherete cu produse alimentare şi cu apă fierbinte, iar pentru garniturile de tren să fie distribuite produse alimentare pentru întreaga călătorie.
9. Comisarul poporului pentru ocrotirea sănătăţii, tov. Babanov, să asigure rapida examinare medicală a muncitorilor ce urmează să fie trimişi la întreprinderi, iar garniturile de tren să fie suplimentate cu personal medical.
10. Comitetele executive judeţene să informeze Consiliul Comisarilor Poporului al R.S.S.M. despre modul cum se execută această directivă.
11. Controlul asupra executării acestei hotărâri se încredinţează locţiit. preşed. C.C.P. a R.S.S.M., tov. Fiodor Iliynsky.
Preşedintele Consiliului Comisarilor Poporului al R.S.S. Moldoveneşti
(semnătura) /Konstantinov/
Secretarul C.C. al P.C.(b) din Moldova (semnătura) /Borodin/
(scris de mână: Gosplan (semnătura indescifrabilă) Tuturor Comitetelor judeţene ale P.C.(b)M (11)
A.O.S.P., Fond 51, inv.1, dosar 3, f. 43-44
HOTĂRÂREA
CONSILIULUI COMISARILOR POPORULUI R.S.S. MOLDOVENEŞTI şi a COMITETULUI CENTRAL al P.C. (b) din MOLDOVA
10.IX.1940
„Despre recrutarea muncitorilor din judeţele R.S.S. Moldoveneşti pentru industriile cărbunelui, extracţiei minereurilor şi cea a construcţiilor.”
În corespundere cu hotărârea Consiliului Economic de pe lângă Consiliul Comisarilor Poporului U.R.S.S. din 28 august 1940, Consiliul Comisarilor Poporului al R.S.S. Moldoveneşti şi C.C. al P.C.(b)M AU DECIS:
1. Ca o completare a hotărârii Consiliului Comisarilor Poporului al R.S.S. Moldoveneşti şi C.C. al P.C.(b)M din 27 august, nr. 55, să se efectueze o recrutare suplimentară a muncitorilor în judeţele R.S.S.M. în următoarea formulă:
Pentru Comisariatul Poporului pentru industria carboniferă din judeţul Bălţi – 1.000 de persoane; judeţul Soroca – 1.000 de persoane; judeţul Orhei – 1.750 de persoane; judeţul Bender (Tighina) – 1.750 de persoane.
Pentru Comisariatul Poporului pentru industria construcţiilor din judeţul Soroca – 5.000 de persoane; judeţul Cahul – 7.000 de persoane; judeţul Orhei – 5.500 de persoane; judeţul Chişinău – 5.000 de persoane; judeţul Bender (Tighina) – 4.500 de persoane.
Pentru Comisariatul Poporului pentru industria siderurgică din judeţul Bender (Tighina) – 4.000 de persoane.
2. A-i obliga pe preşedinţii comitetelor executive judeţene şi pe secretarii comitetelor judeţene de partid să asigure îndeplinirea sarcinii de recrutare a muncitorilor în următoarele termene:
Pentru Comisariatul Poporului pentru industria carboniferă –1 octombrie*.
Pentru Comisariatul Poporului pentru construcţii – către 15 septembrie 6.000 de persoane; către 1 octombrie – 12.000 de persoane; către 15 octombrie – 13.000 de persoane.
Pentru Comisariatul Poporului pentru industria siderurgică – către 15 septembrie 2.000 de persoane; către 1 octombrie – 2.000 de persoane.
3. Comitetele executive judeţene şi comitetele de partid judeţene, în regim de urgenţă, să indice „volostile” şi satele în care recrutarea să se efectueze doar pentru un singur comisariat (Comisariatul Poporului pentru industria cărbunelui, Comisariatul Poporului pentru construcţii, Comisariatul Poporului pentru industria siderurgică). Populaţia să fie amplu informată privind recrutarea muncitorilor prin intermediul presei periodice, radioului, adunărilor, cinematografelor.
4. Direcţia căilor ferate Chişinău se obligă ca, în baza solicitărilor prezentate de către reprezentanţii Comisariatelor Poporului pentru industria carboniferă, pentru construcţii, pentru industria siderurgică, să furnizeze la timp garnituri de tren, suficient de bine utilate pentru transportarea muncitorilor.
Preşedintele Consiliului Comisarelor Poporului R.S.S. Moldoveneşti (semnătura) /Konstantinov/
A.O.S.P., Fond 51, inv.1, dosar. 6, f. 13-14
* În documentul original nu este precizat numărul persoanelor ce urmau a fi recrutate către 1 octombrie 1940 din R.S.S.M. pentru acest comisariat. De asemenea, numărul persoanelor ce urmau a fi mobilizate în comisariatul pentru construcţii este greşit.
** Ca ipoteză: se pare că Hotărârea nr. 55 din 27 august 1940 este o transcriere a actului adoptat la 26 august. Nu excludem faptul că în textul publicat la 27 august conducerea comunistă de la Chişinău să fi operat nişte schimbări eronate ale cifrelor iniţiale şi, în felul acesta, s-a ajuns la cifra de 77.000 de persoane recrutate.
STRICT SECRET
DESPRE RECRUTAREA FORŢEI DE MUNCĂ DIN R.S.S. MOLDOVENEASCĂ
Pentru Comisariatul Poporului pentru construcţii al U.R.S.S.
/Hotărârea Consiliului Comisarilor Poporului al R.S.S. Moldoveneşti şi a C.C. al P.C.(b)M din 4 noiembrie 1940/
A-i obliga pe secretarii comitetelor judeţene ale P.C.(b) din Moldova şi pe preşedinţii consiliilor executive judeţene să asigure recrutarea forţei de muncă din judeţele R.S.S. Moldoveneşti pentru Comisariatul Poporului pentru construcţii al U.R.S.S. pentru construcţia uzinelor de hidroliză şi de sulfit-spirt, după cum urmează:
Bălţi – 1.000 de persoane; Soroca – 1.000 persoane; Orhei – 1.000 persoane. Total: 3.000 de persoane.
A obliga secretarii comitetelor judeţene ale P.C.(b) din Moldova şi pe preşedinţii consiliilor executive judeţene din judeţele Bălţi, Soroca şi Orhei să asigure o supraveghere strictă a recrutării forţei de muncă pentru a nu admite mobilizarea unor persoane cu handicap fizic şi a minorilor.
Preşedintele Consiliului Secretarul C.C. al P.C.(b)M R.S. Moldoveneşti
/Konstantinov/ semnătura semnătura /Borodin/
Cu cerneală este scris: tov. Alioşin, consiliilor judeţene Bălţi, Soroca, Orhei (39)
A.O.S.P., Fond 51, inv.1, dosar 13, f. 17
PARTIDUL COMUNIST (al bolşevicilor) din MOLDOVA
COMITETUL CENTRAL
Procesul verbal nr. 16, punctul 17, din 29 noiembrie 1940
Despre mobilizarea organizată a forţei de muncă din Moldova pentru industria U.R.S.S.
Au fost audiaţi: tovarăşii Salâi, Mukamel, Monastârski, Lemeşenko, Stolinski, Soloviov, Şarov, Seidin, Borodin.
S-A DECIS:
În urma verificărilor s-a stabilit că hotărârile C.C. P.C.(b)M şi C.C.P. al Moldovei din 26.VIII, 10.IX şi 4.XI-1940 despre mobilizarea organizată a forţei de muncă pentru industria U.R.S.S. se execută total nesatisfăcător (dintre cele 77.000 de persoane planificate au fost trimise pentru industrie 56.356 de persoane).*
Secretarii comitetelor judeţene şi raionale ale P.C.(b)M nu au acordat o importanţă politică acestei măsuri deosebit de însemnate, s-au eschivat de la coordonarea respectivei acţiuni, nu au verificat activitatea împuterniciţilor pentru mobilizarea forţei de muncă şi, în consecinţă, în echipele împuterniciţilor pentru mobilizarea forţei de muncă ale unor comisariate ale poporului au pătruns elemente străine şi duşmănoase.
Împuterniciţii comisariatelor poporului, încredinţând misiunea de racolare unor persoane neverificate şi care nu inspirau încredere, au admis recrutarea în rândul muncitorilor, care urmau să fie trimişi pe şantiere şi în mine, a bătrânilor, bolnavilor, minorilor şi a altor persoane inapte pentru munca fizică. O atare metodă păguboasă de selectare a cadrelor a avut drept consecinţă revenirea, în Moldova, în perioada dintre 9.X şi 28.XI.1940 a 5.110 persoane din rândul celor trimişi pe şantiere şi în mine. Părăsirea samavolnică a locurilor de muncă constituie o consecinţă a faptului că şefii de şantiere şi mine nu erau pregătiţi pentru primirea muncitorilor ce soseau din f.[osta] Basarabie şi nu le-au creat acestora condiţii de muncă. (Stritrest nr. 29, nr. 44 şi altele)
C.C. al P.C.(b) din Moldova DECIDE:
1. A obliga secretarii comitetelor judeţene, raionale ale P.C.(b)M, preşedinţii comitetelor executive judeţene şi raionale să elimine, în regim de urgenţă, lipsurile menţionate în munca de racolare a forţei de muncă pentru industrie şi să asigure executarea deciziilor C.C şi al C.C.P. din Moldova cu privire la mobilizarea organizată a forţei de muncă.
A încredinţa C.C.P. al Moldovei să supună unui control riguros efectuarea acestei activităţi de către comitetele executive raionale şi de către împuterniciţii comisariatelor poporului.
2. A însărcina comisarul poporului pentru Controlul de stat, tov. Andrei Butko, şi procurorul republicii, tov. Serghei Bondarciuk, să verifice activitatea împuterniciţilor comisariatelor poporului şi a organizatorilor muncii de racolare a forţei de muncă în raioane şi sate pentru ca persoanele care s-au făcut vinovate de o atitudine iresponsabilă şi criminală faţă de misiunea încredinţată să fie trase la răspundere.
3. În scopul asigurării operativităţii şi sporirii responsabilităţii împuterniciţilor pentru activitatea de recrutare a forţei de muncă în judeţe şi raioane, a reducerii personalului excesiv al subdiviziunilor împuterniciţilor, să-i oblige pe împuterniciţii comisariatelor populare să solicite comisariatelor revizuirea acestor subdiviziuni şi a personalului.
4. A obliga Comisariatul poporului pentru ocrotirea sănătăţii din Moldova să asigure, prin intermediul subdiviziunilor sale judeţene şi raionale, o examinare medicală minuţioasă a persoanelor recrutate pentru munci în industrie, neadmiţând trimiterea unor persoane inapte pentru munca fizică.
5. A solicita C.C. al P.C.(b) din toată Uniunea să oblige Comisariatul poporului pentru industria cărbunelui, Comisariatul poporului pentru industria petrolului, Comisariatul poporului pentru construcţii, Comisariatul poporului pentru industria siderurgică să adopte măsurile necesare pentru crearea condiţiilor de statornicire la locurile de muncă a muncitorilor din f.[osta] Basarabie.
Secretarul C.C. al P.C.(b) al Moldovei (semnătura) (Salogor)
A.O.S.P., Fond 51, inv.1, dosar 19, f. 63-64
* Se pare, totuşi, că cifra de 77.000 de persoane, mobilizate din R.S.S.M. pentru munci forţate, în perioada 26 august – 4 noiembrie 1940, este imprecisă. Numărul exact al românilor basarabeni, sechestraţi de autorităţile sovietice de ocupaţie în perioada 26 august – 4 noiembrie pentru munci în regiunea Ural şi în Siberia, este de 59.500 de persoane.