Lidia Lipcovscaia – figură marcantă a teatrului liric basarabean
Pentru tipar;)
În peisajul reprezentanţilor de vază ai artei interpretative basarabene, în calitate de remarcabil înaintaş al genului lirico-dramatic, considerat un „produs” al teatrului muzical din Basarabia, se distinge figura sopranei Lidia Lipcovscaia, personalitate de excepţie de la începutul veacului trecut, care a dus faima meleagurilor noastre în lumea întreagă, Basarabia fiind, de altfel, dintotdeauna o „pepinieră de vocalişti, care au evoluat pe cele mai mari scene ale lumii”.
Răsfoind presa vremii, memoriile unor iluştri artişti sau chiar culegând din amintirile unor martori, încercăm să surprindem caracterul polivalent al acestei personalităţi.
Lidia Lipcovscaia, nume emblematic pentru opera basarabeană, de-a lungul unei cariere relativ îndelungate – debut în 1900, la vârsta de 16 ani, la Sankt Petersburg, în Rigoletto de G. Verdi şi spectacolul de adio Manon de Massenet, în 1937 – se impune cu o activitate artistică de nivel mondial. Artista a cântat la Milano, Torino, Londra, Paris, Stockholm, Viena, Monte Carlo, Praga, Hamburg, Berlin, Moscova, Roma, Montréal, Budapesta, Tokio, Bucureşti, Cluj, în majoritatea teatrelor spaniole, în cele ale Americii de Sud şi ale Australiei etc. Un palmares impresionant de roluri principale (62 la număr) le-a interpretat pe cele mai mari scene din întreaga lume. În plus, profesoara Lidia Lipcovscaia a îndrumat şi a format pleiade de cântăreţi în Basarabia, România sau Beirut, mulţi dintre ei ajungând vedete internaţionale, precum Tamara Ciobanu, Garbis Zorbian, Arta Florescu sau Virginia Zeani.
Celebra cântăreaţă de operă, soprană de excepţie şi profesoară talentată, Lidia Lipcovscaia s-a născut la 28 aprilie 1884, în familia profesorului Iakob Lipcovschi, în satul Babin, judeţul Hotin. Calităţile sale vocale au fost apreciate de la o vârstă fragedă. în luna august 1896 Lidia Lipcovscaia este admisă la Gimnaziul de fete „Mariinsky” din Kameneţ-Podolsk. La scurt timp după înscrierea în corul bisericesc al gimnaziului, localnicii remarcaseră timbrul său care suna ca un cristal. După absolvirea gimnaziului, în anul 1901, se înscrie la Conservatorul Imperial din Petersburg (1903-1906), unde studiază canto cu profesoara N. A. Ireţkaia.
Anii de studii, fructificarea talentului, dar şi munca asiduă au dat roadele aşteptate: proaspăt absolventă a Conservatorului, Lidia Lipcovscaia, la invitaţia Direcţiei Teatrelor Imperiale, debutează pe scena celebrului Teatru „Mariinsky” cu partiţiunea Gildei din opera Rigoletto de G. Verdi. Debutul a avut loc în luna aprilie 1906 şi deja în luna mai tânăra interpretă semnează un contract cu această instituţie. După un an petrecut la Teatrul „Mariinsky”, Direcţia Teatrelor Imperiale îi oferă Lidiei Lipcovscaia o bursă de studii în Italia, unde se perfecţionează la „Scala” din Milano, studiind repertoriul de belcanto cu dirijorul Vittorio Vanzo.
În urma neînţelegerilor cu direcţia teatrului, în anul 1909, pe data de 19 aprilie, Lidia Lipcovscaia pleacă la Paris, unde îşi începe, de fapt, faimoasa carieră internaţională.
În anul 1911, după succesul din America şi Europa, artista semnează un contract de doi ani cu Direcţia Teatrelor Imperiale, devenind iarăşi pentru un an solistă în trupa Tetrului „Mariinsky”, apoi în anii 1914-1915 – solistă a Teatrului muzical-dramatic din Petersburg. În această perioadă interpreta cântă alături de: Feodor Șaleapin, D. Smirnov şi Baklanov la Sankt Petersburg; este invitata lui S. Deaghilev la Paris în cadrul „Stagiunilor ruseşti”; susţine turnee la teatrele din Boston, Chicago şi New York, unde are ocazia să cânte în mai multe spectacole alături de cunoscutul tenor Enrico Caruso. La unul dintre concertele susţinute pe scena „Metropolitanului”, şi anume La Bohème de G. Puccini, surpriza serii a fost chiar prezenţa compozitorului în sală.
În urma evenimentelor din anul 1917, Lidia Lipcovscaia părăseşte Rusia.
Începând cu anul 1920, după numeroasele turnee prin întreaga lume, se întoarce în fiecare an acasă, unde susţine o serie de concerte şi spectacole în oraşele şi satele din Basarabia.
Un important capitol din viaţa sa a fost legat de România, în special de capitala acesteia. În memoriile sale, Lidia Lipcovscaia îşi amintea despre Bucureşti: „Eram atrasă de acest oraş, în primul rând, datorită primirii călduroase cu care am fost întâmpinată la opera română; în al doilea rând, fiind născută în Basarabia, mă simţeam la Bucureşti ca acasă”. Chiar de la primele spectacole pe scena operei române publicul bucureştean a aclamat-o cu mare entuziasm şi admiraţie. Spectacolele cu Lidia Lipcovscaia pe scena lirică din Bucureşti erau adevărate evenimente, având întotdeauna titulatura de spectacole extraordinare. Lidia Lipcovscaia a fost atrasă de acest oraş şi de opera română din Bucureşti, unde avea mulţi prieteni şi admiratori, fără a exclude acele tinere voci pe care le-a format şi îndrumat doamna Lipcovscaia. Mulţi dintre tinerii cântăreţi, ghidaţi în ale muzicii de Domnia Sa, ajung prim-solişti la cele mai faimoase teatre de operă din lume. Tradiţia şi şcoala Lidiei Lipcovscaia, dar şi personalitatea sa puternică au lăsat o amprentă călăuzitoare în arta lirică românească.
Era o onoare să cânţi alături de Lidia Lipcovscaia, de aceea mulţi dintre foştii colegi de scenă nu ezită să amintească cu drag de soprana Lidia Lipcovscaia în memoriile lor sau în articolele de specialitate. Mezzosoprana Maria Snejina, primadonă a Operei din Bucureşti, alături de care a cântat în mai multe reprezentaţii, îşi aminteşte în cartea sa de memorii despre ziua în care a cunoscut-o pe Lidia Lipcovscaia: „...atunci ne-a vizitat pentru prima dată marea cântăreaţă Lidia Lipcovscaia, coloratură cu renume mondial. Ea a cântat la noi spectacole în mai multe reprize. La 18 noiembrie 1924 a cântat în Lakmé de Delibes cu tenorul Romano Ciaroff, în rolul lui Gerald, cu basul George Folescu, în rolul lui Nilakantha, şi cu mine, în rolul Malicăi (...).
Ce putem spune despre Lidia Lipcovscaia? Recunoaşterea ei pe plan mondial probează valoarea acestei minunate cântăreţe. De exemplu, numai la „Metropolitan House” a cântat şapte ani de-a rândul, după care a revenit în Europa, unde şi-a continuat strălucita-i carieră. Afară de dulceaţă în glas, gingăşie în mişcări, joc inteligent şi graţios şi şcoala superioară de canto avea şi un fizic foarte plăcut. Era creată pentru roluri de coloratură, vocea ei mică confirmând că nu e întotdeauna nevoie de o voce mare ca să faci carieră mondială”1.
Primul contact cu publicul din România s-a produs în august 1924. Ziarul „Rampa” scria: „Celebra cântăreaţă Lidia Lipcovscaia, sosită la Chişinău să-şi viziteze părinţii, a susţinut acolo două concerte, care i-au adus un mare succes. Din Chişinău artista pleacă într-un turneu prin Ţările Baltice şi la Varşovia. Trecând prin Sinaia, a susţinut şi acolo două concerte”. Acelaşi ziar mai relatează că: „La primul concert al său a fost puţin public, deoarece numele său nu era foarte cunoscut publicului din România, concertul având totuşi mare succes. În schimb, al doilea concert a fost un adevărat triumf, fiecare lucrare din program fiind bisată de mai multe ori la cererea publicului, concertul terminându-se mult după miezul nopţii”2.
După succesul răsunător pe care l-a avut Lidia Lipcovscaia la Sinaia, Opera din Bucureşti semnează un contract cu artista pentru o serie de spectacole în stagiunea 1924-1925.
După spectacolul La Traviata de G. Verdi, din 2 decembrie 1924, „Rampa” publică un articol semnat de L. Kar, în care autorul relata că: „Jocul de scenă patetic, expresia intensă şi gesturile de o sculpturală armonie fac din Lidia Lipcovscaia una dintre cele mai distinse figuri artistice ale epocii”3.
Muzica trecută prin personalitatea sa apare ca transfigurată în toată măreţia ei şi, deşi Lidia Lipcovscaia îşi pune întotdeauna pecetea propriei firi uriaşe pe tot ceea ce cânta, ea păstrează totuşi un respect absolut pentru gândirea compozitorului. Se pare că această consideraţie a fost reciprocă în cazul colaborării sale cu compozitorul Jules Massenet. Într-un alt articol din acelaşi ziar prestigios „Rampa”, 26 noiembrie 1924, intitulat Ce părere avea Massenet despre Lidia Lipcovscaia, semnatarul dezvăluie următoarele: „Ziarele, relevând triumful nemaipomenit obţinut vineri seara la Opera Română de dna L. Lipcovscaia, sunt unanime în a arăta că celebra primadonă a fost «ideală» în acest rol.
Având ieri ocaziunea de a foileta un album de autografe celebre, care aparţine divinei artiste, am dat peste o scrisoare a lui Jules Massenet, scrisoare care sună astfel: «Ma chère petite, / Quand j’ai composé Manon, vous n’y étiez pas ancore née, ou en tout cas, je ne vous connaissais pas. Mais, en composant Manon, j’ai certeinement rêvé de vous, Massenet».
Apoi compozitorul a revăzut toată partiţia Thais, pentru dna Lipcovscaia”.
Peste ani cronicarul „Rampei”, Al. Petrovici, oferea detalii extrem de interesante despre evoluţia minunatei artiste pe scenele româneşti, menţionând că „Dintre toate cântăreţele străine care s-au perindat în ultimii zece ani pe la noi, e fără îndoială că Lidia Lipcovscaia a cântat cel mai mult şi e aceea care s-a bucurat de simpatia publicului”4.
În multiplele sale interviuri Lidia Lipcovscaia spunea că vocea umană este o forţă cu ajutorul căreia poţi influenţa omul, ajungând la cugetul şi sufletul fiecăruia. Marea artistă reuşea să abordeze lucrurile de o manieră aparte. Trecea totul prin filtrul sufletului său, dar şi prin mintea şi gândirea sa.
Stilul inconfundabil se caracteriza prin faptul că reuşea să transmită prin forţa vocii sale sentimente profund umane. Ea intră în pielea personajului, identificându-se cu gândurile, sentimentele, stările sufleteşti pe care acesta le trăieşte. Lirica sa este una feminină, fără sentimentalism, plină de contradicţii ale vieţii. Personajelor tragice reuşea să le insufle tandreţe şi lirism, viaţa ei fiind plină de muzică. Lidia Lipcovscaia spunea că fiecare spectacol de operă, chiar dacă are caracter convenţional, trebuie să pară foarte firesc, „ca şi viaţa însăşi”. În altă ordine de idei, înainte de a lua o decizie asculta mai multe păreri, încercând să înţeleagă punctul de vedere al fiecăruia. Modestia era, în opinia Domniei Sale, una dintre principalele calităţi ale creatorului, în special ale cântăreţului.
Soprana Lipcovscaia face parte din generaţia marilor cântăreţi şi animatori care au pus suflet din sufletul lor pentru a aduce publicului magia artei lirice. Cântăreaţa a avut unul dintre acele glasuri generoase, naturale, cum rareori întâlneşti chiar şi în ţara belcanto-ului, Italia, şi care îmbină caracterul liric bogat şi robust cu o extraordinară uşurinţă pentru vocalizare. Arta sa cucerea auditoriul prin eleganţa suplă, sonoritatea magnifică, puritatea stilului şi, mai ales, prin farmecul negrăit şi de o comunicativitate extraordinară, care se degaja din cântul său. Tehnica vocală de o puritate ireproşabilă, sonoritatea de o frumuseţe copleşitoare şi de un farmec unic, jocul elegant totdeauna captivant şi de cel mai bun stil – iată calităţile celei care, pe bună dreptate, poate fi considerată privighetoarea Basarabiei.
„Cântatul dnei Lipcovscaia se caracterizează prin timbrul cristalin extraordinar al vocii sale, prin strălucirea interpretării şi prin prezenţa sa încântătoare. Această extraordinară soprană ajunge cu o mare lejeritate la cele mai acute sunete posibile şi deopotrivă la cele mai grave sunete de mezzo, la care poate doar visa o mezzosoprană, şi atunci ne întrebăm dacă nu cumva există vreun truc şi am auzit două cântăreţe diferite?”5, scria revista „Theatre” despre potenţialul vocal şi interpretativ al celei care, punându-şi aptitudinile şi întreaga energie de muncă în slujba artei lirice, a servit rodnic cultura vocală basarabeană, reprezentând-o cu cinste pretutindeni unde a activat cu nesecată pasiune.
Din anul 1924, publicul din Basarabia, în special cel de la Chişinău, a avut ocazia să se întâlnească mai des cu L. Lipcovscaia. Numele ei apare pe afişele de concert şi ale spectacolelor de operă. Unul dintre acestea anunţa: „...la 27 august 1925, cu concursul celebrei artiste Lidia Lipcovscaia se va juca La Traviata, operă în trei acte de G. Verdi. În distribuţie L. Lipcovscaia (Violetta), I. Gorski (Germont), N. Nagacevschi (Alfredo) etc.”. Printre rolurile interpretate de solistă în Basarabia este şi cel al Margaretei din opera Faust de Ch. Gounod, totodată este prezentă în mai multe concerte alături de cunoscutul tenor N. Nagacevschi.
Din păcate, cronicile rămân singurele documente care recompun evenimentele din epocă, oferind totodată o imagine mozaicată a opiniilor şi a preferinţelor unor comentatori a căror semnătură o vom regăsi, decenii la rând, în cotidiane şi reviste de prestigiu, având deci avantajul unor posibile comparaţii între generaţiile de solişti care au strălucit pe scena Operei în prima jumătate a veacului XX. Nouă însă, celor de astăzi, ne rămâne doar posibilitatea de a ne raporta la cele scrise în paginile vremii, precum şi la amintirile publicate de câţiva dintre artiştii de seamă, chiar dacă nu întotdeauna exista o concordanţă de păreri sau de date referitoare la un anume moment sau personaj al lumii muzicale. Dar poate că tocmai acest aspect determină o imagine mai colorată asupra vieţii teatrului liric (şi nu numai) privită prin prisma subiectivităţii percepţiei.
Este binecunoscut harul pedagogic al Lidiei Lipcovscaia, Domnia Sa reuşind să instruiască şi să binecuvânteze mai multe generaţii de interpreţi lirici, unii dintre aceştia au ajuns adevărate stele ale teatrului liric internaţional. Profesoara Lipcovscaia a predat canto la Conservatorul din Paris, Conservatorul din Bucureşti, Conservatorul Municipal din Chişinău (1936-1940), Conservatorul de Stat din Chişinau (1940-1941), mai târziu şi la Conservatorul din Beirut.
Fără îndoială că o istorie a teatrului liric a deceniilor de la răspântia veacurilor XIX-XX, va consfinţi contribuţiile pe care le-au adus artei interpretative româneşti şi europene artiştii marilor scene ale lumii veniţi de pe meleagurile mioritice. Zeci de cântăreţi născuţi în Basarabia au demonstrat decenii în şir valoarea talentelor româneşti pe scenele Operelor din Cluj, Bucureşti, Milano, Moscova, Sankt Petersburg, New York, etc. În constelaţia acestei pleiade se numără nume sonore ca cel al sopranei Anastasia Dicescu, al mezzosopranei Eugenia Lucezarscaia, al basului Constantin Ujeicu, al tenorului Nicolae Nagacevschi, al sopranei Lidiei Lipcovscaia, al tenorului Giacomo Borelli (Simion Zaic), al baritonului Sigismund Zaleski, al basului Grigorie Melnic, al sopranei Elena Ivoni, al sopranei Elena Basarab (Berezovschi), al mezzosopranei Eugenia Babad-Cioculescu, al sopranei Lidia Babici, al tenorului Nicolae Diducencu, al basului Lev Radzivilovschi, al mezzosopranei Zina Radzivilovschi, al baritonului Iakob Gorski şi ale multor altora. Explicaţia rezidă, probabil, în resursele talentului liric de sorginte naţională.
Note
1 Dan Smântânescu, Portrete şi autoportrete, cântăreţi români, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, Bucureşti, 1974, p. 239.
2 „Rampa”, nr. 2046 din 22 august 1924.
3 L. Kar, Cronica muzicală. Traviata cu Lidia Lipcovscaia. În:„Rampa” din 5 decembrie 1924, p. 4.
4 Al. Petrovici, Cronica muzicală. Opera Română: Bărbierul din Sevilla cu Lydia Lipkowska. În: „Rampa”, nr. 4472 din 12 decembrie 1932, p. 4.
5 Revista „Theatre”, februarie 1908.
Bibliografie
1. Р. Арабаджиу, Судьба примадонны: Воспоминания и документы о жизни и творчестве Л. Я. Липковской, Editura Literatura Artistică, Chişinău, 1989, 228 p.
2. Р. Арабаджиу, Очарованная песней: страницы жизни и творчества Л. Я. Липковской, Editura Literatura Artistică, Chişinău, 1977, 195 p.
3. S. Buzilă, Enciclopedia interpreţilor din Moldova, Editura Museum, Chişinău, 1999, 496 p.
4. E. Ciomac, Pagini de cronică muzicală: 1915-1938, Editura Muzicală, Bucureşti, 1967, 384 p.
5. M. Cosma, Opera în România, privită în context european, Editura Muzicală, Bucureşti, 2001, 368 p.
6. Г. Чайковский, Знаменитые певцы Молдавии, Editura Cartea Moldovenească, Chişinău, 1975, 62 p.
7. A. Dănilă, Opera din Chişinău, Editura Prut Internaţional, Chişinău, 2005, 282 p.
8. A. Dănilă, Lidia Lipcovscaia, în „Arta-2004”, Chişinău, Anuarul Institutului Studiul Artelor al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, p. 199-200.
9. A. Dănilă, Опера Молдовы, Editura Prut Internaţional, Chişinău, 2008, 470 p.
10. A. Dănilă, Opera basarabeană, Editura Enciclopedică Gh. Asachi, Chişinău, 1995, 123 p.
11. A. Florea, Opera Română (primul deceniu), Editura INFO-TEAM, Bucureşti, 2001, 247 p.
12. A. Florea, Opera Română (al doilea deceniu), Editura INFO-TEAM, Bucureşti, 2002, 379 p.
13. S. Gavrilă, Emanoil Ciomac. Pagini de cronică muzicală, Editura Muzicală, Bucureşti, 1980.
14. E. Marinescu, Portrete şi siluete din lumea operei, Editura Muzicală, Bucureşti, 1983, 261 p.
15. L. Predescu, Enciclopedia „Cugetarea”, Bucureşti, 1940, 960 p.
16. D. Smântânescu, Portrete şi autoportrete: cântăreţi români, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, Bucureşti, 1974, 432 p.