Spre configurarea unui spaţiu inovativ al limbajului plastic
Pentru tipar– Stimate domnule Tudor Zbârnea, sunteţi animatorul unui eveniment cultural de excepţie – Bienala Internaţională de Pictură (8-27 noiembrie 2011), ajunsă la cea de-a doua ediţie. Cum s-a cristalizat ideea unei asemenea manifestări şi cine sunt organizatorii ei?
– Statutul actual al Moldovei, de vecin al Uniunii Europene, ne oferă noi oportunităţi privind extinderea spaţiului de promovare, valorificarea şi integrarea artei contemporane, ceea ce ar putea face cunoscută Republica Moldova în cadrul mondial al artei plastice. În domeniul picturii, Moldova dispune de un potenţial artistic considerabil, iar în condiţiile spaţiului nostru periferic trebuie să depunem eforturi considerabile pentru a suscita interesul, la modul real, nu festivist, forţelor creatoare occidentale.
Bienala Internaţională de Pictură încearcă oarecum să impună o altă abordare atât a contextului evoluărilor publice colective, cât şi a manifestărilor individuale ale artiştilor. Participarea artiştilor străini în cadrul acestei reuniuni este importantă în vederea constituirii unei panorame mai largi a viziunilor artistice în domeniul picturii. Natura competitivă a acţiunilor artistice, în general, catalizează prestanţa expresiei estetice, fapt ce contribuie la procesul evoluţiei mediului şi al tendinţelor acestui domeniu şi la noi.
Printre organizatorii evenimentului, alături de Muzeul Naţional de Artă al Moldovei, se regăsesc: Ministerul Culturii, Uniunea Artiştilor Plastici, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chişinău, Direcţia Cultură a Primăriei mun. Chişinău, Centrul de Artă „Amprente” şi Fundaţia „Familia Sturza”. Menţionăm că fără conjugarea eforturilor, inclusiv financiare, comune nu se putea reuşi organizarea unei manifestări de o asemenea anvergură.
Proiectul are ambiţia de a transforma în viitor Chişinăul într-un centru de interes în domeniul picturii pentru artiştii din întreaga lume. Sper să nu obosim şi să atragem de la o ediţie la alta participanţi din străinătate care să prevaleze faţă de oferta locală.
– În acest context, vă rog să vă referiţi la diapazonul geografic şi artistic al Bienalei şi la trăsăturile distinctive ale ediţiei 2011.
– Au participat artişti din douăzeci de ţări: Armenia, Belarus, Belgia, Cehia, Cipru, Costa Rica, Danemarca, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Kirghizstan, Lituania, Moldova, Olanda, Polonia, România, Rusia, Ungaria, Ucraina. În urma unei selecţii, poate mai riguroasă decât de obicei, au fost prezenţi pe simeze 133 de artişti, cu 180 de lucrări, care au întregit o reală panoramă a limbajelor artistice, contopind diverse stiluri şi tendinţe estetice, atât de orientare modernă, cât şi tradiţională.
Important este faptul că faţă de ediţia 2009, în cadrul căreia s-au prezentat pictori din treisprezece ţări, invitaţi exclusiv în baza unor relaţii particulare, de această dată, majoritatea celor 52 de participanţi din străinătate au aplicat din proprie iniţiativă, în baza Regulamentului, afişat pe site-ul Bienalei. Sigur, pentru aceasta ne-am ocupat intens, timp de şase luni, de promovarea evenimentului pe plan extern. Concomitent am cultivat relaţii de bună colaborare cu unele ambasade aflate la Chişinău. Aş remarca, în mod special, implicarea ambasadelor Lituaniei, Poloniei şi Cehiei.
– Cine sunt artiştii plastici care s-au impus la actuala Bienală şi, evident, ce calităţi au determinat propulsarea lor în fruntea clasamentului operat de juriu?
– Ca şi la prima ediţie, printre participanţi s-au regăsit nume de mare notorietate, care şi-au formulat clar, pe parcursul unui itinerar de durată, demersul artistic. Pentru orientarea expoziţiei către valorile autentice ale creaţiei, în actuala ediţie s-au regăsit şi artişti expozanţi în calitate de invitaţi de onoare atât din Republica Moldova, cât şi din străinătate: maeştrii Valentina Rusu-Ciobanu, Eleonora Romanescu, Glebus Sainciuc (Moldova), personalităţi de primă mărime în arta românească, precum Gheorghe Anghel, Marin Gherasim, Paul Gherasim, Constantin Flondor, Horia Paştina, care au avut deja o contribuţie substanţială în evoluţia artei plastice din România. Ne-au mai onorat cu prezenţa Nicole Callebaut (Belgia), Rinaldo Novali (Italia), dar şi nume de referinţă de la noi: Elena Bontea, Dimitrie Peicev, Sergiu Cuciuc, Mihai Ţăruş, Petru Jireghea, Vladimir Palamarciuc, Ghenadie Jalbă, Simion Zamşa, Dumitru Bolboceanu ş.a.
E de la sine înţeles că s-au impus şi artiştii din noua generaţie. Astfel, juriul din acest an a încercat să susţină evoluţia şi afirmarea celor tineri.
Într-un mod surprinzător, laureata Marelui Premiu din anul curent este Diana Tudose, Republica Moldova, absolventă a Academiei Naţionale de Artă din Bucureşti. Deşi foarte tânără, lucrările ei, de o puternică şi originală expresie artistică, s-au evidenţiat la modul cel mai strălucit, încât acestea au atras atenţia tuturor membrilor juriului.
Premiul I i-a revenit lui Dacian Andoni, România, artist orientat către simboluri cu o capacitate puternică de concentrare, care a atins deja o dimensiune amplă în descoperirile sale plastice. Premiul II i s-a acordat Kriztinei Kormoş din Ungaria, pentru lucrarea Vedere. Premiul III, de asemenea, i-a revenit unui pictor foarte tânăr, din Armenia, Arman Hambardzumyan.
Premiul Institutului Cultural Român i-a fost decernat participantului din România Valeriu Paladi. Premiul Fundaţiei „Familia Sturza” i s-a acordat lui Igor Svernei din Republica Moldova şi Premiul special l-a primit o artistă din Lituania, Marta Vosyliute.
– Să nuanţăm potenţialul de creaţie al tinerilor, reieşind din prezenţa acestora la eveniment...
– Sunt foarte mulţi artişti tineri buni, vom vedea cine va evolua şi va rezista în timp. În condiţiile noastre economice de austeritate puţini sunt cei care riscă să aleagă cariera artistică. Opera impune o permanentă frământare şi căutare a propriei identităţi creatoare şi rezistă, de regulă, doar cei buni pentru cursă lungă.
– Importante, în asemenea situaţii, sunt criteriile aplicate la jurizarea lucrărilor expuse la Bienală.
– Din cadrul juriului Bienalei au făcut parte critici şi istorici de artă din Moldova şi România, scriitori şi oameni de cultură, artişti plastici. Este de menţionat faptul că doar trei din unsprezece membri au fost artişti care profesează în domeniul picturii. Credem că într-un anumit fel acest lucru a contribuit la exerciţiul unui act de apreciere detaşat. Unul dintre criteriile de bază este, cred, originalitatea, ca unitate creativă dintre expresia inedită şi sursa de inspiraţie, care poate atinge forme puternice de expresie plastică. Altfel spus, e vorba despre convergenţa dintre gradul profesional, încărcătura ideatică şi formă ca mijloc de expresie artistică. Nu mai puţin importantă în expertizarea operelor de artă este intuiţia sau flerul, cum mai spunem noi.
În evitarea subiectivităţii a fost necesară instituirea unei atmosfere echilibrate şi a condiţiilor morale pentru disputele din procesul jurizării. Un rol important în crearea şi menţinerea acestora îi revine în mare parte preşedintelui juriului, Petre Guran, directorul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu”, care a ştiut să asigure toleranţa necesară pe parcursul dezbaterilor.
– În continuare vă rog să precizaţi cum şi-au găsit expresie (la Bienală, desigur!) multiplele curente, tendinţe şi limbaje artistice, tradiţionale şi moderne.
– Bienala aspiră spre configurarea unui spaţiu inovativ al limbajelor plastice ale picturii, în care se pot impune diverse tehnici şi abordări stilistice tradiţionale, dar şi netradiţionale, caracteristice celor mai recente tendinţe estetice. Astăzi nu se mai pune problema divizării stricte a stilurilor şi tendinţelor. În secolul XX multe s-au intercalat, graniţele dintre stiluri s-au estompat, nici nu cred că ar mai fi nevoie de o strictă delimitare. La expoziţia noastră au fost prezente mai multe stiluri şi tendinţe, de la orientările impresioniste la cele abstracţioniste. Desigur, expresionismul rămâne a fi cel mai longeviv curent, care reuşeşte în continuare să domine mai multe stiluri în arta contemporană. Pictura conceptuală ar fi cea care îşi revendică locul central în cadrul acestei manifestări.
– O expoziţie de pictură nu este doar un eveniment de breaslă, ci şi un prilej de a scoate la judecata consumatorului de frumos cele mai recente mostre de artă modernă. În context, vă întreb care a fost impactul acestui dialog / examen susţinut de către creatori cu publicul larg?
– Cred ca a fost unul reuşit. Efortul nostru este, în primul rând, de a aduce pe simezele galeriei opere de valoare, încă neexpuse în cadrul altor manifestări expoziţionale. Faptul că acest cadru a întrunit o gamă largă de tendinţe şi orientări stilistice din diverse ţări sper să fi bucurat iubitorul de artă autohton.
– Catalogul Bienalei este, la rândul său, un eveniment editorial, pe cât de necesar, pe atât de relevant în asemenea cazuri. Vă rog să vorbiţi despre această neordinară antologie de pictură modernă.
– Catalogul arată diferit faţă de cel de la prima ediţie. Conceptual, designul a evoluat, ne-am putut permite acest lucru atât datorită fondului alocat pentru editare, cât şi tehnologiilor de ultimă oră de care dispune Tipografia Centrală din Chişinău, dar până vom avea ceva de excepţie mai sunt mulţi paşi de făcut...
– E de presupus că în organizarea Bienalei aţi întâlnit şi dificultăţi...
– Cele mai mari dificultăţi sunt legate de nivelul, încă scăzut, de finanţare. Ar fi necesar să dispunem de un fond financiar mai mare de cel puţin cinci ori. În primul rând, valoarea premiilor nu corespunde caracterului internaţional al manifestării, cu atât mai mult cu cât lucrările premiate din fondul alocat de Ministerul Culturii şi al Muzeului Naţional de Artă intră în colecţia statului. În acest sens, vom încerca, la ediţiile următoare, atragerea mai multor iniţiative private, însă, deocamdată, fără o lege proactivă de sponsorizare, nu este uşor să convingi agenţii economici de oportunitatea finanţării unor asemenea evenimente.
Serviciul vamal ne creează în continuare probleme în cadrul oficiilor poştale. Mai există probleme la nivelul mentalităţii, dar nici nu avem deocamdată un cadru normativ, care ar reglementa importul temporar de bunuri culturale, fără achitarea taxelor de rigoare. Tocmai din aceste motive, a trebuit să insistăm de mai multe ori apelând la şefi ierarhici superiori, care soluţionau la faţa locului unele neînţelegeri la sosirea coletelor cu lucrări din străinătate.
Trebuie să menţionez, cu regret, că s-au remarcat prin absenţa totală misiunile noastre diplomatice aflate în diverse ţări. Ambasadele noastre, cel puţin, ar putea face cunoscut evenimentul, nu mai spun că ar putea facilita în unele cazuri transportarea operelor unor artişti de valoare din străinătate. Deocamdată, acestea rămân însă reticente, îşi derogă în continuare, într-o manieră distantă, obligaţiunile de promovare a culturii noastre în străinătate.
– Cum va arăta viitoarea Bienală Internaţională de Pictură de la Chişinău?
– Cred că ne vom orienta spre o reprezentare mai largă a spaţiului geografic.
Ceea ce ne dorim însă este să reuşim să acordăm premii de o valoare mai mare laureaţilor, pentru a demonstra că intenţiile noastre întru stimularea participării internaţionale şi dezvoltării artelor plastice sunt nobile, corecte şi nu vizează doar completarea facilă a fondurilor Muzeului Naţional de Artă. Cu siguranţă că, punând în practică aceste intenţii, vom putea atrage valori incontestabile ale picturii mondiale, cu atât mai mult cu cât mulţi dintre artiştii de notorietate internaţională, care au expus lucrări în calitate de invitaţi de onoare, şi-au manifestat dorinţa de a participa la festivităţile de inaugurare.
Cu eforturi susţinute, atât ale statului cât şi ale sectorului privat, am putea să ne permitem acest lucru, pentru că şi acesta ar fi un pas important spre a face cunoscută cultura noastră în străinătate.