„M-a zărit ochiul destinului”
Pentru tipar;)
În data de 25 noiembrie 2011, doi distinşi oaspeţi de la Bucureşti – Carol Roman, directorul general al revistei şi editurii „Balcanii şi Europa”, publicist, scriitor, şi Ioan C. Popa, diplomat, sociolog, istoric – au lansat două producţii literare la Casa Limbii Române „Nichita Stănescu” şi, respectiv, la Universitatea de Stat din Moldova. Cu acest prilej studenţii şi profesorii de la Facultatea de Istorie şi Filozofie, precum şi cei de la Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării au putut asista la prezentarea oficială a publicaţiei de consemnări şi atitudini „Balcanii şi Europa”, „ultimul copil al meu” (Carol Roman – n. V.G.), numărul octombrie-noiembrie, 2011, abordând, printre altele, dimensiunea social-politică şi economică a Basarabiei. „Revista a apărut într-un moment când toată lumea se uita numai spre NATO, UE şi Rusia (...) Trebuia să avem grijă de ce se întâmplă şi în jurul nostru”, a argumentat C. Roman, demonstrând, totodată, inutilitatea şi absurditatea încercării unora de a se sustrage apartenenţei la acest spaţiu european oarecum blamat de istorie: „Nu poţi să te detaşezi de Balcani luat de valul unui occidentalism prost înţeles”.
Evenimentul de lansare a cărţii Mecanisme de putere ale regimului totalitar comunist în perioada bolşevismului, moderat de către decanul Facultăţii de Istorie şi Filozofie, conf. univ. dr. Igor Şarov, a fost un examen în adevăratul sens al cuvântului pentru prof. I. C. Popa, autorul monografiei, pe lângă viitorii istorici fiind prezenţi şi câţiva doctori, membri ai Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, printre care prof. univ. dr. hab. Anatol Petrencu, conf. univ. dr. Gheorghe Palade şi conf. univ. dr. Igor Caşu. În aceste circumstanţe nu e de mirare că cercetătorii de la Chişinău au făcut remarci privind subtitlul cărţii (Gh. Palade) şi nume sau toponime prezente în lucrare (A. Petrencu), precum şi unele sugestii. „Incontestabil, volumul este important prin contribuţia la istoriografia naţională a totalitarismului sovietic. Pentru noi, cei din Basarabia, este important să cunoaştem cât mai exact şi mai profund caracterul acelui regim, care s-a extins asupra interfluviului pruto-nistrean în vara anului 1940, apoi în primăvara-vara anului 1944”, a apreciat directorul INIS „ProMemoria” Anatol Petrencu, iar Gh. Palade, vorbind despre sursele de informare ale autorului, a subliniat numele lui Dimitrie Gusti, „cunoscut aici doar ca sociolog, nu şi ca istoric contemporan acelor evenimente din 1921-1922 de după revoluţia bolşevicilor, aprecierile căruia rămân în vigoare, fiind dezvoltate şi astăzi”. În dezbaterea sa cu istoricii de la Chişinău, autorul monografiei a recunoscut: „Lucrarea de faţă a fost pentru mine o provocare – există o foarte bogată literatură pe tema totalitarismului sau a comunismului, dar sunt foarte multe istorii paralele: istoricii îşi expun punctul lor de vedere, militarii îşi scriu istoria lor, serviciile secrete sau biserica având interpretările lor, diferite. Din acest punct de vedere, am încercat o sinteză a mai multor abordări într-o viziune integratoare care să fie, în primul rând, sociologică”. Cât despre fenomenul totalitarismului comunist, Ioan C. Popa a concluzionat că „puterea politică a acestui regim s-a bazat în mod preponderent pe coerciţie, rezultată prin folosirea forţei brute, concomitent cu instaurarea şi perfecţionarea unui regim de represiune şi teroare care cu greu şi doar parţial îşi găseşte anumite corespondenţe în istorie”.
Scrisă de un „ziarist de cursă lungă şi de mare înălţime” – Al. Bantoş – Să te încrezi în vise de Carol Roman i-a atras la Casa Limbii Române în primul rând pe viitorii (sau potenţialii) „meseriaşi ai cuvintelor” de la Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării. Chiar dacă majoritatea vorbitorilor au avut un cuvânt de spus despre Luţa, cartea totuşi nu este despre ea, ci constituie o cronică a epocii inter-postbelice, trăite întâi de un „inocent”, apoi de un „credul”, cu un destin aparte şi totuşi cu „suferinţe-vise”, temeri-speranţe ca ale atâtor altora, întrucât regimul se debarasa neîntârziat de indivizii cu gândirea nesănătoasă: „Eram îngrozit, deoarece se derulau momente aspre de răfuială cu toţi «duşmanii poporului», care puteau fi întâlniţi pretutindeni; puteai fi chiar tu socotit astfel din pricini neclar definite, şi să devii foarte uşor, printr-o alchimie a groazei, din cetăţean paşnic, fie «erou», fie «puşcăriaş»...”. Saltul de la „inocentul” cu vioara sub bărbie la „credulul” ajuns ziarist respectat se face pe nesimţite, mărturie a faptului că într-o asemenea societate perfectă nu mai era loc şi pentru copilărie. Criticul literar Ana Bantoş, care a văzut în Carol Roman nu doar un publicist sau un memorialist, ci şi un romancier, a evaluat Să te încrezi în vise... drept „lecţii veritabile de istorie care trebuie să fie învăţate”, regretând totodată că nu avem şi noi vreun ziarist care să oglindească prin memoriile sale patimile diferite / similare ale intelectualului basarabean din epoca sovietică. Alţi oameni de litere prezenţi la eveniment au fost prof. univ. Vasile Malaneţchi, constatând că lucrarea se citeşte ca un roman, ca o literatură artistică autentică, „de parcă aş fi citit pagini din Amintiri din copilărie de I. Creangă sau Spovedania unui învins de P. Istrate”, prof. Antonina Sârbu, conf. univ. dr. Aurelian Lavric, conf. univ. dr. Constantin Şchiopu, acesta din urmă apreciind că proza „se află la hotarul dintre ficţiune şi memorii la nivel de stil, în care sunt prezente foarte multe tipologii umane, unii care încearcă să reziste, alţii care se înalţă sau care se prăbuşesc”. De altfel, chiar autorul C. Roman a precizat: „Cartea reprezintă momente din viaţa mea scrise într-un mod ziaristic neplictisitor, ne-cu-vorbă-multă-goală”.
Către sfârşitul întâlnirii discuţia s-a înviorat, întreţinută de chiar aluatul prozei – confesiune, memorii. Astfel, dl Roman, „întărâtat de dl Bantoş”, le-a împărtăşit mai „tinerilor (potenţiali – n. V.G.) colegi” din experienţa sa de viaţă: „Când ai de vorbit sau de povestit ceva, te rezumi la esenţial, dar apelând la cuvinte expresive, căci orice deraiere inutilă de la subiect aduce pagube cititorului şi celui care se exprimă. Trebuie să scrii mult în puţin, aceasta este măiestria ziaristicii!”, încheind cu un adevăr nu prea confortant: „Nu toţi veţi ajunge ziarişti mari, vă spun de la început. (Jurnalismul – n. V.G.) este o meserie de selecţie. Vor reuşi numai cei care vor avea puterea să treacă prin greutăţi mari, să se deplaseze în teren, să vadă cu ochii lor realităţile, să încerce să le înţeleagă...”, iar la una din întrebările care căutau să-i afle totuşi cheia succesului, Domnia Sa a răspuns sentenţios: „M-a zărit ochiul destinului!”.