Evocări... la o margine de existenţă
Pentru tipar;)
„80 de ani! Ar fi putut fi cu noi!”, astfel şi-a început discursul său preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu, inaugurând omagierea lui Victor Teleucă, născut la 19 ianuarie 1932. „Am fi putut vorbi astăzi cu el despre kantianism sau despre Spinoza, despre filozofie sau poezie, estetică sau metafizică”, a continuat dânsul să evoce numele poetului, opera căruia încă rămâne „cvasinecunoscută” şi pe nedrept marginalizată. Evenimentul a adunat scriitori şi critici literari, printre care Theodor Codreanu, Ana Bantoş, Ion Ciocanu, Mihail Gh. Cibotaru ş.a. Cu aceeaşi ocazie a fost vernisată şi o expoziţie îngrijită de Anatol Ciocanu şi Valeriu Nazar, directorul Muzeului Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu”, conţinând majoritatea cărţilor scrise de Victor Teleucă sau critică literară, instantanee „de epocă” şi picturi ale plasticianului Ion Daghi evocând personalitatea şi creaţia teleuciană. Reluând controversa cu privire la recunoaşterea valorii poeziei lui Victor Teleucă, A. Suceveanu şi-a expus punctul de vedere tranşant: „Poetul va rămâne bine fixat în istoria culturală şi literară a sec. XX şi începutului sec. XXI. El este un poet de referinţă al literaturii noastre, de aceea orice antologie sau manual ar trebui să reţină printre cei mai valoroşi scriitori şi numele lui. V. Teleucă a avut forţa să-şi modeleze, să-şi construiască dicţiunea şi mitologia proprie. El a adus un discurs nou, intelectualizat, o viziune ieşită din paradigma tradiţionalistă în care se complăceau majoritatea congenerilor săi. Limbajul său contrapunctic, intelectual, fragmentar îl apropie de modernism şi chiar de postmodernism”.
Prezenţă aşteptată şi onorantă, vizita prof. Theodor Codreanu la Uniunea Scriitorilor a conferit momentului un plus de sobrietate şi calitate, mai ales graţie recentei lansări la Biblioteca Naţională a monografiei În oglinzile lui Victor Teleucă, una dintre cele mai temeinice lucrări dedicate activităţii literare a „lirosofului de la Cepeleuţi”, semnată de autorul huşean. „Victor Teleucă, a afirmat Th. Codreanu, merită să intre într-o postumitate vie. (...) Când mi-a căzut în mâini pentru prima oară Ninge la o margine de existenţă, l-am văzut deja pe un pisc diferenţiator faţă de alţi poeţi contemporani, de aceea el a şi fost primul pe care l-am propulsat în ceea ce numesc transmodernism, care se bazează pe metoda de cercetare transdisciplinară. (...) În definitiv, el descinde şi din acest punct de vedere – logica dinamică a contradictoriului – din Eminescu: acest potop de contradicţii din poezia lui, care uneori pot supăra, pot crea impresia de artificial, este, totuşi, natural, firesc, venind din filonul eminescian. (...) Logica contradictoriului este rezolvabilă prin ceea ce Ştefan Lupaşcu numea terţul inclus, iar Basarab Nicolescu – terţul ascuns. E o diferenţă între cei doi termeni, pentru că terţul inclus este raţionalizabil, pe când terţul ascuns este neraţionalizabil, el duce către sacru. Or, vom conveni că în poezia lui Victor Teleucă este mult sacru”. Exegetul şi-a exprimat regretul, totodată, că opera omagiatului până astăzi nu dispune de o ediţie critică veritabilă, condiţie imperativă pentru a fi cunoscut şi în Ţară. Criticul literar A. Bantoş a remarcat efortul lui Th. Codreanu „de a analiza literatura din Basarabia cu multă dăruire şi seriozitate, astfel încât drumul literaturii autohtone spre integrarea în contextul celei general-naţionale trece de la o vreme şi prin Huşi, având aici un reper foarte important. Theodor Codreanu raportează literatura basarabeană la modernism, dar când este vorba de Victor Teleucă, îl analizează în contextul creaţiei lui Ion Barbu şi a lui Nichita Stănescu. De aici vine şi titlul cărţii: În oglinzile lui Victor Teleucă. Poezia este privită după diferite criterii de către Nichita Stănescu: fonetic, morfologic şi sintactic, cel din urmă însemnând criteriul suprem. Tot aşa a înţeles-o şi Ion Barbu, şi Victor Teleucă. De aici vine complexitatea gamelor în care scrie şi dificultatea de a-l înţelege. V. Teleucă este un poet complex. În Ninge la o margine de existenţă sunt îmbinate reflecţii filozofice şi de istorie a artelor atât de profunde, încât îţi trebuie o pregătire specială ca să-l poţi percepe”.
Nici după un deceniu de la moartea poetului nu există un consens în ceea ce ţine de personalitatea şi activitatea lui Victor Teleucă. Paradoxal rămâne faptul că el nu s-a bucurat de linişte nici în epoca sovietică, fiind învinuit de partid că ar fi românizat ziarele la care lucra ori că ar fi fost naţionalist, dar nici după anii ’90, când i s-a reproşat că ar fi fost un „slujitor al regimului comunist”. Edificatoare sunt totuşi, în acest sens, afirmaţiile lui Gr. Vieru, când în 1960 lui V. Teleucă i s-a interzis poemul Ciocârlii basarabene: „Tot el a fost primul poet căruia cenzura i-a spintecat o carte... Tot tirajul i-a fost dat la cuţit”. În condiţiile exilării din viaţa publică, instrumentate de mai marii zilei, V. Teleucă alege să iasă din scenă cu demnitate, dăruindu-se în totalitate scrisului. Travaliul literar se va materializa, pe lângă alte cărţi de poezii, în volumul Ninge la o margine de existenţă, apărut în 2002, la câteva luni de la trecerea în nefiinţă a poetului şi pe care Th. Codreanu l-a etichetat ca fiind „cartea anului” în literatura română.
Merită precizat, de asemenea, că din acest an (2002) efortul de popularizare a operei sale, în special prin apariţiile volumelor Improvizaţia nisipului (2006), Răsărit de Luceafăr (2010), Car frumos cu patru boi ş.a. (2011), le revine Marianei şi lui Dumitru Gabura, fiica şi ginerele regretatului poet. Cel din urmă, prezent la eveniment, a ţinut să aducă mulţumiri lui Th. Codreanu, M. Cimpoi, I. Ciocanu, A. Suceveanu, A. Bantoş, V. Zbârciog, V. Postolache ş.a. pentru exerciţiul acestora de a populariza opera teleuciană prin diverse monografii, studii sau prefaţări. Peste ani, vibrante rămân versurile imnului închinat limbii române, O altă limbă mai frumoasă nu-i,scrise în plină epocă a regimului de ocupaţie şi interzise, evident, dar care răzbesc astăzi liber şi neîntinate: „Auzi? În limba mea / pe cer răsare prima stea, / şi-n toate limbile la fel / Luceafărul răsare clar, fidel. / Aici, pe-acest picior de plai, / vin rodnici ani în evantai / şi-n limba mea ca-ntr-un izvor / e-un cer răsfrânt multicolor. / Şi-n limba asta dac-o ştiţi, / pământul, pâinea i-o sfinţiţi, / şi truda omului ce-o face. / Cu ea cântăm frăţia, pacea...”.
Victor Teleucă s-a născut la 19 ianuarie 1932 în satul Cepeleuţi, judeţul Hotin. În 1958 absolveşte Facultatea de Filologie şi Istorie a Institutului Pedagogic „Ion Creangă” din Chişinău, pentru a începe o fructuoasă activitate literară – poezie, eseistică, traduceri sau publicistică. Activează în calitate de redactor-șef adjunct la revista „Nistru” şi redactor-şef la săptămânalul „Cultura”. În 1977 fondează publicaţia „Literatura și Arta” pe care o va conduce până în 1983. În 1980 este laureat al Premiului de Stat pentru literatură, în 1983 i se conferă titlul onorific de Maestru emeritîn arte din Republica Moldova, iar în 1998 este decorat cu Ordinul Republicii pentru merite deosebite în dezvoltarea literaturii naţionale şi contribuţie substanţială la promovarea valorilor spirituale şi morale. Volume publicate: La ruptul apelor (1960), Neliniști (1962), Îmblânzirea focului (1971), Încercarea de a nu muri (1980), Piramida Singurătății (2000), Ninge la o margine de existență (2002), Decebal (2003), Improvizaţia nisipului (2006), Răsărit de Luceafăr (2010) ş.a.