Locuţiuni / expresii şi tipare cognitive
Pentru tipar0. Adecvarea limbajului la exigenţele revendicate de reprezentarea transcendentului impune utilizarea tuturor resurselor de care un idiom dispune (lexicale, suprasegmentale, morfologice, sintactice). Graţie echivalenţei, omul a încercat de-a lungul secolelor transcenderea limitelor impuse de limbă, prin funcţia denominativă a acesteia. Este un principiu care în religie îşi asociază cel puţin două procedee: „calea negativă” – care înseamnă eliminarea caracteristicilor specifice dualităţii, determinatului (spaţiul, timpul, materialitatea). Sunt anulate, în egală măsură, desăvârşirea – în accepţiunea acesteia de perfecţiune a fiinţei finite, ca şi calităţile – atinse de desăvârşire în ordinea lumii. Cel de-al doilea procedeu este „calea eminenţei” din care a fost exclusă dualitatea („Ochiul lui Dumnezeu”, „Dreapta Tatălui”). În lumea lui Dumnezeu nu încape dualitate.
În universul uman dualitatea / multiplicitatea este regulă, iar limba antrenează suficiente resurse pentru reprezentarea ideii de multiplicitate: fr. „Avoir deux mains gauches” şi / sau „Avoir deux pieds gauches”. Iată pluralul utilizat însă în gramatica metaforei religioase: „ochii sufletului”, „ochii inimii”, „ochii minţii”, „ochii trupului”. Ne referim la conceptul de dualitate în sensul obiectiv al manifestării, punând în evidenţă modele de gândire care nu sunt specifice doar individului, ci unei întregi colectivităţi. Expresiile sunt astfel de construcţii care reflectă procese centrale şi structuri ale raţiunii umane, în majoritatea cazurilor, binare: „Voir quelque chose d’un bon œil” (marquer de la bienveillance), rom. „A accepta cu bunăvoinţă (pe cineva / ceva)”; „Voir quelque chose d’un mauvais œil (marquer du déplaisir)”, rom. „A desconsidera (pe cineva / ceva)” etc. Dacă modelul de reprezentare poate fi specific unui grup de limbi şi / sau unui grup de vorbitori, particularităţile morfo-sintactice sunt specifice fiecărei limbi în parte: limba franceză utilizează formele de singular pentru metaforele luate în considerare, limba română utilizează pluralul („A vedea cu ochi răi (pe cineva)”, „A vedea cu ochi buni...”). În ambele limbi, „ochi” este lipsit de sensul esenţial („A privi cu bunăvoinţă / A privi cu desconsiderare”). Anularea semnificaţiilor particulare ale elementelor lexico-semantice atrage anularea statutului de construcţie sintactică liberă a expresiei. Făcând abstracţie de variabila lingvistică, sub aspect semantic expresiile se comportă ca un întreg monolitic („îmbinare stabilă de cuvinte având, împreună, un singur sens (sensuri) şi comportându-se ca o singură parte de vorbire, aceea în care se încadrează echivalentul lor semantic”, cf. Petru Zugun, Lexicologia, 2000, p. 28).
1. Expresii / locuţiuni şi model cognitiv. Definirea expresiilor în raport cu locuţiunile şi / sau construcţiile frazeologice etc. este importantă pentru lingvistică, lexicologie şi antropologie. Diferenţele de interpretare sunt determinate / profund justificate, în literatura de specialitate, de variabila criteriilor de abordare: criteriul structural (Boroianu, 1974), criteriul stilistico-funcţional (Zafiu, 2001; Slave, 1966; Dimitrescu, 1958), criteriul funcţionalităţii la nivel morfo-sintactic (Zugun, 2000) etc. E. Coşeriu identifica (Coşeriu, 1970) trei clase de expresii: 1. texteme (includ propoziţiile cu valoare metaforică); 2. frazeme (sentinţele, proverbele etc.); 3. locuţiuni (includ „termeni” neomogeni şi nedefiniţi).
Încă din 1975, Iorgu Iordan făcea observaţia că expresiile nu se pot clasifica „după o normă lingvistică” (Iordan, 1995, p. 265-304). Modelul conceptual este unul dintre criteriile non-lingvistice, cognitive, în măsură să confere o anumită coerenţă expresiilor. Locuţiunile fr. „Ouvrir l’œil”, ca şi engl. „To open one’s eyes” circulă în limbile franceză, respectiv în engleză, cu sensul propriu. Interpretate însă din perspectiva modelului conceptual, fr. „Ouvrir l’œil”, sp. „Abrir los ojos”, engl. „To keep one’s eyes open” explicitează o trăsătură de caracter („a fi prevăzător, vigilent”), aduc în prim-plan contrastul de forme mentale, depăşind subtil statutul de locuţiuni. La fel şi fr. „Fermer les yeux sur quelque chose” cu variantele it. „Chiudere un occhio (su)” şi sp. „Hacer la vista gorda en algo”, care sunt utilizate cu accepţiunea de „a fi indulgent, tolerant”. Iată câteva argumente în măsură a susţine modificarea de statut a unui număr semnificativ de locuţiuni: în calitate de expresii sunt generatoare de sensuri noi; sunt purtătoare ale unor indici stilistico-funcţionali. Reprezentarea ideii de vigilenţă sau de toleranţă este legată de un model conceptual, în baza căruia s-au format prin echivalenţă. La fel şi reprezentarea ideii de siguranţă / a se asigura din expresiile: fr. „Voir de ses propres yeux”, rom. „A vedea cu propriii săi ochi”, germ. „mit eigenen Augen sehen”.
Numeroase sunt situaţiile când modelul conceptual se menţine într-un număr mare de limbi, chiar diferite matricial, mai cu seamă când facem referire la expresiile privind caracterul – „idiomuri caracterologice” (Corlăteanu, Melniciuc, 1992). Este o clasă relativ omogenă de expresii care s-a impus printr-o dinamică proprie, dată de modelul somatic. Structurile fr. „Ne pas en croire ses yeux”, it. „Non credere ai propri occhi”, sp. „No dar crédito a sus ojos”, rom. „A nu crede ochilor”, germ. „nicht seinen Augen trauen”, cu semnificaţia generală de „a nu accepta evidenţele”, utilizează modelul „ochi”. Subclasa expresiilor evidenţei reprezintă un tipar general de circulaţie romanică, aflat în plină expansiune/ reconfigurare semantică, din care nu ar trebui să excludem posibilitatea unei contaminări spontane cu expresia consacrată „A nu crede ochilor” (fr. „Ne pas en croire ses oreilles”, rom. „A nu crede urechilor”, dar şi rom. „A nu crede în cămaşa de pe tine”, rom. „A nu crede inimii” etc.).
În principiu, orice combinaţie constantă ale cărei elemente nu sunt comutabile – organizată în baza unui model cognitiv (mână, ochi, inimă etc.), translingvistic – face parte din clasa expresiilor. Dintr-o perspectivă epistemologică, modelul conceptual este invarianta cu putere explicativă într-un număr mare de limbi.
2. Unitatea expresiilor este dată şi de incidenţa unui anumit model, de regulă specific unei culturi, caracteristică pe care o considerăm primul indice de individualizare a expresiilor idiomatice (în comparaţie cu expresiile neidiomatice). Vorbitorul nu are libertatea de a substitui în mod arbitrar acest model, dat fiind faptul că menţinerea sau substituţia elementului cognitiv implică problema dimensiunii culturale a contextului. Izolarea limbii de cultură, de religie presupune izolarea limbii de istoria, valorile culturale şi religioase ale unei comunităţi date.
Numeroase sunt expresiile care nu pot menţine modelul conceptual în traducere. Ne referim la clasa aşa-numitelor „cultureme”. Observaţia este importantă din perspectiva culturii şi a comunicării interculturale. Limba aparţine unei culturi, devenind ea însăşi un fapt de cultură, se individualizează prin cultură, tot aşa cum cultura se individualizează, fie şi numai parţial, prin limbă. Harry Hotjer (apud DEA, 1999) punea în evidenţă caracterul cultural al unei limbi, bazându-se pe gramatica limbii indienilor Navajo.
Expresia fr. „Voir la paille que son voisin a dans l’œil mais pas la poutre dans son oeil à soi” are, în general, un echivalent care menţine modelul conceptual în întreaga comunitate creştină: it. „Vedi la pagliuzza nell’occhio dell’altro ma non vedi la trave nel tuo occhio”, sp. „Ver la paja en el ojo ajeno y no ver la viga en el propio”, rom. „A vedea paiul în ochiul altuia şi a nu vedea bârna în ochii săi”. Este o comparaţie a defectelor, a cărei origine se află în Sfânta Scriptură: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi; căci cu judecata cu care judecaţi, cu aceea veţi fi judecaţi; şi cu măsura cu care judecaţi, cu aceea vi se va măsura. Cum de vezi paiul din ochiul fratelui tău, dar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum îi vei zice fratelui tău: Lasă-mă să-ţi scot paiul din ochi!, şi iată că-n ochiul tău este bârna? Făţarnicule, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi numai atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău” (Matei 7:3-5). În limba turcă modelul „ochiului” este luat de acela al şarpelui: „Yılan kendi eğriliğine bakmaz da, deveye «senin boynun eğri» der” (apud Les expressions françaises décortiquées).
Modificările de model sunt determinate de concepţia religioasă, de diferenţele dintre cultura europeană şi cultura orientală. René Guénon remarca faptul că, în anumite religii, simbolismul şarpelui este legat de însăşi ideea de viaţă; în arabă, „şarpele este EL-HAYYAH, iar viaţa EL-HAYAT”. EL-HAY este unul dintre principalele nume dumnezeieşti, ce trebuie tradus nu prin Cel Viu, cum se face deseori, ci prin „Cel de Viaţă Dătător, Cel ce Dă Viaţă” sau Cel care este principiul însuşi al vieţii. Este „o încarnare a raţiunii supreme, a Logosului divin” (Guénon, 2008). În religia creştină, şarpele este simbolul „ispitei” din Grădina Raiului, acea inteligenţă demonică ce a determinat generarea dualităţii (bine – rău) în lume, a conflictului, a polarităţii. În studiile de psihanaliză ale lui Jung, şarpele este reprezentarea psihicului inferior, al psihismului obscur.
3. Expresii ritualice. Există în limbile neolatine o fascinaţie excepţională a „ochiului”, în percepţia şi înţelegerea lumii, venită din vremuri imemorabile. În franceză şi în limba italiană: it. „Tenere d’occhio”, „A occhio nudo”; it. „A quattr’occhi”; it. „Avere occhio” (fr. „Avoir le compas dans l’œil”); it. „Costare un occhio della testa” (fr. „Coûter les yeux de la tête”); it. „Dare all’occhio o nell’occhio a qn” (fr. „Taper dans l’œil de qn”); it. „Fare l’occhio a qc” (fr. „S’habituer à qch”); it. „Tenere d’occhio qn” (fr. „Avoir ou tenir qn à l’œil”); it. „Vedere di buon / cattivo occhio qc/qn” (fr. „Voir qch / qn d’un bon / mauvais œil”); „Crever les yeux”. Expresia idiomatică „Avoir le compas dans l’œil” este atribuită de unele surse franceze (Joubert, 1994) lui Michel-Ange şi semnifică justeţea aproximaţiei. „Ochiul” este instrumentul de măsurare, poate judeca detaliile de lungime, volum etc., dobândind o deosebită expresivitate în textul literar. Iată un fragment din scrierile lui Jules Verne: „Cela va sans dire, l’opération devait se faire d’un coup, sans repères, sans tâtonnements, rien que par la sûreté du regard. Avoir le compass dans l’oeil, suivant l’expression populaire, tout était là. Uncle Prudent planta son aiguille, en même temps que Phil Evans plantait la sienne. Puis, on mesura afin de décider lequel des deux concurrents s’était le plus approché du point milieu. O prodige! Telle avait été la précision des opérateurs que les mesures ne donnèrent pas de différence appréciable” (Verne). Inventarul limbii române se distinge prin aceeaşi bogăţie de reprezentare: „A sorbi din ochi”, „A sorbi cu ochii”, „A fura din ochi (pe cineva)”, „A mânca din ochi”, „A deschide ochii” / „A deschide ochii cuiva”, „A jura pe ochii cuiva” etc. Fiecare dintre structurile luate în considerare poate fi integrată în clasa expresiilor ritualice, dat fiind faptul că originea lor este „un mit condensat sau, deseori, în mod lapidar, un străvechi rit magic” (Evseev, 2007, p. 426). Expresia fr. „Crever les yeux”, cu echivalentul rom. „A scoate ochii” şi având ca model lat. „Effedere oculos alicui”, se regăseşte în numeroase limbi europene. „A scoate ochii” nu este o simplă metaforă, „ci amintirea unei pedepse barbare ce se practica în trecut, considerându-se că duşmanul orbit devine o simplă „umbră”, că el este exclus din umanitate” (Evseev, 2007, p. 426). Expresia „A jura pe ochii (cuiva)” este o prelungire a unui străvechi obicei sacru, cunoscut la majoritatea popoarelor arhaice, de a rosti o formulă solemnă, în scopul confirmării unui adevăr sau al angajării într-o anumită acţiune. La origine, obiceiul făcea parte dintr-un sistem de credinţe religioase şi presupunea „invocarea unui spirit, a unui zeu drept martor şi garant al angajamentului” (Evseev, 2007, p. 301). Garantul jurământului în tradiţia laică nu este numai o divinitate, un spirit. Ochii devin „obiectul ”încărcat cu valenţe sacrale şi forţe magice. În pofida profunzimii de reprezentare, expresiile de acest tip au pierdut dimensiunea înalt spirituală şi solemnă a unei invocaţii cuviincioase, secătuind forţa originară a unei limbi. În stilul publicistic au câştigat tot mai mult teren expresii ca „A arunca praf în ochii (cuiva)”, „A i-o trânti în ochi / verde-n faţă”. În toate tradiţiile, miturile, orbirea este legată de experienţele iniţiatice (Tiresias a fost orbit de zeiţa Atena pentru că a privit-o pe când se scălda). Expresia „A arunca praf în ochii (cuiva)” este relativ recentă şi nu are origine ritualică. „Naşterea expresiei a avut la bază analogia care s-a făcut între un aspect concret al realităţii şi altul din sfera manifestărilor politice, economice sociale etc. Aspectul concret al realităţii l-a reprezentat fie aruncarea în ochii adversarului cu mâna a unei cantităţi de praf, lăsându-l fără posibilitatea orientării vizuale, fie intrarea în ochi a prafului răscolit de vânt. Omul din popor a surprins cu mintea lui ascuţită asemănarea dintre aspectul concret al realităţii şi o anumită manifestare omenească de natură spirituală şi, cu simţul dezvoltat al limbii, cunoscut şi din alte creaţii ale sale, a construit expresia” (Uritescu, 2009, p. 132).
Nici procesele fundamentale ale raţiunii umane – luate în considerare de teoria metaforei conceptuale – nu sunt specifice doar unui idiom. Gertrud Gréciano menţiona faptul că „expresia idiomatică rezultă întotdeauna dintr-un raţionament conceptual şi, uneori, şi simultan” (Gréciano, 1983, p. 274). Este un aspect ce ar putea oferi numeroase răspunsuri lingvisticii.
Bibliografie
Surse
DEA – Bonte Pierre, Izard Michel, Dicţionar de etnologie şi antropologie, Polirom, Iaşi, 1999.
DELE – Tăbăcaru O., Editura Niculescu, Dicţionar de expresii idiomatice al limbii engleze, Bucureşti, 1999.
*** Dicţionar francez-român, român-francez, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972.
Referinţe teoretice
Boroianu, 1974 – Ioana Boroianu, Conceptul de unitate frazeologică; tipuri de unităţi frazeologice (I), în „Limbă şi Literatură”, nr. 1, 1974.
Corlăteanu, Melniciuc, 1992 – Nicolae Corlăteanu, Ion Melniciuc, Lexicologia, Chişinău, 1992.
Dimitrescu, 1958 – Florica Dimitrescu, Locuţiunile verbale în limba română, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1958.
Evseev, 2007 – Ivan Evseev, Enciclopedia simbolurilor religioase şi arhetipurilor culturale, Editura Învierea, Timişoara, 2007.
Gréciano, 1983 – Gertrud Gréciano, Signification et dénotation en allemand. La sémantique des expressions idiomatiques, Recherches Linguistiques 9, Librairie Klincksieck, Paris, 1983.
Guénon, 1945 – René Guénon,Domnia cantităţii şi semnele vremurilor, traducere de Florin Mihăescu şi Dan Stanca, Editura Humanitas, Bucureşti, 1995, Libraire Gallimard, Paris, 1945.
Guénon, 1962 – René Guénon, Simboluri ale ştiinţei sacre, Humanitas, Bucureşti, 2008,Paris, Gallimard,1962.
Hristea, 1984 – Theodor Hristea (coordonator); Mioara Avram; Grigore Brâncuş; Gheorghe Bulgăr; Georgeta Ciompec; Ion Diaconescu; Rodica Bogză Irimie; Flora Şuteu, Sinteze de limba română, ediţia a III-a, Albatros, Bucureşti, 1984.
Iordan, 1975 – Iorgu Iordan, Stilistica limbii române, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1975.
Joubert, 1994 – Joseph Joubert, Carnets, Tome I, Paris, Gallimard, 1994.
Slave, 1966 – Slave Elena, Structura sintagmatică a expresiilor figurate, în LL, 1966, an. XI, p. 397-413.
Uritescu, 2009 – Dorin N. Uritescu, Dicţionar explicativ de forme şi sensuri greşite ale unor expresii şi locuţiuni consacrate, S.S.I.S., Bucureşti, 2009.
Verne – Jules Verne, Robur-le-Conquérant, La Biblioteque electronique du Quebec, Collection A tous les Vents, Volume 334.
Zafiu, 2001 – Rodica Zafiu, Diversitate stilistică în româna actuală, Editura Universităţii, Bucureşti, 2001.
Zugun, 2000 – Petru Zugun, Lexicologia limbii române. Prelegeri,Tehnopress, Iaşi, 2000.