Etapele şi specificul incorporării Basarabiei în sistemul economic şi politic al Imperiului Rus (anii 1812-1868/1873)
Pentru tiparRaptul Basarabiei1 de la 16/28 mai 1812 a fost o consecinţă directă a politicii expansioniste promovată consecvent, în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea – începutul sec. al XIX-lea, în Balcani de către cercurile imperiale ale celor două puteri. Şi deşi au trecut anii, nedreptatea săvârşită la 1812, prin care Imperiul Otoman nu şi-a respectat obligaţiunile asumate prin capitulaţii de a apăra integritatea teritorială a Principatelor Româneşti, cedând fără niciun drept un teritoriu ce nu-i aparţinea, iar Imperiul Rus anexând un teritoriu la care nu avea niciun drept2, este resimţită şi astăzi.
În determinarea direcţiilor prioritare ale politicii ruseşti în Basarabia ţarismul era nevoit să ţină cont de interesele economice şi politice imperiale faţă de teritoriile nou-anexate. Ocupând la 1812 un teritoriu ce nu-i aparţinuse şi la care nu avea niciun drept, ţarismul nu l-a inclus imediat în sistemul economic şi politic al imperiului, dar l-a separat de pieţele tradiţionale europene prin cordonul sanitaro-vamal de pe Prut şi Dunăre, iar de cele ruse – până în 1831 – prin cel de pe Nistru.
Politica imperială rusă în Basarabia era generată, în fond, atât de interesele clasei dominante – ale dvorenimii agricole, cât şi de interesele cercurilor comercial-industriale în dezvoltare din Rusia, ce tindeau să-şi extindă sferele de dominaţie economică şi politică. Această politică fiind determinată, din start, de cercurile guvernante din Sankt Petersburg, conţinea, îndeosebi la început, elemente contradictorii şi era promovată cu deosebită precauţie, folosindu-se pe larg demagogia socială de tipul „grijă” faţă de popor, politică ce a cunoscut în evoluţia sa câteva etape. În cercurile guvernante din Sankt Petersburg nu s-a format o unitate de păreri şi acţiuni asupra problemei vizate, acestea erau dictate de interesele curente diverse ale diferitor grupări, departamente şi instituţii de stat din imperiu. O parte a demnitarilor de stat insistau pentru includerea cât mai grabnică a Basarabiei în sistemul economic şi politic al imperiului, inclusiv pentru lichidarea autonomiei provinciei, a particularităţilor în legislaţie, justiţie şi administraţie. Cealaltă parte se orienta spre realizarea lentă, cât mai succesivă a acestui proces, cu păstrarea pentru o perioadă mai îndelungată a particularităţilor locale. Lupta în cadrul cercurilor guvernante pentru includerea Basarabiei în sistemul economic şi politic al Imperiului Rus a continuat pe întreg parcursul sec. al XIX-lea şi s-a reflectat în mod direct asupra tuturor aspectelor vieţii economice, sociale, politice şi spirituale din Basarabia.
Politica promovată de administraţia imperială în Basarabia urma să contribuie la valorificarea economică cât mai rapidă a teritoriului nou-anexat, la crearea sprijinului ţarismului atât din partea aristocraţiei şi cercurilor comercial-industriale locale, cât şi din partea ţărănimii privilegiate, asigurându-le o piaţă relativ avantajoasă de desfacere a producţiei agricole, „pacificând”, pe cât era posibil, păturile de jos. Pe această cale se intenţiona de a mări veniturile statului, de a întări hotarele de Sud-Vest ale imperiului, de a ridica prestigiul puterii ţariste în interiorul ţării şi în statele vecine balcanice etc. Aceste măsuri şi-au lăsat amprenta asupra politicii promovate de ţarism în vederea includerii Basarabiei în sistemul economic şi politic imperial.
Politica rusească în Basarabia era nevoită să ţină cont de interesele a trei forţe majore: ale statului autocrat, ale anumitor cercuri comercial-industriale şi ale unei părţi a nobilimii legate de comerţ şi industrie. Un rol aparte în determinarea direcţiilor de sistem îi revenea Ministerului de Finanţe, iar realizarea programului – la început liberal, iar mai târziu protecţionist comercial-industrial – era pusă pe seama miniştrilor de finanţe D. A. Guriev şi E. F. Kankrin3.
Astfel, putem evidenţia în acest sens, convenţional, două perioade ce corespund, de fapt, etapelor de adaptare şi includere a regiunii în sistemul economic şi politic al Imperiului Rus: prima cuprinde anii 1812-1830, cea de-a doua – anii 1831-1868/1873.
Prima perioadă începe cu anexarea teritoriului dintre Prut şi Nistru la Imperiul Rus potrivit Tratatului de la Bucureşti din 16 (28) mai 1812 şi se încheie cu lichidarea în 1828 a autonomiei Basarabiei, suprimarea cordonului vamal de pe Nistru şi cu unificarea vamală a provinciei cu guberniile ruse prin Regulamentul din 26 septembrie 18304. În această perioadă Basarabia este separată de guberniile ucrainene şi ruse prin cordonul sanitaro-vamal de pe Nistru, iar de ţările europene – prin cel de pe Prut şi Dunăre. Pentru o anumită perioadă de timp, până în 1828, Basarabia deţine statutul de autonomie limitată în componenţa Imperiului Rus. Tot atunci sunt luate măsuri concrete în vederea studierii resurselor economice şi umane ale Basarabiei, sunt trimişi funcţionari şi date dispoziţii administraţiei militare şi civile întru a studia frontiera de apus – la Prut şi Dunăre – în vederea instituirii unui cordon sanitaro-vamal ce ar apăra teritoriul nou-anexat nu numai de pătrunderea molimei, exodul populaţiei din regiune în Moldova de peste Prut, dar care l-ar pregăti, în ce priveşte instituţiile vamale şi de carantină, pentru o administrare economică eficace, o includere cât mai grabnică şi sigură a regiunii în sistemul pieţei interne ruse etc.5 Aceşti funcţionari aveau menirea de a studia în teren specificul administrării teritoriului, instituţiile sociale, fiscale, administrative, juridice etc.
Teritoriul este subordonat, integral şi profund, unui sistem birocratic şi legislativ complet străin – celui rusesc. Intervin treptat schimbări în sistemul de proprietate. Stările sociale tradiţionale autohtone sunt dispersate prin infiltrarea în rândurile lor a elementului alogen cosmopolit: ruşilor, ucrainenilor, bulgarilor, găgăuzilor, evreilor, armenilor, grecilor, germanilor, elveţienilor etc. Autohtonii sunt supuşi unui sistem de dublă exploatare – de către administraţia imperială, ce prezenta o instituţie străină, greu de conceput pentru mulţi dintre autohtoni, şi de către persoane fizice, de multe ori provenite nu din rândurile boierilor moldoveni autohtoni, ci din rândul străinilor care au primit, au cumpărat sau au obţinut în urma căsătoriilor proprietăţi funciare, la care se adaugă, de multe ori, tot felul de abuzuri şi violenţe, atât din partea autohtonilor, cât şi din partea străinilor. Regimul de dominaţie ţarist a afectat şi boierimea, care, pentru a-şi păstra drepturile şi privilegiile, a fost nevoită să înveţe limba rusă, să-şi facă studiile în instituţiile de învăţământ din Rusia, să accepte funcţii în instituţiile ţinutale şi regionale şi, prin aceasta, să participe la promovarea politicii coloniale a imperiului în teritoriul anexat, o influenţă nefastă asupra spiritului naţional.
Pentru a-şi păstra dominaţia în Basarabia, ţarismul a folosit metodele şi practicile deja cunoscute de dezlocuire a naţiunii titulare şi de purificare a teritoriului, folosite pe larg la periferiile naţionale ale Imperiului Rus: schimbarea structurii demografice prin colonizarea pământurilor cu neamuri străine – ruşi, ucraineni, bulgari, găgăuzi, germani, greci, armeni, evrei, elveţieni, italieni etc.; asimilarea – politica ce urmăreşte contopirea unor comunităţi etnice, diferite prin origine etnică, limbă, religie etc. în masa populaţiei majoritare, prin măsuri de impunere, fiind astfel expresia unei politici de deznaţionalizare; deznaţionalizarea – rusificare prin învăţământ, administraţie de stat, politică a populaţiei dispersate; înstrăinarea valorilor spirituale ale neamului şi pregătirea unei elite cosmopolite, bazate pe alt sistem de valori decât cel românesc etc.; anularea autonomiei Basarabiei, a legilor şi obiceiului pământului; transformarea Basarabiei într-o gubernie rusă, introducerea legislaţiei ruse şi a limbii ruse în administraţie, şcoală şi biserică; anularea drepturilor şi libertăţilor naţionale şi interzicerea utilizării limbii române şi a limbilor altor grupuri etnice în toate domeniile vieţii sociale; denaturarea numelor de familie, a denumirilor localităţilor, străzilor, prin lipsirea românilor basarabeni de propriile valori spirituale şi impunerea valorilor spirituale ruse etc.6
Intervin anumite schimbări şi sub aspect ecleziastic. La 21 august 1813, uzurpând drepturile canonice ale Mitropoliei Moldovei, oficialităţile de la Sankt Petersburg înfiinţează pe teritoriul nou anexat Eparhia Chişinăului şi Hotinului7, divizând astfel Principatul Moldova nu numai din punct de vedere politic, dar şi sub raport religios.
La rândul ei, perioada anilor 1812-1830 poate fi divizată, convenţional, în două etape. Prima etapă cuprinde anii 1812-1825, când se întreprind măsuri concrete în vederea atragerii în Basarabia a coloniştilor, negustorilor bogaţi din străinătate şi din guberniile ruse, iar în acest scop administraţiei civile îi sunt date dispoziţii de a întreprinde măsuri urgente şi eficiente întru soluţionarea sarcinilor imperiale în teritoriul nou-anexat8. Succesul acestor măsuri a finalizat cu o creştere rapidă a numărului coloniştilor transdanubieni, coloniştilor germani, elveţieni şi al imigranţilor din guberniile interne ruse, al negustorilor străini, îndeosebi al grecilor, armenilor şi evreilor. Ca rezultat se consolidează puternic poziţia elementului alogen, în special a coloniştilor şi negustorilor, care deţineau monopolul asupra exportului de cereale şi produse animaliere din Basarabia prin porturile dunărene – Ismail, Reni, Chilia şi prin portul-franc Odesa. Toate acestea aduc la schimbări vizibile în structura socială a Basarabiei.
După adoptarea tarifului vamal din 31 martie 18169, în Basarabia sunt promulgate noi acte legislative, care au fost generalizate în decizia Consiliului de Miniştri din 28 noiembrie 1816, scopul cărora era de a reorienta comerţul basarabean de la pieţele tradiţionale europene spre piaţa internă rusă şi de a pregăti terenul pentru includerea Basarabiei în sistemul pieţei interne ruse10.
În această perioadă, la 29 aprilie 1818, intră în vigoare Regulamentul privind organizarea regiunii Basarabia, care prevedea acordarea unei autonomii limitate regiunii anexate. Regulamentul a stabilit statutul de regiune a Basarabiei în componenţa Imperiului Rus, a determinat ca centru regional administrativ oraşul Chişinău, a confirmat noua împărţire administrativ-teritorială a regiunii (Basarabia a fost divizată în şase ţinuturi: Hotin, Iaşi, Orhei, Bender, Akkerman şi Ismail), a instituit organele regionale supreme – Consiliul (Sfatul) Suprem, Guvernul Regional, Tribunalul Regional Penal şi Tribunalul Regional Civil şi instituţiile ţinutale etc.11. Potrivit stratificării sociale, în Basarabia se stabileau următoarele categorii sociale: clerul, nobilimea, boiernaşii, mazilii, ruptaşii, negustorii şi mica burghezie, ţăranii sau coloniştii agricoli, ţiganii (care aparţineau statului şi moşierilor) şi evreii12. Rangurile privilegiate ale boierilor au fost lichidate, iar această categorie socială a fost egalată în drepturi cu nobilimea din guberniile interne ruse şi integrată acesteia.
Concomitent cu adoptarea la 29 aprilie 1818 a Regulamentului organizării administrative a Basarabiei, în regiune a fost aplicată legislaţia rusă privind comerţul interior şi exterior13. Burghezia comercială locală a fost egalată în drepturi cu cea din guberniile interne ruse, dar fără a fi stratificată pe ghilde, fapt ce nu-i dădea posibilitatea de a face comerţ în guberniile ruse. Mai mult ca atât. Căpătând aceleaşi drepturi ca şi burghezia comercială rusă, negustorii locali pierdeau, de facto, din drepturile lor de altădată la comerţul exterior, deoarece în conformitate cu specificul de ghildă asemenea drepturi deţineau doar negustorii angrosişti de primele două ghilde. Nu întâmplător, în iulie 1820, guvernul regional al Basarabiei a primit dispoziţia rezidentului imperial A. N. Bahmetev ce confirmă dreptul tuturor negustorilor locali la comerţul exterior „fără niciun fel de privilegiu pentru careva din ei”14.
Ţarismul întreprinde măsuri concrete de a scoate din circulaţie de pe piaţa din Basarabia diversitatea de monede străine, în special turceşti, invocând diferite pretexte, pentru a pune în aplicare asignatul rusesc şi pentru a proteja vistieria imperială şi piaţa internă rusă, a apăra interesele burgheziei comercial-industriale ruse şi a crea condiţii mai favorabile de includere a Basarabiei în sistemul pieţei interne ruse15.
Intervin anumite schimbări şi în cadrul diferitor instituţii administrative şi juridice. Fiind concentrată în capitală, în oraşele-porturi şi în oraşele judeţene, burghezia comercială a căutat să-şi apere, din start, interesele, cerând de la administraţia regională şi cea imperială instituirea unui Tribunal Comercial, asemeni celui ce funcţiona în portul Odesa încă din 1808. Deşi ideea fondării acestei instituţii a fost promovată de negustorii mari angrosişti din Odesa, transferaţi cu traiul în porturile basarabene şi familiarizaţi deja cu activitatea acesteia. Administraţia imperială, care căuta să ţină sub control activitatea acestei stări sociale, era interesată de instituirea Tribunalului Comercial16. În acelaşi timp, ţarismul întreprinde măsuri concrete în vederea creării cât mai rapide a unor structuri tipice societăţii moderne, dar care să excludă posibilitatea încadrării în categoria burgheziei comerciale a elementului naţional. Din şirul acestor măsuri va face parte şi adoptarea structurii de ghildă în Basarabia, care se va discuta destul de mult în cadrul cercurilor administrative regionale şi imperiale în aceşti ani, dar care va fi aplicată în a doua perioadă. În condiţiile create, când Basarabia deţinea statutul de autonomie limitată în componenţa imperiului, iar teritoriul era separat de guberniile ruse prin cordonul sanitaro-vamal de la Nistru, iar de pieţele europene – de cel de la Prut şi Dunăre, unde comerţul exterior şi cel cu guberniile ruse era reglementat de tariful prohibitiv din 1822, ţarismul este nevoit să adopte un regulament ce ar înlocui tariful vamal şi care ar reglementa comerţul cu Basarabia17.
La această etapă ţarismul a depus eforturi substanţiale în vederea instituirii la hotarele de apus ale Basarabiei – la Prut şi Dunăre – a unui cordon sanitaro-vamal. Organizarea cordonului a decurs dificil, a necesitat timp şi diverse măsuri de ordin economic şi politic adoptate de diferite instituţii de stat imperiale implicate în soluţionarea acestei probleme. Organizând instituţii vamale şi carantine provizorii ce urmau să apere imperiul de pătrunderea molimei şi să asigure stabilirea, atât pentru Basarabia, cât şi pentru guberniile ruse, a legăturilor comerciale cu ţările străine prin intermediul noii frontiere, ţarismul a instituit pe parcursul a cinci ani comitete şi comisii speciale, a trimis în provincie împuterniciţi speciali care urmau să studieze la faţa locului punctele de amplasare a carantinelor şi instituţiilor vamale.
Măsurile întreprinse de ţarism în scopul instituirii cordonului sanitaro-vamal la Prut şi Dunăre denotă că, promovând interesele departamentale, organele de resort ale statului autocrat – imperiale şi regionale, civile şi militare –, implicate în soluţionarea problemei, deseori nu găseau soluţii comune, iar controversele existente tergiversau rezolvarea problemei. Mult depindea şi de administraţia regională, care, în dorinţa de a realiza cât mai urgent dispoziţiile imperiale, neavând însă nici practica, dar, probabil, nici cunoştinţele necesare, nu totdeauna lua deciziile cele mai potrivite. Stabilind locurile de amplasare a carantinelor, vămilor şi posturilor vamale la noua frontieră, administraţia imperială urma să ţină cont şi de diverşi factori interni – de faptul că în apropierea Basarabiei este amplasat portul-franc Odesa şi de cei externi – de faptul că la hotarele ei de apus sunt amplasate porturile dunărene Galaţi şi Brăila.
Dar, instituind, în 1817, cordonul de la Prut şi Dunăre18, ţarismul, care se străduia să evite concurenţa mărfurilor străine ce puteau pătrunde în guberniile interne ruse prin Basarabia, dar şi din alte considerente şi având deja „exemplul” unificării vamale cu Regatul Polonez19, care a contribuit nemijlocit la subminarea industriei ruse, nu mai vrea să lichideze cordonul sanitaro-vamal de la Nistru.
Deşi discuţiile privind suprimarea cordonului sanitaro-vamal de la Nistru şi unificarea vamală a Basarabiei cu guberniile ruse au început îndată după anexarea provinciei la Rusia, soluţionarea întrebării s-a dovedit destul de dificilă, deoarece asigurarea securităţii vamale trebuia conjugată cu protejarea intereselor economice şi politice ale imperiului în această regiune. Discuţiile de lungă durată care au fost purtate pe parcursul a circa 18 ani asupra acestei probleme au demonstrat că în cercurile guvernante imperiale şi regionale nu exista o unitate de opinii privind suprimarea cordonului de la Nistru.
Cei care se pronunţau pentru păstrarea cordonului sanitaro-vamal de la Nistru (în special reprezentanţii diferitor instituţii de stat imperiale) argumentau necesitatea păstrării acestuia prin faptul că, deoarece teritoriul nou-anexat nu este valorificat, inclusiv din punct de vedere administrativ, era posibil ca mărfurile străine să pătrundă în guberniile ruse fără achitarea taxelor vamale, sub pretextul că sunt mărfuri basarabene, iar creşterea exportului de mărfuri de peste Nistru ar putea spori concurenţa, provocând astfel nemulţumirea cercurilor comercial-industriale locale. Era şi temerea că tot mai mulţi fugari din guberniile ruse vor trece vechea frontieră de la Nistru, deoarece în Basarabia şerbia a fost lichidată încă până la anexarea ei la Rusia. Nu era exclus şi pericolul răspândirii epidemiilor – a ciumei şi holerei, care pătrundeau adesea din posesiunile Porţii Otomane şi în guberniile de sud ale Ucrainei.
În schimb, cei care promovau ideea suprimării cordonului sanitaro-vamal de la Nistru (reprezentanţii administraţiei regionale, dar şi aceştia, în majoritate, de etnie rusă) invocau necesitatea integrării teritoriului de curând anexat, aducând drept argumente: avantajele extinderii relaţiilor comerciale şi ale altor tipuri de relaţii cu guberniile ruse; iraţionalitatea vămuirii duble a mărfurilor străine; complexitatea decontărilor însoţită de pierderile inevitabile de timp la carantina dublă – toate acestea frânau dezvoltarea comerţului exterior, respectiv se reduceau veniturile în vistieria statului. Ei susţineau că suprimarea cordonului va lărgi piaţa de desfacere a mărfurilor industriale şi va extinde sfera de activitate economică a burgheziei comerciale ruse în Basarabia20.
Pornind de la interesele „supreme” ale imperiului, luptând pentru a-şi asigura superioritatea politică şi economică la periferiile naţionale, administraţia imperială acţiona cu precauţie, fără grabă şi în repetate rânduri a respins propunerile administraţiei regionale privind suprimarea cordonului sanitaro-vamal de la Nistru. Soluţionarea problemei se preconiza pentru perioada când vor fi create condiţii favorabile, atât sub aspect economic, cât şi politic.
Prezenţa a două cordoane sanitaro-vamale: unul – la Prut şi Dunăre, iar celălalt – la Nistru, deşi a grăbit procesul constituirii pieţei interne basarabene, a cauzat prejudicii serioase nu numai dezvoltării comerţului cu ţările străine, guberniile interne ruse şi dezvoltării economice, în general, dar a influenţat direct şi asupra procesului de geneză şi evoluţie a burgheziei basarabene.
Cea de-a doua etapă cuprinde anii 1825-1830, când în Basarabia este pus în aplicare Regulamentul cu privire la comerţul cu Basarabia din 17 februarie 182521 care limita exportul peste Nistru a unor mărfuri basarabene ce constituiau ponderea de bază a comerţului cu guberniile ruse şi care asigura importul fără plata taxei vamale a mărfurilor de manufactură şi de fabrică ruseşti.
Adoptarea, în 1825, a Regulamentului cu privire la comerţul cu Basarabia a fost condiţionată de următoarele împrejurări de ordin economic şi politic:
După Congresul de la Viena ţarismul, temându-se de izolarea diplomatică, tinde să lege toate ţările participante la congres printr-un asemenea sistem de tratate şi înţelegeri, care ar fi exclus încălcarea echilibrului de forţe în Europa. Căutarea aliaţilor, dorinţa de a păstra raportul de forţe stabilit în Europa şi rolul său de prestigiu, teama de a se pomeni în izolare diplomatică au condiţionat adoptarea de către ţarism a politicii fritrederiene. Monarhii europeni au fost nevoiţi să se adapteze la evenimentele postrevoluţionare din Europa, recurgând la compromisul dintre regimurile vechi feudale şi noile tendinţe burgheze. Cursul fritrederian al Rusiei era chemat să consolideze baza economică a sistemului de la Viena22. În vederea atingerii acestui scop, ţarismul este nevoit să treacă de la tariful vamal prohibitiv din 1810 la tarifele liberal-fritrederiene din 1816 şi 1819 ce reflectau principiul comerţului liber stabilit la Congresul de la Viena.
Tendinţa de a promova politica comerţului liber s-a reflectat în mod direct şi asupra Basarabiei. După adoptarea tarifului vamal din 31 martie 181623, în Basarabia sunt adoptate noi acte legislative, care au fost generalizate în decizia Consiliului de Miniştri din 28 noiembrie 1816, scopul cărora era de a reorienta comerţul basarabean de la pieţele tradiţionale europene spre piaţa internă rusă şi de a pregăti terenul pentru includerea irevocabilă a Basarabiei în sistemul economic şi politic al Imperiului Rus.
Însă decizia de a respecta politica comerţului liber, luată la Congresul de la Viena de către ţările europene, n-a fost respectată24. Rusia s-a dovedit a fi unica ţară care a aderat la principiul comerţului liber. De adoptarea tarifului vamal liberal din 1819 au beneficiat Prusia, Austria şi Polonia. Noul tarif a trezit o reacţie negativă din partea burgheziei ruse, care nu era în stare să ţină piept concurenţei libere din partea mărfurilor şi a negustorilor europeni. Tariful era o încercare importantă şi pentru tânăra industrie rusă, care, în pofida tuturor eforturilor, nu a putut-o suporta, deoarece politica comercială nu corespundea intereselor ţării25. Aceasta s-a manifestat direct şi asupra dezvoltării comerţului exterior, a cărui balanţă, pentru prima oară pe parcursul a mai multor ani, devine negativă.
În această ordine de idei, aplicarea tarifului prohibitiv din 1822 şi pe teritoriul Basarabiei, demiterea lui I. Capo d’Istria şi a lui D. A. Guriev, numirea în funcţia de ministru de finanţe a lui E. F. Kankrin şi alte măsuri de acest ordin demonstrează că toate acestea nu erau doar ecoul nemulţumirii negustorilor ruşi ruinaţi de concurenţa străină, ci era o dezicere de la fostele „idei cosmopolite” şi o reîntoarcere la interesele proprii naţionale, un fel de pregătire a cursului reacţionar al lui Nicolai I.
Pomenindu-se în situaţia când economia rusă nu mai era în stare să reziste principiilor liberei concurenţe, ţarismul a fost nevoit să-şi reorienteze politica vamală de la liberalism la protecţionism. Ca rezultat, la 27 februarie 1822 a fost adoptat noul tarif vamal, de data aceasta de ordin prohibitiv, care a intrat în vigoare la 12 martie acelaşi an26. Noul tarif urma să contribuie la stabilizarea economiei ruse. Perioada liberalismului relativ în politica comercială a ţarismului a luat sfârşit. Cercurile guvernante din Sankt Petersburg s-au convins că economia Rusiei nu este în stare să reziste principiului „comerţului liber”, realizat parţial în anii precedenţi. În politica comercial-vamală externă ţarismul este nevoit să se întoarcă pe poziţiile protecţionismului, pe care va fi nevoit să se menţină pe parcursul celui de-al doilea pătrar al sec. al XIX-lea.
Aplicarea tarifului din 1822 s-a răsfrânt negativ asupra economiei Basarabiei. Fiind îngrădită din toate părţile de cordoane vamale, Basarabia s-a pomenit ruptă atât de la pieţele europene, cât şi de la piaţa internă rusă. Tariful din 1822 stopa procesul de integrare a Basarabiei în sistemul pieţei interne ruse, frâna dezvoltarea nu numai a comerţului, dar şi a altor ramuri economice. Pe parcursul anilor 1823-1824 autorităţile locale îl informau pe guvernatorul general al Novorosiei şi Basarabiei, contele M.S. Voronţov, despre situaţia creată în Basarabia27. Pentru ameliorarea situaţiei, în aceşti ani au fost adoptate diferite decizii, instrucţiuni şi directive, dar acestea nu au avut eficienţă pentru redresarea stării din comerţ.
În condiţiile create, când Basarabia îşi păstra autonomia şi regiunea era separată de guberniile interne ruse prin cordonul sanitaro-vamal de la Nistru, iar comerţul, atât exterior, cât şi cel cu guberniile interne ruse era reglementat de tariful prohibitiv din 1822, ţarismul ia decizia de a adopta un regulament (un fel de tarif vamal) ce ar reglementa comerţul cu Basarabia. Regulamentul din 1825 era protecţionist pentru piaţa rusă şi nefavorabil pentru Basarabia, nu numai prin faptul că limita exportul celor mai solicitate mărfuri basarabene pe piaţa internă rusă şi acorda negustorilor din guberniile ruse drepturi nelimitate în comerţul Basarabiei, dar şi prin aceea că limita activitatea comercială a negustorilor basarabeni pe piaţa internă rusă, din considerentul că, în baza reformei din 1824 a ghildelor, dreptul la comerţul pe întreg teritoriul imperiului era privilegiul doar al negustorilor angrosişti de primele două ghilde28, iar negustorii basarabeni nu erau încă stratificaţi în ghilde.
Situaţia s-a complicat nu numai din cauza restricţiilor puse la exportul mărfurilor basarabene în Rusia. Regulamentul din 1825 permitea importul în Basarabia a tuturor mărfurilor ruse, admise pentru export conform tarifului vamal din 1822, fără niciun obstacol şi fără plata taxei vamale. Dacă vom mai ţine cont de faptul că de dreptul de a importa mărfurile ruse în Basarabia beneficiau doar negustorii din guberniile ruse ce dispuneau de dreptul la comerţ pe întreg teritoriul imperiului, ne vom putea da seama de concurenţa enormă pe care au cauzat-o aceştia negustorilor basarabeni.
Regulamentul din 17 februarie 1825 a provocat nemulţumirea negustorilor locali, fapt despre care vorbesc numeroasele plângeri ale negustorilor adresate organelor locale şi regionale, atestate şi de investigaţiile din 1829 privind starea comerţului şi a industriei din Basarabia, în care autorităţile regionale descriu situaţia dificilă în care s-a pomenit burghezia comercială basarabeană29. Sub presiunea cercurilor comercial-industriale şi a administraţiei regionale, ţarismul a fost nevoit să facă unele cedări în exportul anumitor mărfuri basarabene în Rusia, dar în ce priveşte problemele-cheie – suprimarea cordonului vamal de la Nistru şi abrogarea Regulamentului din 17 februarie 1825 – a fost neînduplecată30. Situaţia va fi soluţionată abia în 1830, când, în urma decretului Senatului din 26 septembrie31, concomitent cu suprimarea cordonului vamal de la Nistru şi aplicarea pe teritoriul Basarabiei a structurii de ghildă, este lichidat şi Regulamentul din 17 februarie 1825.
În această perioadă intervin schimbări în sistemul de impozitare a populaţiei. Începând cu 1 ianuarie 1825, în Basarabia este pusă în aplicare decizia Comitetului de Miniştri din 11 noiembrie 1824 cu privire la reforma fiscală, scopul căreia era de a pune capăt haosului în încasarea impozitelor de la populaţie şi ai obliga la plata impozitelor pe ţăranii de stat şi coloniştii care până acum beneficiau de unele privilegii32.
A doua perioadă cuprinde anii 1831-1868/1875 şi începe odată cu suspendarea particularităţilor locale în sistemul administrativ, după lichidarea în 1828 a autonomiei Basarabiei. Administrarea Basarabiei era subordonată direct guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei33 cu sediul în Odesa şi era împărţită în Administraţia regională, judeţeană sau ţinutală şi orăşenească34.
Administraţia regională rămâne în oraşul Chişinău, iar administraţia judeţeană – în judeţele Hotin, Iaşi, Orhei, Bender, Akkerman şi Ismail cu sediul în oraşele Hotin, Bălţi, Chişinău, Bender, Akkerman şi Ismail; cea orăşenească – în oraşele Chişinău, Bender, Ismail, Bălţi, Hotin, Akkerman, Chilia şi Reni35. Administrarea regională rămâne în continuare în subordinea guvernatorului civil, numit de către împărat. Administraţia regională era alcătuită din Consiliul Regional, Cârmuirea Regională, Administraţia Financiară, Tribunalul Regional Penal şi Tribunalul Regional Civil şi Judecătoria verbală36.
Peste puţin timp pe teritoriul Basarabiei intrară în vigoare completamente legislaţia comercială rusă, inclusiv: după aplicarea la 26 septembrie 1830 a Regulamentului ghildelor, suprimarea cordonului vamal de la Nistru şi unificarea vamală a regiunii cu Rusia, instituirea administraţiei speciale a oraşului Ismail etc. În această perioadă Basarabia este inclusă în sistemul pieţei interne ruse, determinându-se locul ei în comerţul intergubernial ca furnizor de cereale şi de produse animaliere, pomicole şi viticole, de tutun, sare etc. şi ca piaţă de desfacere a „mărfurilor ruse” – articole ale industriei textile, de prelucrare a metalelor etc. Ca rezultat, Basarabia este transformată în colonie a Imperiului Rus, piaţă avantajoasă de desfacere a mărfurilor ruseşti.
În această etapă burghezia basarabeană se constituie ca statut social. Măsurile întreprinse de ţarism prin aplicarea structurii de ghildă denotă că burghezia comercială în Basarabia nu s-a constituit în mod obiectiv, ca o categorie economică, ci mai mult ca una fiscală şi juridică. Aceasta se datorează nu atât proceselor interne – economice şi sociale, nu atât naşterii – genezei şi evoluţiei, ci mai mult deciziilor administraţiei imperiale şi regionale. Deciziile adoptate de ţarism în politica economică în anii ’30 ai sec. al XIX-lea demonstrează că burghezia basarabeană a fost creată cu susţinerea statului, fiind dependentă de el, fără a dispune însă, ca burghezia vest-europeană, de anumite drepturi constituţionale. Ea nu a prezentat o entitate coerentă, delimitată etnic şi social, conştientă de drepturile şi obligaţiunile sale.
Situaţia burgheziei basarabene nu s-a schimbat, oricât ar fi de paradoxal, nici după aplicarea, începând cu 1 ianuarie 1831, a Regulamentului ghildelor din 26 septembrie 1830. Caracterul reacţionar al Regulamentului ghildelor se explică nu numai prin stratificarea tuturor comercianţilor în diferite categorii, ci şi prin impunerea de a declara capitalul comercial pentru înscrierea în ghildele comerciale, ceea ce a constituit o lovitură puternică dată tradiţiilor autohtone seculare ce acordau tuturor categoriilor libertatea şi egalitatea deplină de a se încadra în comerţ (iar de aici şi posibilităţi mai mari de a lărgi rândurile burgheziei comerciale).
În această perioadă intervin anumite schimbări în modul de viaţă şi mentalitatea nobilimii basarabene. A. Nakko scria în această privinţă la 1879: „Viaţa laică s-a născut, la început, la Chişinău, de unde s-a răspândit ulterior şi în provincie. În anii ’40 ai sec. al XIX-lea noţiunea de convieţuire, viaţă de societate, viaţă confortabilă, adresare laică, purtare demnă, s-a răspândit într-atât, încât stările înstărite din mediul urban şi cel rural, care până acum locuiau în case mici şi incomode, cu două-trei sau rareori cu patru odăi, au început acum să-şi construiască case mari din piatră, cu holuri mari şi săli spaţioase. Imitând prin comportamentul său societatea europeană, ei organizau baluri şi adunări, la care se întrunea întreaga societate laică orăşenească şi toţi moşierii din vecinătate. Frecventând adunările laice din mediul urban şi cel rural, nu se mai putea rămâne în mediul de altădată. De aceea chiar şi acei care cel mai puţin erau predispuşi de a face schimbări în modul de viaţă, vrând-nevrând au fost nevoiţi să se alinieze oamenilor înaintaţi. Despre maniere frumoase şi modul de a se prezenta respectabil „în sălile cu parchet” nici nu se putea vorbi la acea perioadă. Dimpotrivă, se observă tendinţa de imitaţie nereuşită a manierelor, totul era puţin caraghios. Dar altfel nici nu putea fi în acel timp. Cert este faptul că societatea basarabeană tindea spre o viaţă nouă, schimbându-şi permanent situaţia materială şi moravurile, pe care le-a moştenit din secolul trecut”37.
Pe linia renaşterii naţionale s-au înregistrat la Chişinău între 1845 şi 1848 mai multe tentative ale unor boieri români de a publica ziarul „Românul”. Tipografia eparhială din Chişinău a reînceput din 1853 să imprime broşuri şi cărţi bisericeşti în limba română, fiind închisă în 188338.
Limita inferioară a acestei perioade coincide cu epoca marilor reforme sau aşa-numitele reforme liberale din anii ’60-’70 ai sec. al XIX-lea, care au produs schimbări calitative în societatea basarabeană. În rezultatul implementării în Basarabia a Regulamentului agrar din 14 iulie 1868 şi a legilor agrare din 3 decembrie 1868, 23 decembrie 1869, 4 iunie 1871, 21 decembrie 1871 şi 4 februarie 1875, ţăranii domeniali, toate categoriile de colonişti, odnodvorţii, ţăranii stabiliţi pe ocinile răzeşeşti, terenurile moşiereşti şi mănăstireşti au fost atribuite ţăranilor-proprietari şi împroprietăriţi cu pământ. Ca rezultat, au fost lichidate barierele de ordin economic, social şi juridic între diferite categorii de ţărani din Basarabia. Intervin schimbări şi în sistemul funciar. Are loc reducerea proprietăţilor funciare moşiereşti, iar proprietatea funciară ecleziastică şi a statului s-a mărit. Aceeaşi tendinţă de creştere are loc şi în cadrul proprietăţii funciare negustoreşti şi a diferitor categorii de ţărani39. Prin urmare, fragmentarea loturilor funciare ţărăneşti a generat, în mod obiectiv, diferenţierea ţărănimii, fiind mai evidentă în judeţele de centru şi de nord, unde ţăranii au primit loturi mult mai mici, comparativ cu ţăranii din judeţele de sud ale Basarabiei. Pământul a căpătat o valoare deosebită, reprezentând nu doar obiectul unor investiţii rentabile de capital, dar şi o sursă importantă de existenţă pentru ţărani. Ia amploare fenomenul de arendă şi subarendă a pământului, la care recurgeau diferite categorii sociale. Toate aceste schimbări au contribuit la dezvoltarea rapidă a relaţiilor capitaliste în Basarabia.
Tot în această etapă Basarabia pierde statutul ei de altădată economic, social, politic şi juridic de regiune şi este transformată în gubernie. La 22 noiembrie 1873, ministrul de interne înaintează în Senat raportul despre lichidarea Consiliului regional al Basarabiei şi transformarea regiunii în gubernie rusească, propunere susţinută de Consiliul de stat al Rusiei şi aprobată la 7 decembrie 1873 de împăratul Alexandru al II-lea40.
Situaţia periferică a Basarabiei în sistemul economic şi politic al Imperiului Rus a determinat în mare parte atitudinea vădit discriminatorie a autorităţilor centrale faţă de acest teritoriu, care au limitat drepturile şi posibilităţile autohtonilor, în fond ale moldovenilor, prin atragerea în diferite ramuri economice a coloniştilor şi negustorilor de peste hotare şi din guberniile ruseşti cărora, pentru a se încadra în categoria burgheziei basarabene, li s-au acordat diverse înlesniri şi privilegii. Prin urmare, lipsa de unitate statală şi independenţă naţională, dominaţia politică şi exploatarea economică de către Imperiul Rus au influenţat direct dezvoltarea economică a provinciei, iar de aici procesul de geneză a burgheziei basarabene. În consecinţă, elementul burghez se va constitui într-o pătură socială cosmopolită, alcătuită în mare parte din elemente alogene, susţinute şi protejate de administraţia imperială. Astfel, majoritatea ramurilor economice orientate la cerinţele pieţei, în special comerţul, sunt concentrate în mâinile străinilor, preponderent de sorginte orientală. Anume armenilor, grecilor, evreilor, ruşilor, ucrainenilor etc. le-a revenit rolul de bază în includerea Basarabiei în sistemul economic şi politic al Imperiului Rus.
Note
1 La 23 iulie 1812, oficialităţile imperiale ruse, reprezentate prin amiralul P. V. Ciceagov, comandant-şef al armatei ruse de ocupaţie de la Dunăre, au emis primul act legislativ referitor la provincia românească anexată: Regulamentul privind constituirea administraţiei provizorii în Basarabia. Prin acest Regulament, teritoriul anexat a fost numit în mod oficial regiunea Basarabia, ca urmare a extinderii de către cuceritori, în lipsa unei denumiri geografice, a toponimului Basarabia, care, până la 1812, desemna doar partea de Sud a spaţiului dintre Prut şi Nistru (Arhiva Istorică de stat din Rusia / AISR, F. 19, inv. 3, d. 125, f. 50-54 verso).
2 Despre aspectele politico-juridice ale anexării Basarabiei la Imperiul Rus vezi: N. Adăniloaie. Despre suzeranitatea otomană şi nerespectarea de către Poartă – la 1775 şi 1812 – a obligaţiilor de apărare a teritoriului Ţărilor Române, În: „Revista de istorie”, Bucureşti, 1982, tom. 35, nr. 8, p. 953-955.
3 Valentin Tomuleţ, Politica comercial-vamală a ţarismului în Basarabia şi influenţa ei asupra constituirii burgheziei comerciale (1812-1868), Chişinău, 2002, p. 112.
4 AISR, F. 571, inv. 5, d. 769, f. 93-94 verso.
5 Arhiva Naţională a Republicii Moldova (ANRM), F. 2, inv. 1, d. 61, f. 52-58 verso; F. 17, inv.1, d. 5, f. 85-97 verso.
6 Valentin Tomuleţ, Influenţa regimului de dominaţie ţarist asupra genezei şi evoluţiei burgheziei comerciale din Basarabia (1812-1868). – În: In memoriam professoris. Mihail Muntean. Studii de istorie modernă, Chişinău, 2003, p. 157-198.
7 Полное собрание законов Российской империи (ПСЗРИ), Собр. I, т. XXXII, 1813, №25441 „a”. – СПб., 1830, с. 613-619.
8 Exemplu în acest sens ne pot servi instrucţiunile comandantului-şef al armatei ruse de la Dunăre, amiralului P. V. Ciciagov, date guvernatorului civil al Basarabiei S. D. Sturdza, din 23 iulie 1812, referitor la modalitatea administrării teritoriului anexat (AISR, F. 19, inv. 3, d. 125, f. 50-54 verso).
9 Noul tarif vamal este adoptat în Basarabia în noiembrie 1816 şi se răspândea doar asupra unor mărfuri. Perceperea taxei vamale – „vama” se efectua, ca şi în trecut, şi constituia 3% ad valorem (AISR, F. 560, inv. 4, d. 235, f. 1).
10 AISR, F. 1263, inv. 1, d. 101, f. 681-681 verso.
11 Устав образования Бессарабской области 1818 г., Кишинев, 1818, с. 1-26.
12 Ibidem, Prefaţă, p. 16.
13 ПСЗРИ, Собр. I, т. XXXV, 1818, № 27357. – СПб, 1830, c. 232.
14 AISR, F. 560, inv. 4, d. 252, f. 2-2 verso.
15 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 1320, f. 20 verso-21; F. 6, inv. 2, 1832, d. 610, f. 8.
16 Pentru detalii vezi: Valentin Tomuleţ, Contribuţia negustorilor basarabeni la instituirea Judecătoriei Comerciale din Basarabia. – În: „Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova”. Seria „Ştiinţe socioumane”, Chişinău, 2001, vol. II, p. 278-298.
17 Ne referim la Regulamentul cu privire la comerţul cu Basarabia din 17 februarie 1825.
18 Г. П. Небольсин, Статистические записки o внешней торговли России. Ч. II, СПб., 1835, с. 132.
19 După suprimarea cordonului vamal între Regatul Polonez şi Imperiul Rus în 1819, la cererea fabricanţilor ruşi, şi din cauza concurenţei şi micşorării taxei vamale, guvernul rus a fost nevoit ca după adoptarea tarifului vamal din 1822 să restabilească cordonul vamal (История Польши, М., 1956, т. 1, с. 510). El a fost suprimat abia în 1850 (Е.И. Дружинина, Южная Украина в период кризиса феодализма 1825-1860 гг., М.,1970, с. 184).
20 Despre suprimarea cordonului sanitaro-vamal la Nistru a consulta: Valentin Tomuleţ, Controverse privind suprimarea cordonului vamal de la Nistru (anii 1812-1830), În: „Tyragetia”. Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei. Anuar VI-VII, Chişinău, 1998, p. 215-218.
21 AISR, F. 560, inv. 3, d. 204, f. 21-29.
22 Н. П. Страхова, Тариф 1819 г. во внешнеполитических планах России), În: Вестник Московского ун-та. Сер.8, истoрия, Москва, 1990, №3, с. 52.
23 Noul tarif vamal este adoptat în Basarabia în noiembrie 1816 şi se aplica selectiv. Perceperea taxei vamale – „vama” se efectua, ca şi în trecut, după obiceiul moldovenesc şi constituia 3% ad valorem (AISR, F. 560, inv. 4, d. 235, f. 1).
24 AISR, F. 560, inv. 34, d. 29, f. 148.
25 Н. С. Киняпина, Политика русского самодержавия в области промышленности (20-50-ые гг. XIX в), М., 1968, с. 96.
26 AISR, F.1152, inv. 1, vol. I, anul 1822, d. 18, f. 1.
27 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 444, f. 27-27 verso.
28 AISR, F. 560, inv. 4, d. 204, f. 28-28 verso.
29 ANRM, F. 75, inv. 1, d. 426, f. 27, 29, 32-33, 42 verso, 43.
30 Pentru detalii vezi: Valentin Tomuleţ, Politica colonial-comercială a ţarismului în Basarabia în anii ’20 ai sec. al XIX-lea (în baza Regulamentului cu privire la comerţul cu Basarabia din 17 februarie 1825). – În: „Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova”. Seria „Ştiinţe socioumane”, Chişinău, 1999, p. 256-262.
31 AISR, F. 571, inv. 5, d. 769, f. 93-94 verso.
32 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 985, f. 1.
33 De facto, administrarea Basarabiei era subordonată guvernatorului general al Novorosiei din 1823.
34 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 5-5 verso.
35 Ibidem, 5 verso.
36 Ibidem.
37 А.Накко, Бессарабская область в историческом, экономическом и статистическом отношении, Кишинев, 1879, c. 227-227 об. (Manuscrisul lucrării se păstrează în fondul de manuscrise a bibliotecii Universităţii de Stat din Odesa).
38 Istoria României. Compendiu. Ediţia a II-a, revăzută şi adăugată. Coordonatori: Ioan-Aurel Pop, Ioan Bolovan, Cluj-Napoca, 2007, p. 581.
39 Despre rezultatele împroprietăririi diferitor categorii de ţărani vezi: Я. Гросул, И. Будак.Крестьянская реформа 60-70-х годов XIX века в Бессарабии, Кишинев, 1956, с. 37-104, 131-173; Valeriu Scutelnic. Regulamentul despre relaţiile agrare ale ţăranilor regiunii Basarabia, În: „Revista de istorie a Moldovei”, nr. 1, Chişinău, 2007, p. 60-78.
40 ПСЗРИ. Собр. II, т . XLVIII, 1873, отд. второе, №52721. – СПб., 1876, с. 370.