Eliminarea, în 1828, a limbii române din sistemul administrativ al Basarabiei
Pentru tiparRegulamentul privind administrarea regiunii Basarabia din 1828. Guvernarea împăratului Nicolae I (1825-1855), potrivit aprecierii istoricului rus Aleksandr Presneakov, reprezintă „o epocă de aur a naţionalismului rus”1.
Noul împărat avea o atitudine critică faţă de monarhiile constituante (cu excepţia Angliei conservatoare), considerând modelele constituţionale de conducere a monarhiilor drept false şi slabe. În acelaşi timp, urcând pe tron, el s-a pomenit în rolul de monarh constituţional. Această formă de administrare, în îmbinare cu o autonomie semnificativă, exista în Marele Ducat al Finlandei (din 1809) şi în Regatul Poloniei (1815-1830). Elemente de autoadministrare existau şi în Basarabia2, care, în al treilea an de guvernare a împăratului Nicolae I, au fost lichidate, drept iniţiator al suprimării lor fiind contele Voronţov, hotărât „să pună capăt, pentru totdeauna, sistemului de autoadministrare. Pe parcursul aflării sale la Petersburg, din noiembrie 1826 până în martie 1828, el a avut timp suficient pentru a convinge persoane apropiate tronului asupra necesităţii schimbării modului de conducere a Basarabiei”3. În plus, contele Voronţov a început să se bucure de încredere din partea noului împărat Nicolae I4. Prin proiectul înaintat puterii centrale, Voronţov nu făcea altceva decât să reia „ideea lui Harting de a introduce în Basarabia modelul de administrare al guberniilor ruseşti, păstrând doar câteva particularităţi, dictate de specificul local”5.
Drept consecinţă, la 29 februarie 1828, împăratul Nicolae I a promulgat Regulamentul privind administrarea regiunii Basarabia, prin care a fost abolită bruma de autonomie acordată provinciei în baza Regulamentelor din 1812 şi 1818, spulberând iluziile autohtonilor creduli. Astfel, după cum concluziona un exponent al istoriografiei sovietice moldoveneşti, „experimentul democratic al ţarismului rus, prin care se urmărea să fie influenţate efectiv popoarele balcanice, fiind un joc fals de-a autonomia de stat, înscenat, în 1818, în Basarabia pentru a induce în eroare masele regiunii, în 1828 a eşuat definitiv”6.
Conform noului regulament, toate instituţiile publice din provincie au fost subordonate direct organelor centrale ale imperiului, ca şi cele din guberniile interne. Doar Consiliul Regional, înfiinţat în locul Consiliului Suprem, constituia o particularitate a Basarabiei.
Din acest moment, limba rusă devine singura limbă oficială în sistemul administrativ al provinciei, în articolul 62 al Regulamentului menţionându-se: „Toate lucrările în instituţiile publice ale regiunii Basarabia se vor efectua în limba rusă, iar în caz de necesitate se va traduce în limba moldovenească”7. În Regulament s-a prevăzut instituirea funcţiei de tălmaci în Cancelaria guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei şi angajarea unui translator în cadrul poliţiei oraşului Chişinău.
În timp ce Regulamentul conţinea o prevedere clară referitoare la limbă, în unele surse sunt indicaţi alţi ani când limbii ruse i s-a acordat toată puterea legală. Astfel, S. Potoţki a notat: „În 1833, cu scopul unei intense rusificări a provinciei, au fost suspendate lucrările de secretariat în limba moldovenească”8. Iar într-o altă sursă se menţionează: „În 1834, în instituţiile publice (din Basarabia – D.P.) a fost introdusă limba rusă”9.
Deşi în Regulament era stipulat că, în caz de necesitate, se va realiza traducerea în limba română, organele administrative nu aveau traducători, de aceea apelau la ajutorul instituţiilor în care activau cunoscători ai limbii române. Bunăoară, la 31 ianuarie 1829, Cârmuirea Regională a Basarabiei, a adresat Dicasteriei Duhovniceşti din Chişinău următoarea rugăminte: „Viceguvernatorul, în calitatea sa de guvernator civil interimar al Basarabiei, a trimis Cârmuirii Regionale a Basarabiei instrucţiunea cu privire la eradicarea ciumei bovine care bântuie în regiune, întocmită de Serviciul Sanitar al Basarabiei, pentru a fi tipărită la Tipografia Regională în limbile rusă şi moldovenească. Deoarece în cadrul Cârmuirii Regionale nu există traducător de limbă moldovenească, trimitem această instrucţiune Dicasteriei, cu rugămintea ca ea să fie transmisă Seminarului Teologic spre a o traduce în limba moldovenească”10.
Traduceri din română efectua şi Tribunalul Civil Regional al Basarabiei. La 22 iulie 1832, această instanţă judecătorească informa Consiliul Regional al Basarabiei că a transpus în ruseşte cele trei acte redate în română, pe care i le-a trimis, la 1 iunie 1832, spre a fi traduse11.
Intervenţia nobililor pe lângă M.S. Voronţov. În 1825, nobilii basarabeni au decis să întreprindă un demers pe lângă Voronţov spre a le permite să aleagă o delegaţie de deputaţi, care să prezinte împăratului o petiţie ce ar conţine doleanţele nobilimii. Drept urmare, la 21 august 1826, împăratul a consimţit să fie constituită o asemenea deputăţie. Deşi a fost aleasă componenţa ei, care ulterior a fost modificată, această deputăţie specială, datorită schimbării conjuncturii, aşa şi nu s-a deplasat la Sankt Petersburg pentru a-i remite împăratului petiţia cu doleanţe12.
Totuşi nobilimea a căutat să întreprindă unele măsuri, mai cu seamă în privinţa utilizării limbii române în viaţa publică, deoarece, după şaptesprezece ani de la anexarea provinciei, limba rusă continua să fie inaccesibilă, necunoscută pentru populaţia autohtonă, ceea ce constituia o piedică, în special, din 1828, pentru persoanele care veneau în contact cu instituţiile de stat. De aceea, în 1829, mareşalul interimar ai nobilimii din Basarabia, Alecu Leonard13, a atras atenţia contelui Voronţov „asupra neapăratei nevoi de a se permite în Basarabia persoanelor particulare să înainteze cereri în limba moldovenească, iar hotărârile noi să se publice cu traducere în această limbă”14. În scurt timp, Cârmuirea Regională a Basarabiei adoptă o hotărâre în acest sens, datată cu 22 iunie 1829, în care se menţionează: „Având în vedere că o foarte însemnată parte a locuitorilor Basarabiei nu ştiu încă ruseşte şi de aceea dreptatea cerând ca să se ia măsurile propuse de Leonard, guvernatorul general a dispus guvernatorului civil ca toate instituţiile administrative ale regiunii să primească cererile în limba moldovenească cu traducerea lor în limba rusă, iar toate noile publicaţii să fie în limbile rusă şi moldovenească”15. Dar această cedare imperială a fost de scurtă durată.
În cele din urmă, doleanţele formulate în 1826, când se pregătea plecarea la împărat a unei solii, i-au fost înaintate lui Voronţov, care, prin scrisoarea din 31 august 1830, a dat răspuns la fiecare din cele 19 puncte ale petiţiei. Referitor la rugămintea nobilimii de a utiliza limba română în instituţiile publice din regiune, expusă în primul punct, contele le-a răspuns astfel: „E cu neputinţă şi nici nu este necesar de a înfăptui toate lucrările doar în limba moldovenească, dar pentru a înlesni locuitorii care nu ştiu limba rusă, eu voi interveni chiar acum pe lângă autorităţile superioare în privinţa învoirii de a primi în instituţiile de stat explicaţii verbale şi oricare acte în limba moldovenească, în care să fie permisă întocmirea contractelor şi oricărei afaceri, cu condiţia ca în fiecare instituţie de stat să fie traducători, cărora, pentru traducerea acestor hârtii, reclamanţii le vor plăti pe lângă salariu sau în locul acestuia o anumită sumă de bani”16.
Ca rezultat, în puterea legii ce a fost promulgată de împărat la 13 iunie 183617, oficialităţile imperiale au stabilit un termen de şapte ani pentru folosirea limbii române în cadrul instituţiilor publice ale Basarabiei, şi anume: în cazurile încheierii contractelor, depunerii petiţiilor şi al altor hârtii cu caracter oficial. Conform legii, „în Basarabia, se permite de a întocmi contractele şi orice tip de tranzacţie în două limbi, adică pe o jumătate de foaie – în limba rusă, iar pe cealaltă – în limba moldovenească; în acelaşi mod urmează să fie trecute şi în registru, când sunt prezentate în instituţiile de stat”. Dar, se menţionează mai departe în lege, întrebuinţarea „limbii moldoveneşti anume la scrierea cererilor, anunţurilor şi a orice fel de hârtii, înaintate instituţiilor de stat, se limitează la şapte ani, începând din acest moment (termen stabilit, în genere, pentru încheierea studiilor liceale); după expirarea acestui termen, toate hârtiile vor fi primite nu altfel decât în limba rusă, exceptând, de fapt, după cum se înţelege de la sine, documentele care urmează să fie prezentate în original, însoţite de traduceri”.
Trimişii Petersburgului în Basarabia ţineau cont de faptul că dreptul de a depune petiţii şi alte acte în limba română era acordat pe un termen de şapte ani. La 8 mai 1842, directorul Liceului Regional din Chişinău a ţinut să-i amintească guvernatorului militar al Basarabiei despre expirarea, în curând, a acestui termen18.
Între timp, în unele instituţii administrative a fost introdusă funcţia de traducător. De exemplu, la 19 martie 1835, ca urmare a propunerii înaintate de Guvernatorul General al Novorosiei şi Basarabiei M. S. Voronţov, împăratul şi-a dat acordul de a institui în cadrul Cârmuirii Regionale a Basarabiei funcţia de traducător, titularul având misiunea să traducă în ruseşte actele scrise în limbi străine, adresate guvernatorului civil al Basarabiei19.
Post de traducător exista şi în cadrul Consiliului Regional al Basarabiei. Doritorii de a-l ocupa erau obligaţi să susţină un examen pentru a li se verifica gradul de cunoaştere a limbii române şi aptitudinile de a traduce în ruseşte. Astfel, în luna mai 1835, membrilor Consiliului Liceului Regional din Chişinău le-a fost prezentată următoarea chestiune de pe ordinea de zi. Prin adresa din 18 mai 1835, Consiliul Regional i-a comunicat Direcţiei Liceului Regional că Alexandru Botezatu, funcţionar în cadrul Cancelariei Guvernatorului Civil al Basarabiei, a solicitat să fie transferat în postul de traducător al Consiliului Regional, dar pentru a-l numi în acest post era necesar, mai întâi, să fie examinat în privinţa cunoaşterii limbii române şi traducerii din această limbă în rusă, din care motiv a rugat să fie supus probei de verificare. În urma examinării s-a constatat că A. Botezatu stăpâneşte foarte bine ambele limbi la nivel gramatical şi are abilităţi de a efectua traduceri dintr-o limbă în alta20.
La 28 noiembrie 1835, Ioan Baltag, fiul protoiereului Onufrie Baltag din satul Moleşti, judeţul Bender, i-a adresat directorului Liceului Regional din Chişinău Fiodor Teleşev o cerere cu rugămintea să fie examinat la limbile rusă şi română, pentru a se angaja în calitate de traducător la Consiliul Regional al Basarabiei21. Solicitantul învăţase la Seminarul Teologic din Chişinău (1831-1835), unde a studiat limbile greacă şi franceză, cu menţiunea bine, şi limba română, cu calificativul foarte bine, dar nu l-a absolvit22.
Şi Adunarea Deputaţilor Nobilimii din Basarabia se folosea de serviciile unui traducător de limba română. Între 20 iulie 1840 şi 10 ianuarie 1842, această atribuţie a avut-o Zamfir Şt. Costinovici, fiu de diacon23.
De menţionat că Regulamentul din 1828 nu conţine nicio stipulaţie cu privire la Biroul de Hotărnicie al Basarabiei, care, după intrarea în vigoare a acestui act normativ, şi-a continuat activitatea în baza Regulamentului din 1818, având deci libertatea de a utiliza limba română. Sesizând această excepţie de ordin lingvistic menţinută în sistemul administrativ al regiunii, guvernatorul militar al Basarabiei a ţinut neapărat să-l pună la curent despre existenţa ei pe împărat prin intermediul raportului anual referitor la Basarabia pe anul 1842: „Biroul de Hotărnicie, împreună cu comisiile de hotărnicie din judeţe execută lucrările în limba moldovenească, în temeiul Regulamentului din 29 aprilie 1818”24.
Ani lungi de ignorare a limbii române. Din 1828, când, printr-o nouă lege administrativă imperială, limba populaţiei autohtone majoritare a provinciei dintre Prut şi Nistru a fost ignorată, până în 1917, când şi-a luat avânt mişcarea de emancipare politică şi naţională a românilor basarabeni, autorităţile ţariste n-au admis limba română în sfera administraţiei publice a Basarabiei. Ca urmare a acestei expulzări, limba română a încetat să-şi exercite funcţia socială.
Deşi a fost eliminată prin dispoziţia imperială din 1828, limba română continua şi la mijlocul secolului al XIX-lea să domine în mediul administrativ al provinciei. Drept dovadă servesc impresiile pe care şi le-a creat scriitorul şi publicistul rus Ivan Aksakov (1823-1886) în timpul călătoriei întreprinsă în Basarabia între 13 noiembrie şi 28 decembrie 1848, fiind detaşat aici de către Ministerul Afacerilor Interne, al cărui angajat era. Potrivit lui Aksakov, funcţionarii din regiune constituiau „un fel de adunătură de oameni şi aproape toţi vorbeau în moldoveneşte”25. Iar după ce a vizitat satul Ialoveni şi alte sate din judeţul Chişinău, el a notat în scrisoarea expediată rudelor sale: „Şefii în cea mai mare parte vorbesc puţin ruseşte, supraveghetorii (magaziilor rurale de cereale – D. P.) şi ţăranii nu înţeleg o boabă ruseşte, mai ales că toată poliţia judeţeană vorbeşte moldoveneşte, dar lucrările oficiale de cancelarie le fac în limba rusă conţopiştii de plasă”26. De bună seamă, o asemenea impresie putea să i-o producă situaţia lingvistică existentă în judeţele cu populaţie românească compactă.
Prezenţa limbii române pe plan administrativ, mai cu seamă în faza iniţială a acestei perioade îndelungate, era îngăduită doar cu unele excepţii ocazionale, pentru a nu pierde contactul cu locuitorii. Exemplificăm: în 1846, la tipografia lui A. Popov din Chişinău a fost imprimată în limbile română şi rusă broşura cu titlul Contractul normal sau pravilile hotărâtoare înbelor îndatoriri a stăpânitorilor moşiilor din Besarabia şi a ţaranilor ce lăcuesc pe dânsile, când între dânşi nu sau închiet tocmeli de bună voie. În Inainte cuvăntare, semnată de Leonid Demi, se spune: „Din vremia Mai Inaltii întăriri Pravililor pentru înbele îndatoriri a stăpânitorilor de moşii din Besarabia şi a ţaranilor ce lăcuesc pe dânsile, ele s-au făcut de mare trebuinţă pentru toţi ci să îndeletnicesc cu gospodăria, dorind, după puteria me, proodul binălui obştesc, eu am hotărât să tipăresc Pravilile aceste împreună cu tălmăciria lor în limba Moldovinească. Aciasta ostineală o fac cu atât mai multă mulţămire, că este cel întăi încă prilej a arata Patrioţălor mei gătirea me ai slujă”27.
Persoanele străine care se stabileau în Basarabia şi prestau, în incinta Cârmuirii Regionale a Basarabiei, jurământ de credinţă tronului rus, depuneau semnătura sub textul jurământului imprimat pe aceeaşi foaie în două limbi: rusă şi română.
La 16 ianuarie 1851, împăratul Nicolae I a confirmat decizia Comitetului de Miniştri de a instrui la Universitatea din Sankt Petersburg traducători de limba română pentru instituţiile publice din Basarabia. Decizia conţinea următoarele propuneri: 1. Trei originari basarabeni dintre moldoveni sau dintre copiii funcţionarilor din Basarabia, care de mici au însuşit limba română, după absolvirea Liceului din Chişinău cu succese excelente la limbile rusă, română şi greacă, să fie trimişi la Sankt Petersburg, pe contul statului, pentru a-şi continua studiile la Universitatea de aici. 2. Cu scopul de a aprecia cât mai just aptitudinile absolvenţilor Liceului din Chişinău, selectaţi spre a fi înscrişi ca studenţi la Universitatea din Sankt Petersburg, să fie detaşate la liceu, prin ordinul guvernatorului Basarabiei, două persoane – una din partea guvernatorului, iar alta din partea Tribunalului Civil Regional al Basarabiei, în calitate de instituţie publică principală, în care se examinează cauzele pe baza documentelor moldoveneşti – pentru a asista la probele de verificare a cunoştinţelor. 3. Acestor trei studenţi să le fie acordate burse din contul capitalului de 10% al Basarabiei. 4. După încheierea studiilor universitare, aceşti studenţi vor fi obligaţi să lucreze şase ani în instituţiile unde vor fi numiţi de guvern, atribuindu-le, mai ales, posturile de traducători din cadrul instituţiilor publice din Basarabia. 5. Deoarece salariul traducătorilor din instituţiile publice ale Basarabiei sunt mici, este necesar ca persoanelor, care şi-au făcut studiile la Universitatea din Sankt Petersburg şi vor fi angajate în calitate de traducători la instituţiile publice din Basarabia, să li se acorde o alocaţie suplimentară din contul capitalului de 10% al regiunii. 6. Pentru retribuirea orelor sporite, profesorului de limba „moldo-valahă” de la Universitatea din Sankt Petersburg să i se aloce anual suma de 500 de ruble de argint din contul capitalului de 10% al Basarabiei28.
Prin decretul imperial din 12 iulie 1857 s-a permis de a desemna pe lângă ofiţerul superior al jandarmeriei din Basarabia un traducător permanent de limbile română şi turcă.
Aşadar, organele administrative ale provinciei, al căror personal era compus, în mare parte, din vorbitori de limba rusă, se punea în legătură cu populaţia prin intermediul traducătorilor.
În cadrul Adunării Deputaţilor Nobilimii din Basarabia, desfăşurată în luna ianuarie 1863, au fost supuse discuţiei câteva chestiuni propuse spre dezbatere de către oficialităţi, inclusiv cea referitoare la revizuirea regulamentului cu privire la alegeri. Nobilii şi-au expus opiniile vizavi de acest regulament în procesul-verbal din 26 ianuarie 1863, pe care i l-au prezentat guvernatorului civil interimar al Basarabiei, baronul I.O. Velio. Informându-l, la 23 februarie 1863, pe Guvernatorul General al Novorosiei şi Basarabiei, Pavel E. Koţebu, despre sugestiile nobililor basarabeni, Velio nu a fost de acord cu următoarea propunere a acestora: „În procesul-verbal este exprimată părerea de a numi în funcţiile elective locuitori ai regiunii din toate categoriile sociale, care cunosc limba moldovenească, cu excepţia evreilor. Privitor la limba moldovenească eu consider că obligativitatea ei pentru persoanele din cadrul instituţiilor administrative şi economice va duce la predominarea elementului moldovenesc asupra celui rusesc, ceea ce va crea incomodităţi pe plan guvernamental. În plus, tot judeţul Akkerman şi cea mai mare parte a judeţelor Hotin şi Bender, precum şi toate oraşele sunt populate nu de moldoveni”29. În modul acesta a fost respinsă propunerea nobililor referitoare la utilizarea limbii române în sfera administrativă, neţinându-se cont de faptul că majoritatea covârşitoare a populaţiei Basarabiei o constituiau românii autohtoni.
Gradul de rusificare a instituţiilor administrative din provincie a fost pus în lumină în urma efectuării recensământului general al populaţiei din 1897, care, pe lângă alte aspecte demografice, conţine şi date statistice despre repartiţia locuitorilor pe grupuri de ocupaţie. Prezentăm în continuare datele cu privire la numărul persoanelor angajate în administraţie, justiţie şi organele de poliţie (corespunzător grupării profesionale expuse în sursa cu rezultatele recensământului), conform limbii materne pe care au declarat-o.
Populaţia Basarabiei încadrată în administraţie, justiţie şi poliţie după limba maternă, la 1897:
|
Etnia
|
Mediul urban
|
Mediul rural
|
În total
|
|||
|
Număr
|
%
|
Număr
|
%
|
Număr
|
%
|
|
|
Ruşi
|
1.360
|
62,0
|
365
|
46,8
|
1.725
|
58,0
|
|
Ucraineni
|
346
|
15,8
|
179
|
22,9
|
525
|
17,7
|
|
Bieloruşi
|
4
|
0,2
|
4
|
0,5
|
8
|
0,3
|
|
Polonezi
|
176
|
8,0
|
45
|
5,8
|
221
|
7,4
|
|
Bulgari
|
47
|
2,1
|
15
|
1,9
|
62
|
2,1
|
|
Moldoveni
|
183
|
8,3
|
121
|
15,5
|
304
|
10,2
|
|
Germani
|
14
|
0,6
|
13
|
1,7
|
27
|
0,9
|
|
Greci
|
11
|
0,5
|
2
|
0,3
|
13
|
0,4
|
|
Armeni
|
9
|
0,4
|
1
|
0,1
|
10
|
0,3
|
|
Evrei
|
33
|
1,5
|
28
|
3,6
|
61
|
2,1
|
|
Alte etnii
|
9
|
0,5
|
7
|
0,9
|
16
|
0,5
|
|
În total
|
2.192
|
100
|
780
|
100
|
2.972
|
100
|
Sursa: Первая всеобщая перепись населения Российской империи, 1897 г. III. Бессарабская губерния, Издание Центрального Статистического Комитета Министерства Внутренних Дел, 1905, р. 158-175. Cifrele indică doar numărul angajaţilor, fără membrii familiilor acestora.
Aşa cum se poate remarca, cifrele din tabel sunt elocvente. Potrivit lor, etnicii ruşi, ucraineni şi bieloruşi constituiau o proporţie de 76% din numărul total al angajaţilor organelor administrative, judiciare şi de poliţie, iar celelalte etnii însumau un total puţin mai mic de un sfert, printre acestea din urmă figurând şi 304 persoane (10,2%) care au declarat româna drept limba lor maternă.
Note
1 А.Е. Пресняков, Российские самодержцы, Москва, 1990, р. 268. Apud: Л. Выскочков, Николай I, Москва, 2003, p. 246.
2 Л. Выскочков, op. cit., p. 247.
3 A. Н., Очерк гражданского устройства Бессарабской области с 1812-1828 г., în „Записки Императорского Одесского Общества Истории и Древностей”, Одесса, 1900, том XXII, p. 220.
4 Л. Выскочков, op. cit., p. 166.
5 Л.А. Кассо, Россия на Дунае и образование Бессарабской области, Москва, 1913, р. 223.
6 A. Lazarev, „Spaţiile albe” din istoria Moldovei şi poziţia istoricilor, în „Comunistul Moldovei”, 1989, nr. 6, р. 78.
7 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 8.
8 С. Потоцкий, Историко-географический очерк Бессарабской губернии, Ялта, 1902, p. 112. În original: В 1833 году, в видах большого обрусения края, делопроизводство на молдавском языке было прекращено.
9 Россия. Полное географическое описание нашего отечества. Под редакцией В.П. Семенова-Тян-Шанского, С.-Петербург, 1910, том XIV, p. 202.
10 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 6409, f. 1. Dosarul respectiv conţine şi textul instrucţiunii în limba română, intitulat Instrucţie pentru curmarea ciumei vitelor. Textul este scris de mână, cu o serie de corectări (filele 3-9).
11 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 1424, f. 51.
12 А.Н. Крупенский, Краткий очерк о бессарабском дворянстве. 1812-1912, С.-Петербург, 1912, p. 32.
13 Venit, în octombrie 1813, din Principatul Moldovei în Basarabia, Alecu Leonard (1792-1830) a exercitat funcţiile de vameş la vămile Sculeni şi Suliţa Nouă (8 decembrie 1813 – 10 ianuarie 1817), ispravnic al ţinutului Soroca (16 aprilie 1817 – 20 ianuarie 1819), funcţionar în cadrul Cancelariei Rezidentului Plenipotenţiar al Basarabiei (1819 – 11 decembrie 1823), mareşal al nobilimii din ţinutul Iaşi (11 decembrie 1824 – 1830), îndeplinind, totodată, de la 7 aprilie 1829, şi funcţia de mareşal interimar al nobilimii din Basarabia (ANRM, F. 6, inv. 2, d. 337, f. 151v – 154).
14 L.T. Boga, Lupta pentru limba românească şi ideea unirii la românii din Basarabia după 1812, Chişinău, Tipografia Eparhială Cartea Românească, 1932.
15 Ibidem.
16 А.Н. Крупенский, op. cit., p. 33.
17 Полное собрание законов Российской империи. Собрание второе, С.-Петербург, 1837, том XI, отделение первое, nr. 9298, р. 691-692.
18 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3665, f. 10.
19 Полное собрание законов Российской империи. Собрание второе, С.-Петербург, 1836, том X, отделение второе, nr. 7975, р. 253-254.
20 ANRM, F. 152, inv. 1, d. 84, f. 101.
21 Ibidem, f. 108.
22 Ibidem, f. 133.
23 ANRM, F. 6, inv. 8, d. 662, f. 385.
24 Arhiva Istorică Centrală de Stat (ЦГИА) a Federaţiei Ruse (AICSR), F. 1263, inv. 630, d. 1555, f. 660.
25 И.С. Аксаков, Письма к родным. 1844-1849, Москва, Наука, 1988, р. 420.
26 Ibidem, p. 423.
27 P. Mihailovici, Tipărituri româneşti în Basarabia de la 1812 până la 1918, Bucureşti, 1940, p. 81-82.
28 Полное собрание законов Российской империи. Собрание второе, С.-Петербург, 18, том XXVI, nr. 24842, р. 52.
29 ANRM, F. 6, inv. 8, d. 271, f. 6-7.