Magia unei lumi interioare
Pentru tipar;)
;)
;)
Un artist cu adevărat mare e dincolo de reguli.
Leo Venturi
La 16 martie curent în incinta Casei Limbii Române sub patronajul directorului acestei prestigioase instituţii de limbă şi cultură, domnul Alexandru Bantoş, a avut loc inaugurarea expoziţiei personale a pictoriţei Natalia (Poian) Ciornaia. Printre cei prezenţi la eveniment, un public select, s-au numărat oameni de creaţie, cadre didactice, audienţi ai cursurilor de română din cadrul aceleiaşi instituţii, numeroşi invitaţi.
Deşi desfăşurarea expoziţiei lucrărilor de artă este ceva obişnuit, o tradiţie chiar pentru acest Templu al spiritului, evenimentul la care facem referinţă a fost totuşi unul special. Neordinară a fost însăşi concepţia inaugurării. Pentru ca cei prezenţi să se simtă cumva mai relaxaţi şi dispuşi să savureze din splendoarea culorilor, ei au fost întâmpinaţi cu un „cocktail” spiritual, un mini-spectacol muzical-coregrafic jucat pe fundalul sonor al celebrei Balade a lui Ciprian Porumbescu. Regia şi întreaga concepţie a organizării şi desfăşurării acestui eveniment inaugural, începând de la coregrafie şi încheind cu vinul şi strugurii serviţi în coşuleţe de lozie la sfârşitul acelei manifestări, aparţine Nataliei Ciornaia.
Dansatoarele care au fascinat publicul prin evoluarea lor scenică, prin mişcările plastice foarte cizelate, pornind de la un ritm lent spre unul crescendo din ce în ce mai furtunos (în strictă coordonare cu acordurile faimoasei opere muzicale), nu erau profesioniste, deşi nimic nu trăda amatorismul acestora. Ele sunt, de fapt, discipole ale Teatrului-studio de Modă Conceptuală, fondat şi diriguit pe parcursul a mai mulţi ani de aceeaşi Natalia Ciornaia. Cu tinerele actriţe participă şi la nenumărate festivaluri de modă conceptuală. Doamna N. Ciornaia semnează regia, designul vestimentar, make-up-ul şi tot ce este legat de ţinuta acestor tineri actori în cadrul acţiunilor culturale. Astfel, manifestarea trebuie privită şi apreciată în ansamblu ca expresie a unei reuşite simbioze a diverselor genuri de artă pe care, ne convingem de fiecare edată, dna N. Ciornaia le cunoaşte şi le exploatează cu brio.
Acest stil de creaţie corespunde în totalitate cu aşa-numita metodă conceptuală, N. Ciornaia înscriindu-se printre cei mai fideli adepţi şi promotori ai tendinţei postmoderniste invocate.
Amintim că arta conceptuală a luat naştere în anul 1965 la New York. În ce constă această mişcare artistică? Nu tema, nu subiectul îl preocupă pe creatorul conceptualist, ci ideea. Pictura conceptuală este una profund metafizică. O sinteză dintre senzaţie, sentiment, amintire, retrăire, toate acestea acumulate pe parcursul vieţii, se cristalizează în imagini sugestive, asociative. Este, am putea spune, o artă mai mult feministă, lucru confirmat şi de expoziţia curentă a N. Ciornaia, care în tot ceea ce creează încearcă să redea esenţa, şi nu aparenţa. Dar această esenţă este una personală, ea evocând, de fapt, o stare lăuntrică, o stare emotivă, spirituală şi profund individuală. Şi chiar dacă din tablouri ochiul desprinde nişte obiecte, detalii concrete, reale, uşor identificabile, cum ar fi, spre exemplu, gutuile din Călăraşi (2009), aceasta nu înseamnă că pictoriţa vrea să ne comunice culoarea, factura sau gustul lor concret. Ideea e dincolo de imagine. Ele au izvorât dintr-o amintire, dintr-o călătorie într-o zi autumnală fie la Călăraşi, fie undeva în altă parte şi reprezintă nu atât o imagine complexă a toamnei în Moldova, ci o amintire, o realitate interioară.
Demersul decodificării mesajului sau a unei idei este, astfel, o operaţie foarte complicată, care necesită nu numai competenţe în domeniu, ci şi predispoziţia la vibraţie a spectatorului.
Deşi pânzele N. Ciornaia par a fi prea sofisticate, cu un limbaj de o convenţionalitate extremă, o artă mai mult cerebrală decât emotivă, ea are un farmec şi o valoare aparte. Limbajul plastic al N. Ciornaia este unul modern, adecvat exigenţelor timpului.
Expoziţia personală a N. Ciornaia este una de sinteză, reprezentativă prin faptul că trasează esenţial liniile personalităţii sale ca om de creaţie.
Artista are la bază o şcoală foarte bună (absolventă a Institutului de Stat de Artă Decorativă şi Aplicată, or. Lvov, Ucraina); a asimilat tradiţiile de artă universală şi naţională, cele clasice şi moderne; cunoaşte bine lumea muzicii contemporane în toată diversitatea ei. Nu ratează nicio ediţie a Festivalului Internaţional de muzică ethno-jazz. Vizitează cu regularitate teatrele, înscriindu-se printre fanii cei mai înveteraţi ai teatrului absurdului. Şi toate aceste cunoştinţe, impresiile nu se lasă spulberate de timp, ci le adună în fascicule de lumină din care se cristalizează opera sa: cea de pictor, designer, coregraf.
Laitmotivul vernisajului de la Casa Limbii Române a fost creaţia populară, folclorul şi tradiţiile naţionale. Idee sugerată de dansatoarele în costume naţionale şi susţinută plastic prin câteva tablouri Trei surioare (2012), Mătuşa Catinca (2012), Floarea-soarelui (2012).
Fidelă metodei conceptuale, N. Ciornaia a impresionat publicul prin bogăţia şi diversitatea de genuri, motive abordate. Autoarea foloseşte diferite tehnici şi reuşeşte să exploateze la maximum posibilităţile plastice, dar şi decorative ale uleiului, acrilului sau pastelului. În tablourile Fuga (2010), Natură statică de seară (1998), Călăraşi (2009) şi Câini-lupi (1998) pictoriţa aplică uleiul tradiţional / clasic permiţându-i o modelare fină, o tratare graduală a nuanţelor coloristice. Tehnica acrilului este relativ nouă, dar una dintre cele mai preferate în arta modernă. Acrilul permite aplicarea culorii în ritm mai dinamic, ea caracterizându-se prin tuşe largi, de regulă, plate, fără degradeuri sau nuanţări, ca în Din cap până în picioare (2012), Trei surioare (2012), Intrare (2012).
Dar factura stratului de culoare aplicat diferă de la o lucrare la alta, ea fiind uneori absolut netedă, alteori, graţie suprapunerii mai multor straturi, ea pare mai zdrențuroasă, reliefată ca în cazul pânzei Floarea-soarelui (2012), Intrare (2012).
Pictoriţa îşi axează demersul artistic pe combinarea tuturor registrelor compoziţionale posibile de la cel orizontal, vertical la cel pe diagonală sau chiar în spirală şi aceasta în funcţie de idee sau de starea emotivă sugerată: fie calm, echilibru lăuntric, stare meditativă, fie nelinişte, mişcare, dinamism, înviorare.
Tripticul Din cap până în picioare (2012), spre exemplu, este realizat în registru spiralat. Aici tuşa rece, plată, suculentă, de un bleu-turcoaz, este foarte armonios alternată şi contrapusă unui cald şi palid oranj cu uşoare şi subtile fuzionări sau treceri la verde, negru, roşu sau vişiniu. Culorile curg peste pânze, ele se revarsă peste cele trei părţi ale tripticului într-un ritm dinamic, amintind de zbuciumul valurilor maritime agitate de furtună.
Spectatorul nu va putea trece cu vederea şi alte detalii, efecte iluzorii optice determinând, în cele din urmă, nu numai calitatea decorativă, ci şi valoarea estetică a tripticului vizual, lucrarea pare a fi constituită din mai multe substraturi de culoare. Dincolo de aceste două mari fâşii dominante, transpar din adâncime nişte puncte, stropi de lumină, care dau impresia de volum şi perspectivă, de infinit al cosmosului. Sunt nişte efecte cu adevărat miraculoase ale jocului de culoare – culoare, culoare – lumină. Tot în registrul magicului se înscrie şi tabloul Fuga (diptic, 2010). Am putea afirma că este una dintre cele mai enigmatice lucrări ale N. Ciornaia, întreaga ei operă lăsând impresiile de enigmă şi taină.
Vizual, prima parte a dipticului comportă două planuri, fără o justificare sau o legătură logică, explicită între ele. Am notat ceva mai sus că adepţii metodei conceptuale sunt preocupaţi de redarea nu a realităţii, ci doar a esenţei, nu a materiei, ci a ideii. Ideea trimite la ceva imaterial şi poate surveni fie din subconştient, fie din lumea visurilor sau a imaginaţiei. Şi această lume este, precum se ştie, foarte şi foarte diversă, ea este strict individuală, intimă şi absolut incomparabilă. A spus-o odinioară şi marele filozof grec Aristotel (384-322 î.Hr.): „În timpul veghii, oamenii au o lume comună; dormind, fiecare om are o lume a sa”. „Nu cred în ceea ce văd, ci în ceea ce simt”, afirma pe timpuri Gustave Moreau (1826-1898), predecesor al simbolismului şi al modernismului.
Aşadar, o operă de factură conceptuală (şi nu numai) este, de fapt, un univers închis, un univers personal. Nu ne putem permite să intrăm în acest univers fără a avea o anumită pregătire sau sensibilitate. Trebuie să fim conştienţi de faptul că artistul explorează universul spiritual, lăuntric, cu toate componentele şi reacţiile lui imprevizibile, cu undele lui interioare în care pulsează în efervescenţă gânduri şi sentimente, nelinişti, frământări, bucurii şi necazuri. Iar arta conceptuală accentuează latura metafizică, intraductibilă în limbajul cuvintelor. De aici şi impasul care intervine ori de câte ori ne aflăm în faţa unor lucrări de o asemenea factură şi încercăm, cu orice preţ, să urmărim gândul / ideea autorului.
Astfel, revenind la lucrarea Fuga, vom observa că artistul nu descrie realitatea, ci doar transpune în termeni picturali o anumită stare de spirit, anumite senzaţii, închipuiri... Ea transfigurează realitatea, imprimându-i noi valenţe, noi semnificaţii, nu neapărat unanim cunoscute sau acceptate. Este, de fapt, o lucrare de o adâncă vibraţie poetică.
Şi totuşi... să ne reţinem puţin în faţa acestui tablou pentru a descoperi aici elemente plastice demne de admiraţie. În prim-plan – un nud feminin scăldat în lumină. Un nud realizat neobişnuit, deşi tema e una străveche, datând încă din paleolitic. Corpul e tratat cu mult tact şi discreţie, privit fragmentar – din spate. În faţă – un colţ al naturii, dar nici acesta nu este unul obişnuit privirii noastre. Nişte linii şi pete de brun se întreţes, formând o perdea densă de rădăcini viguroase, care definesc parcă o lume tenebroasă, subterană – cuvântul „parcă” ar putea servi drept pretextul tabloului. Omul şi natura, dar o natură misterioasă. Mai precis omul în faţa unui mister subteran. O fi acesta un fel de memento mori? E o ipoteză doar, una dintre sutele posibile. E riscantă şi ingrată această încercare de a traduce impresiile în mod direct, à la lettre. Nu pot să nu fac trimitere la cuvintele profetice ale lui Paul Valéry, marele poet, estet, dar şi critic de artă: „Il faut demander pardon chaque fois quand on veut parler de l’art”...
Aşadar, cu scuzele de rigoare, să continuăm traseul prin sala de expoziţie a C.L.R. Veţi remarca, probabil, că pictoriţa N. Ciornaia este un colorist înzestrat. Ea nu lucrează, ci joacă culorile, aplicându-le în cele mai neaşteptate şi mai surprinzătoare moduri şi formule. Într-o manieră foarte sofisticată, dar şi sugestivă este folosită gama coloristică în tripticul Jazz (2010). Într-un registru cromatic foarte bogat şi fin nuanţat, culoarea, susţinută de un ritm fluid al liniilor, capătă sonoritate. Se încearcă, parcă (din nou „parcă”), să se stabilească o echivalenţă, un echilibru între cele şapte sunete muzicale şi cele şapte culori din gama cromatică.
O altă operă care cu siguranţă reţine atenţia oricărui vizitator este dipticul Orheiul Vechi (1999). Lucrarea se remarcă printr-o tonalitate meditativă şi o profundă încărcătură semantică. Dincolo de aceste două monumente medievale, biserica rupestră şi clopotniţa – dominantele celor două părţi ale dipticului, se întrevede întreaga istorie a neamului. Liniile uşor deformate şi formele sinoidale ale monumentelor par a fi o mărturie a destinului dramatic şi contorsionat al neamului nostru. Sunt un simbol al trecutului evocat prin nuanţe diafane ale tehnicii pastelului, mai rar întâlnit în pictura contemporană, dar pe care dna N. Ciornaia nu numai că îl preferă, ci îl posedă cu măiestrie.
Fiecare lucrare a pictoriţei este o filă din viaţa ei, este o fărâmă a sufletului ei mare şi generos, neobişnuit de sensibil. Prin acest eveniment, dna N. Ciornaia şi-a convins publicul că posibilităţile şi capacităţile sale creatoare sunt nemărginite, iar fantezia şi imaginaţia artistică – debordante, inepuizabile. E un artist cu o vastă cultură generală, cu un bogat bagaj de cunoştinţe, cu un spirit inventiv creator, iar toate acestea ne fac să credem că în curând vom asista şi la alte acţiuni artistice şi cocteiluri spirituale organizate cu atâta fantezie şi ingeniozitate de protagonista, pictoriţa, designerul, make-up-artistul, fotograful şi, nu în ultimul rând, studenta C.L.R. Natalia Poian Ciornaia.
Succese, Natalia, la mai mult şi la mai mare!