Interferenţa bilingvă în onomastica românească din Basarabia (1812-1918)
Pentru tiparÎn studiile de specialitate cu referire la situaţiile de contact lingvistic, interferenţa bilingvă nu este un concept frecvent utilizat precum cel de diglosie, deşi desemnează, la fel, una dintre consecinţele negative ale contactului dintre limbi. Este cvasi-antonimul conceptului împrumut.
Dacă accepţia largă a termenului interferenţă lingvistică include şi împrumutul sau transferul, şi calcurile, şi melanjurile de cod [1, p. 178], prin interferenţa bilingvă (sau interferenţa negativă) se va înţelege doar materialul lingvistic generat de influenţa celei de a doua limbi utilizate într-o anumită comunitate, material ce nu se încadrează în normele fireşti ale primei limbi utilizate şi care comportă un caracter negativ. Raportată la nivelul vorbirii, „interferenţa bilingvă este atunci când discursul unui bilingv conţine elemente provenite din cealaltă limbă” [2, p. 63].
În limba română din Basarabia (1812-1918), aflată sub influenţa îndelungată a limbii ruse, care i-a preluat funcţiile în toate sferele sociale de utilizare, se atestă numeroase abateri de la normele ei fireşti de evoluţie la toate nivelele [3]. Prezentul articol îşi propune să elucideze devierile de la normele limbii române atestate în sistemul onomastic din secolul al XIX-lea, devieri care l-au afectat pe parcursul a 106 ani, repercusiunile resimţindu-se până astăzi.
Sursele de cercetare a numelor româneşti constituie documente de arhivă: registrele de clasă ale elevilor Seminarului Teologic din Chişinău (1813-1867), ale şcolilor elementare lancasteriene (1824-1835) şi ale şcolilor parohiale şi ţinutale (1828-1871) din Basarabia.
Este cert faptul că numele proprii se supun legilor de dezvoltare a unui idiom şi că au „valoare de monument de limbă, care conservă şi atestă fapte lingvistice petrecute în diferite perioade ale dezvoltării unei limbi” [4, p. 11], însă vom face abstracţie de faptul că în general „onomastica poate ţine cont de consecinţele şi efectele fenomenelor cauzate de contactele interlingvistice şi interculturale, întrucât sistemele de denominaţie sunt mărturii ale culturii şi istoriei” [5, p. 2], din simplul motiv că în cazul de faţă tindem să urmărim doar un singur aspect al contactului dintre limbi – cel al consecinţelor unei glotopolitici de asimilare lingvistică forţată, în condiţiile diglosiei.
Specialiştii în onomastică au caracterizat toate etapele istorice de formare şi evoluţie a sistemului antroponimic românesc, evidenţiind specificul fiecărei perioade, elementele constitutive ale formării numelor. Cu referire la secolul al XIX-lea, bunăoară, se afirmă că „în această perioadă se încheie procesul de formare a numelor de familie moldoveneşti, cea mai mare parte a lor e formată cu ajutorul sufixelor ruseşti şi ucraineşti: -ov (Bradulov < Bradul; Radulov < Radul; Ţaranov < Ţăran); -aşcu (Pătraşcu, Tudoraşcu); -ici (Catrici, Nicorici); -cu/ciu (Oncu, Malancu, Onciu, Stanciu); -cea (Mihalcea, Oancea); -şa (Tomşa); -iac (Nuţuleac, Sanduleac) ş.a.” [6, p. 331].
În linii mari, în cazul evidenţierii formanţilor sufixali ai onomasticii est-romanice în ansamblul ei, se susţine că „o trăsătură caracteristică de structură a formanţilor derivativi în antroponimia est-romanică este originea slavă, greacă şi latină a sufixelor. Din 75 (189) de formanţi sufixali simpli, 37 sunt de origine slavă, 21 – latină, 23 – greacă, maghiară, ucraineană etc.” [7, p. 77].
Cât priveşte sufixul rusesc-ov, atestat la notarea numelor româneşti din Basarabia, acesta a fost ataşat fără discernământ la un şir impunător de nume, mutilându-le şi deplasându-le într-un cadru lingvistic grotesc, care nu se integra nicicum în sistemul gramatical românesc. Iată câteva exemple:
VasiliiGandacov, Iosif Daculov [8, fila 41], Matfei Saracov [9, fila 100 verso], Chiriac Topalov[9, fila 6 verso], Gheorghii Bolgarov, Vasilii Serbov [10, fila 8], Vasilii Chirilov [10, fila 41], Vasilii Guzunov [9, fila 105], Alexandr Uzunov, Efimii Chirilov [9, fila 112], Constantin Balţatescov [9, fila 113], Efimii Zupcov [9, fila 115], Cozma Ursov [9, fila 117], Gavriil Vierov [9, fila 119], Nicolai Marianov[9, fila 121], Ivan Delov, Constantin Burianov [9, fila 139], Ivan Raculov [11, fila 26], Pavel Moldovanov [11, fila 33], Vasilii Ducov [12, fila 72 verso], Grigorii Lozanov [13, fila 73 verso], Grigorii Jumarov, Stefan Chirilov [13, fila 76 verso], Gherasim Lucov [13, fila 84 verso], Nicolai Solomonov [13, fila 98 verso], Alexandr Crudov, Stefan Pashalov [13, fila 45], Anton Ţaranov, Grigorii Teslarov [14, fila 7], Mihail Zamfirov [14, fila 11], Piotr Surdulov [14, fila 15], Constantin Balanov [15, fila 10 verso], Gheorghii Gaiducov [16, fila 2], Piotr Munteanov [16, fila 3], Vasilii Levodarov [16, fila 7], Alexandr Russov [17, fila 1], Ivan Spoialov [18, fila 1 verso], Calistrat Hinculov [19, fila 19], Vasilii Muratov [20, fila 6], Stepan Sirbov [20, fila 114], Vasilii Untilov [21, fila 1], Alexandr Chiriacov [22, fila 164], Vasilii Racov [22, fila 170], Nicolai Serbulov [22, fila 171], Gheorghii Spiridonov [23, fila 2 verso], Gheorghii Tomov [23, fila 8 verso], Andrei Negruţov [23, fila 142].
Un alt sufix rusesc, care a cunoscut o largă popularitate în transcrierea deformantă a numelor româneşti este sufixul -ii / -schii:
Nicolai Postolachii [9, fila 105], Nicolai Parubinovschii [11, fila 124], Vasilii Paladii [11, fila 146], Vasilii Barbovschii [11, fila 30], DimitriiBarbanschii [23, fila 1 verso], Afanasii Romanovschii, Ivan Ursachii, Constantin Stihii, Trofim Lozinschii[12, fila 80], Ivan Perjovschii [19, fila 35], Andrei Poianschii [24, fila 86], Andrei Vasilachii [25, fila 32], Victor Vraghii [22, fila 157], Leon Vrabii [13, fila 43], Roman Ursachii [14, fila 11].
Foarte frecvent atestată este şi forma articulată a numelor în -l:
Ivan Zmeul [23, fila 2 verso], Ivan Grecul [23, fila 3 verso], Grigorii Lupul [27, fila 8 verso], Vasilii Barbul, Dimitrii Scifosrocul [27, fila 20 verso], Constantin Guţul [28, fila 27 verso], Matei Scurtul [28, fila 39 verso], Gheorghii Mihul [10, fila 10], Constantin Teutul [10, fila 30], Manuil Draganciul [10, fila 41], Luca Friptul[9, fila 84 verso], Mihail Mânzul [9, fila 89 verso], Ivan Mihul [9, fila 90 verso], Leon Popescul, Alexandr Crudul[9, fila 91 verso], Ivan Racul [9, fila 105], Pavel Ciuburciul, Ivan Dimitriul, Sidor Budescul, Gheorghii Negrul [9, fila 110], Grigorii Fotescul [9, fila 111], Alexandr Grosul [9, fila 112], Zaharii Negrul [9, fila 113], Grigorii Bunescul, Vasilii Crudul [9, fila 115], Andrei Negruţul [9, fila 119], Grigorii Seul [9, fila 120], Simeon Miţul, Isai Ciburciul, Ivan Neculaul [9, fila 125], Niculai Chicul, Ivan Balţatescul [9, fila 126], Constantin Schidul, Vasilii Mâţul, Ivan Cheptul, Manuil Mihul, Alexei Ţenchiul, Isidor Cucirescul [9, fila 127], Constantin Chiorescul, Constantin Gandacescul[9, fila 137], Gheorghii Bunescul [9, fila 139], Cozma Ursul[9, fila 140], Ivan Untul [12, fila 75 verso], Ieremia Sandul [12, fila 78 verso], Ivan Gheţeul [12, fila 89 verso], Nicolai Romanescul, Vasilii Mindrul [12, fila 83 verso], Vasilii Porcescul [12, fila 89 verso], Constantin Minzul, Fiodor Sârbul [12, fila 90 verso], Vasilii Rusul [25, fila 86].
Cu referire la această categorie de nume româneşti în studiile de specialitate se notează că „în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când s-au perfecţionat normele limbii literare române, articolul -l de la numele de familie a fost omis ca un fenomen arhaic, iar numele cu -u devin normă” [37, p. 35].
În Basarabia, conform materialelor de arhivă şi registrelor de stare civilă, „a avut loc un proces de omitere a lui -u final şi de generalizare a formelor nearticulate” [37, p. 78]. Astfel, în sursele istorice cercetate se observă această elidare masivă a vocalei amintite:
Dimitrii Muntean, Sofronii Casap, Gheorghii Slab [23, fila 1 verso], Ivan Catan [23, fila 2 verso], Feodor Vier [23, fila 3 verso], Vasilii Ceaban [27, fila 7 verso], Savva Burian [28, fila 39 verso], Ivan Cazac, Ivan Bolbocean [10, fila 8], Alexandr Barbos [9, fila 85 verso], Constantin Cozac [9, fila 89 verso], Constantin Ardelean [9, fila 90 verso], Grigorii Cecan [9, fila 100], Alexandr Rac, Chiril Ciolac [9, fila 103], Ivan Moşan, Stefan Barbos [9, fila 105], Mihail Ţurcan [9, fila 110], Manoil Bob [9, fila 114], Gheorghii Ungurean [9, fila 115], Stefan Grozav [9, fila 118], Pavel Cibotar, Simeon Gavrilan [9, fila 121], Constantin Vier [9, fila 139], Fiodor Coropcean [29, fila 1], Ivan Russ [11, fila 45], Vladimir Olar [12, fila 80], Stefan Nemţan [12, fila 81 verso], Constantin Barac [12, fila 82 verso], Gavriil Celan [30, fila 9], Gheorghii Serb [31, fila 1], Stepan Topal [15, fila 10 verso], Nicolai Barboss [16, fila 6], Serghei Russ[16, fila 7], Gheorghii Bacal [20, fila 114], Ivan Suricean [20, fila 115], Vladimir Oat [20, fila 119], Constantin Gherghiţ, Fiodor Gheorghiţ [22, fila 158],Vasilii Musteţ [22, fila 166], Ivan Dumbrăvan, Grigorii Codrean [16, fila 112], Dimitrii Ţap [18, fila 1 verso].
Forma elidată a numelor româneşti se utilizează şi azi în actele de stare civilă de la noi de rând cu formele sufixate: Munteanu, Casapu, Ţurcanu, Codreanu, Suruceanu, Grozavu etc.
De asemenea, se observă substituirea lui -ă / -u / -efinal prin -a şi trunchierea rădăcinii:
Emanuil Baltaga [8, fila 41], Gheorghii Untâla [10, fila 7 verso], Gheorghii Bârca, Alexandr Lupaşca [10, fila 11 verso], Nicolai Veveriţa, Nicolai Plecinta, Ivan Buzâla [9, fila 88 verso], Ivan Placinta [9, fila 90 verso], Ivan Chişca [9, fila 99 verso], Gheorghii Coada, Constantin Chirica, Mihail Plamadila [9, fila 100 verso], Mihail Lunga, Dimitrii Coada[9, fila 111], Vasilii Plamadeala [9, fila 114], Simeon Petrila [9, fila 117], Ioachim Barbaneagra [9, fila 119], Alexei Frunza [9, fila 121], Vladimir Mamaliga, Stefan Tabârţa [9, fila 125], Antonii Struţa [9, fila 128], Nichita Ciocla [11, fila 24], Grigorii Stevila, Iordachii Stevila [11, fila 30], Vasilii Vedraşca [12, fila 73 verso], Ivan Buzila [12, fila 76 verso], Fiodor Bobeica, Mihail Miriuţa [12, fila 77 verso], Dimitrii Halbura, Simeon Gramma [12, fila 79 verso], Afanasii Pulbera, Grigorii Doncila, Mihail Pulbera [12, fila 87 verso], Mihail Bârca, Ivan Dombrava [12, fila 90 verso], Ivan Gaina, Piotr Capaţâna, Stepan Zupca [18, fila 1 verso], Vasilii Sacara, Serghei Gobjila, Ivan Doncila [32, fila 42], Mihail Stavila, Fiodor Bobâra[20, fila 115], Ivan Palaria [16, fila 1 verso], Porfirii Cocerva [16, fila 123], Vasilii Galuşca [16, fila 139], Gheorghii Catruţa [33, fila 19], Alexandr Cheltuiala [33, fila 22], Ivan Plomondeala [30, fila 8], Mandachii Moghila [14, fila 11], Calistrat Fasola [14, fila 15].
Are loc şi substituirea sufixului românesc -escu / -aşcuprin -esco / -aşco şi a lui -u final prin -o:
Gheorghii Popesco, Vasilii Negro [23, fila 1 verso], Dimitrii Petco [23, fila 2 verso], Ivan Bodesco [20, fila 119], Maria Macaresco [17, fila 1], Piotr Alexandresco [34, fila 1], Mihail Stroesco [35, fila 20], Iacov Vedraşco[13, fila 45 ], Pavel Luppo [36, fila 65].
Se atestă o nesiguranţă în notarea aceloraşi nume: Ivan Gheţeul [9, fila 89 verso], Constantin Gheţiul [9, fila 104], Stefan Ghiţeu, [12, fila 82 verso], Ivan Ţapurdei [12, fila 89 verso], Stefan Ţipurdei [9, fila 119], Constantin Creciun [11, fila 22], Constantin Craciun [11, fila 64], Fiodor Gârlea [29, fila 6], Fiodor Ghirlea [29, fila 7], Leontii Ghirlea [9, fila 145], Antonii Gârl [9, fila 114], Grigorii Uretea, Ilia Uretea [9, fila 145], Ilia Urechi [9, fila 124], Alexandr Uzunov [9, fila 137], Vasilii Guzunov [9, fila 105].
Diferenţe ortografice: Filipp Trii-boi [9, fila 104] şi Nicolai Triiboi [9, fila 110].
Aşadar, din tabloul de mai sus observăm că unele şi aceleaşi nume suportă fluctuaţii sufixale şi trunchieri ale rădăcinii: Vier – Vierov; Burian – Burianov; Gandac – Gandacov – Gandacescul; Balţatescul – Balţatescov – Balţatescu; Negruţul – Negruţov; Ursul – Ursov; Serbov – Serbulov – Serb – Sirbul; Racov – Racul – Rac; Russov – Russ – Rusul; Plecinta – Placinta; Plamadeala – Plamadila – Plomondeala; Stavila – Stevila; Mâţul – Miţul. Iar prenumele româneşti sunt exclusiv „traduse”, nu mai atestăm Ion, Vasile, Gheorghe, Ştefan, Tudor, Dumitru, Grigore, Petru, Alexandru, Ilie, ci doar Ivan, Vasilii, Gheorghii, Stepan, Stefan, Feodor, Dimitrii, Grigorii, Piotr, Alexandr, Ilia etc.
Deşi în unele studii de sociolingvistică se afirmă, pe bună dreptate, că în condiţiile bilingvismului şi ale plurilingvismului unei colectivităţi pentru încadrarea numelor proprii de persoane în sistemul normativ al unei limbi străine, pe lângă schimbările fonetice şi fonologice în procesul de adaptare sonoră şi literală, acestea „suferă şi schimbări morfologice legate de pătrunderea cuvintelor străine în şirul determinat al derivării şi flexionării cuvintelor noii limbi...” [38, p. 309], totuşi în cazul exemplelor înşiruite mai sus avem a face cu încercarea vorbitorilor unilingvi – a funcţionarilor ruşi din cancelariile de stat ale Basarabiei, din instituţiile de învăţământ religios şi laic – de a supune normelor limbii ruse numele româneşti pe care erau nevoiţi să le noteze în virtutea funcţiei lor. Acest fenomen lingvistic nu mai ţine de „condiţiile bilingvismului colectivităţii”, ci doar de cele ale diglosiei glotofagice, susţinute şi dirijate de glotopolitică, impunând funcţionarea doar a unei singure limbi, a celei imigrante, şi conducând în cazul dat la dezechilibrarea sistemului onomastic românesc.
Această situaţie diglosică s-a menţinut timp de 106 ani, aşa încât, şi după 1900, în registrele Seminarului Teologic din Chişinău, cu un număr impunător de nume ruseşti, se păstrează şi puţinele nume româneşti, majoritatea lor mutilate: Ivan Russul [39, p. 118], Vasilii Barbos [39, p. 119], Ivan Muntean [39, p. 122], Alexandr Groppa [39, p. 122], Ivan Cecoi, Feoctist Marco [39, p. 123], Hrisanf Fotesco, Vladimir Romanesco, Vladimir Irimenco, Damian Cruceresco, Vladimir Seul [39, p. 125], Foca Odobesco [39, p. 126], Foma Burianov [39, p. 127], Pavel Gheorghianov [39, p. 128], Feodor Boesco, Constantin Manolesco, Gheorghii Ursul [39, p. 132], Vasilii Mihul, Vasilii Chioresco, Dimitrii Serbov, Stefan Ghirlea [39, p. 133], Vichentii Popesco, Vladimir Cazac [39, p. 134], Dimitrii Muntean [39, p. 135], Vasilii Schidul [39, p. 138], Pavel Danilescul [39, p. 140], Mihail Draganciul [39, p. 141], Gheorghii Moroşanov, Nicolai Stefanesco [39, p. 143], Veaceslav Budesco, Nicolai Vornicesco, Nicolai Şcefirţa [39, p. 144].
În perioada sovietică din secolul XX situaţia diglosică a reapărut sub masca bilingvismului naţional-rus, lăsând o nouă amprentă negativă în sfera onomasticii româneşti. Lingviştii şi scriitorii noştri continuă să se revolte faţă de starea de lucruri actuală din acest domeniu al limbii şi mai ales faţă de anihilarea conştiinţei lingvistice a vorbitorilor de limba română, care constituie una dintre cele mai grave consecinţe ale educaţiei diglosice. Anume ei ne avertizează că „la schimonosirea numelor şi-au adus contribuţia atât funcţionarii rusolingvi plătiţi de stat, cât şi moldovenii înşişi, care, de multe ori, se ruşinau de numele lor (...). În general, numele de familie au suferit modificări importante prin adăugarea de sufixe slave sau de alte origini... ori prin traducerea numelui, atunci când era posibil, în limba rusă, ucraineană sau polonă” [40, p. 122].
În ce ne priveşte, cu siguranţă, nu mai putem opera cu termeni neutri ce ţin doar de teoria contactelor dintre limbi, cea a bilingvismului, a interferenţei lingvistice general acceptate, deoarece în sfera onomasticii din perioada investigată (1812-1918) avem o producţie lingvistică de excepţie, neatestată în alte perioade istorice de evoluţie a limbii române, producţie negativă ce se încadrează doar în limitele interferenţei bilingve, care nu a continuat în onomastica românească decât ca abateri de la normele fireşti ale limbii române, dar a avut totuşi urmări grave asupra întregului sistem antroponimic din Basarabia.
Bibliografie
Surse bibliografice şi izvoare:
1. J. F. Hamers. Intérférence. În: „Marie-Louise Moreau. Sociolinguistique. Concepts de base”, Mardaga, 1997.
2. W. F. Mackey. Bilinguisme. În: „Marie-Louise Moreau. Sociolinguistique. Concepts de base”, Mardaga, 1997.
3. Lidia Colesnic-Codreanca. Limba română în Basarabia (1812-1918). Studiu sociolingvistic pe baza materialelor de arhivă, Chişinău, 2003.
4. S. Teiuş. Referitor la sfera şi locul onomasticii în lingvistică. În: „Studii şi materiale de onomastică”, Bucureşti, 1969.
5. Lamine Sanogo Mamadou. Éléments de sociolinguistique d’une minorité linguistique: le cas de l’onomastique chez les Toussian. În: www.toponymiefrancophone.org/DiviFranco/pdf/.
6. Maria Cosniceanu. Interferenţia v antroponimii (na materiale slaviano-moldavskih otnoşenii). În: „Problemî dvuiazâcia i mnogoiazâcia”, Moskva, 1972.
7. C. Bahneanu. Din istoria antroponimiei est-romanice. Moscova, 1994.
8. Arhiva Naţională a Republicii Moldova, fondul 1862, registrul 9, dosarul 17 (în continuare: ANRM, F., r.,d.).
9. ANRM, F. 1862, r. 9, d. 63.
10. ANRM, F. 1862, r. 9, d. 47.
11. ANRM, F. 205, r. 1, d. 2867.
12. ANRM, F. 1862, r. 9, d. 675.
13. ANRM, F. 1862, r. 9, d. 58.
14. ANRM, F. 152, r. 1, d. 1.
15. ANRM, F. 152, r. 1, d. 161.
16. ANRM, F. 152, r. 6, d. 272.
17. ANRM, F. 152, r. 1a, d. 25.
18. ANRM, F. 152, r. 1, d. 122.
19. ANRM, F. 152, r. 6, d. 89.
20. ANRM, F. 152, r. 1, d. 1681.
21. ANRM, F. 1862, r. 9, d. 272.
22. ANRM, F. 152, r. 1, d. 174 II.
23. ANRM, F. 205, r. 1, d. 6026.
24. ANRM, F. 152, r. 1, d. 236.
25. ANRM, F. 1862, r. 9, d. 36.
26. ANRM, F. 1862, r. 9, d. 157.
27. ANRM, F. 205, r. 1, d. 6025.
28. ANRM, F. 1862, r. 9, d. 11.
29. ANRM, F. 1862, r. 9, d. 73.
30. ANRM, F. 152, r. 6, d. 238.
31. ANRM, F. 152, r. 6, d. 86.
32. ANRM, F. 152, r. 1, d. 199.
33. ANRM, F. 152, r. 1, d. 232.
34. ANRM, F. 2, r. 1, d. 8734.
35. ANRM, F. 1862, r. 25, d. 73.
36. ANRM, F. 152, r. 1a, d. 5.
37. Maria Cosniceanu. Nume de familie cu şi fără -u final. În: „Revista de lingvistică şi ştiinţă literară”, 1995, nr. 3.
38. A. Superanskaia. Obşcie voprosî onomastiki v usloviah dvuiazâcia i mnogoiazâcia. În: „Problemî dvuiazâcia i mnogoiazâcia”, Moskva, 1972.
39. P.A.Lotoţkii. Spisok i kratkia biografii okoncivşih polnâi kurs Kişinevskoi Duhovnoi Seminarii za sto let eia suşcestvovania (1813-1913 g.g.). Kişinev, 1913.
40. Viorica Răileanu. Numele: marcă în configurarea şi „distanţarea” identităţii. În: „Akademos”, 2011, nr. 4 (23).