Bucoavne basarabene: tiraje, reeditări şi modele impuse de cenzura sinodală (1814-1863)
Pentru tiparÎn momentul anexării teritoriului dintre Prut şi Nistru de către Rusia ţaristă (16 mai 1812) nu putem vorbi despre existenţa unui sistem instituţionalizat al şcolii din imperiu, ci doar de conturarea lui sub forma unui Minister al Instrucţiunii Publice (1803)1. Strategia educaţională a Imperiului Rus va fi modificată de nenumărate ori pe parcursul secolului al XIX-lea printr-o serie de Regulamente: 1828, 1864, 1874, 1875. Şcoala basarabeană a devenit, astfel, un teren continuu de experimentare şi de rusificare forţată a românilor care locuiau pe teritoriul ocupat. Evoluţiile şi metamorfozele în care a persistat sistemul educaţional imperial indică limpede idealul deuniformizare urmărit de acesta. Nu sunt lipsite de interes în acest sens cuvântările episcopului Serafim Ciceagov cu prilejul centenarului anexării, marcat de imperialişti în zilele de 15 şi 16 mai 1912. Avântul episcopului în elogierea „rolului eliberator” al Rusiei pravoslavnice în destinul „poporului moldovenesc” întrecea orice limită a bunului-simţ. Acesta insista ca: „fapta măreaţă a fratelui mai mare să fie transmisă din generaţie în generaţie şi să nască la moldoveni acel sentiment fierbinte faţă de eliberatori, ca ei nu atât să vorbească şi să se roage în ruseşte, cât să gândească, să simtă şi să acţioneze în stil rusesc”2(s. – M.D.).
Literatura didactică din Basarabia secolului al XIX-lea a fost, în linii mari, o literatură religioasă destinată preponderentşcolii parohiale. Această categorie de tipărituri nu surprinde prin diversitate tematică, constituind în majoritate manuale elementare pentru nevoile şcolii locale: bucoavne, gramatici, cărţi de citire. Dintre cărţile didactice apărute la Tipografia Duhovnicească a Basarabiei (1814-1863), cele mai răspândite au fost bucoavnele. Acestea erau acceptate deoficialităţile ruseşti doar în măsura în care contribuiau la însuşirea limbii stăpânitorului. Ucazul sinodal în vederea înfiinţării Tipografiei Exarhiceşti la Chişinău (aprobat în 4 mai 1814), stipula, între altele: „gramaticile trebuincioase pentru Seminar şi alte cărţi şcolare se pot tipări cu litere civile, însă nu din noile ediţii, apărute în alte tipografii, ci numai din cea sinodală din Moscova”(art. IX)3,(s. – M.D.).În mare parte, tipăriturile (cu excepţia Bucoavnei din 1861) au fost ediţii bilingve, cu text paralel (pe două coloane) în limbile rusă şi română. Textul românesc era o variantă tradusă (adaptată) din ruseşte, indicându-se direct şi sursa: bucoavnele ruseşti din prima jumătate a secolului al XIX-lea, aprobate de cenzura sinodală.Multe dintre astfel de documente sunt rarităţi bibliografice în tot spaţiul românesc, altele sunt atestate doar în surse bibliografice, nefiind identificate de visu în colecţii de patrimoniu. Faptul ca atare este o dovadă a solicitărilor sporite din epocă, cât şi a folosirii lor îndelungate de mai multe generaţii, distrugându-se cu timpul.
Unei astfel de categorii aparţine şi ediţiaBucoavnei, apărută la 22decembrie 1814, în Tipografia Exarhicească a Basarabiei, ctitorită de Gavriil Bănulescu-Bodoni. Sub raport istoric, aceasta este prima tipăritură didactică destinată învăţământului din Basarabia, aflat, de asemenea, sub semnul ctitoriei exarhului. Semnalarea unui exemplar al Bucoavnei de la 1814, în colecţiile Bibliotecii Centrale a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, apare în repertoriul bibliografic al Bibliografiei Tipăriturilor Româneşti din Basarabia [BTRB] în 1993, însă atât identificarea acestuia, cât şi datarea lui – Chişinău, 1814 – se consideră greşite4. În contextul amintit se cuvine să precizăm că sursele bibliografice Şt. Ciobanu (1923), Al. David (1934), Paul Mihail (1940), inclusiv Bibliografia Românească Veche [BRV], au înregistrat ediţia Bucoavnei din 1814 fără a fi văzut exemplare ale acesteia. Descrierile bibliografice au fost semnalate în baza Registrului cărţilor tipărite în anii 1814-1821, publicat de Ştefan Ciobanu (1923).Apare însă o firească întrebare: e posibilă, oare, identificarea acestei bucoavneîn lipsa unei descrieri bibliografice de visu?
În ceea ce priveşte ediţia vizată, apărută în anul imediat următor, în 18155, a existat un singur exemplar cunoscut în colecţiile din România, una dintre ultimele semnalări fiind înregistrată în 1936 cu indicarea şi a locului de depozitare: Biblioteca Institutului de Istorie Naţională (Facultatea de litere) din Bucureşti. O altă sursă bibliografică, de dată recentă (Paul Mihail, 1993), indică faptul că acelui exemplar – semnalat în 1936 – „i s-a pierdut urma”(!)6. Cazul ediţiei de la 1815 este însă altul: anume acel unic exemplar al Bucoavnei din 1815, păstrat în patrimoniul Institutului de Istorie Naţională din Bucureşti, a fost descris de istoricul C. C. Giurescu(în 1931)7.
O altă ediţie a Bucoavnei (a 3-a) apare în 1822. Un exemplar al cărţii a fost descris cu lux de amănunte, în 1916, de către O. Ghibu (se păstra în colecţiile Bibliotecii Muzeului Pedagogic din Bucureşti). Potrivit cercetătorului, exemplarul era incomplet: avea 32 de pagini (16 file) şi, necunoscând alte ediţii ale bucoavnelor basarabene, acesta considera greşit ediţia de la 1822 „ca prima bucoavnă rusească-românească din Basarabia”8. Un alt exemplar al Bucoavnei de la 1822 s-a păstrat în colecţiile Bibliotecii Centrale a Universităţii din Bucureşti, însă acesta a ars la 23 decembrie 1989, în legătură cu evenimentele ce au avut loc în Piaţa Universităţii9. Bibliografii de la acea instituţie rămân în speranţa ca măcar o parte din tezaurul inestimabil va fi recuperat. În acest scop, secţia Carte rară a Bibliotecii Universităţii din Bucureşti (BCU) a alcătuit un inventar de lucru (manuscris)al cărţilor distruse: Bucvarul de la Chişinău a fost înregistrat sub nr. 32410. Perspectiva bibliografică asupra ediţiei Bucoavnei basarabene (1822) ne permite să facem câteva precizări:
• O. Ghibu (1916) n-a cunoscut alte ediţii ale bucoavnelor (apărute mai devreme), iar descrierea bibliografică a tipăriturii din 1822 întreprinsă de cercetător corespunde întocmai referinţelor bibliografice asupra ediţiilor anterioare: din 1814, 1815. Acest moment vine în sprijinul ipotezei că ediţiile bucoavnelor din prima jumătate a secolului al XIX-lea sunt o reeditare după cea din 1814;
• titlul cărţii în versiunea românească (bucoavnele au fost, în majoritate, ediţii bilingve) nu corespunde textului slavonesc (care indică faptul că bucoavna este destinată celor ce doresc a învăţa „carte slovenească”)11, ci coincide cu titlul ediţiei din 1815, publicată de C. Giurescu: „Bucoavnă, adică începătoare învăţătură pentru cei ce voiesc a învăţa carte moldoveneşte”12.
Presupunem că această uşoară modificare este o intervenţie a traducătorului trecută neobservată de cenzură. O. Ghibu considera că ediţia Bucoavnei din 1822„a fost făcută după textul rusesc al bucoavnelor mai simple”13. Nu avem niciun motiv să ne îndoim de aceste afirmaţii, deoarece textul în limba română este tributar originalului şi abundă în calcuri lexicale. Traducerea terminologiei gramaticale a creat numeroase calcuri lingvistice în literatura didactică românească din Basarabia primei jumătăţi a secolului al XIX-lea14.
Alte ediţii ale bucoavnelor din prima jumătate a secolului al XIX-lea sunt cele apărute între anii 1842 şi 184415. Dintre aceste ediţii se păstrează mai multe exemplare în diverse colecţii atât în România, cât şi în Republica Moldova şi Rusia. O cercetare de visu a exemplarelor de colecţie ne permit să semnalăm unele elemente de descriere mai rar întâlnite. Vom face referinţă la exemplarul din colecţiile MNAIM. Mai întâi, vom observa că titlul acestor ediţii – Bucoavnă adecă începătoare învăţătură pentru cei ce voiesc a învăţa carte sloveneşte şi moldoveneşte – nu corespunde întocmai apariţiilor anterioare. Pe ultimele pagini numerotate (f. 28-29) apar numerele bisericeşti şi arabe până la 10.00016. Se cuvine să subliniem şi faptul că bucoavna din colecţiile Muzeului Naţional este unicul exemplar din cele tipărite la Chişinău în prima jumătate a secolului al XIX-lea, de aceea i se poate atribui calificativul de „carte rară cu valoare de unicat”. Şi ediţiile bucoavnelor de la 1842 şi 1844, tipărite în tiraje mici (1200-1500 de exemplare), sunt bilingvecu text paralel. Versiunea în limba română (aranjat pe partea stângă a paginii) este una tradusă, adică tributară textului rusesc. Termenii româneşti nu sunt altceva decât mostre de calcuri lexicale (semantice şi morfematice).
Dacă respectăm ordinea cronologică a bucoavnelor tipărite în Basarabia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, trebuie să consemnăm încă două ediţii, din 1854 şi 1859. Acestea sunt cunoscute în baza informaţiilor istorice publicate de Paul Mihail (1940)17, nefiind atestate de visu în alte colecţii de patrimoniu. Onisifor Ghibu, spre exemplu, considera că după ediţia din 1844, în Basarabia apare o altă ediţie – abia la 1861. La fel şi Şt. Ciobanu consideră că „între anii 1844, când se retipăreşte bucoavna de la 1822 şi 1842, şi 1861 nu găsim nici o carte didactică tipărită în Basarabia”18. Din cele publicate de P. Mihail reţinem că Direcţia Economică a Casei Arhiereşti, în 18 ianuarie 1854 (nr. 34), raporta către episcopul Irinarh: „deoarece toate bucoavnele ruso-moldoveneşti sunt vândute (probabil, din cele editate la 1844 – n. – M.D.), iar cererile mereu se înmulţesc, se propune să fie retipărite din nou astfel de bucoavne fără nici o schimbare: câte 8 foi de fiecare exemplar, în total ar fi 18 top-uri de hârtie pentru 1.000 exemplare”. Către 15 martie 1854 tirajul fusese deja scos la lumina tiparului şi se cerea învoire pentru a fi legate de către Volico Sobelman „a câte 6 kop. / fiecare”19.
O ediţie de excepţie a bucoavnelor basarabene din a doua jumătate a secolului al XIX-lea este cea apărutăîn 1861 (1862)20. Aceasta are înscris pe pagina de titlu: Bucoavnă adecă începătoare învăţătură pentru cei ce voiesc a învăţa carte moldoveneşte21. Este prima carte didactică tipărită în Basarabia cu text integral românesc (toate ediţiile apărute până la acest an sunt ediţii bilingve cu text paralel în limbile română şi rusă)22. Din informaţiile bibliografice lansate de Şt. Ciobanu, Bucoavna (1861), până la fila 17 cuprindea „materia din foarte bine editata Bucoavnă din anul 1842” (litere, silabe, cuvinte, rugăciuni)23, iar începând cu fila 18 avea textele din Catihisisul pe scurt şi alte„învăţături moralnice”. Deci şi această ediţie era o variantă multiplicată după cele anterioare la care s-au adăugat textele amintite (Sf. Istorie şi Catehismul). Privită într-un context mai larg al problemei învăţământului din Basarabia, ediţia Bucoavnei din 1861 este marcată de însemnul conştiinţei de limbă: atunci când condiţiile istorice concrete au favorizat elementul autohton, forţa generatoare a acestuia nu a întârziat să se afirme.
Ediţia Bucoavnei de la 1861, va fi reeditată în 1863, însă cu text paralel rusesc. O. Ghibu (1916) notează că ediţia Bucoavnei din 1863 are drept subtitlu „toate prescurtările de cuvinte din Bucvarul de la Iaşi, 1755 şi încă pe deasupra”24. Momentul este deosebit de relevant: nicio ediţie a Bucoavnelor basarabene (până la acest an) nu atestă surse preluate după modele editate în Principatele Române. Aceasta încheie şirul bucoavnelor apărute în Tipografia Eparhială pe parcursul secolului al XIX-lea şi destinate, în primul rând, şcolilor bisericeşti-parohiale.
În concluzie, bucoavnele apărute în Tipografia Exarhicească a Basarabiei, între anii 1814-1863, pot fi împărţite în două categorii: 1) unele care coincid întocmai descrierilor bibliografice (pagina de titlu, tabla de materii, numărul de pagini), acestea fiind primele trei ediţii: din 1814, 1815 şi 1822 şi 2) ediţiile ulterioare. Ele pot fi considerate reeditări multiplicate în baza primei Bucoavne – din 1814. Niciuna dintre ediţiile menţionate mai sus nu este atestată în colecţiile de patrimoniu (din spaţiul românesc). Respectiv, ediţiile din anii 1815 şi 1822 (descrise de C. C. Giurescu şi O. Ghibu) astăzi sunt pierdute, iar cea din 1814 este cunoscută doar în baza notelor bibliografice publicate în 1923 de Ştefan Ciobanu în „Registrul cărţilor tipărite în Tipografia Exarhicească din Chişinău pe anii: 1814-1821”. Al doilea tip de bucoavne pot fi considerate ediţiile din anii 1842, 1844, 1854, 1859. Acestea diferă de cele din prima categorie prin tabla de materii şi, respectiv, printr-un număr mai mare de pagini. Primele două ediţii menţionate (1842, 1844) sunt atestate în colecţii de patrimoniu, pe când ediţiile din 1854 şi 1859 sunt cunoscute doar în baza descrierilor bibliografice.
Literatura didactică basarabeană, în mare parte religioasă, a fost marcată de cele două tendinţe specifice epocii: pe de o parte, politica oficială promovată de autorităţile imperiale urmărea un scop categoric – asimilarea lingvistică a românilor basarabeni, iar pe de altă parte, eforturile de rusificare ale regimului au fost minimalizate prin susţinerea de către localnici a şcolii basarabene cu manuale tipărite în limba română. Astfel, bucoavnele basarabene au asigurat, în mare măsură, o continuitate a ideii de unitate şi o dăinuire a conştiinţei de limbă a românilor basarabeni.
Note
1 Ideea creării unui astfel de Minister de Instrucţiune Publică a fost lansată de către Vasile Nazar Caragea (1773-1862) în perioada aflării acestuia în serviciile cancelariei din Petersburg; născut în regiunea Harkov, român de origine; savant enciclopedist; vezi E. Нирка, Выдающийся энциклопедист, „Факель”, 31 мая 1991, с. 7-10.
2 Вступительное слово председательствующего на юбилейном торжественном собрании Архиепископа Кишиневского Серафима 15 мая 1912 г., Кишиневские Епархиальные Ведомости № 21, от 27 мая, 1912 г., с. 684.
3 Ştefan Ciobanu, Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă, Editura Enciclopedică Gheorghe Asachi, Chişinău, 1992, p. 37.
4 Paul Mihail, Zamfira Mihail, Acte în limba română tipărite în Basarabia, I, 1812-1830, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1993, LXVI‚ p. XVIII.
5 BRV, vol. IV, nr. 394; ediţia Bucoavnei din 1814 a fost retipărită în acelaşi număr de exemplare (1200) în 1815.
6 Paul Mihail, (1993), op. cit., p. 3.
7 C. C. Giurescu, Bucoavna basarabeană din 1815, în „Revista Istorică Română”, Bucureşti, 1931 p. 124-128; Institutul de Istorie Naţională din Bucureşti deţine un exemplar (achiziţie din anul 1930) al Bucoavnei de la Chişinău, datat cu anul 1815.
8 Onisifor Ghibu, Din istoria literaturii didactice româneşti, Bucureşti, 1975, p. 102.
9 Paul Mihail, (1993), op. cit., p. 11. O bună parte din patrimoniul de carte rară al Bibliotecii a ars.
10 Lista cărţilor româneşti vechi distruse de incendiul din decembrie 1989 [manuscris], Bucureşti, Biblioteca Centrală Universitară, 1991, p. 33; referinţele bibliografice asupra ediţiei Bucoavnei din 1822 pot fi reconstituite doar în baza descrierilor lansate de O. Ghibu (informaţiile lui Şt. Ciobanu sunt preluate tot de acolo).
11 Onisifor Ghibu, op. cit., p. 102.
12 C. C. Giurescu, op. cit., p. 124.
13 Ibidem, p. 102.
14 Dacă păstrăm ordinea cronologică a cărţilor didactice tipărite în Basarabia, în prima jumătate a sex. XIX, trebuie să reţinem şi ediţia Abeţedarului rusesc (ediţie bilingvă), identificată de Şt. Ciobanu în colecţiile Bibliotecii Seminarului Teologic din Chişinău (datat între anii 1830-1840). Cartea cuprinde 56 de pagini (23 file), are o structură complexă (după modele ruseşti şi româneşti), iar textul rusesc este tipărit cu caractere civile (după cum se tipărea, de fapt, în Rusia), ceea ce conferă acestei ediţii o importanţă deosebită. După cum susţine cercetătorul, aceasta este una din „cele mai interesante bucoavne basarabene”.
15 David Alexandru, Tipăriturile româneşti în Basarabia sub stăpânirea rusă (1812-1918). Bibliografie, [Chişinău 1934], Editura Universitas, Chişinău, 1993, p. 103.
16 Alte detalii: textul este îngrijit aranjat în pagină, pe două coloane, cel românesc pe dreapta; tipărit cu caractere ruseşti pe hârtie filigranată de culoare albăstrui-gălbuie; format mic (22x17 cm); coperta de carton acoperită cu piele (maro închis); pe coperta 1 însemnări manuscrise: „Petre Nicolai Popa 1906” (caractere latine), pe fila de forzaţ (coperta 2): „Această carte am cetit [o], astăzi în ziua sfintei Cruci. 27 septembrie 1946” (caractere ruseşti); în filigranul hârtiei identificat pe f. 5 se citeşte „1840”, iar pe f. 20 (verso) a fost identificat un filigran cu siglă rusească: „Ф.Ч.О.Б”.
17 Paul Mihail, Tipărituri româneşti în Basarabia de la 1812 până la 1918, Bucureşti, 1940, p. 91.
18 Ştefan Ciobanu, op. cit., p. 97.
19 Paul Mihail, (1940), op. cit., p. 91-101.
20 Ediţia Bucoavnei din 1861 are înregistrat pe copertă anul 1862, iar pe pagina de titlu – anul 1861; exemplare ale acestei ediţii sunt atestate în colecţiile Bibliotecii Academiei Române.
21 BRM, op. cit., p. 485 [nr. 8789].
22 P. Mihail, op. cit., nr. 197, p. 115; în 14 octombrie 1861, Consistoriul Duhovnicesc din Chişinău a emis o dispoziţie specială către Direcţia Economică a Casei Arhiereşti (nr. 7145) prin care se confirma că Sinodul din Petersburg „a dat dezlegare de a se tipări în limba moldovenească Sf. Istorie şi Catehismul pe scurt”. Direcţia Economică ia o decizie destul de îndrăzneaţă şi ordonă să fie tipărite aceste texte împreună cu o nouă ediţie a bucoavnei cu un tiraj excepţional în acele vremuri de 6.500 de exemplare. La 2 aprilie 1862, în raportul prezentat către Consistoriu (nr. 134), se arăta că au fost tipărite 6.200 de exemplare, pe când în „darea de seamă despre activitatea tipografiei pe anul 1861 se indică faptul că au fost tipărite 8.000 şi se vindeau la un preţ de 12 kop. / argint (amintim, în context, că Bucoavna din 1844 se vindea cu 25 kop.).
23 Ştefan Ciobanu, op. cit., p. 98.
24 O. Ghibu, op. cit.,p. 104.