Vladimir Beşleagă. Radiografia suferinţei*
Pentru tiparBEŞLEAGĂ, Vladimir (25.VII.1931, Mălăieşti, Tiraspol, Transnistria). Prozator, eseist şi traducător. Este fiul Eugeniei (n. Ciocârlan), ţărancă, şi al lui Vasile Beşleagă, contabil. După absolvirea şcolii medii, cu medalie de aur, în satul de baştină (1950), şi-a făcut studiile la Facultatea de Istorie şi Filologie a Universităţii de Stat din Chişinău (1950-1955). Din 1955 urmează un stagiu de doctorat sub coordonarea lui Vasile Coroban, la aceeaşi universitate, având ca temă de cercetare Liviu Rebreanu. Arta romanului. În 1957, învinuit de naţionalism, conducătorul ştiinţific a fost expulzat din învăţământ, iar tema tezei a fost interzisă. Rămas şomer, Beşleagă este ajutat de scriitorul Petru Zadnipru, care îl angajează la revista satirică „Chipăruş” (1958-1959). Plecat şi de aici, în 1960 este angajat la Institutul de Limbă şi Literatură al Academiei de Ştiinţe din Moldova, unde lucrează doar câteva luni, deoarece iarăşi, din cauza aceloraşi acuze, este scos din serviciu. A lucrat la ziarele „Tinerimea Moldovei” şi „Scânteia leninistă”, la revista „Cultura Moldovei” (actuala „Literatura şi Arta”), la radio, la revista „Nistru”, unde a fost angajat în perioada 1964-1971 şi, respectiv, 1977-1982. A deţinut funcţia de secretar al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1971-1976). A fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova (1990-1994). Debutează, fiind elev în clasa a opta, cu o poezie în ziarul raional „Steagul biruinţei”. La începutul carierei sale literare traduce din mai mulţi autori, ulterior va traduce din Longos, Erasmus, Harriet Beecher Stowe, K. Fedin ş.a.
Scrieri: Acasă, Chişinău, 1976; Ignat şi Ana, Chişinău, 1979; Suflul vremii (publicistică),Chişinău, 1988; Filimon sau Anevoiasa cale a cunoaşterii de sine (roman); Cumplite vremi (publicistică),Chişinău, 1988, 1990; Zbor frânt (romane şi nuvele), Chişinău, 1992; Nepotul,Chişinău, 1998; Cruci răsturnate de regim. Mănăstirea Răciula. 1959, Chişinău, 2006; Ţipătul lăstunului (versuri), Chişinău, 2006; Hoţii din apartamente, Chişinău, 2006; Conştiinţa naţională sub regimul comunist totalitar (R.S.S.M., 1956-1963), Chişinău, 2008; Dirimaga (pentru copii), Chişinău, 2009; Misterioasele sfere (texte dramatice), Chişinău, 2011; Omul de spirit. Centenar Vasile Coroban (coordonator), Chişinău, 2010; Destine transnistrene, Chişinău, 2010.
Traduceri: D. Mamed-Kuli-Zade, Cutia poştală, Chişinău, 1967; K. Fedin, Oraşe şi ani, Chișinău, 1970; Longos, Dafnis şi Hloe, Chișinău, 1970; Harriet Beecher Stowe, Coliba unchiului Tom, Chișinău, 1972; Erasmus, Lauda prostiei, Chișinău, 1976.
Perioada de formare a scriitorului Vladimir Beşleagă coincide cu anii demascării cultului personalităţii lui Stalin, după 1956, când în Basarabia apar primele semne ale renaşterii naţionale, literare şi ale conştiinţei istorice. Din România încep să vină la Chişinău presă şi literatură, astfel că treptat se refăceau bibliotecile personale de carte românească, proces devenit mult mai anevoios după invazia Uniunii Sovietice în Cehoslovacia (1968). Realităţile concrete în care s-au aflat basarabenii şi transnistrenii înainte şi după cel de-al Doilea Război Mondial sunt reflectate în Destine transnistrene (2010) şi în Conştiinţa naţională sub regimul comunist totalitar (R.S.S.M., 1956-1963) (2008), prima conţinând dialoguri purtate de către scriitor cu mai mulţi consăteni de ai săi, din Mălăieştii transnistreni, şi cu bucovineni, iar cea de a doua carte fiind elaborată în baza cercetărilor de arhivă, care reliefează „metodele de teroare, de răfuială cu oameni nevinovaţi, care au fost folosite pe larg în teritoriul dintre Nistru şi Prut”, ofensiva împotriva conştiinţei naţionale a românilor de la Est de Prut, precum şi „esenţa stratagemei puse la baza noii expresii a teoriei cultural-spirituale a moldovenismului”; rolul important al revistelor literare şi al scriitorilor în emanciparea românilor basarabeni, între aceştia din urmă evidenţiindu-i pe George Meniuc, Vasile Coroban, Petru Cărare. Marcaţi de un mare efort al intelectualilor basarabeni pentru renaşterea conştiinţei naţionale, anii 1956-1963 sunt evocaţi din interiorul unei cunoaşteri profunde a evenimentelor, la care a participat, de multe ori având de suferit, însuşi Vladimir Beşleagă.Pasiunea de cercetător în arhive îl va determina să completeze lacunele în cunoaşterea destinului bisericii creştine basarabene pe timpul regimului comunist şi a curajului, pe care l-au avut ţăranii din nouă sate, de a se opune, timp de zece zile şi unsprezece nopţi, închiderii mănăstirii de la Răciula, curaj plătit de unii dintre ei cu ani grei de detenţie. Volumul Cruci răsturnate de regim. Mănăstirea Răciula. 1959 (2006), care dezvăluie evenimente petrecute în 1964, redă atmosfera în care a fost creată cultura şi literatura în Basarabia postbelică.
După debutul editorial, în 1956, cu o culegere de povestiri pentru copii, Zbânţuilă, Vladimir Beşleagăa publicat şi alte volume destinate micului cititor: Vacanţa mea (1959), Buftea (1962), Găluşca lui Iluşca (1963), Vrei să zbori la lună? (1964). În 1963 îi apare volumul de proză La fântâna Leahului,iar în 1966 romanul Zbor frânt (tradus ulterior în franceză, engleză şi spaniolă). Acest roman (având titlul iniţial Ţipătul lăstunului), care îl consacră pe scriitor, vizează destinul de martir al unei Basarabii rătăcind în labirintul istoriei. După cum va mărturisi chiar autorul, soarta acestui pământ se conţine în frământările lui Isai, protagonistul romanului, care, aflat în căutarea adevărului, a rădăcinilor, a neamului, trece pe timp de război de pe un mal al Nistrului pe altul, de la ruşi la nemţi şi invers.
Regăsindu-se în aceeaşi familie de spirit, din care fac parte Vasile Vasilache, Aureliu Busuioc şi Serafim Saka, Beşleagă se afirmă plenar în anii ’60, explorând în subtextul lucrărilor sale zone ce ţin de inadaptabilitatea omului. Căutarea de sine urmează un traseu mai puţin obişnuit până atunci: singurătatea, spaţiul recluziunii, întoarcerea la natură, alegoria visului, modalităţi diverse ce vin din psihanaliză care, într-o perioadă scurtă a dezgheţului, începeau să fie cunoscute şi în Basarabia, inclusiv datorită cunoaşterii mai aprofundate a literaturii române din ţară, precum şi a unor autori de talia lui Proust, Kafka, iar mai târziu, Beckett, Buzzati. Bun cunoscător al operei lui Liviu Rebreanu – Beşleagă venea şi pe filiera prozei interbelice, tentaţia refacerii legăturii cu literatura din acea perioadă, precum şi cu fenomenele literare universale nefiindu-i străine. Incomunicabilitatea dintre eul însingurat şi lumea din jur sau realitatea devenită o construcţie în vânt este determinantă pentru retragerea personajelor în forul lor interior. Beşleagă converteşte singurătatea în instrument de cunoaştere, durerea (unul dintre romanele sale poartă chiar acest titlu), suferinţa venind dintr-o profundă angajare în soarta lucrurilor. Deşi în publicistica sa, la un moment dat, a apreciat în mod exagerat realităţile comuniste din deceniul şase, în mod paradoxal, în scrierile sale artistice, în care predomină eroi cu destine eşuate, nu vom întâlni imagini ale unor realităţi lustruite. Mai mult ca atât, într-o panoramă a prozei basarabene, schiţată în 1979, Vladimir Beşleagă atrage atenţia asupra omniprezenţei eroului neîmplinit în peisajul literar basarabean al timpului: „...Horia din Zapah speloi aivî (Clopotniţa de Ion Druţă), care luptă pentru conservarea unui monument de cultură şi istorie, este şi el un învins, scrie autorul Zborului frânt.De unde se pune întrebarea: nu cumva proza noastră îşi alege, în ultimul timp, tot eroi care eşuează în acţiunile lor? (...) Nu cumva asistăm la naşterea unei întregi generaţii de eroi literari, care ori nu ştiu cum să lupte ca să-şi apere idealul vieţii, ori nu vor să lupte? E o tendinţă a prozei? E un semn al concepţiei de creaţie a autorilor? E o slăbiciune a idealului estetic şi social ce-l împărtăşesc prozatorii noştri? Căci: Alexandru Marian din romanul Acasă e un învins; Daniel Gornic din romanul lui Alexei Marinat Mesagerii e un învins, Richi (din romanul lui Aureliu Busuioc Unchiul din Paris – n. A.B.) e un învins; Horia e un învins; Zamfira Duma (din romanul Verei Malev Vârsta de argint – n. A.B.) e o învinsă; Ion Branişte (din romanul Drumuri de Mihail Gheorghe Cibotaru) e un învingător fals...”. Stabilit într-un atare context, însinguratul personaj din proza lui Beşleagă este supus analizei lumii sale interioare, sau chiar a degradării eului. Aici se află motivaţia dezghiocărilor de comportament psihologic al lui Isai din Zbor frânt, Alexandru Marian din romanul Acasă, într-o variantă revăzută – Nepotul, Ignat şi Ana, din lucrarea cu acelaşi nume, sau Emil, din romanul Durere. Prozatorul transnistrean scrie o istorie vie a lumii interioare ce nu se supune radiografierii de către regimul totalitar. Aflat în stare de decădere, omul trebuie să pună „os la os” şi să se adune din patru colţuri ale fiinţei sale împrăştiate pentru a renaşte. Personajele lui Beşleagă se reclădesc din aşchiile trecutului la care revin pentru a se înţelege pe ele însele. Această revenire ia aspectul dedublării, aşa cum se întâmplă în cazul lui Filimon din romanul Viaţa şi moartea nefericitului Filimon sau al fluxului memoriei – în Zbor frânt. Tehnicile narative utilizate sunt complexe, intercalându-se de o aşa manieră încât eul psihologic este orientat spre sine însuşi. Cu aceste mijloace autorul vrea să ţină în frâu universul mişcător, greu de stăpânit al omului măcinat de îndoieli şi neîmpliniri.
Inspirat de destinul tragic al lui Miron Costin, romanul Sânge pe zăpadă reflectă şi starea de spirit a scriitorului transnistrean, care nu şi-a cunoscut bunicul dinspre mamă, mort în gulagul stalinist, bunic pe care îl cunoştea numai din crâmpeiele povestite de rude şi consăteni, astfel încât imboldul de a-şi cunoaşte străbunii îi dirijează intuiţia şi spre cronicarul cutremurat în faţa destinului. Dincolo de acest moment, autorul îşi pune drept scop să refacă atmosfera timpului în care a trăit Miron Costin, închipuind aspecte variate, din perspectiva diverselor pături sociale, personajele imaginate fiind haiduci, ţărani, călugări, ostaşi ş.a. Dorinţa romancierului de a acoperi golurile imense în cunoaşterea istoriei naţionale de către intelectualii basarabeni este susţinută de curiozitatea sa de potenţial cercetător al literaturii, al istoriei şi al filozofiei, cercetător al cărui zbor a fost frânt de regimul totalitar.
Publicat în 2010, volumul de versuri Ţipătul lăstunului e o verificare a capacităţii personajului liric de a se rupe de noapte. Zbuciumul ca o consecinţă a rostirii, neliniştea marcată de cunoaşterea unei anumite vieţi, cea de sub regimul totalitarist, sângerarea „pentru un vis distrus”, rătăcirea „printre ierburi şi vorbe”, dedublarea, plânsul pentru fiul drag pierdut fără vreme, încercarea de detaşare faţă de un destin vitreg – toate acestea sunt transpuse într-un vers voit modern, marcat de experimentul eufonic, în care sunetele repetate sunt utilizate pentru acutizarea senzaţiilor. Tentaţia neoexpresionismului (Ex.: „Vorbele cad sfârâind pe carnea sufletului”) se developează în viziuni cu haite de lupi, cu câini care, de frica lupilor, încep primii să urle, cu ferestre tăiate în ziduri nu pentru ca să pătrundă lumina în odaie şi să-i încălzească sufletul, ci pentru ca să dea „năvală întunericul ca hleiul smârcurilor primordiale...” (Din Plâns pentru feciorul meu pierdut la 21 ianuarie 1987). Pe ecranul „subţire, diafan” ce desparte veghea de somn se profilează „imagini bizare terifiante hilare”, pe care autorul le descrie cu lux de amănunte într-un stil amintind de suprarealism. În acelaşi timp, marcat de îngândurarea provocată de trecerea anilor, sentimentul de dragoste este intensificat de o doză de tristeţe amară nedescifrată până la capăt a prozatoruluiBeşleagă, care recurge tardiv la uneltele poeziei şi aminteşte oarecum de Sadoveanu, autorul volumului DAIM. La Beşleagă explorarea trăirilor interioare atât în proză, cât şi în poezie are acelaşi scop cunoscut datorită lui Ortega y Gasset, anume de a găsi „fragmentul de conştiinţă căzut în inconştient”. Astfel, proiectată spre întregul spaţiu românesc, tehnica şi ştiinţa confesării din perspectiva geografică limitrofă a prozatorului transnistrean devine o artă a radiografierii suferinţei celui care luptă cu propriul său destin.
* Articol elaborat în cadrul proiectului „Valorificarea identităţilor culturale în procesele globale”, Academia Română, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 „Investeşte în oameni”.