Ziua Mondială a Poeziei şi cuvântul românesc la Cernăuţi
Pentru tipar;)
;)
Imaginea cuceritoare a metroului parizian tapetat cu versurile câştigătoare ale concursului organizat special în întâmpinarea Zilei Mondiale a Poeziei, evocată de E. S. Tatiana Popa, consul general la Consulatul României la Cernăuţi, a fost încununată de concluzia nevoii de a regândi modalităţile de apropiere a poeziei de oameni. Întregind-o mental cu pandantul său ieşean – tramvaie purtătoare de poeme şi poeţi, în anul 2008, în care vechea capitală a Moldovei a sărbătorit, ca şi capitala de odinioară a Bucovinei, şase secole de atestare documentară printr-un privilegiu al lui Alexandru cel Bun –, m-am alăturat aplauzelor sălii, mişcată mai ales de emoţia iubitoarei de poezie care este doamna consul general, cum a ţinut să menţioneze Tatiana Popa, amintindu-şi-l şi amintindu-ni-l pe predecesorul Excelenţei Sale, Romeo Săndulescu, şi poet, autor chiar al unui volum de poezii inspirate de urbea Cernăuţi.
Iniţiativa poetului Ilie Tudor Zegrea, preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români din Cernăuţi, şi receptivitatea Consiliilor judeţene Suceava şi Bacău ne-au adunat împreună, scriitori, ziarişti, studenţi, aceştia în frunte cu profesorii lor de limba şi literatura română, Lora Bostan şi Gheorghe Jernovei, şeful Catedrei de română de la Universitatea de Stat „Yuriy Fedkovyci”, Cernăuţi, cadre didactice liceale şi elevi, în sala de lectură a Bibliotecii Ştiinţifice Universale Regionale „M. Ivasiuk” din Cernăuţi, la echinocţiul de primăvară, de Ziua Mondială a Poeziei, pentru a le sărbători, sărbătorind înainte de toate cuvântul artistic românesc. Am ajuns străbătând locuri ştiute, dragi, inspirând în plămâni aerul proaspăt şi bucurându-ne de binecuvântarea măicuţelor de la Voroneţ şi de priveliştea ghioceilor şi brânduşelor străjuind, ca însuşi timpul vechi şi anotimpul nou, Codrii Cosminului. Un vânt puternic când ne lovea dintr-o parte, când ne stătea împotrivă, dar cum a spus Ilie Tudor Zegrea, în deschiderea întâlnirii, primăvara a venit, nu mai este cale de întoarcere.
La fel se întâmplă cu poezia, este în cei pe care îi alege şi înfloreşte la momentul ei, ne-a reamintit poeta Carmen Veronica Steiciuc, reprezentanta Centrului Cultural Bucovina din Suceava, prin poezia lui Matei Vişniec, „Ea trăieşte în corpul meu”, după care, desigur, ne-a dăruit şi versuri din ultima sa carte. În spaţiul creat însă de poezia lui Matei Vişniec şi de lectura mărturisirii că poezia revine în viaţa lui, din când în când, ca o cometă, spunându-i că trebuie să ia totul de la început, este obligatoriu să consemnăm elanul cu care Ilie Tudor Zegrea l-a propus pe scriitorul bucovinean, născut la Rădăuţi şi stabilit la Paris, candidat la Premiul Naţional Eminescu de la Botoşani, şi i-a rugat pe prietenii din România să îi susţină propunerea şi să o transmită juriului.
Şi poetul Dumitru Brăneanu, vicepreşedinte al Consiliului judeţean Bacău, ne-a dăruit pagini din creaţia sa, dar înainte de toate a adus un elogiu limbii române şi lui Eminescu, cel care a îmbogăţit-o, i-a dat adâncime şi a pus-o în valoare. După care i-a făcut plăcere să prezinte revista „Ateneu”, cu exemplare din ultimul număr aşezate teanc alături de cărţi ale scriitorilor noştri clasici şi contemporani, care i-au umplut portbagajul maşinii. Cum, de altfel, plină ochi a fost şi maşina directorului Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera”, Suceava, dr. Gheorghe Gabriel Cărăbuş, în care a călătorit, pentru a participa la întâlnire, şi profesorul Marius Cazacu, de la Colegiul Naţional „Petru Rareş”, Suceava, implicat activ, împreună cu elevii, în campania de colectare a cărţii româneşti pentru bibliotecile şi şcolile din regiunea Cernăuţi, iniţiată de Biblioteca Bucovinei. Cu toate acestea, cărţile care ne-au însoţit reprezentau doar o mică parte din cele circa 1.500 dăruite de suceveni cernăuţenilor. Dar, cum pe parcurs s-a impus renunţarea la ideea însufleţitoare de la început, a derulării manifestării la Gimnaziul nr. 6 din Cernăuţi, cu limba de predare română, şi a unei întâlniri, mult dorite de noi, în sala mare, cu profesorii şi elevii de aici, cele mai multe volume au rămas deocamdată la Suceava, în aşteptarea unui ceas mai prielnic donării lor, direct în mâna bibliotecarului, cadrului didactic, elevului cunoscător, interesat de limba română. Reîntorcându-ne la poetul Dumitru Brăneanu, să mai reţinem şi lauda adusă internetului, graţie căruia, azi (spre deosebire de Bucureştii şi Parisul poeţilor de odinioară), indiferent unde trăieşti şi scrii, dacă eşti de valoare, poţi să fii cunoscut de lumea întreagă.
O pagină aparte a fost scrisă în sufletul meu la sărbătoarea cuvântului românesc de reîntâlnirea cu eminentul poet şi traducător Mircea Lutic. Nu numai pentru că mi-a dăruit minunata sa carte În lumina cuminecării, ilustrată cu reproduceri ale unor sculpturi de Ion Irimescu şi apărută la Casa Editorială Bukrek, Cernăuţi, 2011, în ediţie bilingvă, cu versiunea în limba ucraineană de Vitali Kolodii, laureat al Premiului Naţional Eminescu la Festivalul de la Suceava şi Putna. Sau pentru că mi-a spus că şi-ar dori cărţile monahiei Elena Simionovici, de la Mânăstirea Voroneţ, şi mi-a scris, în grafie latină, cu litere atente, adresa (or. Cernăuţi, str. Komarov, 19/21, ap. 149). Cât mai ales pentru versurile sale şi pentru mişcătoarele mărturisiri legate de poezie şi de prezenţa în destinul său de om al scrisului a lui Nichita Stănescu, „cel mai mare după Eminescu” şi care a fost şi rămâne întruchiparea poeziei: „era poezia încarnată, gândea poetic, se scria pe sine”.
Din acest moment, Nichita Stănescu, prinţul poeziei (titlu care în Brazilia – vorbitoare de portugheză, soră întru latinitate a limbii române – se acordă ca atare celor mai importanţi şi mai iubiţi poeţi), născut la 31 martie 1933 şi plecat la 13 decembrie 1983, a luat loc lângă noi, în sala de lectură a Bibliotecii din Cernăuţi, după o reverenţă făcută lui Eminescu la monumentul lui de aici împreună cu poetul băcăuan Ioan Prăjişteanu, a cărui revistă, „Plumb”, i-a consacrat lui Nichita Stănescu, acum, în martie, un număr special. Ne-a ascultat visător confidenţele şi a vibrat la bucuria lor şi a noastră, a mea că în colaborare cu Societatea pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu”, Cernăuţi, condusă de ziaristul Vasile Bâcu, am iniţiat manifestarea literară intitulată nichitastănescian „Respirări”, şi a poetului Liviu Popescu, din Suceava, că, mai tânăr fiind, a fost distins la un concurs naţional de poezie care l-a avut în juriu pe însuşi Nichita Stănescu, poet mare, „dar şi de o mare bunătate şi de o inteligenţă sclipitoare”. Liviu Popescu a mai vorbit şi despre poezie ca despre o stare „când cel care scrie se află cu un picior în realitate şi celălalt în imaginaţie, legătură între cer şi pământ” şi a mărturisit: „Sufletul meu reverberează la cote înalte la reîntâlnirea cu scriitorii din Cernăuţi şi la întâlnirea cu dna Alexandrina Cernov, care m-a publicat fără să mă cunoască”. Ioan Prăjişteanu, în ipostaza de director al revistei „Plumb” (editată la început „cu bani din buzunar” şi apoi cu sprijinul financiar al Consiliului municipal Bacău), a povestit despre pagina de poezie deschisă tinerelor speranţe, elevi, studenţi, despre succesul concursului de creaţie literară, iniţiat împreună cu Universitatea de Stat din Republica Moldova, şi despre dorinţa de a-i avea în „Plumb” şi pe elevii şi studenţii talentaţi, îndrăgostiţi de poezie, din Cernăuţi.
Şi cum evocarea tinereţii aduce tinereţea, un grup de elevi din clasa a IX-a a Gimnaziului nr. 6 Cernăuţi, cu predare în limba română, a mişcat publicul cu emoţia şi recitările sale din versuri ale poeţilor bucovineni.
Invitat la rându-i să citească poezie şi să vorbească despre poezie, Simion Gociu a ales o pagină din cea mai recentă carte a sa şi a povestit despre ora de lectură şi ora de creaţie ca fiind „ora de odihnă şi ora de zbucium, ora în care îmi revin din toate durerile pământeşti şi din toate bucuriile pe care le am”. După care, moderator al întâlnirii, Ilie Tudor Zegrea a adus în atenţie înţelesul cuvântului „poet” ca un calificativ, ca o marcă a superlativului („E un poet al baghetei!”, „Un poet al penelului!”) şi a înălţat o caldă laudatio limbii materne ca limbă a poeziei autentice, deplângând instalarea în ultimul timp a „unui fel de modă de a ieşi din spaţiul limbii materne, al limbii române”, şi de a scrie în altă limbă, deprinsă, învăţată, în care gândurile, simţirile poetice sunt „traduse”. După care a rememorat clipe de neuitat trăite împreună cu Mircea Motrici, în calitatea sa de corespondent al Radio România Actualităţi, începând cu prima întâlnire şi prima sa transmisie în direct de la Cernăuţi, la întâia ediţie a manifestării „Limba noastră cea română”. „Un brad de om, a continuat, Mircea Motrici a fost mereu aici, alături de români, la evenimentele noastre, prin interviuri cu intelectuali şi oameni simpli deopotrivă”. Din păcate, „a plecat dureros de repede şi nelatimp”, lăsând în urmă cărţi de poezie şi de publicistică, dar şi înregistrări care închid în ele, posibile, alte cărţi, precum cea adusă de soţia sa, Rozalia Motrici. Cartea Ion Irimescu în împărăţia eterului, Editura Muşatinii, Suceava, 2012 – a spus Rozalia Motrici, cu ochii aburiţi de amintiri –, reunind interviuri realizate de Mircea Motrici cu marele sculptor al secolului XX care a fost Ion Irimescu, nu a ieşit de sub tipar nici la 27 februarie, când am sărbătorit 109 ani de la naşterea artistului, nici la 24 martie, când Mircea Motrici ar fi împlinit 59 de ani, ci exact în ajunul sărbătorii de la Cernăuţi. „«Aşa a fost orânduit!» era vorba lui Mircea, a descifrat întâmplarea Rozalia Motrici, să fie adusă, proaspătă, întâi la dumneavoastră, prietenilor dragi, sau poate că maestrul Ion Irimescu, care nu a mai ajuns, cum i-ar fi plăcut, la Cernăuţi, a dorit să vină astfel aici”.
Universitara suceveană Elena-Brânduşa Steiciuc l-a contrazis într-o măsură pe Ilie Tudor Zegrea, pomenind de cazul scriitorilor din exil, uneori ajungând să gândească şi să scrie în altă limbă decât cea maternă, dar aducând în discuţie şi încăpăţânarea cu care unii poeţi îşi ajută limbile să supravieţuiască, citind un poem în occitană dintr-o revistă, „Phoenix”, recent primită de la Marsilia, Franţa. De asemenea, membră a conducerii revistei „Bucovina literară”, Elena-Brânduşa Steiciuc a adresat celor prezenţi o invitaţie la lectura primului număr din acest an, în care publică o traducere din Îngerul din Bucovina de Michel Loyot, fragment a cărui acţiune ajunge şi la Cernăuţi, şi în care semnează şi Matei Vişniec note despre „Exilul ca aventură culturală”. Şi revista din Marsilia, şi numele lui Matei Vişniec i-au oferit prilejul unei deplasări la Sărbătoarea Francofoniei-2012 la Suceava.
Redactor-şef al revistei „Glasul Bucovinei”, acad. Alexandrina Cernov s-a referit la publicaţie şi la lupta sa de-a lungul celor 19 ani de existenţă pentru cauza limbii române şi a românilor din regiunea Cernăuţi, cu trimiteri la ultimul număr apărut, 3/2011 (alte două zăcând în tipografie din evidente motive financiare). Mai exact, la poezia fizicianului Radu Grigorovici din portretele dedicate dascălilor de la Liceul „Aron Pumnul”, dar şi aceea, mai sobră, a statisticianului Vladimir Trebici din evocările sale, punându-le faţă în faţă cu o zicere a acad. Dimitrie Vatamaniuc, că Bucovina ar fi dat mari istorici şi fizicieni, nu şi poeţi, şi determinând-o să susţină contrariul, începând prin a-l repeta pe „încăpăţânatul Ion Filipciuc” în convingerea sa că Eminescu a fost bucovinean. Şi Alexandrina Cernov, şi Ilie Luceac, redactor-şef adjunct al revistei, au apreciat dezbaterea începută de „Zorile Bucovinei”, periodicul în limba română din Cernăuţi, privitor la nocivitatea ideii de limba moldovenească reînviată de ediţia a II-a a dicţionarului moldovenesc-român al lui Vasile Stati. Simptomatic în această privinţă este tabloul studiului de caz publicat de Alexandrina Cernov sub titlul Statutul limbii române în Ucraina, care arată cum „limba moldovenească” şi condiţia de „moldovean” reprezintă o lovitură dată situaţiei românilor din regiunea şi din oraşul Cernăuţi, reducându-le artificial numărul (şi, implicit, drepturile). Apropo de această dezbatere, dar şi de alte „materiale de suflet” care răspund aşteptării cititorilor publicaţiei, a vorbit Nicolae Toma, redactor-şef la „Zorile Bucovinei”, prezent la întâlnire cu cele două condeie redutabile ale echipei sale, Maria Toacă, binecunoscută şi cititorilor din Sudul Bucovinei, şi Felicia Toma, dar şi cu numărul din acea zi de 21 martie 2012, cu o pagină întreagă de poezie la Ziua Mondială a Poeziei. Cu o intervenţie concisă, dr. Gheorghe Gabriel Cărăbuş a subliniat buna colaborare cu Biblioteca Regională Cernăuţi a Bibliotecii Bucovinei din Suceava, care poartă numele marelui cărturar cernăuţean I. G. Sbiera. Cărturar căruia, merită menţionat, prima monografie i-a fost închinată tot de un om al Bibliotecii Bucovinei, dr. Alis Niculică, de asemenea participantă la sărbătoare. Prozatorul băcăuan Andrei Lungu a mărturisit: „Sunt foarte bucuros că mă aflu aici, cu dv., la Cernăuţi, şi că există un spirit românesc activ”, iar Ilie Tudor Zegrea ne-a oferit în încheiere un poem dedicat lui Nichita Stănescu. Dar cum poezia poezie cheamă, încheierea sărbătorii cuvântului românesc de Ziua Mondială a Poeziei s-a prelungit cu versurile pe care studentul Victor Achimov a prins curaj să ni le citească. „De unde eşti?”, l-a întrebat Mihaela Buculei, corespondent la Radio România Actualităţi. „De la Crasna, a răspuns Victor. Şi a precizat cu mândrie: De lângă Putna”.
Aş putea să văd, cu poemele limbii române şi cu poeţii evocaţi şi prezenţi la Cernăuţi, clipa în plus a zilei, în creştere după echinocţiu. Dar ea, această întâlnire, înseamnă mai mult decât atât, parte dintr-o istorie pe jumătate ascunsă în noapte, pe jumătate aflată la lumină. Timp. Iar faptul că ceasurile au numărat ore, dar că la Cernăuţi am avut parte de timp, am simţit-o foarte intens, aproape dureros, când, ieşind din Codrii Cosminului, am oprit maşina, pentru ca Mihaela Buculei să intre pe post şi să vorbească României întregi despre sărbătoarea trăită împreună în cel mai frumos oraş din Bucovina. Cu râs şi plâns, cum ar fi spus prinţul poeziei, Nichita Stănescu. Adică fără răspuns, cel puţin deocamdată, la întrebarea dacă vom şti ce să facem cu acest nou timp. Şi dacă ştiind, vom avea voinţa şi puterea necesare. Şi poate şi şansa.