Fericirea e dincolo
Pentru tiparFericirea întotdeauna e dincolo.
Dincoace e doar ecoul ei răguşit.
Bucuria, plăcerea, belşugul şi gloria
sunt nişte clipe
spre care râvnim îndelung.
Fericirea-i pe vârful de munte
şi noi, ca Sisif,
ne căznim să ajungem.
Ca să fiu
Ca să fiu,
urma să trec
printr-un câmp minat de cuvinte.
Mă ascundeam prin sufixe,
mă tupilam după pronume.
Nu mă proteja nici un verb,
nici un nume.
Un cuvânt ca o schijă
m-a lovit în sânge.
Acum stau şi aştept
să se închidă rana.
Muzeu
La muzeu
trecutul iese
din tavan, din pereţi, din ferestre.
Miroase a războaie şi-a jertfe,
gloria e alături.
Participi
la evenimente concrete,
din vremurile înscrise-n pietre.
Respiri îndelung
aerul clasic al patriei
şi te ridici
la înălţimi
nebănuite.
Sat arhaic
Copilăria mea a rămas într-un sat,
iubit de dealuri şi de copaci,
de poame dulci şi de fluturi,
şi de cerul care surâde.
E locul drag, de mii de ani,
bucuria mea acolo zburda.
Noi, voi
Noi suntem acei care am fost,
chezăşie-i
durerea, tristeţea, cenuşa din ochi;
straie, bibelouri şi cărţi,
rămase printre singurătăţi.
Vorbesc nişte vise pierdute,
nişte patimi tăcute.
Trecutul se uită spre noi
ca un câine bătrân.
Noi suntem acei care am fost.
Voi sunteţi acei care veţi fi.
Văd departe de tine
Privesc spre toamna chipului tău
şi văd departe de tine.
Văd o primăvară pustie
care te-a adus lângă mine,
pentru a perpetua omenirea.
Văd pe chipul tău măşti
vesele, triste
care schimbă decorul
din sufletul nostru.
Văd departe de tine.
Nu-ţi văd iubirea.
La braţ cu istoria
Cei care au dat viaţă
altor falnice vieţi,
unor case,
temple,
izvoare,
cetăţi,
se plimbă acum agale prin rai,
la braţ cu istoria scumpului plai.
Agendă
În agenda mea de telefoane
sunt multe numere mute,
multe nume ce dor.
Sun pe A. – nu răspunde,
C. – nu...
L. – ...
Unde sunt visele lor?
De ce acolo,
în lumea de dincolo,
nu ajung mesaje de dor?
Jocul patriei
În fiecare zi,
patria mea
se joacă cu mine,
crezând că-s minge de fotbal.
Mă mângâie şi mă loveşte,
mă înalţă şi mă aruncă,
mă cinsteşte şi mă huleşte.
Jocul cu mi(ne)ngea
se înăspreşte.
Feţele timpului
Prezentul ne risipeşte
în h(r)ăul care ademeneşte.
Ne mai păstrăm în trecut,
ferecaţi în muzee, istorii şi cimitire.
Viitorul e o cioară albă,
necunoscută.
Numai nişte cuvinte
Numai nişte cuvinte
pot să dăruiesc
lumii ingrate.
Zi de zi le înşir
ca pe nişte mărgele
viu colorate
pe vechile pante.
Majoritatea privesc cu lehamite,
iar cei mai subtili
iau câte-un cuvânt
din sufletul meu
şi-l poartă la piept.
Efimia ŢOPA. S-a născut la 25 martie, 1957, în Vărzăreşti, Nisporeni.
A absolvit Facultatea de Jurnalism a U.S.M. (1981).
În 1995 devine membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.
Publică în revistele: Basarabia, Viaţa Basarabiei, Literatura şi Arta, Noi, Contrafort, Alunelul, Moldova, Porto-Franco (Galaţi), Steaua (Cluj) ş.a.
Volumul de debut: La porţile vieţii (Hyperion, Chişinău, 1995).
Alte volume: Dedublarea Herei (Augusta, Timişoara, 2004), Pe o insulă cu flori (Prometeu, Chişinău, 2006, volum de versuri pentru copii).
În 2005 i s-a decernat premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova pentru volumul de versuri Dedublarea Herei.