Epilog târziu
Pentru tiparCresc tineri înalţi şi lucizi,
cresc tineri, cresc tineri...
Cu mine se stinge şirul demenţilor turbulenţi şi extatici
pe care i-a născut această ţară.
Era şi timpul – prea multe
păduri şi prea multe drumuri,
prea mulţi tâlhari singuratici
au umblat prin istoria ei.
Poate sânul darnic, prea darnic,
a fost vinovat pentru toate.
Cine va sta să descopere urmele
altor întâmplări necercetate!
De-acum armonii, armonii...
Multă vreme de linişte văd înainte.
Celor ce vin, întrebările, nopţile, spaimele
le vor fugi din vis şi din cuvinte.
Fericiţi cântăreţii senini,
fericiţi cei născuţi fără gheare,
fericiţi cei ce n-au fost orbi niciodată,
fericiţi cei ce urcă pe trepte rulante
în timp ce umbra-mi palidă coboară.
1967