Al XII-lea Simpozion Naţional de Dialectologie
Pentru tiparÎn zilele de 5-7 mai 2006 Universitatea de Nord din Baia Mare a găzduit cel de-al XII-lea Simpozion Naţional de Dialectologie. La această manifestare ştiinţifică au participat circa 40 de cadre didactice universitare şi cercetători ştiinţifici din majoritatea centrelor universitare şi de la Institutele de lingvistică din ţară. Ne-au onorat cu prezenţa şi colegi de la Chişinău (de la Universitatea de Stat şi de la Institutul de Filologie al A.Ş.M.), de la Institutul de lingvistică al Academiei Maghiare de Ştiinţe din Budapesta şi din Serbia.
Tematica abordată a fost variată şi a urmărit probleme legate de graiurile dacoromâne, graiurile sud-dunărene, diversitatea românei vorbite în comunităţile românilor din afara graniţelor, etimologie şi dialectologie, dialectologie şi ştiinţe onomastice, dialectologie şi limbă literară. Numărul mare al comunicărilor susţinute, discuţiile amănunţite şi pertinente au constituit un minunat prilej de informare şi un schimb util de idei între participanţi, consemnând totodată stadiul actual al cercetărilor de dialectologie. În încheierea lucrărilor a avut loc şi o şedinţă a membrilor Societăţii Române de Dialectologie, cu care prilej s-a consemnat rolul benefic al acestei asociaţii ştiinţifice care, la ora actuală, prin reuniunile organizate, este cea mai longevivă, şi au avut loc primiri de noi membri. S-a subliniat şi faptul că de Baia Mare se leagă două momente însemnate: la cel de-al IX-lea Simpozion Naţional din 1996 s-au pus bazele Societăţii Române de Dialectologie, iar acum, la cel de-al XII-lea Simpozion, s-au reunit două generaţii de specialişti, una foarte tânără şi o alta matură, cu o bogată experienţă, dar apropiată de vârsta unei binemeritate „retrageri” din viaţa normată.
Ziua a treia, 7 mai, a fost dedicată unei excursii tematice în judeţul Maramureş, pe ruta Baia Mare – Baia-Sprie – Şişeşti – Şurdeşti – Cavnic – Budeşti – Sârbi – Bârşana – Sighetu-Marmaţiei – Săpânţa – Bixad – Negreşti-Oaş – Seini – Baia Mare, însumând aproximativ 200 km. Obiectivele vizitate au fost felurite şi încărcate de semnificaţii autentice. Şişeştiul găzduieşte Complexul memorial Vasile Lucaciu (1835-1919), constituit din Biserica greco-catolică construită după planul Catedralei Sf. Petru de la Roma, pe al cărei frontispiciu se află dăltuite cuvintele „PRO UNIONE OMNIUM ROMANORUM”, casa memorială Vasile Lucaciu şi Şcoala, construită în anul 1905. În faţa casei în care a locuit din anul 1885, când a fost numit paroh al Bisericii din Şişeşti, se află bustul marelui luptător pentru Unirea Transilvaniei cu România, operă a sculptorului G. Abrihan.
În Şurdeşti am vizitat impresionanta biserică din lemn, considerată cea mai înaltă construcţie de lemn din Europa (54 m), ridicată la sfârşitul secolului al XVII-lea. În Cavnic, oraş situat la poalele Masivului Gutâi (1443 m) şi Mogoşa (1246 m), participanţii au putut contempla obeliscul din blocuri de granit, numit „Piatra Tătarilor” cu inscripţia „Anno 1717 usque hic fuerunt tartaris”, amintind de ultima năvălire a tătarilor în aceste teritorii. La Budeşti, localitate atestată documentar din anul 1361, deşi un Petru de Budeşti, spadasin al regelui Ladislau, e amintit în anul 1275, am văzut biserica veche, una din cele mai mari biserici din lemn din Maramureş, construită, potrivit inscripţiei de pe uşă, în anul 1628, astăzi monument istoric, care adăposteşte cămaşa de zale a eroului Pintea Viteazul, cumpărată de la Budapesta de comunitatea locală din Budeşti, după anul 1860, cu impresionanta sumă de 1.000 de florini. În acest lăcaş de cult se păstrează icoane pictate pe lemn şi pe sticlă, între care o icoană a Sf. Ioan Botezătorul, datată înainte de secolul al XV-lea. În Sârbi, localitate atestată din anul 1402, pe lângă cele două biserici din lemn de stejar (cea din Susani, construită probabil în anul 1667 (sau chiar în 1532 ori 1660), iar cea din Josani din anul 1665), am vizitat un adevărat „muzeu” în aer liber compus din moară, piuă, vâltoare, batoză, toate aflându-se sub acelaşi acoperiş şi funcţionând prin forţa apei. Nu ne-a scăpat nici atelierul unui „pălărier”, unde am văzut modul de confecţionare a pălăriei mici de paie (sau din fâşii de lemn), model “importat” din Ţara Oaşului.
În continuare, străbătând satele Călineşti şi Văleni, am ajuns la Bârsana, localitate atestată din anul 1326, unde, la ieşire înspre Sălişte şi Vişeu, se înalţă construcţia noii mănăstiri, cu chilii şi biserică de lemn, cu hramul „Soborul Sfinţilor Apostoli” având o înălţime de 57 de metri, depăşind astfel cu 3 metri pe cea a bisericii din Şurdeşti. Traseul ne duce spre Sighetu Marmaţiei, atestat din anul 1326, în centrul căruia se află câteva edificii importante precum: Muzeul Maramureşean (fosta clădire a „Prefecturii”), Memorialul Sighet (fosta închisoare, devenită după 1950 „închisoarea elitelor” sau „a miniştrilor”). Memorialul constituie un loc de reculegere, dar şi un omagiu adus numeroaselor personalităţi politice, istorice, culturale şi ecleziastice, deţinute aici, unele martirizate. Tot în Sighet se află Casa memorială Hollosy Simon, fondatorul Şcolii de pictură de la Baia Mare, Casa memorială „Dr. Ioan Mihalyi de Apşa”, primul academician maramureşan al Academiei Române, şi Casa memorială Elie Wiesel, primul sighetean laureat al Premiului Nobel. La ieşirea din municipiu, înspre Săpânţa, se află, în partea stângă a şoselei, locul Cearda cu „Cimitirul săracilor”, unde, în gropi comune şi anonime, au fost aruncate cadavrele celor care „părăseau” această lume, după „golgota sigheteană”.
În sfârşit, după-amiaza ne găseşte la Săpânţa, atestată din anul 1372, localitate devenită cunoscută prin numeroasele microexpoziţii de cergi, covoare, străiţi etc., dar mai ales prin aşa-numitul „cimitir vesel”, cu crucile de lemn vopsit, predominant în albastru, pe care sunt incrustate scene caracteristice din viaţa defunctului şi scurte versuri „pilduitoare”, operă a meşterului popular Stan Ioan Pătraş.
Ultimul popas maramureşean al traseului l-a constituit Pasul Huta (cota 586 metri) care este şi linia de demarcaţie dintre Munţii Oaşului şi cei ai Gutâiului. Aici, începând cu anul 1967, s-a desfăşurat festivalul folcloric „Sâmbra Oilor”, denumire ce a înlocuit, temporar, numele trecătorii.
Drumul rămas de parcurs a străbătut Ţara Oaşului şi, trecând prin Seini, ne-a readus la Baia Mare.
Aşadar, după impresiile unui asemenea itinerar, participanţii la Simpozionul Naţional de Dialectologie şi la Excursia tematică au rămas cu nostalgia clipei trecute şi cu speranţa reîntâlnirii, peste doi ani, într-un alt loc, la fel de pitoresc şi de primitor.