Un lingvist pentru mileniul III
Pentru tipar;)
Savant de notorietate mondială, filolog, filozof al limbajului, scriitor, profesor universitar, una dintre marile personalităţi ale ştiinţei lingvistice moderne, un lingvist pentru mileniul III, un gigant al lingvisticii (prof. dr. Hans Helmuth Christermann, Germania).
Originar din Basarabia, s-a născut la 27 iulie 1921, în comuna Mihăileni, judeţul Bălţi. S-a stins din viaţă la 7 septembrie 2002, la Tübingen, Germania.
A urmat Liceul „Ion Creangă”din Bălţi, studiile superioare le-a făcut la câteva universităţi: Iaşi (1938-1940), Roma (1940-1944), Padova (1944-1945) şi Milano (1945-1949). Şi-a luat doctoratul în litere (Roma, 1944), apoi şi în filozofie (Milano, 1949).
A avut o fulminantă carieră didactică: ţine cursuri de limba şi literatura română la Universitatea din Milano, apoi – câteva decenii – predă romanistica, lingvistica generală şi indo-europeană la Universitatea din Montevideo, Uruguay. În 1963, revenind în Europa, predă la Universitatea din Tübingen: iniţial filologia romanică, iar din 1966 – lingvistica romanică şi lingvistica generală. Ca profesor invitat a ţinut prelegeri în cele mai prestigioase universităţi din Europa de Vest, America şi Asia: de la Madrid la Stockholm, de la Rio de Janeiro la Tokio.
Vorbea şi scria în majoritatea limbilor romanice, germanice, slave şi în cele clasice. În opera sa ştiinţifică, a contopit simbiotic filozofia limbii şi a limbajului, istoria lingvisticii, gramaticile istorice ale limbilor romanice (cu numeroase paralele vizând alte limbi indo-europene). Pe teren structuralist şi funcţional a asociat lingvistica descriptiv-structurală, tipologia lingvistică, teoria câmpurilor lexicale, a derivării şi formării cuvintelor, a categoriilor verbale etc. Este şi autorul unei originale teorii a sensului în lingvistică, prin delimitarea: desemnare (funcţia universală a limbajului) – semnificat (funcţia semantică) – vorbire / text (funcţia individuală în discurs). Un merit deosebit al savantului constă în elaborarea şi promovarea integralismului lingvistic ca un sistem ce fundamentează caracterul dinamic, creator şi sistematic al limbii: faimoasa triadă sistem – normă – vorbire, care nu delimitează formula clasică sincronie / diacronie (funcţionare şi, respectiv, evoluţie). Acest model sistemic este prezent în scrierile sale ştiinţifice, ca să fie preluat şi de alţi lingvişti din lume.
Drept lucrări fundamentale ale lingvistului E. Coşeriu sunt considerate: Sistem, normă şi vorbire(1952), Sincronie, diacronie, istorie(1958), Introducere în lingvistica generală(1981) ş.a. Acestora li se alătură o serie de monografii sau studii monografice: Geografia lingvistică, Forma şi substanţa sunetelor în limbaj, Pentru o semantică diacronică structurală, Logic şi antilogic în gramatică, Solidaritatea lexicală etc. – în total, circa 50 de volume, scrise cu precădere în spaniolă, germană, apoi în franceză, română, traduse în numeroase limbi ale lumii (peste 20) şi valorificate creator de mulţi lingvişti, discipoli ai săi sau cercetători de aiurea. A scris despre limba, folclorul şi literatura românilor, consacrându-i limbii materne câteva studii solide: Limba română în raport cu limbile romanice, Identitatea limbii şi a poporului nostru, Limba română în faţa Occidentului şi Semantisches und Etymologisches aus dem Rumänischen, ultimele două elaborate, evident, în scopul popularizării limbii noastre în lume.
A avut şi surprinzătoare preocupări literare, artistice, de estetică şi filozofie, valorificate abia în ultimul timp.
A fost un militant intransigent pentru drepturile la limba şi cultura naţională a băştinaşilor din Republica Moldova, inclusiv pentru utilizarea exclusivă a glotonimului limba română.În acest sens, a declarat, cu diferite ocazii, inclusiv de la tribune academice şi oficiale, în Occident, la Bucureşti şi la Chişinău: „A promova sub orice formă o limbă «moldovenească» deosebită de limba română este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greşeală naivă, ori o fraudă ştiinţifică; din punct de vedere istoric şi practic, e o absurditate şi o utopie; şi, din punct de vedere politic, e o anulare a identităţii etnice şi culturale a unui popor şi, deci, un act de genocid etnico-cultural”.
Recunoscându-i-se marile merite şi contribuţii în domeniul lingvisticii, numeroase societăţi lingvistice şi filologice din Vest l-au ales preşedinte – fie titular, fie de onoare; câteva zeci de academii l-au ales membru titular sau onorific. Şi mai multe universităţi, din toată lumea, i-au acordat titlul de Doctor Honoris Causa, printre acestea fiind şi universităţile din Bucureşti (1971), Iaşi şi Cluj-Napoca (1992), Chişinău (1993), Constanţa, Craiova, Timişoara (1994), Bălţi (1997), Târgovişte (2002) ş.a. Membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei din 1991 şi al Academiei Române din 1992, a fost şi membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Decorat cu Ordinul Republicii (1997) – distincţia supremă a Republicii Moldova.
„Maestrul [E. Coseriu] a reuşit să se impună, fără nici o îndoială, ca cel mai strălucit exponent al culturii române în planul universal al ştiinţelor omului, întreaga şi profunda semnificaţie a aportului său îşi aşteaptă dreapta preţuire [...]” (prof. univ. dr. Mircea Borcilă).
Este înmormântat în oraşul Tübingen.
Numele lui E. Coşeriu îl poartă gimnaziul din satul natal, iar din octombrie 2005 Eugeniu Coşeriu se numeşte şi Biblioteca Municipală din Bălţi.