„Procesul renaşterii naţionale a impulsionat munca de valorificare a patrimoniului onomastic”
Pentru tipar;)
– Anul 2006 este pentru Dumneavoastră un an remarcabil, un an de popas, pentru a face o retrospectivă, un bilanţ al celor trăite şi realizate: 75 de ani de la naştere, 45 de ani de activitate ştiinţifică, din cei 60 de ani de existenţă a instituţiei academice în cadrul căreia activaţi. Important este că toţi aceşti 45 de ani i-aţi consacrat unui singur domeniu – lingvistica, în special onomasticii, aflându-Vă în cadrul aceleiaşi instituţii – Academia de Ştiinţe a Moldovei. Cu ce V-a captivat acest domeniu şi această instituţie? A fost just preţuită munca Dvs. de atâtea decenii, au fost apreciate după merit realizările şi rezultatele cercetărilor?
– Preţul muncii mele constă în valoarea lucrărilor publicate, iar meritul meu urmează să-l determine urmaşii, viitorii specialişti. Instituţia m-a captivat prin prestigiul său, mie revenindu-mi să o răsplătesc şi să o onorez prin muncă, în corespundere cu unele calităţi ale caracterului meu: statornicia, perseverenţa, fidelitatea faţă de ceea ce mi-a fost drag să fac. Domeniul m-a vrăjit prin tainele necunoscutului, prin farmecul descoperirilor şi, bineînţeles, prin vastul material de fapte, prin diversitatea informaţiilor pe care le pune la dispoziţia cercetătorilor din diferite domenii ale ştiinţei: lingvistică, istorie, etnologie, geografie etc., precum şi prin faptul că acestea constituie la noi un teren încă puţin explorat.
– În Basarabia, când au fost puse bazele ştiinţifice de cercetare în onomastică?
– În anii ’60-’70 ai secolului trecut. Pe atunci au apărut primele articole cu caracter teoretic şi aplicativ-practic în toponimie şi antroponimie, principalele ramuri ale onomasticii. Publicaţiile academice şi universitare, analele ştiinţifice, culegerile de articole conţineau rubrici speciale sau cuprindeau studii şi materiale de onomastică. La facultăţile de filologie, în cadrul cursurilor de istorie a limbii, lexicologie şi dialectologie, se abordau şi probleme de toponimie actuală şi istorică. Studenţii scriau teze anuale şi de licenţă în toponimie şi antroponimie. Iniţiatorii şi susţinătorii acestor preocupări ştiinţifice au fost profesorii universitari N. Corlăteanu, A. Ciobanu, V. Marin ş.a. De ajutorul şi susţinerea lor, pe vremea aceea şi mai târziu, am beneficiat şi eu.
Din 1991 cercetările în onomastică s-au desfăşurat, în fond, în cadrul Academiei de Ştiinţe. Grupul de toponimişti, creat pe lângă Institutul de Lingvistică, şi-a concentrat activitatea în câteva direcţii: (1) inventarierea numelor topice prin anchete pe teren şi din surse documentare; (2) publicarea materialelor şi studiilor de toponimie; (3) valorificarea patrimoniului toponimic naţional şi propagarea ştiinţei onomastice. Anterior, cercetările ştiinţifice din acest domeniu purtau un caracter sporadic, nesistematic.
– Aţi efectuat cercetări toponimice pe teren, decenii la rând, şi aceasta nu numai pe teritoriul din stânga Prutului, ci şi în unele regiuni de la vest de Prut. Când şi cum V-a reuşit lucrul acesta?
– Timp de aproape 45 de ani, cât am activat în cadrul Institutului de Lingvistică. Singur, iar în ultimii ani împreună cu colegii mei de echipă, am făcut cercetări pe teren în mai toate satele şi oraşele din Basarabia, inclusiv din fostele judeţe Hotin, Cetatea Albă, Ismail, precum şi din Transnistria. În aproximativ 2000 de localităţi în total.
– Fenomen rarisim pe plan mondial. Unde, în ce ţară, un om, o echipă de specialişti entuziaşti, au reuşit să acopere prin cercetările lor întregul teritoriu, toate comunităţile urbane şi rurale? Care sunt obiectivele de investigaţie şi ce aţi realizat până acum? Aţi colaborat şi cu lingviştii din centrele ştiinţifice din străinătate?
– Au fost colectate, cu ajutorul unui chestionar special (Chestionar toponimic, Chişinău, 1967), în localităţile anchetate, toate categoriile de nume topice, majore şi minore: oiconimele, hidronimele, oronimele, floronimele, faunonimele etc., precum şi întreaga terminologie entopică, sursa principală de îmbogăţire a nomenclaturii topice. Denumirile şi termenii geografici au fost apoi clasificaţi şi sistematizaţi tematic şi alfabetic.
În baza materialelor toponimice colectate au fost fondate cele două tezaure: Fişierul toponimic generalşi Cartoteca termenilor entopici. Acestea fac parte astăzi din patrimoniul lexicografic al Institutului de Filologie. Şi Fişierul, şi Cartotecasunt în permanenţă completate cu unităţi onimice şi apelative topice excerptate din surse documentare (hrisoave, cronici, catagrafii, recensământuri, note de călătorie, hărţi vechi etc.), precum şi din literatura artistică veche şi contemporană, din publicaţiile periodice. Materialul de fapte acumulat a stat la baza elaborării unor lucrări de proporţii – Dicţionarul entopic al limbii româneşi Toponimia zonei hidrografice Prut, lucrări de prestigiu naţional, realizate la sugestia şi cu susţinerea instituţiilor academice şi universitare din România (Bucureşti, Iaşi, Cluj, Galaţi, Suceava).
– Cu care instituţii şi cu cine dintre lingviştii români aţi colaborat?
– Au fost realizate prevederile convenţiilor de colaborare cu Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan” din Bucureşti, cu Institutul de Filologie Română „A. Philippide” din Iaşi, cu Universitatea de Stat „Dunărea de Jos” din Galaţi ş.a. Împreună cu cercetătorii onomasticieni ieşeni şi gălăţeni (Dr. Moldovan, I. Florea, V. Ţurlan, V. Cârâcu ş.a.) am efectuat anchete toponimice în localităţile din raioanele Cahul, Leova, Cantemir, Nisporeni. Cercetări similare au fost întreprinse şi pe teritoriul României, în judeţele Iaşi, Suceava, Galaţi (participanţi: Dr. Moldovan, I. Florea, M. Ciubotaru, V. Ţurlan, N. Răchieru, V. Cojocaru ş.a.). În urma acestor investigaţii s-au precizat ariile de răspândire a unor toponime şi termeni entopici, formele lor de circulaţie în uzul local, precum şi semnificaţia unor entopice (anafor, arămoi, arcaci, ceair, japcă, odmăt, podmol, prihodişte, rănie, răniş, rediu, rojină, scruntar, şvor ş.a.).
S-a stabilit, între altele, că limitele de răspândire a acestor unităţi entopice nu urmează cursurile râurilor Siret, Prut şi Nistru, ci, din contra, intersectează pe perpendiculară aceste ape, care niciodată nu au reprezentat frontiere lingvistice, obstacole în calea circulaţiei cuvintelor şi a funcţionării limbii române, ariile entopice şi toponimice respective fiind condiţionate de factori de ordin dialectal, de specificul vorbirii populare locale şi de împrejurări istorice şi etnolingvistice mai vechi.
– Ce reprezintă şi ce tip de materiale cuprinde Dicţionarul entopic?
– Este o lucrare lexicografică de specialitate onomastică, dar şi de lingvistică propriu-zisă. Ea cuprinde atât entopicele cu caracter regional, utilizate în limbajul popular la est de Prut, cât şi termenii geografici literari de largă circulaţie în limba română, fixaţi în dicţionare cu sensurile lor de bază, cunoscute de majoritatea vorbitorilor, dar care diferă de cele înregistrate pe teren, în vorbirea curentă a localnicilor. Pentru fiecare termen şi sens se indică aria de răspândire (zona, localitatea), formele de utilizare locală a entopicelor, sinonimele, etimologia, caracteristicile gramaticale şi corespondentele lor în toponimie. Rezultatele cercetării vor contribui la elucidarea multor probleme şi aspecte ce ţin de lingvistica generală, istoria limbii, lexicologie, dialectologie etc.
– În plan lingvistic general, care sunt problemele abordate în onomastică?
– În plan teoretic şi lingvistic general au fost abordate chestiuni referitoare la bazele fundamentale ale onomasticii ca ştiinţă: corelaţia dintre onomastică şi alte domenii (istorie, etnologie, geografie etc.); specificul numelor proprii în raport cu apelativele din lexicul comun; modalităţile de tratare a fenomenelor onimice (sincronică şi diacronică); metodele de cercetare în toponimie şi antroponimie etc. Ca obiect de studiu al toponimiei au servit şi alte aspecte: stratigrafia etimologică a toponimiei basarabene; componenţa lexicală şi structura derivaţională a numelor topice, repartiţia teritorială a diverselor categorii de nume şi formaţii onimice; descrierea surselor de cercetare a numelor de locuri şi localităţi.
– În domeniul onomasticii la noi au văzut lumina tiparului mai multe studii monografice, broşuri, dicţionare, ghiduri normative. Menţionaţi câteva dintre ele.
– Da, avem apariţii şi mai vechi, şi mai noi: Nume de localităţi. Studiu de toponimie moldovenească (1970), Contribuţii la studiul formării cuvintelor în limba română (pe bază de material toponimic, 1969), Tainele numelor geografice (1986), Unitatea patrimoniului onomastic românesc (2001), Dicţionar de nume geografice (2004) – autor A. Eremia; Studiu asupra numelor de persoane (1973), Reflecţii asupra numelor (1986), Nume de familie (2004) – autor M. Cosniceanu; Antroponimia dialectală moldovenească (în limba rusă, 1982), Mic dicţionar de prenume dialectale moldoveneşti (1983) – autor A. Dumbrăveanu; Toponimie istorică în documentele vechi (1998), Din toponimia istorică a Transnistriei (1998) – autor M. Lungu ş.a.
– Se vorbeşte în cercurile oamenilor de ştiinţă că fără studiile pe care le-aţi menţionat ar fi fost imposibilă reglementarea onomasticii noastre.
– Aşa este. Procesul renaşterii naţionale a impulsionat munca ştiinţifică de revalorificare a patrimoniului onomastic, aceasta manifestându-se prin acţiuni concrete în vederea restabilirii nomenclaturii topice tradiţionale. Revenirea la grafia latină şi adoptarea normelor ortografice unice ale limbii române a avut drept rezultat reglementarea toponimiei noastre pe baza unor principii noi. Au fost elaborate reguli privind scrierea corectă a numelor topice în româneşte şi transcrierea lor în alte limbi.
Legiferarea toponimelor în formele lor tradiţionale şi corecte constituie o realizare importantă în condiţiile actuale locale. În acest sens, au fost obţinute hotărâri speciale din partea forurilor de conducere superioare, după care au urmat implementarea lucrărilor cu caracter practic şi propagarea în mediul public a normelor privind corectitudinea numelor de locuri şi localităţi specifice şi fireşti limbii noastre. În acest mod, pentru unele oraşe şi sate s-a revenit la denumirile lor vechi, în locul celor impuse de autorităţile regimului comunist: Cupcini, Hânceşti, Ialoveni, Sângerei, Şoldăneşti, Târgul-Vertiujeni, în locul celor străine: Kalininsk, Kotovsk, Kutuzovo, Lazovsk, Cernenko, Pridnestrovskoe. Astfel ne-am debarasat şi de monstruoasele denumiri şi forme intenţionat denaturate în transcrierea rusă de către oblăduitorii de odinioară: Бричеаны, Валеаны, Вулканешты, Карпинеаны, Кагул, Криганы, Олонешты, Оргеев, Слободзеа, Сороки, Фалешты, Флорешты, pentru denumirile istorice, tradiţionale: Briceni, Văleni, Vulcăneşti, Cărpineni, Cahul, Crihana, Olăneşti, Orhei, Slobozia, Soroca, Făleşti, Floreşti. Denumirile multor localităţi au fost precizate, scrierea lor fiind conformată normelor ortografice în vigoare.
Reglementarea numelor topice naţionale s-a realizat în urma cercetărilor minuţioase ale surselor documentare şi ale materialelor colectate pe teren prin anchete directe. Cum am fi putut altfel să le demonstrăm autorităţilor că, de exemplu, Атаки, Кислица, Кирганы, Погорничаны, Четыряны ş.a. prezintă forme denaturate de transcriere în limba rusă, faţă de cele autentice, originale Otaci (< apel. pl. reg. otace, sing. otac „loc fortificat”, „aşezare păstorească”), Câşliţa < apel. câşliţă, diminutiv al lui câşlă „aşezare păstorească”, „cătun”), Crihana (< antrop. Crihan), Păhărniceni (< antrop. Păharnicu), Citereni (< antrop. Citereanu)? Prin argumente concrete, mărturii documentare s-a demonstrat incorectitudinea unor denumiri ca Antonovca, Belavinţi, Ciolacovca, Goluboe, Leontevo, Stepanovca, Volontirovca ş.a., pentru cele tradiţionale şi corecte: Antoneşti, Ghilavăţ, Ciolacu, Huluboaia, Leuntea, Ştefăneşti, Volintiri.
– Frecvent Vi se atribuie un supranume – naşul urbonimicelor din Chişinău. Ştiaţi de asta?
– Am auzit. Aceasta, probabil, pentru că, la îndemnul primarului democrat Nicolae Costin, am coordonat lucrările de reglementare a microtoponimiei oraşului nostru. Da, au fost revăzute şi urbonimicele Chişinăului. Pentru unele străzi, bulevarde, pieţe, stradele s-a revenit la denumirile lor anterioare, existente până la 1940: N. Bălcescu, G. Bănulescu-Bodoni, Bucureşti, Calea Ieşilor, Calea Orheiului, Drumul Taberei, N. Iorga, Ion Pelivan, Tăbăcăria, Gr. Ureche, Valea Crucii ş.a. Şi-au recăpătat dreptul la existenţă şi liberă utilizare vechile nume de cartiere şi suburbii: Buiucani, Ciocana, Munceşti, Otovasca, Poşta Veche, Râşcani, Schinoasa, Visterniceni. Pentru altele s-au precizat numele şi formele acestora de scriere şi transcriere. Unor obiective urbane li s-au dat denumiri noi, în corespundere cu tradiţiile istorice şi culturale, ţinându-se cont de particularităţile fizico-geografice şi naturale locale. Şi-au adus aportul la restabilirea şi renovarea nomenclaturii topice urbane atât toponimişti consacraţi, cât şi mulţi alţi specialişti care şi-au exprimat dragostea, respectul pentru limba, istoria şi cultura naţională: I. Coşanu, M. Banaga, A. Dumbrăveanu, M. Cosniceanu, V. Culev ş.a. Au contribuit la edificarea acestei opere de cultură şi spiritualitate românească savanţi, scriitori, profesori universitari, ziarişti.
– Ştiu că aţi elaborat şi norme speciale şi aţi publicat mai multe dicţionare, nomenclatoare, îndreptare ortografice privind scrierea şi transcrierea numelor geografice.
– Aceste norme şi recomandări au fost publicate în diferite reviste, culegeri, periodice, precum şi în dicţionarele şi ghidurile normative respective:Statele Lumii. Dicţionar enciclopedic (de A. Eremia, T. Constantinov, St. Vieru, ed. I, 2000 şi ed. II, 2004), Dicţionar de nume geografice (de A. Eremia, 2005), Nomenclatorul localităţilor din Republica Moldova (de A. Eremia, V. Răileanu, ed. I, 1996, ed. II, 2001, ed. III, 2005), Chişinău: străzile oraşului (de A. Eremia, 1993), Chişinău: ghidul străzilor (Idem, 2000) ş.a.
– Activitatea Direcţiei de onomastică presupune anumite colaborări cu instituţiile şi organizaţiile interesate, de asemenea funcţionarea unui serviciu permanent care să se ocupe de studierea acestor probleme.
– Împreună cu colegii mei, am participat la elaborarea unor principii de întocmire şi la redactarea repertoriilor de nume de localităţi pentru Legile cu privire la împărţirea administrativ-teritorială a Republicii Moldova, la redactarea şi editarea atlaselor şi hărţilor geografice ale Republicii Moldova, a hărţilor şi planurilor oraşelor Chişinău, Bălţi, Cahul ş.a. Pentru diferite ministere, departamente, pentru instituţiile de stat şi organele administraţiei publice locale s-au efectuat lucrări de expertiză şi recenzare a unor materiale şi documente oficiale, au fost executate comenzi şi oferte, li s-au oferit consultaţii şi recomandări în probleme de toponimie şi nomenclatură geografică.
Toponimiştii de la Institutul de Lingvistică au colaborat cu specialiştii instituţiilor şi organizaţiilor de stat şi publice: Departamentul de Stat pentru Standardizare şi Metrologie, Centrul Naţional de Terminologie, Institutul de Geografie al A.Ş.M., Comisia republicană pentru reglementarea şi ocrotirea onomasticii naţionale, Casa Limbii Române din Chişinău, Societatea Limba noastră cea română, Consiliile raionale, primării. În paginile revistelor şi ziarelor, la radio şi televiziune au susţinut rubrici şi emisiuni permanente: Onomastica şi normele limbii (1993-1995), Vetrele noastre strămoşeşti (1992-1996), Localităţile Moldovei în toponimie şi documente istorice (1993-1996), Plai natal (1995-1996), Prin Chişinăul de ieri şi de azi (1991-1996), Toponime şi istorie (1995-2006).
– Care sunt cele mai noi realizări în onomastica autohtonă, la ce lucraţi acum şi care sunt proiectele Dvs.?
– În stadiu de elaborare se află monografiile: Formarea şi evoluţia istorică a toponimiei româneşti din spaţiul pruto-nistrean(executor A. Eremia), Toponimia Transnistriei: restabilirea sistemului onimic românesc (executor V. Răileanu). A fost definitivat şi pregătit pentru tipar Dicţionarul entopic al limbii române (de A. Eremia). Urmează să fie duse la bun sfârşit şi alte câteva lucrări: Localităţile Moldovei. Ghid geografic, istoric, toponimic; Catalogul apelor din Republica Moldova. Ghid hidronimicş.a.
– Dle Eremia, avem specialişti de înaltă calificare în acest domeniu, cu grade şi titluri ştiinţifice, unii dintre ei, sub conducerea Dvs., şi-au susţinut şi tezele de doctor în filologie, dispunem de studii numeroase şi de valoare, în plan teoretic general şi aplicativ-practic, investigaţiile ştiinţifice se efectuează decenii la rând, planificat şi sistematic, într-o instituţie academică – Institutul de Filologie, sectorul „Onomastică”. În consecinţă, putem spune că la Chişinău există o şcoală de onomastică. Cine credeţi că ar putea fi considerat fondatorul acestei şcoli?
– Faptul că la Chişinău există o şcoală de onomastică este demult recunoscut, şi s-a scris despre aceasta în lucrările de specialitate, aducându-se aceleaşi dovezi şi argumente pe care le-aţi menţionat. În ceea ce priveşte persoana care ar putea fi considerată fondatorul acestei şcoli, va decide timpul, timpul şi urmaşii, viitorii specialişti.
– Fie aşa cum ziceţi, deşi lucrurile sunt clare de pe acum. Ştim cu toţii însă că Dvs. Vă trăiţi viaţa din plin, interesant, contribuind prin muncă şi participare activă la afirmarea şi dezvoltarea de mai departe a unei importante ramuri a lingvisticii – onomastica.
Vă dorim mulţi ani înainte, cu sănătate, bucurii şi noi performanţe pe tărâm ştiinţific.
Anatol EREMIA.
Lingvist, specialist în onomastică, autor de studii monografice, dicţionare,
ghiduri ortografice, doctor habilitat în filologie, cercetător ştiinţific coordonator la Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe din Moldova. Eminent al Învăţământului Public.
Om Emerit în Ştiinţă.
S-a născut în or. Cahul, la 3 iulie 1931, într-o familie de intelectuali. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Litere (1957), şi-a susţinut apoi doctoratul la Academia de Ştiinţe din Moldova (1960).
În cadrul Institutului de Filologie activează din anul 1960, în funcţiile de cercetător ştiinţific inferior, superior, director-adjunct al Institutului, coordonator de direcţie ştiinţifică, şef sector „Onomastică”.
Este membru al unor consilii, comisii de specialitate, societăţi filologice: Grupul de Experţi ONU în Standardizarea Denumirilor Geografice, Consiliul ştiinţific pentru conferirea gradelor de doctor şi doctor habilitat în filologie, Consiliul ştiinţific al Institutului de Lingvistică, Consiliul ştiinţific al Centrului Naţional de Terminologie, Comisia republicană pentru reglementarea şi ocrotirea onomasticii naţionale, Societatea Română de Onomastică (copreşedinte) ş.a.
Participant activ la evenimentele din anii 1989-1990 din Basarabia, militant pentru renaşterea naţională, pentru revenirea la grafia latină şi legiferarea limbii române ca limbă de stat în Republica Moldova.