Profesorul Gheorghe I. Năstase – o viaţă închinată neamului românesc şi ştiinţei geografice
Pentru tipar;)
;)
;)
;)
;)
În satul Hristici din ţinutul Sorocii, într-o veche familie răzăşească, la 3/16 februarie 1896, se năştea cel care avea să devină un geograf de seamă şi un mare patriot, cel care avea să spere, să lupte, să se bucure, apoi să şi sufere, pentru cauza unităţii naţionale a românilor.
Copilăria şi-a petrecut-o în satul neaoş românesc, păstrător al străvechilor tradiţii, pe care nu reuşise să le distrugă silnicia ocupaţiei ruseşti şi care s-au incrustat pentru totdeauna în sufletul fraged de copil, încât şcolile ruseşti nu au putut sa le estompeze.
După şcoala primară, pe care a urmat-o în satul natal, şi-a continuat studiile Ia Gimnaziul din Soroca şi apoi la Şcoala Normală din Cetatea Albă, obţinând astfel calificarea de învăţător.
Înrolat în infanteria rusească, din anul 1915 până în anul 1917, a participat Ia campaniile din Dobrogea (1916) şi la cea de pe Siret (1916-1917), fiind ataşat la un comandament rusesc de divizie, având gradul de locotenent.
Anul 1917 a marcat însă o răscruce în viaţa tânărului Gheorghe Năstase. Prin răsturnarea ţarismului, revoluţia rusă a creat condiţii pentru afirmarea conştiinţei naţionale a basarabenilor.
Revenit la Chişinău, Gheorghe Năstase se încadrează activ în lupta politică pentru apărarea drepturilor naţionale, culturale şi economice ale moldovenilor. În mod firesc, s-a orientat spre ziarul Cuvânt Moldovenesc, condus de Pan Halippa şi care era exponentul intereselor românilor din Basarabia. Militanţii grupaţi în jurul acestui ziar au fondat, la 12 martie 1917, Partidul Naţional Moldovenesc. La 22 ianuarie 1918 s-a votat proclamarea Republicii Democrate Moldoveneşti, anunţată prin declaraţia din 24 ianuarie 1918. Participând la Congresul general al învăţătorilor, din 10-13 aprilie 1917, a fost indignat de afirmaţiile lui Sikomentnikov despre sărăcia limbii româneşti şi a publicat un articol de răspuns în ziarul Cuvânt Moldovenesc, la care a colaborat cu articole prin care cheamă la lupta de eliberare naţională.
În articolul Despre moldovenii înstăriţi, din 23 aprilie 1917, deplângea înstrăinarea unor compatrioţi care, deşi intraţi în rândurile intelectualităţii, nu îşi îndeplineau datoria faţă de poporul lor: „Ieşiţi din poporul moldovenesc, hrăniţi şi învăţaţi din munca şi sudoarea lui, aceşti oameni sunt datori să-şi ridice glasul şi să ceară pentru poporul care le-a dat viaţă drepturile care i se cuvin. Unde sunt aceşti oameni? De ce nu se aude glasul lor? Ei tac, ei sunt nepăsători de soarta neamului din care au ieşit, ei nu simt durerea şi necazurile pe care le-a îndurat şi le îndură neamul nostru...
Astăzi a sunat ceasul când aceşti fii rătăciţi trebuie să se întoarcă în sânul poporului moldovenesc şi să-şi puie toate puterile pentru a-l ajuta să-şi croiască altă soartă”.
Programul Partidului Naţional Moldovenesc a fost adoptat de către diferite adunări populare şi organizaţii profesionale, ducând Ia trezirea conştiinţei naţionale, astfel încât, în împrejurările din vara şi toamna anului 1917, s-a ajuns la crearea Sfatului Ţării, inaugurat la 21 noiembrie 1917.
Pentru convingerile sale patriotice ferme şi pentru activitatea sa la Cuvântul Moldovenesc şi în cadrul Partidului Naţional Moldovenesc, Gheorghe Năstase a fost ales membru al Sfatului Ţării şi a contribuit în cea mai mare măsură la redactarea legii reformei agrare.
La 22 ianuarie 1918, Sfatul Ţării a proclamat constituirea Republicii Moldoveneşti Independentă şi Suverană, emiţând, în acest sens, declaraţia din 24 ianuarie 1918. A fost astfel deschisă calea desprinderii de Rusia şi a apropierii de România.
Gheorghe Năstase a militat activ pentru unirea cu România şi a votat-o Ia 27 martie 1918. În anul 1919 a făcut parte, alături de Ion Codreanu, Sergiu V. Cujbă şi Ion Pelivan, din delegaţia Sfatului Ţării laConferinţa de Pace de la Paris. Ca membru al acestei delegaţii, el a contribuit la redactarea memoriului „La question de la Bessarabie”, adresat Conferinţei şi în care se demonstra legitimitatea unirii cu România. A publicat apoi, în anul 1920, articolul Basarabia la conferinţa de pace, în revista Arhiva pentru ştiinţă şi reforma socială, în care menţiona necesitatea studiilor istorice şi geografice care să aducă la cunoştinţa lumii europene realităţile Basarabiei.
Unirea cu România a deschis tinerilor basarabeni posibilitatea de a urma cursurile universităţilor româneşti. Împreună cu alţii, Gheorghe Năstase s-a îndreptat în anul 1919 către Universitatea din Iaşi unde s-a înscris ca student al secţiei de Istorie şi Geografie a Facultăţii de Litere şi Filozofie, luându-şi licenţa în anul 1923.
Evidenţiindu-se prin calităţi intelectuale deosebite şi prin dragoste de muncă, fiind încă student, la 1 noiembrie 1920 a fost numit asistent suplinitor la Catedra de Geografie a Universităţii ieşene, pe atunci suplinită de către Mihai David.
Numirea aceasta l-a orientat definitiv către geografie şi de aceea şi-a luat şi licenţa în geografie la Facultatea de Ştiinţe, în anul 1924.
Încadrarea lui Gh. Năstase la Catedra de Geografie a avut o mare importanţă. Până atunci Catedra de Geografie fusese ocupată sau suplinită efectiv de către un geograf cu baze matematice (Ştefan Popescu), de geologi (Ion Simionescu, M. David) şi de un biolog (Ion Borcea). Pentru prima dată, la Catedra de Geografie venea şi un specialist cu pregătire istorică. Faptul deschidea calea unei armonioase îmbinări între direcţia naturalistă şi cea umanistă în geografia ieşeană, asigurând premisele unui învăţământ şi ale unei cercetări geografice de o valoare deosebită.
La l iunie 1923, Gheorghe Năstase s-a căsătorit cu poeta Olga Vrabie, originară din Chişinău, care era studentă la secţia de Română a Facultăţii de Litere şi Filozofie din laşi. Din această căsnicie, la 7 martie 1924, s-a născut Dumitru Năstase.
Pentru desăvârşirea pregătirii sale geografice, Gheorghe Năstase a primit o bursă şi, în anul 1925, a plecat la Paris, unde a lucrat sub îndrumarea lui Emm. de Martonne. Din cauza agravării bolii soţiei sale, s-a întors în ţară în anul 1926.
Între timp, la 1 ianuarie 1925, a fost numit conferenţiar suplinitor de Antropogeografie, iar la 1 februarie a fost numit şi asistent provizoriu la Laboratorul de studii geografice de la Facultatea de Ştiinţe. La 1 mai 1929, devine titular pe acest post pe care l-a ocupat până în martie 1933.
La 14 august 1928, soţia sa s-a stins din viaţă la Agapia, profesorul Gheorghe Năstase rămânând cu un copil de patru ani pe care trebuia să-l crească. S-a recăsătorit în anul 1930 şi din noua căsnicie au mai rezultat încă doi copii: Elena, născută în anul 1932, şi Aurel, născut în anul 1936. Profesorul şi-a continuat însă munca asiduă de cercetare pe teren şi în laborator, pentru a-şi termina teza de doctorat cu titlul „Peuce. Contribuţii la cunoaşterea geografică, fizică şi omenească a Deltei Dunării în antichitate”, pe care a susţinut-o la 24 mai 1932, obţinând astfel primul titlu de doctor în geografie conferit la Universitatea din Iaşi.
Titlul ştiinţific a făcut posibilă numirea lui în funcţia de conferenţiar titular definitiv de Antropogeografie, cu începere de la 1 iunie 1932.
Prin legea din 4 noiembrie 1938, la Universitatea din Iaşi s-a înfiinţat o a doua catedră de geografie, denumită Catedra de Geografie generală şi Geografie umană, al cărei suplinitor a fost numit Gheorghe Năstase, cu începere de la 1 decembrie.
Deschizându-se concurs, Gheorghe Năstase a devenit profesor titular al acestei catedre la 1 octombrie 1939, statut pe care l-a onorat până în anul 1948.
În cariera sa didactică Gh. I. Năstase a predat cursurile: Geografia omenească a României, Principii de geografie umană, Populaţiile Africii şi ale Americii şi Geografie generală. În anul 1937 a litografiat cursul de Etnografie, pe care l-a scris cu mâna lui în forma în care a fost multiplicat. A condus lucrări practice de Geografie umană, Morfologie terestră, Antropogeografie. A îndrumat elaborarea multor lucrări de licenţă şi unele teze de doctorat în geografie. A organizat şi condus numeroase excursii de studii geografice.
Profesorul Gh. Năstase avea un adevărat cult pentru concizia şi claritatea expunerilor. Despre calitatea cursurilor sale, fostul său student, Nicolae Poni, scria următoarele, în revista Viaţa Basarabiei: „Am asistat la cursul profesorului Năstase şi de la primele vorbe am fost impresionat de simplitatea expunerii. Redă subiectul scurt şi cuprinzător, în cuvinte pe care le-ar putea înţelege şi un ascultător nepregătit, îţi povesteşte bogăţiile României noastre aşa cum ar fi vorbit un ţăran moldovean despre gospodăria lui. În ochii savantului se aprinde scânteia umorului nesecat al ţăranului basarabean, iar gluma sănătoasă a unei întâmplări trăite vine să-ţi întărească mai adânc amănuntul ştiinţific”.
Prin calitatea superioară a întregii sale activităţi didactice şi de cercetare, a orientat pe calea ştiinţifică dezvoltarea geografiei umane şi economice la Universitatea ieşeană. Foarte exigent cu el însuşi, a căutat să imprime elevilor săi acelaşi spirit riguros, aceeaşi conştiinţă a datoriei pentru care era gata de orice sacrificiu. A ştiut să rămână fidel idealurilor sale şi nu le-a renegat niciodată, chiar dacă a avut de suferit pentru ele.
Astfel, în anul 1948 a fost dat afară din învăţământ pentru activitatea sa politică şi pentru rolul jucat în unirea Basarabiei cu România. A fost arestat la 15.VIII.1948 şi ţinut în detenţie 11 luni, fără proces.
După ce a fost eliberat, pentru a-şi întreţine familia, făcea traduceri din lucrările ştiinţifice ruseşti pentru profesorii din universitate.
În anul 1955 a fost încadrat ca şef de sector la Institutul de Geologie şi Geografie al Academiei Române. De altfel, numărându-se printre fondatorii Institutului de Cercetări Geografice al României, în anul 1944, el fusese numit membru permanent al acestui Institut, participând în această calitate la elaborarea Monografiei geografice a R.P. Române. Deşi nu a fost trecut între autori, profesorul Gheorghe Năstase a luat parte la toate expediţiile de observaţii pe teren şi la discutarea tuturor textelor, asigurând şi traducerea lor în ruseşte sau româneşte. El a combătut cu argumente puternice ideile eronate ale unor geografi ruşi, îndeosebi în discuţiile materialelor pentru volumul al doilea, de geografie umană. Făcea aceasta nu numai din spirit patriotic, dar şi din respect faţă de adevărul ştiinţific.
În toată opera ştiinţifică a profesorului Gh. Năstase se evidenţiază grija pentru precizie, atenţia acordată celui mai mărunt aspect, care, uneori, poate deveni relevant. Stilul lucrărilor, formularea titlurilor vădesc aceeaşi preocupare pentru claritate, pentru evitarea echivocului sau confuziei. Meticulozitatea lui în lucru era expresia unui spirit analitic acut, dar şi a cultului pentru adevărul ştiinţific.
După pensionarea de la Institutul de Geologie-Geografie, profesorul Gheorghe I. Năstase a continuat să vina zilnic la Secţia de Geografie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, lucrând la elaborarea unui studiu de toponimie a Basarabiei, dar, cu regret, nu ştim ce s-a întâmplat cu caietele respective.
Prezenţa profesorului Gheorghe I. Năstase în Secţia de Geografie a fost benefică pentru toţi geografii ieşeni, îndeosebi pentru cei tineri, pe care i-a îndrumat şi i-a sprijinit prin examinarea critică a studiilor şi prin traducerea lor în limbi străine.
La 28 decembrie 1985 profesorul Gheorghe I. Năstase şi-a dat obştescul sfârşit, fiind înmormântat în cimitirul bisericii ctitorită de către Vasile Lupu în podgoria Copou.
Decesul profesorului Gheorghe I. Năstase a însemnat dispariţia unui mare patriot român, dar şi a unui mare geograf, care a realizat o îmbinare excepţională între geografia fizică, geografia umană şi geografia istorică.