Din Dicţionarul de leologisme (I)
Pentru tipar• A privi lumea de la înălţimea zborului de pasăre? Da, dar numai dacă aceasta e bufniţa filozofiei.
• Nu o dată, imnul unei ţări nu e regele melodiilor, ci caporalul lor.
• Cel mai năucitor paradox, ba chiar incredibilă minciună, a se spune: cântec de sclav. Orice, numai nu cântec...
• Inteligenţa este spaţiul imens în care te ciocneşti foarte des de tine însuţi, chiar, se întâmplă, lovindu-te dureros; iar ignoranţa e un spaţiu extrem de strâmt în care, din nefericire, nu te ciocneşti, nu te loveşti niciodată de tine însuţi, ignorantului i se pare că şi aşa e bine şi frumos... Inteligenţa este spaţiul imens (poate chiar fabulos) în care te întâlneşti foarte des cu alţii (şi cu tine însuţi, bineînţeles); ignoranţa însă înseamnă lipsa interlocutorului şi chiar lipsa ta (nu doar metaforic vorbind...).
• Lozincă turistică din 1991: Vizitaţi U.R.S.S., cât mai există!
• Siberia? – o subterană la suprafaţa pământului.
• Depinde ce pretinzi de la Ariadna – un pulover sau doar un fir… netricotat. Puloverul ar putea să-ţi ţină cald doar acolo, în răcoarea labirintului. Firul însă te scoate la căldura soarelui ce echivalează cu izbăvirea, libertatea.
• Moare zăpada? Din contră: mi se pare că reînvie apa.
• Un mare exilat poate fi expulzat doar din geografie, nu şi din istorie.
• Din perechea de sinonime – fericire şi beatitudine – îl prefer pe cel de-al doilea, pentru că în structura lui pot depista substantivul atitudine.
• E timp pentru aruncatul pietrelor şi aruncatul zarurilor, dar şi timp pentru strânsul pietrelor şi aruncatul în continuare a zarurilor...
• Estul Europei mai are braţele bătucite... (încă nu i-au trecut) de cât a tot muncit bezmetic să construiască, apoi să dărâme comunismul.
• Un coşmar al lui Puşkin: ruşii rătăcind cu coviltirile prin Basarabia.
• Contraemblematică: I.D.Ceban: Dicţionar (m)ortografic.
• Înţelepciunea sau arta de a şti să-ţi achiţi datoriile constă în a nu face datorii.
• În lipsa cine ştie cărui chiţibuş lumea rămânea-va etern nedesăvârşită.
• Pentru adevăr trebuie să lupţi pe viaţă şi pe moarte. Iar dacă eşti în stare– pe viaţă, pe moarte şi pe nemurire.
• Peste Prut – un pod de flori... Dar, dăinuitor încă, – şi un pod de nori...
• Cel mai trist paradox: basarabenii duc un Război de Dependenţă de Patria-Mamă.
• Cel mai tare îl doare pe cel care cade din arborele genealogic.
• Totdeauna când vezi un ins singuratic peste un pod înalt sunt sigur că nu te gândeşti la Ştefan cel Mare, ci la altceva...
• Prutule, să nu fii apa sâmbetei!
• Pe apele Nistrului sau în Munţii Caucazului moartea vorbeşte ruseşte.
• „Vin imed-iad!”, spuse diavolul.
• Astăzi nu se mai poate vorbi de un (f)lux de idei.
• A nu fi geniu nu e o infirmitate, ci dimpotrivă – e chiar o normalitate...
• Pe bufanţii generalilor – viperele vipuştelor.
• Parcă se poate conta pe patriotism acolo unde cântul de pahar îi ţine locul Imnului Ţării...
• Un poet realiste un infidel (faţă de arta propriu-zisă).
• Alter ego?... – o înmormântare în plus.
• Una din revelaţiile de o permanentă... primordialitate... personală, de o constantă valabilitate: pe Nietzsche îl citesc ca pe un Dostoievski al filozofiei, pe Dostoievski – ca pe un Nietzsche al literaturii.
• Este necesar să se vorbească şi despre ceea ce trebuie să se tacă, pentru a se şti, a se preciza ce anume trebuie trecut sub tăcere. Şi ce trebuie totuşi tăcut? Iată că anume cu această întrebare începe marea vorbărie a filozofiei.
• Chiparoşilor nu le e dat să cunoască sentimentul pădurii.
• O expresie dubioasă: valori netrecătoare dintr-un secol în altul.
• Ţarina Rusiei Ecaterina – nemţoaică importa(n)tă.
• Geniu cu termen expirat.
• Abstinentul a intrat în comă coca-colică.
• Câte sărăcii – atâtea aristocraţii.
• Posedă acte de invalid al războiului rece.
• Stricto sensu vorbind – a cam stricat sensul...
• Caviar: icre gastro(g)nomice.
• Puterea trece din mână în mână, slăbiciunea – din inimă în inimă.
• Un autobuz fără frâne e un vehicul desfrânat.
• Nu ştiu în ce ipostază, nu ştiu de ce (posibil, e doar joc livresc), însă am impresia că o clipă ar putea fi testamentul unui fulg.
• Tipul e duplicitar: ia (o)poziţie faţă de relele din societate...
• Limbă de mare circulaţie (în gura palavragiului).
• Basme de Petre I(n)spirescu.
• Tinerei, dar nu prea talentatei debutante, criticul bătrân i se oferea drept (avan)gardă de corp.
• Cărţile au soarta lor, ceea ce nu se poate spune totdeauna şi despre cei care le scriu.
• Ideologia comunistă a fost ceva de unică, îndelungă şi impusă folosinţă, ca un fel de posesiune perversă.
• Este excelent-dramatic spus: Spovedania unui învins. Pentru că învingătorii ori nu mărturisesc, ori, în vederea noilor victorii, pe care naivii şi le cred perpetuu predestinate, tot amână momentul adevărului, al destăinuirilor sacramentale. Acesta însă nu mai survine, din banalul motiv că respectivii subiecţi sunt învinşi de moarte, care îi şi face... in-predicabili (ca şi... impracticabili, de altfel).
• Na-ţi-o bună că ţi-am (ab)rupt-o!
• Lermontov, D(r)ama de pică.
• Şi una folclorică: „Măi bădiţă, strop de rouă, / Tu mi-ai (co)rupt inima-n două”.
• Ar fi şi amintirile un mod de studiu „fără frecvenţă”, care se face, la fel ca şi cel universitar propriu-zis, cu responsabilitate (destul de) limitată.
• Pictorul Toulose Lautrec(-ut cu vederea).
• Tinereţea noastră cea de toate zilele... trecute.
• Una din gravele carenţe ale postmodernismului: (şi) lipsa dimensiunii utopice.
• (s)Trâmbiţa retoricii.
• Ministerul de Interne(t).
• Refrenul eventualului emigrant: Miami un singur dor.
• Geniul? Un exces de sine.
• Oricât de generos, norocul nu poate fi de ajuns de nobil, precum asiduitatea.
• Omul e un mare actor, însă predestinat unui rol... microepisodic.
• Generaţii de lebede şi degeneraţii de braconieri.
• Uneori, în balade, ce poezie a înfrângerilor!
• Drumul crucii nu e pentru navetişti.
• Ceva de domeniul fantasticului: se adună trei-patru doamne şi... tac.
• Pe când New York era mic, un pui de oraş, se numea, probabil, New... Yorick...
• Trista certitudine a lui Sisif: nicicând nu se va abate din cale, cunoscând, în egală măsură, (şi) urcuşul mai umilitor decât căderea...
• Ceea ce uneori e mai mult, alteori mai puţin decât o idee – sentimentul.
• Numărul oamenilor demni şi fericiţi e cu mult mai mic decât cel al oamenilor doar fericiţi.
• Cea mai fantastică îndeletnicire: să omori... Timpul!
• Trândavul lasă impresia de om disciplinat, mai lesne decât cineva care munceşte, „se zbate”, greşind, reluând, sforţându-se, retrăgându-se etc.
• Deoarece interesul său e fabulos de exagerat, el nu poate încăpea în cercul nostru de interese.
• Nuanţa diferenţiatoare a două verbe: a dezghioca şi... tot: a dezghioca... Cel dintâi se referă la porumb, să zicem, şi grăunţe, secundul – la ghioc şi la „extragerea” tainelor şi superstiţiilor din cochilia acestuia. În primul caz operează un diftong ce „reduce” o silabă (dez-ghio-ca), în cel de-al doilea – pur şi simplu e vorba de o silabă şi de un accent lung, „în plus”: dez-ghi-o-ca...
• Nu este exclus ca propria-ţi moarte să se transforme într-o Legendă Personală de care nu vei auzi.
• Uneori, sinonimele apar dintr-o exagerată pudebonderie lexicală, spre a se evita, să zicem, o cacofonie, precum în cazul noţiunii profund. Că doar nu-i stă bine unui savant delicat să vorbească despre aspiraţia la mai: adânCA CUnoaştere...
• Albumul cu fotografii – un prolog al nefiinţei, un pre-cimitir.
• Cocoaşa e semnul lipsei de bună creştere. Însă în sens biologic, nu spiritual.
• Pentru unii, înjosirea la care sunt supuşi ar putea însemna şi strângerea / încordarea arcurilor demnităţii lor, care, la un moment dat, se pot, brusc! destinde...
• Sub aspectul cunoaşterii, Sindibad-marinarul încă n-a străbătut nici barem oceanul unui simplu strop de rouă...
• Un volum enciclopic.
• Interesant e că şi comuniştii sunt contra globalizării, care ar părea să fie compatibilă cu ideologia lor: că doar şi globalizarea e o dictatură a... internaţionalismului.
• De – tristă regulă, mediocrităţile orgolioase confundă libertatea de conştiinţă, de intelect cu libertinajul limbajului ce degradează în trivialitate şi injurie.
• Oare neantul merită să-i adresăm rugăciuni?
• Niciodată misterul nu are de spus ultimul cuvânt. Pur şi simplu, ori e surdo-mut, ori nevorbitor din convingere.
• Dat fiind că s-a cam uitat ce a însemnat totuşi Secolul Luminilor, el poate fi confundat cu timpul când a apărut electricitatea...
• Dacă Dumnezeu nu a plăsmuit omul „pentru Sine”, ci din dorinţa ca în Univers să existe o fiinţă în stare să priceapă şi să aprecieze (prin uluire!) măreţia creaţiei Sale, ar reieşi că şi omul aşteaptă ca ceea ce „creează” el să fie remarcat şi apreciat de Dumnezeu. E o necesitate mutuală ce nu admite îngrozitoarea singurătate, în stare, probabil, să ducă la disperare până şi Atoatecreatoarea conştiinţă divină.
• Când nu ajunge la struguri, vulpea laudă kolhozul (în dreapta Prutului– CAP-ul) de cândva.
• Când excepţia dobândeşte ritmicitate, înseamnă că abaterea de la regulă devine ea însăşi regulă. (Însă, în plan social, „ritmica” abatere de la lege nu poate fi admisă ca lege.)
• De-ar şti de unde se iau minunaţii fluturi, de ne-ar vedea cum stârpim omizile, copiii ar protesta prin obişnuita-le izbucnire în plâns.
• Antagonismul inclus în „perfecta” natură a sferei, exprimat prin cele două emisfere care îşi întorc spatele una celeilalte.
• Este admis a se spune doar scamatorul cu umbre sau şi scamatorul cu lumini?
• Cei mai mulţi bărbaţi nu se comportă ca Othello. Ca Hamlet – şi mai puţini. Poate doar însuşi Hamlet. Astfel că psihodialectica lui Shakespeare începe să dea chix, cu toate că rămâne în continuare valabilă.
• Matematica ar fi, metaforic vorbind, o chestiune de inexactităţi învinse; metafora – de exactităţi învinse.
• Homer şi Borges au dovedit că a fi orb nu înseamnă a fi lipsit de un pertinent punct de vedere.
• Vine un timp când un scriitor sau altul nu mai comit greşeli gramaticale, în privinţa celorlalte însă aproape totul / toate rămân(e) pe vec(h)i.
• Cel puţin în acest secol nu mai cred să vină zile propice pentru a rosti cu deplină îndreptăţire cuvântul fericire. Otova e deja şi va fi cu totul altceva, dar nicidecum fericire. Altceva, otova... Şi nu obligatoriu deprimant... Însă numai nu fericire.
• Cu o praştie în mână, cu o vrabie sau un geam în faţă, cu primele calcule de balistică în minte – copilul care ai fost, care sunt şi vor fi alţii.
• Strădania inimii – un mod tainic de a-ţi bea propriul sânge.
• De regulă, exclamaţiile nu sunt decât cuvinte... fracturate. Inclusiv, exclamaţiile de admiraţie. Cugetând puţin, conştientizează acest lucru grotesc: îl admiri pe cineva, dându-i în faţă cu vocabule schiloade, fracturate: Ah!... Vai!...
• Prostia îi este mereu reavănă.
• E încheiat la toţi nasturii, inclusiv la cel natural: buricul.
• Benny Hill cel ingenios până la tâmpenie!
• Medicina încearcă să se dumerească de ce rata sinuciderilor e mai mare printre medici decât printre pacienţi.
• Prin însuşirea de a reflecta, oglinzile sunt nişte documente extrem de obiective, care însă îşi schimbă „conţinutul” la cea mai neînsemnată mişcare a lor din loc.
• În timpurile terorismului (ca şi ale comunismului) multilateral dezvoltat ni-i cam tupak amaru pe suflet...
• Derrida – nume surprins parcă în clipa jumătăţii de tumbă pe care intenţiona s-o facă în spaţiul trapezei gimnastico-lingvistico-filozofice...
• E de presupus că supraomul ar fi şi un supraegoist care nu-şi poate fi de folos nici sieşi.
• Omul ca măsură a tuturor deşertăciunilor.
• Au trecut alte sute de ani, însă nici Renaşterea, nici Evul Mediu nu s-au transformat în altă antichitate. Oricum, încă nimeni n-a declarat „oficial” că a venit timpul să mai investim (şi să extragem!) ceva referinţe în / din Noua Antichitate.
• De la predică la piedică nu e decât un singur pas (ba şi mai puţin: o singură literă).
• Se întâlnesc deal cu deal, dar ideal cu ideal... e-he!
• Italia pare a fi ţara cu cele mai multe verbe la metru cub de atmosferă şi micron pătrat de timpan uman.
• Se credea înrolat la geniu. Nu în armată, ci în artă.
• Arhaismele: cuvinte buimăcite care nu mai ştiu pe ce lume trăiesc.
• A fi tras pe firul Ariadnei. (Sau, mai simplu: Tip tras pe sfoara mitologiei.)
• Dragostea adolescentină? Sentiment ajuns idee fixă!
• Niciodată memoria nu e suficient de vastă, pentru a putea ridica în spaţiul ei o cetate trainică. Predestinat, memoria nu înseamnă decât naştere de ruine.
• Uneori există o mare diferenţă între omul eliberat şi omul liber...
• Ion Barbu nu e prea agreat de anumiţi critici şi din considerentul că în poemele lui ermetice nu se poate pătrunde prin efracţie.
• Pe plantaţiile de sclavi (albi!) ale iadului se cultivă atât trestia de zahăr, cât şi trestia gânditoare a lui Pascal.
• Libidinosul urmăreşte pornografia microscopică a gâzelor.
• Ştiut lucru: somnul raţiunii naşte monştri. Iar somnul sentimentelor naşte, în cel mai bun caz, copii din flori.
• Ai putea să te dai mare, dar nu e sigur că ţi-ar reuşi să te dai şi interesant.
• Literatura neaoşă, localistă? Nişte imaşuri lirice arse de soare, pe care mioarele îşi lasă punctele de suspensie ale – pardon – căcărezelor.
• Moartea nu poate fi nici motiv, nici moft, ci doar ceva care începe cu stinsul sunet M.