Alte principii în ortografia limbii române: sintactic, simbolic, distribuţional
Pentru tiparÎn articolele anterioare, am acordat atenţie principiilor fonologic (fundamental), tradiţional-istoric şi morfologic. În acest număr, ne vom opri la alte principii din ortografia limbii române: sintactic, simbolic, distribuţional. Ca şi până acum, punctul de pornire este sinteza din Hristea (1981), îmbogăţită şi actualizată conform instrumentelor normative actuale.
1. Principiul sintactic
1.1. Ce este principiul sintactic?
Principiul sintactic se aplică în cazul unor perechi de secvenţe sonore identice, în care unul dintre componente este un cuvânt compus sudat, iar celălalt este o îmbinare (liberă) de cuvinte. Acest principiu are o aplicare destul de limitată, pentru că situaţia descrisă se întâlneşte destul de rar (1.2.1.). La acestea, se adaugă şi situaţia − nediscutată, de obicei, în lucrările despre ortografie − în care unul dintre componente este un compus scris cu cratimă, iar cel de-al doilea este o îmbinare liberă. Această situaţie se întâlneşte mai frecvent, de aceea lista de exemple de mai jos nu este exhaustivă (1.2.2.).
1.2. Aplicarea principiului sintactic
1.2.1. Principiul sintactic se aplică în scrierea următoarelor secvenţe (inventariate, în mare măsură, de Hristea, 1981):
• adverbul de timp altădată „odinioară” vs altă dată „în altă împrejurare”, adjectiv pronominal nehotărât + substantiv
(a) Nu mai ninge acum ca altădată.
(b) O să alegem altă dată pentru întâlnire, pe 4 iunie nu pot veni.
• adverbul de mod altfel „în alt mod; în caz contrar” vs alt fel „fel diferit”, adjectiv pronominal nehotărât + substantiv
(a) A procedat altfel de data asta; Te rog să mă ajuţi, altfel, nu mai vorbesc cu tine.
(b) O să gătească alt fel de mâncare azi.
• adverbul bineînţeles „desigur”vs bine înţeles, adverb + participiu
(a) Bineînţeles că mi-a plăcut.
(b) Acest scriitor nu a fost bine înţeles de elevi.
• substantivul bunăstare „prosperitate” vs bună stare, adjectiv + substantiv
(a) Englezii trăiesc în bunăstare.
(b) Bicicleta era în bună stare.
• adverbul decât, care poate funcţiona şi ca prepoziţie care cere cazul acuzativ (a1) sau conjuncţie (a2)vs de cât, prepoziţie + pronume / adjectiv pronominal (relativ-)interogativ
(a) N-au venit decât doi studenţi; (a1) Vii mai des decât mine; (a2) Mai mult stă decât scrie.
(b) De cât timp a avut nevoie?
• adverbul defel „deloc” vs de fel „originar”, prepoziţie + substantiv, pe cale de a deveni locuţiune adjectivală
(a) Nu întârzie defel.
(b) Este de fel din nordul ţării.
• adverbul deloc „nicidecum” vs de loc „originar, local”, prepoziţie + substantiv
(a) Nu-mi place deloc să stau.
(b) Este de loc din Iaşi; Am identificat un circumstanţial de loc.
• adverbul de timp demult „odinioară” (răspunde la întrebarea când?) vs locuţiunea adverbială de timp de mult „de vreme îndelungată” (răspunde la întrebarea de când?)
(a) Acest lucru s-a întâmplat demult. (Când s-a întâmplat?)
(b) N-am mai mâncat de mult o prăjitură. (De când n-ai mai mâncat o prăjitură?)
• adverbul deoparte „la oarecare depărtare; izolat”vs de o parte (opus lui de altă parte), prepoziţie + articol nehotărât + substantiv
(a) El a pus deoparte mulţi bani.
(b) De o parte a mesei stăteau femeile, de altă parte, bărbaţii.
• dinafară (din locuţiunea adverbială pe dinafară „pe de rost”)vs din afară „din exterior”, prepoziţie + adverb
(a) A învăţat poezia pe dinafară.
(b) Din afară nu poţi avea o perspectivă corectă.
• conjuncţia consecutivă încât vs în cât, prepoziţie + pronume / adjectiv pronominal (relativ-)interogativ
(a) A fost aşa de frig, încât am îngheţat.
(b) În cât timp ai scris lucrarea?
• adverbul încontinuu vs în continuu, prepoziţie + adjectiv
(a) Am lucrat încontinuu trei zile.
(b) Suntem în continuu progres ştiinţific.
• conjuncţia întrucât „deoarece”vs întru cât (rar) „în ce măsură”, prepoziţie + adverb
(a) Demonstraţia nu e bună, întrucât conţine o eroare.
(b) Nu ştiu întru cât ne-ar putea ajuta o astfel de iniţiativă.
• adverbul întruna „mereu” vs într-una, prepoziţie + numeral/pronume nehotărât
(a) Se plânge întruna.
(b) Într-una din zile, s-a hotărât să plece.
• adverbul nicicât „deloc” (rar) vs nici cât, adverb + adverb
(a) N-a vrut să muncească nicicât.
(b) N-a durat nici cât ai clipi.
• adverbul nicicând „niciodată” vs nici când, adverb + adverb
(a) Nu va pieri nicicând.
(b) Nu ştiu nici când vine, nici când pleacă.
• adverbul numai „doar”vs nu mai, adverb + adverb
(a) A mâncat numai o banană.
(b) De ieri, nu mai mănâncă banane.
• adverbul de timp odată „cândva” vs numeralul adverbial o dată
(a) A fost odată ca niciodată.
(b) Un astfel de lucru ţi se întâmplă numai o dată în viaţă.
• adverbul totuna „la fel”vs tot una, adverb + numeral
(a) Mi-e totuna dacă vine sau nu.
(b) Am mâncat tot una, nu două prăjituri.
• adverbul totodată „în acelaşi timp” vs tot o dată, adverb + numeral adverbial
(a) Aş vrea să plec, dar totodată mi-e teamă.
(b) Tot o dată pe zi mâncăm şi noi.
• Niciun, nicio
Una dintre modificările recente din DOOM2, explicată la p. LXIX, scrierea într-un cuvânt a pronumelor şi a adjectivelor negative niciunul, niciuna, niciun, nicio,reprezintă o aplicare a principiului sintactic (la fel ca în cazul pronumelui vreunul, vreuna şi al adjectivului pronominal vreun, vreo).Gruparea liberă corespunzătoare, nici un, este formată din adverb/conjuncţie + articol (b1), + numeral (b2) sau + pronume nehotărât (b3).
(a) N-a venit niciunul dintre concurenţi; N-am văzut nicio concurentă.
(b1) Nu este nici un om prost, nici un incult; (b2) Mă confundaţi, eu nu am nici un frate,nici mai mulţi; (c) Nu-mi place nici unul, nici celălalt.
1.2.2. Aşa cum am văzut în definiţie, tot principiul sintactic reglementează scrierea unor perechi formate dintr-un compus scris cu cratimă şi o îmbinare liberă:
• substantivul compus bun-simţ „decenţă” vs bun simţ, adjectiv + substantiv
(a) El este un om cu bun-simţ.
(b) N-am avut niciodată un bun simţ estetic.
• adverbul compus după-masă „după-amiază” vs după masă, prepoziţie + substantiv
(a) De dimineaţă mergem la bibliotecă şi după-masă, la plimbare.
(b) Înainte de masă a mâncat un măr, iar după masă a băut apă.
• substantivul compus ochi-de-pisică „disc reflectorizant” vs ochi de pisică, substantiv + prepoziţie + substantiv
(a) Mi-am pus ochi-de-pisică la bicicletă ca să pot circula şi noaptea.
(b) Există oameni cu ochi de pisică, care văd în întuneric.
• substantivul compus prim-plan „cadru filmat de aproape” vs prim plan, adjectiv + substantiv
(a) Acest actor a fost în prim-plan tot filmul.
(b) Dacă acest prim plan nu funcţionează, va trebui să găsim altul.
• substantivul compus primă-doamnă „soţie de preşedinte de ţară” vs primă doamnă, adjectiv + substantiv
(a) Prima-doamnă a Statelor Unite este foarte frumoasă.
(b) Prima doamnă care a intrat era profesoara lui.
• substantivul compus sânge-rece „calm” vs sânge rece, substantiv + adjectiv
(a) Crima a fost săvârşită cu sânge-rece.
(b) Transfuziile nu se fac cu sânge rece, ci puţin încălzit.
2. Principiul simbolic
2.1. Ce este principiul simbolic?
Principiul simbolic reglementează scrierea aceluiaşi cuvânt (sub aspect sonor), fie cu literă mică, fie cu majusculă la iniţială, în funcţie de sens. În general, este vorba despre substantive (şi, mai rar, alte clase de cuvinte) care apar în structura unor substantive proprii, şi deci se scriu cu majusculă, pentru a se diferenţia de corespondentele lor obişnuite, scrise cu literă mică (pentru scrierea cu majusculă, vezi şi DOOM2: LVI-LXI).
2.2.Aplicarea principiului simbolic
Principiul simbolic se aplică în scrierea cu majusculă a unor nume proprii de diverse tipuri; în alte contexte, cuvintele în cauză se scriu cu literă mică:
(a) Rolul Avocatului Poporului este acela de a apăra interesele cetăţenilor vs Am consultat un avocat.
(b) Am fost la Școala „Vasile Alecsandri” vs Am fost la şcoală.
(c) America de Sud este spectaculoasă vs A luat-o spre sud.
(d) 24 Ianuarie este o sărbătoare importantă vs M-am născut pe 24 ianuarie.
(e) Am fost cazaţi la cabana Trei Brazi vs În parc sunt trei brazi.
(f) Armstrong este primul om care a ajuns pe Lună vs În noapte asta e lună plină.
(g) În Primul Război Mondial au murit mulţi oameni vs Acesta este primul război politic.
(h) În istoria noastră, au fost multe războaie cu Poarta Otomană vs Deschide poarta!, În Turcia există încă mâncăruri otomane.
(i) Îmi place foarte mult în Delta Dunării vs Fluviile se varsă în mare printr-o deltă.
(j) Citeşte toate numerele din revista „Limba Română” vs Vorbeşte limba română.
3. Principiul distribuţional
3.1. Ce este principiul distribuţional?
Principiul distribuţional (al poziţiei în cuvânt) are un grad de aplicare foarte redus în ortografia românească. De fapt, singura situaţie pe care o reglementează este scrierea cu â sau cu î. Conform Hotărârii Academiei Române din anul 1993, sunetul [î] este redat în două moduri, după criteriul poziţiei în cuvânt şi după criteriul structurii interne a cuvântului; aplicarea Hotărârii este obligatorie în învăţământ şi în publicaţiile oficiale din România, însă, în realitate, noile norme nu sunt întotdeauna respectate (DOOM2: XLIV, DIN: 587); recent, în 2010, noile norme ortografice au fost acceptate şi în Republica Moldova. Această reformă ortografică, îndelung contestată, a dus la limitarea principiului fonologic, în favoarea celui distribuţional (Stan, 2011).
3.2. Aplicarea principiului distribuţional
Aşa cum am spus deja, principiul distribuţional se aplică într-o singură situaţie: scrierea cu â vs î. Regulile sunt sintetizate în DOOM2: XXXIII-XXXIV, XLV.
• Se scrie î: la început de cuvânt (înger, începe); la sfârşit de cuvânt (urî, coborî); în interiorul compuselor în care al doilea element începe cu î (bineînţeles); în interiorul derivatelor cu prefixe de la cuvinte care încep cu î (neînţeles, reîncepe); în interiorul unor nume de persoane, prin tradiţie sau din voinţa celor care poartă aceste nume (Rîpeanu).
• Se scrie â în interiorul cuvintelor (rând, sârmă), inclusiv în forme ale verbelor de conjugarea a IV-a terminate la infinitiv în -î (coborâi, coborâsem, coborând, coborât) şi în derivate cu sufixe de la cuvinte terminate în -î (hotărâtor, târâtor).
Bibliografie şi sigle
1. Mioara Avram, Principii gramaticale în ortografie, în „Limba Română”,III, nr. 1, 1954, p. 45-50, republicat în Probleme ale exprimării corecte, Editura Academiei, Bucureşti, 1987, p. 55-59.
2. DIN − Ioana Vintilă Rădulescu, Dicţionar normativ al limbii române ortografic, ortoepic, morfologic şi practic, Editura Corint, Bucureşti, 2009.
3. DOOM2 − Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, coord. Ioana Vintilă-Rădulescu, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005.
4. Theodor Hristea, Principiile ortografiei româneşti actuale, în: Th. Hristea (coord.), Sinteze de limba română, ediţia a doua, revăzută şi mult îmbogăţită, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981, p. 99-109.
5. ÎOOP5 − Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Îndreptar ortografic, ortoepic şi de punctuaţie, ediţia a V-a, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1995.
6. Camelia Stan, Ortografia şi ortoepia (secolele al XIX-lea − al XX-lea), în: Gh. Chivu (coord.), Tratatul de istorie a limbii române, vol. III, 2011, ms.