Sfâşietor şi înălţător, august la Sâmbăta de Sus
Pentru tipar;)
;)
;)
Pe un limb elansat între munţi şi cer se află vestitul Complex Monahal de la Sâmbăta de Sus, al cărui potir ocroteşte ctitoria lui Constantin Brâncoveanu, cu hramul Adormirii Maicii Domnului, pe 15 august, când venise pe lume şi domnitorul. Monument istoric, arhitectural, este mai ales simbol al martiriului şi al rezistenţei întru apărarea credinţei strămoşeşti. Credinţă plătită cu viaţa de Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii ai săi şi ginerele Ianache, în chiar ziua în care domnitorul împlinea 60 de ani şi în care hramul ar trebui să însemne aici numai şi numai bucurie. Prestanţa şi jertfa lui Constantin Brâncoveanu au continuat să o ocrotească o vreme într-o Transilvanie cu locaşurile ortodoxe, circa 150, dărâmate necruţător, până când, asemenea ctitorului, biserica avea la rându-i să fie decapitată în 1785 de tunul unui general habsburg.
Venind din Suceava, drumul până aici este unul dintre cele mai lungi şi mai dificile din România, însă, ca şi ceilalţi delegaţi la a XIV-a Conferinţă Naţională de Alegeri a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, nu am putut să nu mă gândesc cu gratitudine la bunăvoinţa Mitropoliei Ardealului de a ne desfăşura lucrările în acest loc ales. Însă nu în primul rând despre conferinţă vreau să scriu în rândurile care urmează, deşi ea nu poate fi lipsită de interes pentru cititorii revistei, cu atât mai mult cu cât anul trecut, la a XX-a aniversare, ,,Limba Română” a fost distinsă cu Diploma de Excelenţă, iar redactorul-şef, Alexandru Bantoş cu Ordinul Ziariştilor – Aur, cele mai înalte semne de apreciere ale acestei uniuni profesionale, de creaţie publicistică, pe care o desparte mai puţin de un deceniu de primul centenar al existenţei sale.
După ce am lăsat în urmă Făgăraşul, după ce am trecut şi de Sâmbăta de Jos, şi de Sâmbăta de Sus, maşina a virat la stânga, intrând pe un drum pustiu, care parcă se alcătuia sub ochii noştri printr-un nesfârşit câmp cu maci. Purpurii, îşi răsfrângeau văpaia unul asupra celuilalt, incendiind orizontul. Era ca şi cum de la Istanbul, din acel tragic 15 august 1714, sângele Brâncovenilor executaţi călătorise încet şi îndurerat pe sub pământuri şi nu se liniştise până ce nu ajunsese la poarta iubitei ctitorii a domnitorului şi nu urcase, sevă vie, în petalele macilor, să-i vegheze şi să-i ocrotească viaţa. O viaţă readusă la trezie, după un somn lung în ruine, începând din 1926, de la iniţierea lucrărilor de restaurare de către Mitropolitul Nicolae Bălan, şi continuând cu sfinţirea ei, douăzeci de ani mai târziu, în 1946, tot într-un 15 august, ziua naşterii şi uciderii ctitorului, ziua hramului bisericii, din nou albă ca o mireasă la zenit şi în miez de noapte deopotrivă. Considerat cel de-al doilea ctitor al ei, Mitropolitul Bălan i-a pus lumină stilul brâncovenesc, dantela de piatră a uşilor şi a pridvorului, frumuseţea pilaştrilor sculptaţi, brâul de cărămidă aşezată în zimţi, acoperişul de şindrilă, pictura interiorului conceput în formă de cruce.
Oprind în parcarea complexului, nu ctitoria, protejată de patrulaterul incintei ca o nestemată de un potir, ni s-a înfăţişat întâi vederii, ci academia, care avea să ne găzduiască, conferinţă şi participanţi din toată ţara. Odată cu ea înaintea ochilor numele celui de-al treilea ctitor, Mitropolitul Antonie Plămădeală, a irumpt pe ecranul memoriei. Evocat de arhim. Timotei Aioanei în pagini de ziar, în cartea ,,Portrete în cuvinte” şi cu alte prilejuri, acest deosebit ierarh, teolog, filozof şi scriitor a fost legat de meleagurile sucevene prin anii petrecuţi la mănăstirile Slatina (condusă atunci de vestitul Cleopa Ilie), Râşca şi Dragomirna, la ale căror şcoli monahale a fost profesor, şi mai ales printr-o prietenie de decenii cu preotul Petru Ciobanu, de la Parohia Slatina. Născut în Basarabia (în 1926, la Stolniceşti, judeţul Lăpuşna) şi botezat Leonida, a urmat întâi cursurile Seminarului Teologic Chişinău, după care, refugiat cu întreaga familie în România, şi-a desăvârşit studiile şi a fost tuns în monahism primind numele de Antonie. Închis la Jilava, alungat din cler şi călugărie de un decret de neagră amintire din România anului 1959, şomer, muncitor necalificat, cu o credinţă şi tărie exemplare, a ajuns doctor al Heutrop College de la Oxford şi al Institutului Teologic Bucureşti, mitropolit al Transilvaniei, Crişanei şi Maramureşului şi membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi al Academiei Române. Considerat cel mai important autor român de literatură religioasă al secolului XX, Antonie Plămădeală este nu doar ctitorul incintei mănăstirii, ci şi al celebrei Academii de la Sâmbăta de Sus. Însă înainte de a-i trece pragul, să menţionăm sfinţirea din 15 august 1993 a incintei, cu biblioteca şi muzeul între altele, şi cu biserica cea nouă, având hramul Sfinţilor Martiri Brâncoveni, sărbătoare înscrisă în calendar pe data de 16 august. Cât despre elegantul edificiu al academiei, pe al cărei frontispiciu stă înscris Spiritualitate, Cultură, Artă, Ştiinţă, cu porţile întotdeauna deschise primitor începând tot dintr-o zi de august – 15 august 2003 –, ea a fost concepută de mitropolitul-cărturar ca un spaţiu destinat conferinţelor, cu cele mai moderne dotări, şi găzduirii participanţilor la acestea, precum şi a tuturor cercetătorilor interesaţi de comorile muzeului şi bibliotecii. Aici şi-a desfăşurat lucrările şi Conferinţa Naţională a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi şi-a ales noile organe de conducere, cu Dinu Doru Glăvan – preşedinte, bucurându-ne la încheierea ei de o întâlnire de neuitat cu Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului.
Fereastra camerei în care ne-am instalat, la mansardă, cu munţii Făgăraşului, cerul şi turla bisericii lui Constantin Brâncoveanu plutind lent în jurul nostru, părea să planeze asupra unei lumi aparte, în care timpul şi spaţiul pulsau în ritmul bătăilor de toacă şi al sunetelor de clopot. Am coborât ca să urc în Biserica Sfinţilor Martiri Brâncoveni, apoi am călătorit pe sub arcade, pentru o întâlnire scrisă de mai demult cu Antonie Plămădeală, însoţită de flori în culorile primare, roşii, galbene, albastre. Pe piatra tombală de marmură, străjuită de o lumină nestinsă, stă gravat un alt august, 29 august 2005, data trecerii la cele veşnice a înaltului ierarh, dată care după calendarul pământului românesc de pe care a venit, iulian, este chiar după cea a Adormirii Maicii Domnului, a hramului Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, dată a tragediei uciderii lui Constantin Brâncoveanu în ziua naşterii sale, dar şi a atâtor bucurii slăvite aici. Şi deodată un foşnet diafan, ca de aripi de îngeri, foşnet de mii de cărţi, s-a înstăpânit de-a lungul arcadei mormintelor, a cotit la stânga, trimiţând o undă spre piatra de pe care Părintele Arsenie, Sfântul Ardealului, vorbea oamenilor, atingând uşor uşa chiliei marelui duhovnic Teofil Părăian şi în care îi trăieşte memoria în spirit şi în lucrare cel care i-a fost vrednic ucenic, protosinghelul Mihail Bobârnat, pentru ca să se înalţe în muzeu, şi în bibliotecă, în care, lamură, se află lăsate prin testament picturile pe sticlă şi, în număr de circa 20.000, cărţile şi manuscrisele lui Antonie Plămădeală, una din cele mai luminate minţi pe care le-a zămislit pământul Basarabiei şi al României. Preţioase icoane, manuscrise, cărţi de teologie, filozofie, artă, ştiinţe exacte, aparţinând practic tuturor domeniilor gândirii umane, în multe limbi ale pământului – română, greacă, rusă, germană, engleză, franceză ş.a.
Istoria sa, rugăciunea şi studiul, tezaurul de artă şi carte, deschiderea spre orizonturile de interes al contemporaneităţii, existenţa actuală la care l-a ridicat Antonie Plămădeală, fac din Complexul Monahal de la Sâmbăta de Sus unul dintre marile centre ale spiritualităţii ortodoxe şi o vatră de primă mărime a culturii naţionale. În care auguste zile de august se înalţă sfâşietor şi pline de slavă, maci purpurii nemuritori în grădina munţilor şi a cerului.
* Poze de autor.