Lupta cu „naţionalismul” în R.S.S.M. Două cazuri mai puţin cunoscute din 1970
Pentru tiparAnii ’70 ai secolului XX au reprezentat pentru popoarele din cadrul U.R.S.S. apogeul politicii de centralizare şi rusificare. Limitarea drepturilor politice şi naţionale şi intensificarea represiunilor, mai ales după evenimentele din Cehoslovacia, au condus la amplificarea, la începutul anilor ’70, a mişcărilor naţionale din U.R.S.S. Ca răspuns autorităţile sovietice au declanşat un nou val de represiuni. În acest context, urmând modelul puterii centrale de la Moscova, I. Bodiul, prim-secretar al CC al PCM, a iniţiat şi el o nouă campanie împotriva „naţionalismului” din R.S.S.M.
Această acţiune debutează la 10 martie 1970, prin discutarea la Biroul CC al PCM a cazului L. Mursa şi P. Molodeanu, director şi, respectiv, secretar al organizaţiei de partid de la studioul cinematografic „Moldova-film”. A urmat, la 15 septembrie, cazul lui Alexandru Moşanu, cercetător ştiinţific superior şi secretar ştiinţific la Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe a R.S.S.M., la 1 octombrie, cazul Liliei Neagu şi al Asei Andruh, prima – elevă la Colegiul de Medicină din Chişinău, iar a doua – la şcoala moldovenească nr. 1 „Grigore Kotovski” din acelaşi oraş; la 16 noiembrie, cazul lui Anatol Corobceanu, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri din R.S.S.M.
Cel mai răsunător dintre acestea a fost cel al Liliei Neagu şi al Asei Andruh, care au scris cu grafie latină pe vitrinele, pereţii şi uşile unor clădiri din Chişinău o serie de lozinci „naţionaliste”1.
Vom relata, în rândurile de mai jos, în baza unor documente recent desecretizate, despre două cazuri, mai puţin cunoscute, dar totodată deosebite de celelalte, care relevă acţiunile autorităţilor din R.S.S.M. de demascare a „naţionaliştilor camuflaţi”. Această categorie, manifestând „toleranţă” şi chiar conlucrând cu persoanele făţiş „naţionaliste”, era considerată de către autorităţi periculoasă, deoarece utiliza pârghiile puterii de stat şi de partid pentru subminarea din interior, în mod camuflat, a politicii naţionale a CC al PCUS şi PCM.
Cazul „Moldova-film” şi Leonid Mursa
Leonid Mursas-a născut la 21 martie 1927, în or. Orhei, Basarabia (a decedat la 29 septembrie 2005, în or. Moscova). După absolvirea Facultăţii de Istorie şi Filologie a Institutului Pedagogic din Chişinău, a activat la ziarul „Tinerimea Moldovei”. În perioada 1960-1962 a fost director al teatrului „Luceafărul”. În anul 1962 devine redactor-şef, iar în 1963 – director al studioului cinematografic „Moldova-film”. După demiterea, la 3 aprilie 1970, din funcţia de director, L. Mursa pleacă la Moscova, unde conduce, timp de mai mulţi ani, o instituţie care se ocupa de difuzarea filmelor în întreg spaţiul sovietic („Kinoţentr”).
Soarta lui L. Mursa şi P. Molodeanu (redactor principal şi, totodată, secretar al organizaţiei de partid de la „Moldova-film”) a fost decisă de o comisie a CC al PCM, compusă din T. Stahii, M. Pleşco şi Hudeakov, care, la începutul anului 1970, a examinat activitatea studioului „Moldova-film”. În Informaţiacu privire la erorile serioase în activitatea directorului studioului cinematografic „Moldova-film”, tov. L. G. Mursa, membrii comisiei au criticat şi condamnat dur activitatea studioului „Moldova-film” şi a conducerii acestuia. Ei s-au arătat revoltaţi de faptul că „în ultimii ani, nu au fost create filme care să oglindească amănunţit tema clasei muncitoare..., patosul principialităţii comuniste, tensiunea emoţională condiţionată de transformările revoluţionare, abnegaţia în muncă a poporului moldovenesc. În unele lucrări cinematografice se constată tendinţe de abordare prin altă prismă decât cea a luptei de clasă, tendinţe de subiectivitate în evaluarea faptelor, evenimentelor istorice, realizărilor socialiste ale poporului moldovenesc”.
Astfel, conform opiniei autorilor informaţiei, în filmul Gustul pâinii, de exemplu,„sunt denaturate evenimentele din ultimul timp, se scot în prim-plan greutăţile şi suferinţele covârşitoare ale poporului moldovenesc în perioada colectivizării, se falsifică legătura de prietenie cu poporul rus şi cu etniile stabilite istoric aici; reprezentanţii altor naţionalităţi sunt prezentaţi de pe poziţii calomnioase, propagându-se astfel sentimente naţionaliste în rândurile spectatorilor. În film nu se explică de ce au ajuns ţăranii într-o situaţie atât de mizerabilă, nu se vorbeşte despre ajutorul oferit poporului moldovenesc de alte popoare. În schimb, rezistenţa armată e prezentată ca şi conflict politic, ca şi protest intern al unei părţi a populaţiei împotriva măsurilor întreprinse de către Puterea sovietică”.
În aceeași cheie au fost analizate şi anatemizate filmeleartistice Ultima lună de toamnă, Poienile roşii, Se caută un paznic, A iubi..., Piatră, piatră, documentarele Fântâna, Malanca, Bachus etc.
Comisia CC al PCM i-a criticat, de asemenea, pe colaboratorii studioului, autori de scenarii, Gheorghe Malarciuc, Constantin Condrea şi Vlad Ioviţă, care nu dăduseră dovadă de responsabilitate faţă de „conţinutul ideologic” al filmelor. În plus, conducerea de la „Moldova-film” se făcuse vinovată de invitarea la şedinţele unde se discutau şi aprobau scenariile pentru filme a unor „indivizi străini” – Serafim Saka, Ion Vatamanu, Nicolae Esinencu ş.a. –, ceea ce „punea în dificultate evaluarea principială a creaţiei” cineaştilor.
În cadrul şedinţei Biroului CC al PCM din 10 martie 1970, având pe ordinea de zi chestiuneaCu privire la erorile grave atestate în activitatea directorului studioului cinematografic „Moldova-film”, tov. L. G. Mursa, s-a constatat, încă o dată, că filmele realizate de colaboratorii studioului conţin devieri grave de la linia partidului şi denaturări crase ale istoriei şi realităţii din R.S.S.M., că directorul instituţiei a susţinut conştient tendinţele naţionaliste ale autorilor de scenarii şi ale regizorilor de filme.
Cauza tuturor lacunelor ideologice din creaţia cinematografică erau determinate, credea I. Bodiul, de „slăbiciunea conducătorilor”, de „infantilismul lor politic”. Din acelaşi motiv „se scriu azi scenarii, se montează filme cu caracter naţionalist, prin intermediul cărora, pe fundalul unei duşmănii evidente faţă de alte popoare, se inoculează exclusivismul naţional. Filmul Gustul pâinii contrapune interesele poporului intereselor veneticilor. Interesele ultimilor contravin intereselor băştinaşilor: veneticii consideră străin tot ce e autohton, naţional. Băştinaşii nu înţeleg comportamentul străinilor. În film, acţiunile acestora sunt prezentate ca nepoliticoase, grosolane, chiar dacă ei se străduiesc să se poarte cât se poate de discret. Toate aceste lucruri se întâmplă pe fundalul unei nemulţumiri generale. Gustul pâinii e un film complex, perfid, subtil, extrem de periculos”.
I. Bodiul n-a fost de acord cu proiectul hotărârii şedinţei Biroului CC al PCM, care prevedea ca lui L. Mursa să i se aplice „o mustrare aspră cu înscriere în fişa de evidenţă”, propunând, în plus, ca acesta să fie destituit din funcţia de director al studioului. Aceeaşi propunere a făcut liderul PCM şi în privinţa lui P. Molodeanu – să fie destituit din funcţia de redactor principal.
Peste o săptămână, la 27 martie 1970, I. Bodiul i-a expediat lui A. Romanov, responsabilul pentru cinematografie de pe lângă Consiliul de Miniştri al U.R.S.S., o misivă secretă (nr. 71s) în care reiterează învinuirile la adresa conducerii studioului „Moldova-film”. El a specificat că în unele filme realizate la această instituţie s-au comis „erori grave – de natură politică. Cele mai nocive dintre acestea – revolte de natură naţionalistă – şi-au găsit expresie în filmele Gustul pâinii, Ultima lună de toamnă, Această clipă etc.”.
Însă atitudinea „critică” şi „principială” a CC al PCM, faţă de „elementele de naţionalism şi apolitism” din filme, nu a fost susţinută de funcţionarii Comitetului pentru cinematografie de pe lângă Consiliul de Miniştri al U.R.S.S., care controlau şi coordonau activitatea creatorilor de filme din R.S.S.M. „Membrii CC al Partidului Comunist al Moldovei – se lamenta I. Bodiul – sunt de părere că în timpul discuţiilor pe marginea unor filme deosebit de periculoase sub aspect politic, lucrătorii Comitetului contraziceau în mod intenţionat opinia organelor de partid şi opinia publică locală. Trecând în opoziţie faţă de critica organelor locale de partid, lucrătorii Comitetului susţin şi laudă energic această categorie de filme. Membrii Biroului CC al Partidului Comunist al Moldovei au dat o apreciere negativă filmului Gustul pâinii dar, ignorând opinia noastră, Comitetul a acceptat cu uşurinţă acest film, atribuindu-i o categorie înaltă şi a autorizat difuzarea lui. Foarte curând, filmul a fost prezentat la festivalul din Leningrad, unde i s-a decernat premiul doi. Apoi pelicula a fost difuzată şi în străinătate.
Cunoscând opinia noastră privitor la unele secvenţe din filmul Ultima lună de toamnă, colaboratorii Comitetului s-au grăbit să-l accepte şi să-l lanseze pe ecrane. Filmul a fost recunoscut drept una dintre cele mai bune lucrări din cinematografia sovietică. Aceste aprecieri venite din partea lucrătorilor Comitetului i-au indus în eroare pe cineaştii din Moldova, i-au montat împotriva organelor de partid, au făcut un mare deserviciu orientării lor ideologice, încurajându-i să braveze referindu-se la «neînţelegerea» creaţiei lor în provincie şi să pretindă că ei ar fi susţinuţi de persoane consacrate din arta cinematografică”.
Pentru a nu mai admite asemenea abordări ale cineaştilor din R.S.S.M., I. Bodiul a cerut Comitetului pentru cinematografie de pe lângă Consiliul de Miniştri al U.R.S.S. „să ofere dreptul de a lua decizii referitoare la filmele moldoveneşti unor lucrători mai maturi şi mai responsabili”.
La 3 aprilie 1970, Biroul CC al PCM adoptă hotărârea „Cu privire la erorile ideologice graveatestate în filmele realizate în cadrul studioului cinematografic «Moldova-film»” care sintetizează toate „devierile” şi „falsificările” semnalate deja în documentele analizate mai sus. Constituind o expresie a intransigenţei ideologice şi de clasă, hotărârea CC al PCM prevedea următoarele:
„1. Pentru atitudine iresponsabilă faţă de îndeplinirea directivelor de partid privind conţinutul ideologic şi politic al creaţiilor artistice, slăbirea vigilenţei, simpatia faţă de tendinţele naţionaliste şi susţinerea lor, a-i aplica membrului PCUS tov. L. G. Mursa o sancţiune sub formă de mustrare aspră, cu înscriere în fişa de evidenţă, şi a-l destitui din funcţia de director al studioului cinematografic «Moldova-film».
2. A obliga comitetul orăşenesc de partid Chişinău (tov. M.F. Dieur) să întreprindă măsuri de consolidare a organizaţiei primare de partid «Moldova-film» şi intensificare a educaţiei politico-ideologice a colaboratorilor studioului cinematografic.
3. A solicita Comitetului de stat pentru cinematografie de pe lângă Consiliul de Miniştri al R.S.S.M. (tov. I. E. Iordanov) să scoată din circulaţie filmul Gustul pâinii, ca periculos sub aspect politic.
4. A cere Comitetului de stat pentru cinematografie de pe lângă Consiliul de Miniştri al R.S.S.M. (tov. Iordanov I. E.) să aprobe noua componenţă a colegiului de redacţie şi scenarii şi a consiliului artistic al studioului, excluzând din cadrul ei persoanele care împărtăşesc puncte de vedere greşite”2.
Cazul Anatol Corobceanu
Anatol Corobceanu s-a născut la 10 ianuarie 1922 în oraşul Soroca şi a făcut parte din generaţia formată în liceele româneşti interbelice. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost cercetaş-radist în componenţa unor unităţi de partizani din Bielorusia şi Ucraina, iar după război a activat la ziarul „Tinerimea Moldovei”, apoi – la Institutul de istorie a partidului, unde a condus sectorul traduceri. Din 1953 până 1960 a exercitat funcţia de viceministru al culturii din R.S.S.M., apoi pe cea de secretar doi al comitetului orăşenesc de partid Chişinău şi şef al secţiei administrative a CC al PCM. Între 1963-1970 a fost vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri din R.S.S.M., responsabil de cultură, învăţământ, ştiinţă, sănătate şi asistenţă socială.
La şedinţa din 16 noiembrie 1970 a Biroului CC al PCM, A. Corobceanu a fost învinuit că nu a reacţionat, în mod „principial” şi „intransigent”, la o serie de fapte şi evenimente cu caracter naţionalist. Astfel I. Bodiul i-a reproşat că nu a „prevenit atentatele românilor”, admiţând turneul formaţiei româneşti de muzică uşoară Mondial de la sfârşitul lunii iulie – începutul lui august 1970. „În ultimii ani, menţiona diriguitorul PCM, România şi-a schimbat politica faţă de Moldova, ea manifestă noi tendinţe în politică. Prin urmare, conducătorii culturii republicii trebuie să construiască, în conformitate cu aceste tendinţe, schimbul cultural cu românii. Dacă ar avea simţul responsabilităţii pentru asta, ei trebuie să se gândească ce să aducă românesc în Moldova şi în ce scop. Iar asta se referă nu numai la colective”.
În aceeaşi cheie a vorbit şi Iu. Melkov, secretar doi al CC al PCM: „În ultimul timp au luat naştere manifestări condiţionate de poziţia deosebită a Guvernului român. Au apărut stări de spirit proromâne. Asta ar fi trebuit să vă pună în gardă. Aici nu e cazul preocupării pentru dezvoltarea culturii naţionale. Sunt dispoziţii care orientează poporul nostru spre cu totul alte probleme. Dvs. a trebuit să vă pronunţaţi, să ripostaţi, iată ce aşteptam de la dvs. Am vrut să ştim, referitor la aceste chestiuni politice acute, părerea dvs., ca această părere să fie ştiută de activ, atunci l-am fi văzut pe vicepreşedintele Consiliului de Miniştri, care lucrează în sectorul cultură, pe luptătorul pentru linia partidului”.
I. Bodiul a vorbit, de asemenea, despre „denaturarea grosolană a politicii de cadre la Ministerul Ocrotirii Sănătăţii”, care s-a manifestat prin „tendinţa de a înlocui cadrele ruse cu cele moldoveneşti”, prin intenţia „ca lecţiile la Institutul de Medicină să fie predate doar în limba moldovenească”, imputându-i lui A. Corobceanu că l-a susţinut, „până în ultimul moment”, pe ministrul sănătăţii Nicolae Testemiţeanu şi că nu a luat măsuri împotriva „acţiunilor naţionaliste ale ministrului şi ale anturajului său”. Mai mult, A. Corobceanu a calificat acţiunile contrare ale celor care verificau Ministerul Ocrotirii Sănătăţii drept „o persecuţie a culturii moldoveneşti”.
I. Bodiul şi-a exprimat indignarea şi pentru faptul că A. Corobceanu nu a curmat practica depunerilor de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare. „Vedem că la monumentul lui Ştefan cel Mare se depun sistematic flori. Simţim că este un tribut plătit nu lui Ştefan cel Mare, ci manifestărilor naţionaliste. Trecem atâţia ani pe lângă monument. Am ridicat aceste probleme. Poate că nu am luat măsuri şi nu am ştiut ce să facem. De ce nu v-aţi îndreptat atenţia asupra acestui lucru? În locul dvs. ar fi trebuit să acordaţi o atenţie mai mare şi să faceţi mai mult decât putem. Aţi putut lua ceva măsuri, pentru că consiliile sunt învestite cu drepturi administrative. E o problemă politică acută, delicată. CC o rezolvă în alt mod. Asta trebuie s-o faceţi dvs. Nu sunteţi un luptător!”
Pentru secretarul CC al PCM era de neconceput şi faptul că A. Corobceanu era în relaţii de prietenie cu L. Cemortan, care fusese „exclus din partid din cauza manifestărilor naţionaliste”. „Sunteţi prietenul lui şi continuaţi să fiţi prieteni. Asta nu vi se potriveşte deloc, ci vă compromite ca vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri al R.S.S. Moldoveneşti. E lipsă de principialitate, e apolitismul dumneavoastră. Oricât de prieten ar fi, dar a admis lucrul cel mai periculos, căci scrisoarea lui Cemortan era vădit antirusă, proromână. Din acel moment, s-au înmulţit manifestările de naţionalism. Această ostilitate faţă de tot ce e rus şi cochetăria cu România au fost expuse în scrisoare de acest Cemortan. Nu aţi dat o apreciere politică acestui fapt şi nu aţi rupt legăturile cu prietenul dvs. Mulţi lucrători care rezolvă probleme consideră că dvs. nu numai că nu vă pronunţaţi împotrivă, ci împărtăşiţi aceste tendinţe. Mulţi au această părere. Şi această părere, tovarăşi, nu corespunde funcţiei ocupate de tov. Corobceanu”.
La 16 noiembrie 1970, Biroul CC al PCM a adoptat o hotărâre strict secretă în care se spune că A. Corobceanu „nu dă o apreciere politică corectă manifestărilor de naţionalism care emană din partea anumitor persoane şi nu se pronunţă împotriva unor asemenea fapte..., se eschivează de la lupta activă cu manifestările de apolitism şi de localism naţional din partea unor persoane, nu susţine întotdeauna măsurile întreprinse de organele de partid împotriva manifestărilor menţionate, are o atitudine plină de compasiune faţă de persoanele care sunt pedepsite din aceste motive”. Ţinând cont de toate acestea, Biroul a hotărât să-l elibereze pe A. Corobceanu din funcţia de viceministru al Consiliului de Miniştri şi de a-l „repartiza la o muncă după specialitate”. Tot atunci a fost adoptat şi proiectul Decretului Prezidiului Consiliului Suprem al R.S.S. Moldoveneşti privind eliberarea lui A. Corobceanu din funcţia de viceministru al Consiliului de Miniştri al R.S.S. Moldoveneşti „în legătură cu trecerea la o altă muncă”3.
Lupta cu „naţionalismul” în R.S.S.M. a constituit, ca şi în celelalte republici „surori” din cadrul U.R.S.S., o pârghie importantă pentru „educarea omului nou” şi impunerea valorilor sovietice. Deşi, în general, lupta cu „naţionalismul” însemna, implicit, şi lupta împotriva identităţilor naţionale, iar în R.S.S.M. aceasta însemna şi impunerea unei identităţi naţionale zise moldoveneşti, bazate pe valorile culturale ale Imperiului Rus şi sovietic. Această identitate, negând valorile adevărate ale românilor din R.S.S.M., urmărea scopul de a-i transforma pe aceştia în ostatici ai imperiului şi a menţine astfel ocupaţia sovietică a Basarabiei.
Note
1 Alexandru Donos, Scriitorii martiri, Editura Muzeum, Chişinău, 2000, p. 75-83.
2 Gheorghe Negru, Stenograma şedinţei Biroului CC al Partidului Comunist al Moldovei din 10 martie 1970. Cazul „Moldova-film”, în „Destin românesc”, revistă de istorie şi cultură, serie nouă, 2012, nr. 2 (78), p. 144-185.
3 Gheorghe Negru, Stenograma şedinţei Biroului CC al Partidului Comunist al Moldovei din 16 noiembrie 1970. Cazul Anatol Corobceanu, în „Destin românesc”, revistă de istorie şi cultură, serie nouă, 2011, nr. 2 (72), p. 127-151.