Despre Iaşi
Pentru tiparFraţi moldoveni, cetatea pe care o vedeţi astăzi nu este numai a noastră. Este mai ales a părinţilor noştri – cetatea Moldovei întregi de odinioară, din vremea cînd sălăşluiau în ea voievozii, în acest Iaşi, în alte veacuri, au călcat strămoşii domniilor voastre venind la Scaun de dreptate ori la slujba Domniei. Multe din cele ce vedeţi dumneavoastră acum, au văzut şi ei altădată. Şi-au plecat fruntea la altarele bisericilor, ca şi dumneavoastră. Simţirea de demult învie acum în noi; de-aceea ne întîlnim adînc mişcaţi. Sîntem ca într-o veche moştenire a noastră a tuturor, moştenire frăţească şi scumpă. Sîntem ca într-un ţintirim al amintirilor. Deşi vitregia vremurilor v-a ţinut despărţiţi şi departe, Iaşii era ş-al domniilor voastre. Şi venind acum la el veniţi la dumneavoastră acasă. Fraţii despărţiţi se reunesc aici şi-şi dau mîna; şi-n bucuria de astăzi bate inima Moldovei întregi, cu amintirile şi suferinţele trecutului şi cu nădejdile viitorului.
Cetatea aceasta din vechi zile a apucat vremurile cînd arcaşii de la Orhei şi călăreţii de la Soroca s-au luptat pentru moşie, sub steagurile domneşti. De-aici au slobozit Voievozii multe scrisori de danie, răsplată pentru vitejie şi credinţă, moldovenilor vrednici: din aceştia se trag mazilii şi răzeşii Basarabiei. Mai ales răzeşimea de la Nistru şi-a pus cu tărie pieptul în vremea veche împotriva duşmanilor ţării, apărînd limba pe care-o vorbim, legea pe care-o avem, pămîntul pe care-l stăpînim. Din aceşti osteni lăudaţi se trag mulţi din domniile voastre. Fiind fraţi, iarăşi uniţi, bucuria noastră este înzecită, pentru că petrecem alături unde-au petrecut bătrînii noştri.
Să ştiţi că dintre toate oraşele moldoveneşti, mai ales Iaşii păstrează amintirile vechi. Şi oraşul acesta este frumos nu atît prin clădirile şi lucrurile nouă, cît prin rămăşiţele vremei de-altădată. Aveţi să vedeţi aici mitropolia cea veche, alăturea de mitropolia nouă – foarte frumoasă şi veche clădire, din vremea cînd se zideau în ţara noastră bisericile fără turnuri. Aveţi să vedeţi Trei Ierarhii, biserica vestită, al cărei ctitor a fost Vasile Lupu-Voievod, minunat şi cu multă măiestrie împodobită, cum s-au aflat puţine aşezăminte în toată creştinătatea. Aveţi să vedeţi biserica sfîntului Neculai-domnesc, unde mitropoliţii ungeau şi încununau pe voievozi. Puteţi vedea apoi biserica lui Barnovschi Vodă, şi biserica Bărboi, şi cetăţuia Golia cu biserica ei cea prea frumoasă. Pe dealul de la miazăzi se arată mănăstirea Cetăţuia, unde a avut palat şi tainiţi Duca-Vodă. În partea cealaltă, spre asfinţit, se înalţă Galata, cu cetăţuia ei de la Petru-Şchiopu Voievod. Aproape de Sfîntu Neculai Domnesc – unde se clădeşte acuma un palat nou – se ridica altădată curtea domnească, deasupra rîpei Bahluiului. Dincolo se zăreşte mănăstirea de la Frumoasa. În toate părţile, în Iaşi, veţi găsi astfel ctitorii ale binecredincioşilor domni de demult. Frumos clădite şi zugrăvite de meşteri iscusiţi, ne-au rămas nouă ca o scumpă aducere-aminte.
Dar se pot vedea în Iaşi şi alte lucruri. Lîngă vechea curte domnească stă Ştefan-Vodă cel Mare, turnat în aramă, călare şi cu cunună pe frunte. Chipul lui Ştefan-Vodă este, pentru noi, moldovenii, cel mai luminos şi mai sfinţit. Căci Ştefan-Voievod bătrînul, acum patru sute şi mai bine de ani, a întins hotarele ţării cel mai mult dintre toţi domnii, stăpînind de la munte pînă la Nistru şi Marea. Biruinţele lui împotriva turcilor au avut sunet aşa de mare în toate ţările creştinilor, încît scriitorii acelor vremuri l-au numit „sabia lui Dumnezeu”.
Se mai poate vedea, lîngă Teatru, chipul lui Miron Costin, vestit cărturar, care a scris cronica ţării. Se mai pot vedea şi chipurile altor cărturari mai noi: Alecsandri, Asachi, Kogălniceanu. Căci în capitala Moldovei s-au ridicat, şi-n vremurile vechi şi-n vremurile nouă, cărturari mari şi vestiţi, care au făcut cinste neamului nostru românesc.
Nicăieri în alte oraşe nu veţi găsi aşa fel pomenit trecutul.
Dar Iaşii mai este însemnat şi prin altele.
Cînd după grele şi aspre vremuri, după pierderea Bucovinei şi răpirea Basarabiei, – neamul nostru a început a cugeta să se ridice din umilinţa în care căzuse, – gîndul unirii moldovenilor cu muntenii, fraţi de-un sînge şi de-o lege, – mai ales aici a străbătut cu putere, Iaşii a fost leagănul celei dintîi uniri.
În viforul din urmă al războiului celui mare, trecînd prin cumplite încercări şi suferinţi, sufletul neamului întreg la Iaşi a început a se însenina. Aici a început a se împlini visul cel mare pe care l-au visat părinţii noştri şi pentru care s-au jertfit sute de mii de fraţi de-ai noştri. În laşi a sunat întîi vestea întoarcerii Basarabiei la Moldova. Pe urmă a venit îndărăt spre fraţi şi Bucovina, – pentru ca să nu rămîie ştirbit nimic din sfînta moştenire a lui Ştefan-Vodă bătrînul.
Astăzi, după întregirea neamului cu Ardealul, putem spune că bătrînii cărturari de la Iaşi, cum a fost Miron Costin cronicarul, au stat ca nişte prooroci în vremea lor, deoarece cu sute de ani în urmă arătau că hotarele cele fireşti ale neamului sînt acelea pe care le vedem împlinite astăzi. Pe-atunci Moldova era îngenuncheată şi neamul nostru risipit sub stăpîniri străine, dar cugetul lor cel luminos străbătea prin negură, bănuind viitorul. Aşa că de-aici – putem spune – au pornit dorurile şi rîvna de a împlini asemenea faptă mare şi sfînta: unirea neamului românesc întreg.
Abia acum, fiind neam întreg şi ţară tare, putem să ne aşezăm în rînd cu alte popoare mai mari şi mai vechi, străduindu-ne să ne luminăm, să ne îmbunătăţim, muncind cu dreptate, cu vrednicie şi cu rînduială. Şi întîlnindu-ne din cînd în cînd aici, în cetatea Iaşilor, ca într-un Ierusalim al neamului nostru.