Constantin Stere
Pentru tipar;)
;)
În momentele ultime, cînd umbra amurgului a început a înflori în ochii lui trişti, Constantin Stere a mai avut o dată viziunea vieţii lui zbuciumate. Totul se contura însă depărtat şi stins.
Copilăria dintr-un sat de răzeşi din nordul Basarabiei, înflăcărarea juvenilă pentru ideile umanitare în ultimii ani ai liceului, nevoia de a deveni jertfă şi răscumpărare a poporului, exilul în depărtatul nord siberian, aventuroasa evadare şi trecerea Prutului în ţara-mamă, revoluţionarea vieţii noastre publice, lupta pentru ţărănime, crearea acelui curent nebiruit care a dus la expropriere şi vot universal, revoluţia din 1907, războiul din 1914, unirea Basarabiei, sfîrşitul fericit al războiului şi sforţarea filistinilor de a-l izola şi a-l îndepărta din viaţa publică... Înfrînt în viaţa politică, doborît supt o dezamăgire înfricoşată, o parte din sufletul lui tînăr de odinioară se reaprinde în el şi-i dă putere să devină un mare scriitor, la sfîrşitul vieţii.
Totul în această existenţă a fost prodigios şi extraordinar. Seria lui de romane ne dă o parte din elementele tragice de care a fost întreţăsută. Copilărie chinuită, tinereţă romantică, sihăstrie siberiana – toate ieşite în afară de ordinea obişnuită. Cărţile, care i-au fost prieteni în cei opt ani de singurătate, au fost un material imens, pe care s-a trudit să-l mistuie. Intelectualii care populau Siberia de acum cincizeci de ani erau tipuri extraordinare, ca şi el. Cei mai mulţi erau singuratici şi intransigenţi. Între cei mai intransigenţi s-a dovedit el însuşi: unii din camarazii lui de exil, care au subzistat, au ajuns la sîngeroasa Internaţională a treia; Stere a trecut Prutul ca să creeze o ideologie naţionalistă democrată, în contradicţie cu marxismul. Jertfa lui pentru poporanism a născut atîtea devotamente şi atîta entuziasm, încît drama rămîne exemplul unic în istoria noastră politică. Revista Viaţa românească a fost o luptă pentru eliberarea naţională şi morală a naţiei, o tribună de justiţie şi de specific românesc de o amploare necunoscută pînă atunci şi de atunci, întreg şi ireductibil, ca întreaga generaţie de răstigniţi din care venea, a avut în politica externă acea cunoscută îndîrjire, pe care neamul acesta îndelung şi des încercat n-o putea înţelege şi accepta. Educaţia-i apostolică, inflexibilitatea-i hursuză, entuziasmul înşelat, dispreţul pentru contemporani i-au creat cea mai groaznică duşmănie dintre cîte s-au manifestat în viaţa noastră publică.
Profeţiile lui, la un moment dat al războiului, păreau că se realizează: mai cu seamă asta nu i s-a putut ierta, încrederea lui în oameni a persistat şi energia lui a adîncit şi canalizat lupta democraţiei de după război: asta i s-a iertat tot aşa de puţin. În confuziunea epocii de tranziţie, alţii şi-au putut crea acomodări. Stere era însă masiv şi absolut şi a voit totul sau nimic. A crezut în acel personagiu fictiv cu ochii legaţi, care se numeşte justiţia oamenilor, şi a căzut, lovit din nou în inima-i bolnavă. Şi totuşi acest tip eroic s-a legat din nou de viaţă prin literatura lui, în aşa măsură, ca umbra lui de sînge să urmeze a rămînea după el, mustrînd şi cerînd dreptate pînă la sfîrşitul timpurilor. Aceste toate au rămas scrise în ochii lui îngheţaţi, după ce inima-i, de atîtea ori înjunghiată, şi-a încetat, în sfîrşit, bătăile.
(Însemnări ieşene, I, vol. II,
nr. 13-14, 15 iulie 1936, p. 1-2.)