Îndrumător al discipolilor
Pentru tiparPrin remarcabilul talent de cercetător ştiinţific, prin concepţia sa despre lume, prin căldura sufletului său nobil, cu o deosebită măiestrie şi tact, academicianul Nicolae Corlăteanu a sădit în sufletele studenţilor, discipolilor şi tuturor cititorilor săi dragostea de limba maternă, de plaiul natal, de popor, i-a învăţat să perceapă frumuseţea cuvântului, i-a convins că munca asiduă trebuie să devină o necesitate stringentă, i-a înzestrat cu o gândire creatoare. Făclia cunoştinţelor, pe care acad. Corlăteanu a aprins-o în minţile şi inimile celor ce i-au ascultat prelegerile, i-au studiat lucrările, s-au bucurat de sfaturile şi îndrumările ştiinţifice ale Domniei sale, luminează cu lumină proprie munca fiecăruia din cei ce constituie azi marea armată de învăţători, ziarişti, cercetători ştiinţifici, profesori, scriitori, redactori, editori etc.
Stima şi popularitatea domnului acad. Corlăteanu în rândurile discipolilor, ale oamenilor de ştiinţă, din ţară şi de peste hotarele ei se datoreşte, în primul rând, calităţilor sale de Om cu literă mare. Domnia sa ne învaţă că înainte de toate trebuie să fii Om în orice situaţie te-ai afla: în clipele de caldă fericire sau în momentele de grea cumpănă, să fii totdeauna stăpânul cuvântului dat, fie că e vorba de o întâlnire, fie că trebuie să realizezi în termenul stabilit un lucru în corespundere cu un angajament etc., fiindcă Omenia este prima dintre toate virtuţile. Fiind mai presus de toate om, trebuie să acţionezi totdeauna în folosul colegilor, al discipolilor tăi, al ţării, al poporului care te-a crescut, te-a educat, ţi-a dat o situaţie în societate, ţi-a oferit fericirea.
În sfaturile sale înţelepte şi generoase acad. Corlăteanu s-a referit la toate aspectele vieţii şi ale eticii comportării omului, a tineretului studios şi a discipolilor săi: comportare adecvată faţă de colegii de muncă, respectul profund faţă de înaintaşi, stabilirea unei orientări corecte în viaţă, tinderea spre „roadele dulci” ale învăţăturii şi ale ştiinţei, munca ce trebuie să devină pentru fiecare nu numai o obligaţie socială şi umanitară, ci şi o datorie morală şi de conştiinţă, fiindcă „natura e darnică numai cu cei muncitori, cu cei bine pregătiţi şi înarmaţi cu cele mai diverse cunoştinţe şi aptitudini”. Şi fiindcă pentru toate sferele de activitate, pentru toate ştiinţele există un domeniu comun, prin care se exprimă năzuinţa omului de a înţelege şi a transforma lumea înconjurătoare, şi acest domeniu este limba, acad. Corlăteanu ne îndeamnă şi ne convinge că trebuie să învăţăm, să cultivăm, să dezvoltăm, să iubim şi să ne mândrim cu limba română, care este comoara de nepreţuit a poporului nostru. Într-adevăr, cultura interioară şi intelectul vorbitorului se manifestă, în primul rând, prin maniera de a vorbi, felul de a pronunţa cuvintele, modul de a întreţine o convorbire, reacţia la o discuţie în contradictoriu etc.
Toate acestea acad. Corlăteanu le-a dovedit prin exemplul vieţii sale şi ni le-a mărturisit în cartea autobiografică Răspântii (Chişinău, 1995): „În ceea ce mă priveşte, am fost şi rămân un om ce nu m-am manifestat niciodată ca o fire înfocată, care se mistuie într-o văpaie. Sunt o fire măsurată, cumpănită, meditând mult la fiecare pas făcut în viaţă” (p. 177). „Nu-i pot suferi în nici un chip pe cei care cheltuie o inepuizabilă energie, ... pentru a defăima prin toate mijloacele posibile şi a împroşca cu cât mai mult noroi... în distrugerea adversarilor reali, dar mai ales a celor închipuiţi şi în special a celor pe care-i invidiază pentru succesele obţinute cinstit” (p. 178). „Pe unii îi incomodează şi faptul că nu reacţionez la invectivele lor. Consider că, dacă răspunzi, trebuie să pierzi mult timp şi mulţi nervi ca să aduni material şi argumente pentru a-l combate – nu a-l convinge, căci asta este aproape imposibil – pe adversar. Timpul acesta e mult mai util şi e bine să-l foloseşti creând ceva pozitiv, ceea ce îţi face cinste şi ţie, şi altora!” (p. 179).
Bun ca pâinea cea caldă şi ocrotitor ca un părinte, domnul Academician a vegheat permanent la menţinerea climatului psihologic favorabil între discipolii săi, a promovat prietenia sinceră, stima şi ajutorul reciproc.
Autor, organizator, conducător, redactor, consultant, recenzent al lucrărilor de lingvistică şi de literatură, Domnia sa şi azi, ajuns la o vârstă venerabilă, lucid şi bine intenţionat ca totdeauna, se bucură din toată inima când cineva dintre elevii săi a mai publicat o carte, un manual, un dicţionar etc., spunând că-i face o deosebită plăcere şi are un sentiment de mândrie şi de satisfacţie pentru acei care constituie Şcoala Lingvistică a Domniei sale.
Să ne trăiţi, domnule Academician, să vă dea Domnul sănătate şi discipolii, copiii şi nepoţii să vă tot aducă bucurii.
La mulţi ani!