Şedinţa lărgită a Prezidiului Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova pentru discutarea şi aprobarea răspunsului solicitat de Parlamentul Republicii Moldova
Pentru tiparPe data de 9 septembrie a.c. Prezidiul A.Ş.M s-a întrunit într-o şedinţă lărgită cu participarea membrilor Academiei – specialişti în domeniu, a directorilor de institute şi a mai multor şefi de servicii de la Secţia de Organizare.
Pe ordinea de zi a figurat o singură problemă – examinarea variantelor de răspuns ale A.Ş.M. la Hotărârea Parlamentului „Cu privire la necesitatea abordării ştiinţifice a istoriei şi folosirii glotonimului „limba moldovenească” din 28 iulie 1994, pregătite de membrii Academiei care activează în domeniul filologiei (Silviu Berejan, Nicolae Bileţchi, Anatol Ciobanu, Haralambie Corbu, Nicolae Corlăteanu).
În cuvântul său de deschidere preşedintele A.Ş.M. dl acad. Andrei Andrieş a menţionat că nu e nimic neobişnuit în faptul că Parlamentul Republicii s-a adresat Academiei, solicitându-i opinia competentă într-o problemă de ştiinţă. Şi nu e vorba că Parlamentul n-ar fi fost informat asupra opiniei specialiştilor de la Institutul de Lingvistică şi a unor prestigioase foruri ştiinţifice cu privire la limba vorbită în Republica Moldova. Hotărârea Parlamentului de a solicita opinia Academiei în problema dată îşi găseşte explicaţie în faptul că unele aspecte ale problemei necesită precizări suplimentare.
Pentru a onora solicitarea Parlamentului şi a formula un răspuns competent, a menţionat dl A. Andrieş, au fost convocaţi filologii-membri ai Academiei, care au elaborat şi au prezentat Prezidiului A.Ş.M. spre discutare şi aprobare trei variante de răspuns.
În continuare academicianul coordonator al Secţiei de Ştiinţe Umanistice dl Silviu Berejan a făcut o retrospectivă a problemei, încadrând-o în contextul larg al evoluţiei lucrurilor în ultima jumătate de secol. Mai întâi, acad. S. Berejan a atras atenţia celor prezenţi asupra consecinţelor nefaste pentru ştiinţa Republicii Moldova pe care le-ar implica acceptarea perimatului glotonim „limba moldovenească” pus din nou în circulaţie de actualul Parlament. În felul acesta lingvistica din Republica Moldova ar fi aruncată cu cel puţin cincizeci de ani în urmă, revenindu-se astăzi la o stare de lucruri de mult depăşită sub toate aspectele. Suntem puşi, a menţionat raportorul, în situaţia de a demonstra, pentru a câta oară, adevăruri ştiinţifice bine cunoscute, devenite axiomatice, precum sublinia recent şi membrul titular al A.Ş.M. scriitorul Ion Druţă. De aceea, a precizat dl Silviu Berejan, „nu voi prezenta un raport propriu-zis de elucidare a esenţelor, – cu atât mai mult cu cât toţi membrii Prezidiului A.Ş.M. cunosc problema fie din materialele prezentate astăzi, fie din cele publicate în presă –, ci voi expune doar nişte date suplimentare care vor contribui, sper, la luarea unei decizii juste”.
Problema limbii a fost discutată în Republică la mai multe foruri speciale. Mai întâi de toate, a fost o conferinţă la Chişinău în 1951, la care s-au pus bazele cercetării ştiinţifice adecvate a limbii utilizate în Moldova. La această conferinţă, în raportul acad. V. Şişmariov, s-a vorbit despre unitatea limbii standard, adică a limbii literare folosite în Republica Moldova şi în România. Mai târziu, problema unităţii limbii a fost reluată în 1967, 1972, 1988, 1989, 1990,1991,1992, 1993, 1994. Cu toate acestea, în prezent s-a creat o anume situaţie în ceea ce priveşte denumirea ei.
Apare ideea că: „Da, limba e una, dar e vorba, în cazul nostru, de denumire. Iar denumirea ce-i? E pur şi simplu o etichetă”. Or, lucrurile nu sunt atât de simple, pentru că denumirea fixată actualmente în Constituţie va atrage după sine urmări dezastruoase de lungă durată pentru întreaga noastră cultură. Acest lucru este incontestabil. Putem spune chiar că deja se fac simţite anumite presiuni, deschise şi foarte agresive. În ceea ce priveşte folosirea termenului de limba română, care este singurul termen admis pentru limba literară atât de la noi, cât şi din România. Altă denumire nu poate fi, precum nici altă limbă nu s-a constituit, nimeni n-a format-o, nimeni n-a ajuns să ridice la nivel de limbă a culturii vorbirea (care are particularităţi specifice reale) din Republica Moldova şi din Moldova de dincolo de Prut, vorbire care se încadrează în subdialectul moldovenesc, ce nu se termină la Prut, nu se termină nici chiar la Carpaţi, căci, sub aspectul ariei sale de răspândire, idiomul romanic oriental are două mari ramuri: cea muntenească şi cea moldovenească. Cea moldovenească cuprinde Republica Moldova, Moldova de până la Carpaţi, dar şi Bucovina, şi Nordul Transilvaniei, şi Maramureşul, şi alte regiuni care merg până aproape de graniţa de vest a României. Ramura muntenească cuprinde Muntenia, dar şi Sudul Moldovei istorice, Sudul Transilvaniei, Oltenia, Dobrogea.
Deci nu ne putem opri la Prut, oricât am vrea. Iar limba de cultură, care s-a format pe baza tuturor graiurilor de pe teritoriul locuit de populaţia romanizată, a cuprins toate particularităţile esenţiale ale tuturor acestor graiuri, şi în primul rând ale celor două mari ramuri de care am vorbit. Deci nu există o altă limbă literară care s-ar fi statornicit aici, pentru că aceasta nu se face într-un an, în zece ani sau chiar în câteva decenii. Istoria a lucrat în decursul secolelor până a ajuns să fie demonstrat şi ştiinţific cunoscutul adevăr că limba română este o limbă unitară, formată pe baza tuturor graiurilor şi subdialectelor din Nordul Dunării în primul rând. Graiurile, limba vorbită, vorbirea regională, locală este tot domeniul nostru; tot noi, lingviştii, care ne ocupăm de limba română, ne ocupăm şi de ele: le înregistrăm, le studiem pe teren, le valorificăm. Dar nu se poate spune că acesta este mijlocul de comunicare cultă în Republica Moldova.
Consider că materiale au fost multe şi cine a vrut să se documenteze, cine a vrut să cunoască situaţia a avut posibilitatea să-şi satisfacă curiozitatea, chiar dintre cei care nu sunt specialişti şi n-au nevoie de detalii de acest fel; în definitiv, nu e nevoie ca toată lumea să facă lingvistică.
În încheiere, a spus dl S. Berejan, consider că toate cele întâmplate cu fixarea glotonimului „limba moldovenească” în Constituţie încap bine între două maxime latineşti. Prima: Ignorantia non est argumentum, pentru că asta o ştiau încă strămoşii noştri (dacă nu ştii, nu ştii, nimeni nu te învinuieşte; dar nici argument neştiinţa nu poate fi). Şi a doua: Errare humanum est, perseverare diabolicum. Or, suntem în faţa faptului când se perseverează anume în eroare.
Comunicarea acad. S. Berejan a fost completată de vicepreşedintele A.Ş.M., acad. Haralambie Corbu, care a menţionat că dacă s-ar proceda la un istoric mai aprofundat al problemei discutate, s-ar putea găsi situaţii analogice în secolul al XIX-lea şi, mai ales, în deceniul al patrulea al secolului nostru, când în Republica Autonomă Moldovenească s-a revenit la grafia latină, la limba literară, la scriitorii clasici. După cum vedem, a continuat oratorul, în 1951 s-a revenit la aceeaşi problemă, discuţia susţinându-se, fireşte, cu noi argumente şi la nivel. Să nu uităm că lucrurile acestea s-au făcut în anii când mai trăia Iosif Vissarionovici Stalin şi se ştie bine cu ce s-a încheiat perioada anilor 1931-1937.
Tendinţa de a promova o limba literară veritabilă, a menţionat dl H. Corbu, a fost dintotdeauna o tendinţă a intelectualităţii, deoarece nu se poate face cultură într-o limbă provincială, care a rămas la nivelul anului 1812. Cu părere de rău, evoluţia firească a limbii la noi a fost stopată, deoarece am fost rupţi de masivul lingvistic românesc. Cu toate acestea, intelectualitatea a încercat în repetate rânduri să depăşească această stare de lucruri. Dacă ne referim la situaţia actuală de la noi, observăm că se încearcă a atribui problemei în discuţie un caracter pur terminologic. Or, lucrurile nu sunt tocmai de aşa natură. Vorba e că terminologia pe care vrem s-o stabilim trebuie să acopere realitatea lingvistică şi să corespundă adevărului ştiinţific. Nu se poate înlocui întregul cu o parte a lui, adică nu se poate substitui limba literară comună cu unul dintre subdialectele ei.
Atât în 1932, cât şi în 1952, a continuat domnul vicepreşedinte, era absolut clar că Alecsandri, Eminescu, Creangă, recunoscuţi drept clasici şi ai literaturii moldoveneşti, au scris într-o singură limbă. Cu atât mai mult astăzi, când avem acces nu numai la piscurile literaturii, ci şi la întreaga literatură românească, nu mai pot fi discuţii în problema unităţii limbii, precum şi a denumirii ei. Există o singură limbă şi denumirea ei adecvată este limba română. Dar faptul că o parte a populaţiei din republică se consideră moldoveni, iar limba pe care o vorbesc – moldovenească, ne obligă să dăm dovadă de o anumită înţelegere şi toleranţă. Însă toleranţă nu în ceea ce priveşte principiile – în Constituţie trebuie să fie fixată limba română, deoarece altfel, dacă în Constituţie se va strecura o formulare dubioasă, putem nimeri iarăşi într-o zonă foarte acută. Fixând în Constituţie adevărul aşa cum este, putem să scoatem de pe tapet acest război lingvistic, terminologic, care se duce la noi astăzi.
Luând cuvântul în cadrul discuţiilor, dl acad. Vasile Anestiadi şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu faptul că unii jurnalişti, precum şi parlamentari, n-au conştientizat pe deplin seriozitatea problemei discutate. Dacă lingvistica modernă a demonstrat cu probe irefutabile că limba de pe ambele maluri ale Prutului este una şi aceeaşi şi că denumirea ei adecvată este limba română, acest adevăr, fiind axiomatic, trebuie să devină lege pentru toată lumea. Ştiinţa trebuie să fie respectată de orice regim politic şi orice putere de stat trebuie să se înconjoare de consilieri inteligenţi, care pledează numai şi numai pentru adevăr. Abandonarea adevărului ştiinţific duce, inevitabil, la deformări de ordin spiritual. De lucrul acesta m-am convins când lucram ca profesor la Teleneşti în anii 1944, 1945, 1946 şi când mi s-a pretins să predau limba moldoveneşte, nu româneşte.
Referindu-se la declaraţiile mişcării „Pro Moldova”, şi anume la pasajele în care i se recomandă conducerii de vârf a Academiei „să mediteze adânc” şi să răspundă: „<...> Academia de Ştiinţe a cărei ţări ei o reprezintă, din sudoarea cărui popor au răsărit şi se hrănesc împreună cu oastea lor de habilitaţi şi mai puţin habilitaţi”, oratorul a menţionat că profesionalismul şi probitatea morală ale acestor consilieri din „Pro Moldova” lasă mult de dorit. Iar în ceea ce priveşte acuzaţiile aduse lingviştilor că ar fi inconsecvenţi în tratarea problemelor discutate astăzi, acad. V. Anestiadi a subliniat în mod special onestitatea şi marele curaj de care au dat dovadă lingviştii care au încercat şi în epoca totalitarismului să spună lucrurilor pe nume, dar mai ales acum când ne-am debarasat de ideologia sufocantă totalitaristă, au demonstrat onest care este adevărul ştiinţific, pe care noi, dacă suntem oameni de ştiinţă şi dacă ţinem la Academia noastră, avem obligaţia să-l susţinem şi să-l promovăm, indiferent care ar fi conjunctura politică. Trebuie să conştientizăm marele pericol pe care îl reprezintă tendinţele actuale de a abandona profesionalismul atât în ştiinţă, cât şi în alte domenii de activitate. Să-l conştientizăm şi să atenţionăm opinia publică asupra acestui pericol.
În încheiere dl acad. V. Anestiadi a propus ca Prezidiul A.Ş.M. să adreseze Preşedintelui Republicii următorul apel: „Ţinând cont de axiomele ştiinţifice cu privire la unitatea limbii române şi la denumirea ei, axiome recunoscute pe plan atât naţional, cât şi internaţional, precum şi de starea socială tensionată, vă solicităm, domnule Preşedinte al Republicii Moldova, în calitatea Dumneavoastră de garant al tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, prin decret prezidenţial să suspendaţi Articolul 13 al Constituţiei R.M. până la legalizarea termenului limba română în Constituţie”.
Domnul acad. Sergiu Rădăuţanu s-a declarat întru totul de acord cu cele expuse de lingvişti în răspunsul prezentat, menţionând că avem de-a face cu o singură limbă literară, care este limba română. Sunt de acord, a subliniat dl S. Rădăuţanu, cu cele spuse de dl Anestiadi. Profesorii trebuie să ştie ce vor preda. S-a creat o situaţie penibilă: generaţia care ieri a studiat şi a susţinut examenul la limba română astăzi nu mai ştie ce obiect va studia în calitate de limbă maternă – limba română sau aşa-zisa limbă moldovenească. Şi noi, şi domnii din Parlament trebuie să înţelegem ce dificultate creăm şcolii şi învăţământului în general: pentru că noi discutăm, iar profesorii trebuie să lucreze. În ultimul timp a scăzut atenţia faţă de limbă. Valul acesta de luptă pentru limba literară trebuie folosit pentru a spori interesul faţă de limba română, pentru a aprofunda cunoştinţele noastre în materie de limbă literară.
Academicianul Ilie Untilă consideră că versiunea de răspuns prezentată de lingvişti este bine gândită şi reflectă întru totul adevărul. Şi dacă a venit vorba de adevăr, a subliniat Domnia sa, s-ar cuveni să-l formulăm cu maximum de claritate şi să ne amintim că anume în 1940, în urma pactului Molotov-Ribbentrop şi a ocupaţiei Basarabiei de către sovietici, a fost creată Republica Sovietică Socialistă Moldovenească şi a fost impusă oficial „limba moldovenească”. Acesta e adevărul şi nu avem de ce ne teme a-l spune. Să nu ne închipuim că dacă vom vota „limba moldovenească”, pierzându-ne demnitatea, vom obţine liniştea şi pacea pe acest pământ şi liderii de la Tiraspol se vor dezice de ambiţiile lor secesioniste. Dimpotrivă. La ora actuală se pierde, se distruge tot ce a fost câştigat în ultimii ani. Şi noi, ca oameni cinstiţi, trebuie să spunem care este realitatea şi să nu ne ascundem de ea ca struţul care-şi bagă capul în nisip. Asta e tragedia neamului nostru. Dacă vom descrie istoria just, va deveni limpede de unde s-a luat „limba moldovenească” pe acest pământ. Ea n-a fost limbă moldovenească... Doar până în 1812 pe ambele maluri ale Prutului se vorbea una şi aceeaşi limbă. E cel puţin neserios să crezi că după o sută şi cincizeci de ani de ocupaţie la noi s-a format o limbă nouă. Vorba e că peste Prut limba şi-a continuat dezvoltarea ei firească, pe când la noi această dezvoltare a fost întrucâtva încetinită.
În încheiere acad. Ilie Untilă a declarat că susţine propunerea acad. V. Anestiadi de a adresa Preşedintelui Republicii un apel privind suspendarea Articolului 13 al Constituţiei şi a subliniat în mod special necesitatea de a conştientiza pericolul pe care-l poate aduce perpetuarea stării de lucruri legiferate astăzi. Nu e vorba de un joc de cuvinte: moldovenesc, românesc... E vorba de nişte consecinţe foarte grave atât pentru copii, elevi, cât şi, mai ales, pentru limbă în general, care se poate dezvolta normal doar în mediul ei amplu. Chestiunea dată trebuie rezolvată urgent, pentru că începe anul şcolar şi lucrurile nu mai pot fi tărăgănate.
Academicianul Gheorghe Ghidirim s-a declarat îngrijorat de soarta copiilor şi a nepoţilor noştri cărora ministrul învăţământului dl Gaugaş le-a promis un dicţionar moldovenesc-românesc (sic!). Situaţia creată, a continuat Domnia sa, se explică prin existenţa a două lucruri: conformismul şi agnosticismul. Încă agnosticul Du Bois-Reymond spunea că Ignoramus et ignorabimus, adică „nu ştim şi nici nu vrem să ştim”. Iată aceasta e situaţia de la noi în momentul de faţă. Dar se cunoaşte şi altceva: în evul mediu papa de la Roma i-a răspuns unui rege din Germania că: Nec regnum non est supra grammaticos. Deci nici chiar Parlamentul nu poate domina gramatica, adică ştiinţa.
Insist ca adevărul să fie primar, să nu iasă că aceasta e doar părerea lingviştilor, ci că, bazându-se pe opinia lingviştilor, Prezidiul A.Ş.M. aprobă astăzi versiunea de răspuns la apelul Parlamentului. Şi al doilea lucru, referitor la propunerea dlui acad. Anestiadi de a face un demers către Preşedintele Republicii Moldova, care într-adevăr este un garant pentru absolut toţi locuitorii, indiferent de opţiune politică, confesiune şi aşa mai departe. Menţionez că, dacă nu vom face chestia aceasta, discuţiile în Parlament pot să dureze la infinit. Dar anul de învăţământ a început deja. De aceea rezolvarea acestei probleme trebuie urgentată.
Dl academician Mihai Cimpoi a atras atenţia asistenţei asupra inutilităţii acestor discuţii, deşi, pe de altă parte, există şi o utilitate: e vorba de comunitatea ştiinţifică internaţională şi trebuie să avem obrazul curat în faţa acestei comunităţi. Academia noastră trebuie să spulbere speculaţiile care se fac în jurul acestei probleme, demonstrând că noi pledăm pentru adevărul ştiinţific, pentru adevărul istoric. În felul acesta vom curma tot ce se mai insinuează prin rubricile gazetelor noastre. S-a menţionat deja că avem de a face cu o axiomă, cu un adevăr axiomatic şi discuţiile în problema dată sunt absolut de prisos. Bineînţeles, Parlamentul ne poate provoca şi la alte discuţii „ştiinţifice”, din moment ce se afirmă că cercul are 380°, iar triunghiul are patru laturi. Acad. M. Cimpoi şi-a declarat adeziunea la opinia colegilor care au accentuat că sub acest glotonim se ascund mai multe dedesubturi, despre care, de altfel, Domnia sa a scris în Literatura şi arta şi nu e cazul să le mai repete.
Dl academician Mihai Lupaşcu a relatat că problema dată a fost discutată în repetate rânduri în Parlament, în diferite comisii, discuţiile însă nu se purtau pe baze ştiinţifice, ci pornindu-se de la cu totul alte considerente. Faptul că dl P. Lucinschi a venit cu iniţiativa de a solicita opinia Academiei trebuie apreciat pozitiv: cine vrea să cunoască adevărul poate să-l cunoască. Aş mai dori să subliniez, a continuat acad. M. Lupaşcu, că dacă luarea de cuvânt la Radio a marelui scriitor acad. Ion Druţă, precum şi articolul Domniei sale apărut în Moldova suverană ar fi anticipat votarea Constituţiei, atunci faptul ar fi dus la limpezirea şi înţelegerea multor lucruri. Cele întâmplate să ne fie de învăţătură: există încă multe probleme complicate, care se cer rezolvate, şi noi nu trebuie să aşteptăm semnalul de sus: ia expuneţi-vă părerea! Noi trebuie să acţionăm cu mai multă promptitudine, să ne expunem opinia cu competenţă şi să demonstrăm astfel că fără ştiinţă astăzi nu poate fi rezolvată nici o problemă. Eu am vorbit nu o singură dată şi în Parlament că ignorarea ştiinţei duce la distrugerea societăţii. Atitudinea mea ca deputat în Parlament faţă de această problemă a fost una şi aceeaşi – termenii limba moldovenească şi limba română sunt identici: ei denumesc una şi aceeaşi realitate, una şi aceeaşi limbă. În privinţa denumirii – română sau moldovenească – vreau să spun că o mare parte de vină o poartă şi oamenii de ştiinţă. Unii nedoritori ca limba noastră să fie numită română speculează presupusa lipsă de principialitate a specialiştilor. Ei ne întreabă: ieri spuneaţi una, iar astăzi spuneţi alta, deci când aţi spus, dlor savanţi, adevărul? De aceea trebuie să fim totdeauna principiali până la sfârşit, aşa cum suntem astăzi, şi să nu ne schimbăm opiniile o dată cu schimbarea puterii, a partidelor. Partidele vin şi se duc, iar adevărul ştiinţific rămâne.
Acad. Dumitru Ghiţu a subliniat în mod deosebit importanţa A.Ş.M. în calitate de consilier colectiv al Parlamentului şi al Guvernului Republicii, deşi se întâmplă, şi nu rareori, ca Academia să rămână în urma evenimentelor în rezolvarea unor probleme de mare importanţă şi actualitate. Astăzi noi trebuie să demonstrăm opiniei publice că ne situăm pe poziţii ştiinţifice, că Academia este templul unde sălăşluieşte adevărul şi se caută adevărul. Aş vrea să se ştie, a continuat dl acad. Ghiţu, că nu e corect, ba chiar avem de-a face cu un şantaj ascuns, când se admite sau se lansează ideea că cutare sau cutare membru al Prezidiului A.Ş. poate decide soarta limbii. Şi dacă a venit vorba de şantaj în ştiinţă, să ne amintim de situaţia de nu demult a lingviştilor care erau forţaţi de C.C.-ul atotştiutor să pună în circulaţie idei străine ştiinţei. Şi nu spuneam noi deseori: mulţumesc ţie, Doamne, că nu sunt lingvist?
Bineînţeles, avem toţi păcate, dar acum, când există posibilitatea să scăpăm de ele, să ne spălăm obrazul şi să rămânem cu conştiinţa curată – să nu ratăm această ocazie şi să spunem lucrurilor pe nume, aşa cum au procedat lingviştii în răspunsul propus spre discuţie.
Acad. Vsevolod Moscalenco a atras atenţia asupra oportunităţii sugestiei dlui acad. V. Anestiadi privind necesitatea unor acţiuni eficiente în vederea întreruperii acţiunii Articolului 13 al Constituţiei până la legiferarea adevărului ştiinţific, adică existenţa unei singure limbi de cultură şi de o parte, şi de alta a Prutului – limba română. Mai pe larg, mi-am expus părerea în această problemă şi în presă, a menţionat Domnia sa, de aceea nu voi insista aici cu argumente.
Domnul acad. Teodor Furdui s-a referit la necesitatea de a specifica în Răspunsul A.Ş.M. către Parlament că acest răspuns reprezintă opinia Academiei, adică a tuturor membrilor ei, inclusiv a nespecialiştilor în materie de limbă, dar argumentată şi expusă de specialişti, de persoane competente.
La discuţie au luat parte şi alţi membri ai Academiei.
Preşedintele A.Ş.M. acad. Andrei Andrieş a formulat o serie de precizări şi sugestii.
Mai întâi, în ceea ce priveşte expresia: „limba moldovenească este identică cu limba română”. Este o formulare greşită care camuflează ideea existenţei a două limbi, a susţinut Domnia sa. Trebuie să spunem clar: avem de a face cu o singură limbă – limba română, pe care unii, aici în Republica Moldova, o numesc şi limbă moldovenească.
Alt aspect. Trebuie să fie clar pentru toată lumea că noi nu ne implicăm în jocuri politice. Răspunsul nostru trebuie să aibă o ţinută academică, să fie expus, precum, de altfel, au şi procedat lingviştii, în termeni ştiinţifici şi susţinut cu argumente ştiinţifice.
Ştim cum au procedat parlamentarii, dar suntem obligaţi să ştim de ce au procedat aşa şi nu altfel, să fim în stare să dezvăluim şi cauzele acestui comportament. Ar fi cel puţin neserios să credem că deputaţii au dorit să ne facă nouă un rău. Se ştie doar că în urma vicisitudinilor de care ne-a făcut parte istoria ne-am ales cu o conştiinţă în multe privinţe deformată şi multe neadevăruri ce ne-au fost cultivate cu insistenţă pe parcursul deceniilor s-au înrădăcinat în conştiinţa multor concetăţeni. De aceea datoria noastră, a oamenilor de ştiinţă, a întregii intelectualităţi este să folosim toate mijloacele admise într-o societate civilizată pentru a-i ajuta pe cei ce au avut de suferit de pe urma ideologiei totalitare să revină la starea spirituală normală, la mentalitatea adecvată adevărurilor istorice şi ştiinţifice.
În încheierea şedinţei răspunsul prezentat de lingvişti a fost supus votului. Cei 11 membri ai Prezidiului A.Ş.M., prezenţi la şedinţă: Andrei Andrieş, Vasile Anestiadi, Silviu Berejan, Haralambie Corbu, Dumitru Ghiţu, Gheorghe Ghidirim, Mihai Lupaşcu, Vsevolod Moscalenco, Sergiu Rădăuţanu, Ilie Untilă, Gheorghe Şişcanu (au lipsit, fiind în concediu: Nicolae Andronati şi Andrei Ursu), au votat unanim varianta mai amplă de răspuns al A.Ş.M. la solicitarea Parlamentului Republicii Moldova din 28 iulie 1994.
Pentru conformitate:
Ion EŢCU, Tamara RĂILEANU
Reprodus din Limba Română, nr. 4 (16), 1994, p. 4-10.