Verbul de lumină
Pentru tiparVremile desăvârşesc poemele şi nu atât vârsta pe cât vârstele definesc biografia Poetului. Mai exact, vârstele fiinţei. Vârstele omului şi vârstele neamului său înrămat de apele civilizaţiei umane. În felul acesta, şlefuit în noaptea suferinţei infinite, chipul şi numele poetului se răsfrâng adânc în apa vioară a eternităţii şi risipeşte treptat profunzimi de Cristal.
Despre Grigore Vieru, despre poezia viereană, s-a scris mult şi, indiscutabil, se va mai scrie. De la simple cronici, tablete, eseuri până la solide monografii. De la prima micromonografie Mirajul copilăriei (1968), semnată de Mihai Cimpoi, până la cel mai recent demers monografic Duminica Mare a lui Grigore Vieru (2004), realizat de Theodor Codreanu, s-a constituit treptat o impunătoare bibliotecă de referinţă. Din păcate, n-au lipsit nici săgeţile otrăvitoare. Probabil, iritate de celebritatea-i ascendentă sau de anumite replici tăioase / atitudini partizanale, unele cercuri dâmboviţene l-au taxat exagerat de nedrept. Până şi redutabilul comentator de la România literară Alex. Ştefănescu şi-a exprimat „malentendu”-ul ca mai apoi să-i recunoască totuşi inerenta autoritate poetică: „O remarcabilă popularitate au versurile închinate mamei. Nu este vorba de o exploatare comercială a unui sentiment universal, ci de poeme cu adevărat frumoase, poate cele mai frumoase care s-au scris vreodată în limba română pe această temă” (s. n.). (Printre altele, e de remarcat că firavul de Grigore Vieru n-a lăsat totuşi nici o împunsătură fără răspuns, mânuind cu iscusinţă şi floreta polemicii literare!)
Într-un univers aparent limitat (mama, iubita, copilăria, graiul), maestrul se mişcă dezinvolt, cu multă inspiraţie, accentuând parcă inepuizabilul potenţial al valorilor esenţiale. Lansarea antologiei de poezie românească, alcătuită de Grigore Vieru, Cât de frumoasă eşti (2004), consacrată trinităţii care este mama, iubirea şi limba română, va prilejui mai multe comentarii pe marginea conceptului dat. Cartea în sine este o bijuterie estetică, irizată de un conţinut pe măsură, după cum o recunoaşte şi prefaţatorul Eugen Simion: „Selecţia este, trebuie să spun, bună, şi antologia, în totalitatea ei, este remarcabilă” (s.n.). Pe lângă spiritul de discernământ, competenţă, gust şi intuiţie, aş remarca aici şi tot mai rar întâlnita azi generozitate, poetul Grigore Vieru, prin această antologie, punând în circulaţia de valori ale întregii culturi româneşti o serie de nume din spaţiul basarabean şi bucovinean care nu au avut în timpul vieţii norocul să-şi editeze opera în grafie latină, sau au fost rupţi şi înstrăinaţi de la sânul limbii materne, sau au fost prea devreme uitaţi… Unii dintre aceştia, cântând în versurile lor frumuseţea limbii române, au plătit cu propriile vieţi inestimabilul preţ al acestei iubiri, fiind deportaţi (Nicolae Costenco) sau lichidaţi fizic (Ion Gheorghiţă, Ilie Motrescu). Astfel, antologia Cât de frumoasă eşti se prezintă şi ca un imn neîntrerupt al generaţiilor de poeţi, până la Poetul Anonim, închinat limbii şi fiinţei iubite, dar şi ca un gest reparatoriu faţă de cei ce şi-au sacrificat tinereţile pe altarul Limbii Române.
În contextul ultimelor sărbători de Crăciun, Grigore Vieru a venit cu o altă surpriză – Corala „Vocile primăverii”,dirijată de maestrul Ştefan Andronic, a prezentat la Sala cu Orgă o excepţională suită de colinde şi piese din repertoriul muzicii clasice universale (Mozart, Bach, Enescu, Beethoven, Chopin, Debussy ş. a.), piese celebre (de exemplu, Imnul bucuriei), interpretate pe versurile lui Grigore Vieru. Recunosc că aveam unele rezerve faţă de acest gen de colaborare neautorizată, însă inspirata liturghie a lui Ştefan Andronic şi a minunaţilor săi îngeri primăvăratici mi-a spulberat orice urmă de reticenţă. Probabil, mi-am zis, de-ar fi trăit în spaţii şi epoci simultane, oricum s-ar fi găsit unii pe alţii, atât de organic răsună muzica lor şi în versiunea românească. Şi m-am mai gândit că la fel procedaseră primii noştri psalmişti (Varlaam, Dosoftei) traducând versete necunoscute şi apropiind de sufletele credincioşilor adunaţi în jurul altarului minunata muzică divină, cântată până la ei în isoane enigmatice, străine…
Îngânată la leagănul pruncului, şoptită la urechea iubitei, cântată inegalabil de regretaţii Doina şi Ion sau rostită patetic de la tribuna Marii Adunări Naţionale, în diverse interpretări şi circumstanţe, simplă şi socratică, aridă şi cantabilă, poezia lui Grigore Vieru izvorăşte limpede, cu demnitate şi convingere în necesitatea inerentă a dreptăţii sale. Mesianică şi neoromantică, eminesciană şi blagiană, lorchiană şi bacoviană, această poezie care a schimbat faţa poeziei basarabene, împotmolită în dogme şi inerţii, nu se lasă totuşi atât de uşor omologată şi catalogată în ternicioasele canoane interpretative. Eu aş compara-o cu însăşi albia / apele Prutului între ale cărui maluri şi în a cărui oglindă se mai zbate şi astăzi cămăşuica amară a copilăriei Poetului. Pentru că „răbdarea este mândria ascunsă” şi „Ceea ce nu înţelegem într-o poezie este sau cu totul real, sau cu totul ireal”. „Scriu nu pentru că sunt poet, ci pentru că am văzut în copilărie cum curgea Prutul. Cred că venea de undeva din Cer.”
Aforismele, ideile şi meditaţiile poetului, parţial risipite prin periodice, parţial adunate în volumul antologic Strigat-am către Tine,prezintă o altă faţetă, o altă apă de cristal îngândurat. Observaţii precise, metafore sclipitoare ori simple improvizaţii, pete de acuarelă risipită fugar – aforismele lui Grigore Vieru sunt, în marea lor majoritate, poeme într-un singur vers, scrise în cea mai bună tradiţie simbolistă a vecinului său de peste Prut, de la Miorcani, – a subtilului poet Ion Pillat.
În marea trecere numai trecerea se rosteşte pe sine, pe când marile teme, ca şi marile râuri, rămân neclintite în revărsare. Sau ca viaţa dintre cele două maluri. Sau ca Luceafărul dintre valuri. Pentru că „ştiu: cândva, la miez de noapte / ori la răsărit de soare”, alegoric fiind spus, este, în esenţă, tatonarea aceluiaşi spaţiu selenar de reaprindere a Candelei şi de regăsire a Luceafărului.
Mulţi ani de lumină, Maestre!