Fost-au acest Grigore Vieru Vodă...
Pentru tipar(Odă în metru clasic; imitaţie după Grigore Ureche)
Fost-au acest Grigore Vieru Vodă, Domn al Poeziei româneşti, un om nu prea mare de statu, dar mare bărbatu, blând ca un miel cu ai săi, dar iute la mânie cu neprietenii neamului şi vărsător de sânge vinovatu când aceştia îi călcau Moşia cu războaie şi hulă. De multe ori pe la ospeţe literare omora neprietenii fără judeţ cu vreo replică sau vreo epigramă. Hulitorilor de neam le reteza limba şi-i mazâlea din inima sa, pe cei iubitori de neam îi boierea; păgânilor le scurta pohtele cu tăişul verbului, pe prieteni îi înălţa cu dulceaţa epitetului, îi plăcea acestui Grigore Vieru Vodă Voievod să întocmească cronici şi zapise unde trecea ceea ce bun i se părea. Numai un Voievod mare ca dânsul nu se temea pe alţii de a-i lăuda. Eunucii literari însă – acei care în cronicile şi zapisele lui nu nimereau – îl pizmuiau prin crâşme literare şi bufeturi artistice.
Altminterea era un om întreg la hire, neleneşu şi lucrul său ştia a-l potrivi. Şi unde nu gândeai, acolo îl aflai: azi vorbea cu tine de la Chişinău, mâine îţi telefona de la Bacău. Pe unde el călca, iarbă verde creştea. Când Ţara Poeziei lui era călcată de păgâni, Grigore Voievod a apărat-o cu metafore dulci, albinuţe, cântece domneşti, dar şi cu epitete sângeroase. La lucru de războaie meşter, unde era mai periculos acolo el singur se băga, ca văzându-l ai săi să se îmbărbăteze. Şi de aceea rar războiu în care nu biruia. Şi unde biruia nu câte o piscină îşi săpa, ci câte o carte edita – un Munte al Latiniei înălţa. Şi atâţia Munţi a înălţat că Dunărea de noi s-a apropiat şi râurile s-au împreunat.
...Iar unde-l biruiau alţii, el nu pierdea nădejdea, căci ştiindu-se căzut jos, se ridica deasupra biruitorului. Se ridica sus, până în piscul Munţilor Latiniei, mănăstirea lui de veci zidită de el din sarea sudorii sale, atât de sus s-a ridicat, de a rămas acolo şi i se vede şi azi de departe chipul printre veşnicia brazilor, tăcerea zăpezilor şi nemurirea crinilor latini.
Şi azi acest Grigore Vieru Vodă nu lasă din mână paloşul; Voievodul îşi apără Moşia, sporindu-i frumuseţea şi lărgindu-i hotarele – încă un pic şi iaca-iaca ajungem cu hotarele acolo unde am fost.
Să ne trăieşti, Măria Ta!
(Alcătuit de diacul Constantin sân Mihaila Tănase, la Chişinău, cetate de scaun vremelnică, văleatul 2005 de la Hristos, faur meseaţ, 14 dni, când Voievodul cu toţi plăieşii lui îşi serba vârsta de patriarh, dăruită de Dumnezeu.)