Sunt mai puţin c-un vers
Pentru tiparSunt mai puţin c-un vers decât zăpada,
Altminteri tot la fel de alb ca ea
Căci uneori nici eu nu-mi pot da seama
De stau în preajma iernii sau a mea.
Sunt mai puţin c-un vers ca luna plină,
Altminteri strălucirea mi-e la fel
Căci uneori nici eu nu-mi pot da seama
De-s luminat de mine sau de cer.
Scrisoare către George Bacovia
Sunt mai bacovian ca tine, Doamne,
Tristeţea-n mine umple-un vas mai mare,
Femeia care-mi cântă-i mai barbară
Decât femeia ta, şi-n felinare
Lumina mi-e aşa de slabă-ncât
Nu pot să scriu Lacustră, de urât.
Fragment dintr-o scrisoare pierdută
...şi aflăm bunul nostru prieten,
că altfel era pe vremea lui Manole.
Astăzi dacă ţi-ai îngropa iubita în zid
ai lua, ca popa, douăzeci de ani de puşcărie
pentru crimă cu premeditare.
Să nu ne mai mire faptul
că mănăstirile noastre sunt fără turle?
Poetul
Poetul este singurul pieton care nu poate fi obligat să ţină cont de culorile semaforului.
El poate traversa când îl taie capul, pe orice culoare. Agenţii de circulaţie au primit ordin să nu-l fluiere, iar maşinile au fost dotate cu nişte aparate speciale, programate să frâneze brusc atunci când se apropie la o distanţă ameninţătoare de el. Dacă vreun agent mai orgolios se încăpăţânează şi vrea să-l trateze ca pe toţi ceilalţi, intervine imediat opinia publică:
„Lasă-l, domnule, ce-ai cu el? Nu vezi că-i poet?”
De aceea, poetul este insul cel mai punctual: ajunge întotdeauna la întâlnirea cu moartea, fără să aibă întârziere nici măcar un minut.
Şi cum lăuntrul meu
M-am aruncat în mine îmbrăcat,
Fără să ştiu ce lac adânc e-n mine –
Puteam fi tras la fund şi înecat
De nu-notam, probabil, foarte bine.
Lacul acesta îmi părea ciudat,
Nu pricepeam deloc de unde vine:
Abia târziu aflai cum s-a format:
Plouase peste lume cu suspine.
Şi cum lăuntrul meu era mai jos
Decât lăuntrurile-nvecinate,
În el s-au adunat, vijelios,
Toate pâraiele învolburate.
Eminescu
El s-a născut din dorinţa noastră de-a fi.
Din orgoliul cuvintelor noastre
Nu-n pântec de femeie a mişcat
Ci-n pântecele cerului, albastre.
În scutece-nfăşat n-a fost văzut
Cum a fost trupul meu sau al tău,
I se făcea baie într-un lac plin de nuferi
Şi era înfăşat doar în numele său.
Ursitori nu i-au pus: se ştia dinainte
Că-i ursit să nu fie nimeni ca el,
Lăutarii n-au îndrăznit să-i cânte la nuntă
De aceea n-a purtat pe deget inel.
De aceea n-a fost ispitit niciodată
Să-şi ridice în sat locuinţă,
Îşi împletise-un pat din flori de tei
Şi locuia în propria-i fiinţă.
Prinţul acesta, căci era un prinţ,
Putea să-nveţe-orice pe dinafară.
Un singur lucru n-a putut nicicând:
Să-nveţe pe oameni cum să moară.
Sisif şi pasărea măiastră
Fusese osândit să ridice un bolovan pe un munte,
Dar, de câte ori ridica bolovanul,
O droaie de guşteri ţâşneau de sub el.
Omul îi lua în palmele lui bătucite,
Le punea câte o pereche de aripi,
Apoi îi aşeza în faţa oglinzii
Să se minuneze cât de bine le stă,
Şi să zboare.
În curând văzduhul se umpluse de păsări,
Iar zeii,
Care nu mai văzuseră în viaţa lor atâta frumuseţe,
Începuseră să se certe-ntre ei
Lăudându-se fiecare
Că lui îi venise ideea să-l osândească pe om.
Profitând de haosul ăsta,
O pasăre s-a strecurat în Olimp
Şi-a furat nemurirea.
* * *
Născut la 4 septembrie 1952, în satul Ohaba, comuna Bălăneşti, judeţul Gorj.
Fire foarte incomodă pentru autorităţi, înainte de 1989, a fost anchetat de securitate pentru poemele Pseudo-Mioriţa, Mai marii zilei şi Scrisoare pentru oaia neagră (recitate la Casa Armatei din Târgu Jiu, în cadrul unui spectacol de muzică şi poezie).
Prezent în culegerile colective: Gorjul literar (1975, 1977 şi 1978, Târgu Jiu), Izvoare de cântec (1978, Tulcea), Eminescu erou literar (2000, Deva), La masa tăcerii (2002, Cluj), Poezia cetăţii (2003, Târgovişte), Pe o coajă de vocală (2003, Târgovişte) etc.
Opera originală: Oglinda dintre noi (versuri, Editura Spicon, Târgu Jiu, 1991); 21 de grame de suflet (versuri, Editura Zodia Fecioarei, Piteşti, 1996); Supliment de existenţă, antologie şi prezentare de Gheorghe Grigurcu (versuri, Editura Punct, Târgu Jiu, 1997); Eseu despre glorie (versuri, Editura Alcor, Bucureşti, 1998). Acest volum este bilingv (română-franceză, traducerea în franceză fiind semnată de Paula Romanescu); Diavol cu coarne de melc (versuri, Editura Dacia, colecţia „Poeţii urbei”, Cluj, 2003).
Membru al Uniunii Scriitorilor (filiala Craiova) din octombrie 1999.
Poemele pe care le publicăm sunt scrise în anii 2003-2004.