Vatra, Convorbiri literare, Timpul
Pentru tipar;)
;)
;)
Vatra
Revista VATRA, nr. 9-10/2004 ilustrează dimensiunea unui segment de cultură cu cele mai vii rezonanţe în conştiinţa cititorului de azi. Cităm – întâi – din eseul Quo vadis, Europa? de Dan Damaschin: ...cum trebuie privită organizarea unui colocviu, la Paris, consacrat „post-creştinismului”? De remarcat că însuşi termenul inventat şi folosit (al „post-creştinismului”) pune doctrina lui Isus pe acelaşi plan cu fenomene şi curente aparţinând istoriei, artei şi culturii: post-impresionism, post-modernism, post-structuralism etc. Dar mai grav chiar decât încercarea de clasare a creştinismului ca fenomen aparţinând unei epoci revolute ni se pare în 2004 renegarea rădăcinilor creştine ale Europei, gestul săvârşit prin omisiune, prin refuzul de includere a tradiţiei creştine (ce a marcat chipul şi destinul vechiului continent) în Tratatul Constituţional al Europei.
În continuare, revista propune, la iniţiativa lui Al. Cistelecan, o „revizitare” – fără prejudecăţi – a etapei proletcultiste din istoria literaturii române: Proletcultismul – zice el – a instrumentalizat literatura şi a transformat-o într-un simplu poştaş purtător de mesaje. De mesaje „corecte”... De câte ori literatura devine, măcar prioritar, mesaj, nu-i a bine pentru literatură. Înseamnă că ea beneficiază, într-un fel sau altul, de nişte controlori. Urmează o serie de documente „de partid”, din care se „aude” – ameninţătoare – vocea jdanoviştilor de atunci. (Te cruceşti câţi oameni au fost antrenaţi în procesul de dezumanizare a individului!) Un eseu excepţional despre „rezistenţa prin cultură” a lui T. Vianu, semnat de Gelu Ionescu. Tulburătoare intervenţia lui Paul Goma Amintiri din prezent. Cităm: Însă după iunie 1977, când Ceauşescu a anunţat: „La noi în ţară nu există cenzură – aşadar am hotărât să o desfiinţăm”, cine au devenit cenzori mai fioroşi decât activiştii însărcinaţi cu cenzurarea? Scriitori valoroşi, nu oarecari bărani. Impresiile lui Traian Ştef despre un număr al Vieţii Româneşti din 1950: Când am terminat de răsfoit revista, am avut imaginea de la defilările oamenilor muncii, bine aliniaţi, cu poeţii-toboşari, iar criticii, în uniformă de miliţieni, pe laterale, în timp ce prozatorii comentau din ghereta de lângă tribuna oficială mersul detaşamentelor şi victoriile lor asupra duşmanului. Alexandru Vlad mărturiseşte: În timp ce afară oamenii se furişau să scape de miliţienii care-i căutau să-i ducă la post, să-i înscrie cu forţa în tovărăşie, eu alunecam tot mai tare, cu genele strânse, în lumea comuniştilor convinşi. Îşi aminteşte Tita Chiper: Într-o discuţie în seminar o studentă, aproape cu lacrimi în ochi, a produs următoarea formulă: „Ce nu pot eu să-i iert lui Balzac e că n-a fost muncitor”. Ei îi băgaseră în cap că marile virtuţi numai clasa muncitoare le are. Balzac nu fusese muncitor şi, vai!... Un interviu cu una dintre fostele „slujitoare” ale proletcultismului – Nina Cassian. Realismul socialist. Literatura „nouă” de N. Manolescu (citiţi!!!). Un eseu de Caius Dobrescu despre „originile temei culturii proletare”. Mai tânărul Ciprian Şiulea susţine: Proletcultismul nu e în primul rând o estetică aberantă, ci un instrument criminal, cu ajutorul căruia a fost distrusă o lume. Imola Antal publică un studiu despre literatura maghiară de natură proletcultistă din România. Mai reţinem: eseul Literatura ca „Jurassic Park”. Cazul Sadoveanu de Mihaela Ursa; Silicoanele lui Marina Preda de Dumitru Ungureanu; 160 de pagini de oţel de Elena Vlădăreanu; În căutarea noimei de Marian Boca ş.a.
Citiţi Vatra, nr. 9-10! (Mai ales cei ce pretind a fi, ori visează să devină, scriitori.)
Convorbiri literare
CONVORBIRI LITERARE, nr. 12/2004, se deschide cu Lumea satului în discursurile academice (II) de Cassian Maria Spiridon. Sabina Ispas afirmă, într-un scurt interviu, că noţiunea de identitate românească trebuie actualizată. Mai citiţi: Istorioterapie de Magda Ursache (despre „viaţa ca scris-citit a unei doamne de o frumuseţe asurzitoare” – Irina Mavrodin); Jurnal din anul revoluţiei (II) de Lidia-Veronica Našincová; comentariul critic la poezia „nouă” a Anei Blandiana La ora refluxului de Adrian Dinu Rachieru; Mozaic eseistic. Andrei Brezianu şi itinerariile sale culturale de Bogdan Creţu; O fereastră deschisă spre bine de Constantin Coroiu; A gândi şi a rosti frumos de Ilie Dan; Wladislaw Reymont – creatorul unui univers arhaic (II) de Emil Iordache; „Convertirea” poetică a lui Pablo Neruda de Dana Diaconu; „Prezentul continuu” atunci şi acum de Ioan Ţepelea (din care cităm: Trebuie să conştientizăm cu toţii că „dacă Nürnbergul comunismului nu va avea loc niciodată, dosarul unui astfel de proces începe să capete consistenţă pe măsură ce arhivele sistemului se deschid, problemele se acumulează, cei care le adună nu sunt reprezentanţii justiţiei, ci ai ştiinţei şi conştiinţei morale – istorici, politologi, jurnalişti, scriitori (cei care nu au abdicat de la deontologia de profesionist). Cu toţii sunt convinşi că adevărul trebuie ştiut, că vinovaţii – oameni şi idei – trebuie identificaţi, că mecanismul terorii trebuie analizat ca reproducerea lui să nu mai fie cu putinţă”.); texte semnate de poetul spaniol Javier Velaza; Globalizare şi religie de Andrei Brezianu (A elabora din unghi filosofic o examinare a locului rezervat religiei în era globalizării constituie, în sine, un demers de o remarcabilă relevanţă, cu precădere în contextul polarizărilor din sânul unei lumi devenite astăzi tot mai mult teatrul unei competiţii fără precedent între dinamisme culturale divergente, confruntate cu provocările unui prezent marcat pe de o parte de violenţă, pe de altă parte de neliniştile unui viitori presărat cu numeroase incertitudini.); Epifenomenul cultural românesc de Mircea Platon ş.a.m.d.
Timpul
Intitulându-şi editorialul (din TIMPUL, nr. 11/2004) „Ora exactă” se dă la Bucureşti? Gabriela Gavril susţine că în vreme ce, pentru foarte mulţi intelectuali remarcabili din fostul lagăr socialist, „meciurile” importante se joacă, mai ales în ultimul deceniu, pe terenul Europei, la noi se preferă în continuare un soi de oină de tranziţie, în care principala realizare pare a fi ţintuirea pe tuşă a indezirabililor, a celor ce ies din front. Prea ocupaţi să se lupte în primul rând cu generaţia următoare, intelectualii de înalt prestigiu (numai în spaţiul românesc, se înţelege) pierd din vedere că, din perspectivă europeană, Bucureştii sunt la fel de provinciali ca... Glodenii Gândului. Eseul anti-protocronist (mai e nevoie, deci, de asemenea demersuri în lumea noastră!) Surprinzătorul adevăr despre Scorilo şi iubirile sale din tinereţe de Bogdan Suceavă. O „anchetă” a TIMPUL-ui Focus: literatura tânără. Participă Marius Ianuş (Literatura tinerilor este autentică din mai multe puncte de vedere – adaptată social şi psihologic vremurilor de azi, nefalsificată şi nefalsificatoare conceptual, lipsită de acea încredere exacerbată în tehnică şi teorie care a dus de râpă optzecismul.), Tudorel Urian (Eu unul am infinit mai multă încredere în verdictele criticii decât în campaniile de promovare.), Mihai Vakulovski (...există scriitori care nu mai scriu pentru critici, pentru doamna profesoară, pentru manualele şcolare, care nu mai sunt carierişti, pupincurişti, scriitori care scriu direct, despre şi pentru cititorul din ei, sau nici măcar nu-şi pun întrebarea de ce scriu, astfel cititorul simţindu-i mai aproape...), Şerban Axinte (Mediocritatea în cultură nu poate fi impusă durabil oricât de bine pus la punct ar fi sistemul de promovare. Unele nume pot aduce bani editurilor, dar numai o vreme. Pot exista şi dispute prin presă. De exemplu, mă îndoiesc că vom mai auzi de Paolo Coelho peste vreo 10 ani.), Codrin Liviu Cuţitaru (...nu avem, măcar în ultimii paisprezece ani, o revelaţie literară adevărată, aşa cum s-a întâmplat în alte arte frumoase (cinematografie, actorie, muzică sau coregrafie). Timpul nu este însă, nici pe departe, pierdut.), Dorin Mironescu încearcă să identifice (grea zăbavă, pentru că „unghiul” e greşit!) „Marele poem” optzecist. Mai citiţi: Arborele-carte sau cartea-labirint (II) de Daniel Ilea; Pe urmele cărturarului, pe urmele cărturarilor de Liviu Antonesei; Defăimarea de Traian Ungureanu şi Sarcofagul de hârtie – reflecţii critice asupra tipologiei presei culturale româneşti.