Fiecare cu singurătatea sa
Pentru tipar;)
În secolul al II-lea î. Ch., când Roma devenise forţa hegemonică a lumii, se considera că istoria se constituie dintr-un şir de evenimente incoerente. Însă azi evenimentele au devenit strâns legate între ele, evoluând spre o finalitate unică. Fără îndoială, acest fapt este cunoscut de toată lumea. Desigur, dacă romanii ar fi avut o hartă completă a terrei şi internet, viziunea lor generală asupra lumii ar fi fost alta. Germenele satului global exista încă în secolul al II-lea înainte de Hristos, însă pe atunci avea un alt sens conceptul de singurătate.
Milan Kundera consideră că e timpul să se reexamineze anumite noţiuni – fapt confirmat inclusiv de acest colocviu.
Conştiinţa individuală se înfiripă, după cum se ştie, mai întâi în Italia renascentistă. Până atunci nu am fost conştienţi decât de noi înşine ca membri ai unor grupuri, familii, sate. Însă datele acestea s-au schimbat atunci când am început să tratăm statul şi posesiunile lumii în mod individual, când am început a ne recunoaşte ca personalităţi, când am devenit conştienţi că suntem singuri, singuri în sensul existenţialist al cuvântului.
Deşi tehnologia şi internetul ne favorizează accesul în satul global şi ne oferă posibilitatea interconectării imediate, condiţia umană – aceea de a fi singuri „face à nous-mêmes” (cu noi înşine) – nu se schimbă. Ceea ce s-a schimbat este locul rezervat problemei existenţei umane în lumea virtuală. Aşa cum a scris Sartre: „L’homme est toujours le même en face d’une situation qui varié” (Omul este acelaşi în faţa unei situaţii diferite).
Simţim că materialismul / tehnologia ne transformă în obiecte ale sistemului global, dar ispita este prea mare, căci ne oferă iluzia trecerii dincolo de hotarele „locurilor de care suntem legaţi”. Ca scriitori, putem utiliza internetul cu stocul uriaş de informaţie pe care îl deţine. Dar imaginaţi-vă pentru o clipă: dacă Joyce ar fi avut acest mijloc la dispoziţie atunci când scria Ulysse, el nu ar fi scris despre casa din Dublin, nu ne-ar fi dat informaţii despre numele străzilor şi locuinţele acestui oraş. Astfel, astăzi ar fi fost pierdută o lucrare valoroasă şi am fi devenit, cred, mai săraci.
Asocierea la satul global via internet ne impune să existăm tot mai mult prin cuvântul scris. În sens derridian existenţa noastră se defineşte prin absenţa fizică, cuvântul scris a înlocuit discursul. Logocentrismul i-a luat locul; absenţa precede prezenţa, iar centrul stabilit la început în Occident poate fi găsit astăzi pe tot globul.
Prin tehnologie, cuvântul s-a distanţat din ce în ce mai mult de vorbitor. Deşi mijloacele tehnice diminuează teama exprimării în faţa unui auditoriu, ele ne fac să simţim că suntem singuri într-un spaţiu enorm, chiar dacă avem alături alţi oameni, fiindcă ei sunt, la rândul lor, la fel de singuri.
Ca proces, globalizarea nu este un fenomen recent. Romanii, apoi spaniolii şi portughezii în secolul al XVI-lea, s-au amestecat cu restul lumii. Ei oscilau între patria lor şi „El Mundo”. Ibericii au fost primii care au gândit lumea global, în înţelesul de azi al termenului. Ei au fost prototipul oamenilor de astăzi care, spre deosebire de spaniolii de atunci, nu au nevoie să iasă din fortăreţele lor de sticlă, de vreme ce internetul le facilitează schimbul de idei şi de bunuri. Versiunea spaniolă a satului global reclamă în mod evident comunicarea interpersonală pe viu, însă tehnologia impune astăzi abandonarea comunicării directe, refuzând conexiunea individului cu lumea exterioară. Este o comunicare virtuală, nu una reală. În satul global modern, unde spiritualitatea este în declin, cineva poate întreba: ce înseamnă astăzi a fi singur? Cum face faţă umanitatea unei lumi extensibile şi rolului tot mai restrâns al eului subiectiv într-o lume în care am devenit instrumente ale sistemului liberal? Filozoful englez Anthony Storr scrie: „Preţul evoluţiei şi al progresului tehnologic este nemulţumirea...”.
Majoritatea progreselor au avut loc în vest. Prin urmare, simţul impersonal şi sentimentul de singurătate morală este aici mult mai acut.
Astăzi unii se tem de o repetare a groazei resimţite la începutul secolului al XX-lea, când identităţile şi umanitatea au început să se surpe. Kandinsky a fost primul artist care, în faţa terorii, îşi găseşte refugiul în arta abstractă, iar Joyce – în romanul fluxului de conştiinţă, reprimând până şi punctuaţia. Ambii artişti, confruntaţi cu o lume exterioară haotică, au încercat să creeze prin mijloacele lor ordine, abstractizarea fiind pentru ei un mijloc de autoconservare. În prezent noţiunea de fragmentarism este accentuată de aspectul virtual al existenţei şi nu de cel spiritual.
În timp ce cultura şi naţiunile devin prin globalizare mai puţin însemnate, limba şi spaţiul natal ne oferă doar reminiscenţe sau semne ale existenţei de odinioară, spune Jacques Derrida. Globalizarea intensifică sentimentul „omului fără patrie”. Prinsă în satul global al unuia sau altuia, umanitatea deţine (precum Kandinsky arta abstractului) instrumentul ideal pentru diminuarea angoaselor – internetul. Dar în timp ce arta abstractă este un mijloc de explorare a unei lumi incomprehensibile, internetul pierde această capacitate. Cioran, compatriotul vostru, spunea: „Evul Mediu şi-a însuşit eternitatea, noi, cei de azi, avem obligaţia să iubim palpabilitatea lumii...”. Rezumând, putem spune oare că această nouă singurătate va fi şi o sursă a creativităţii? Ce poate realiza o populaţie singură în satul global, dat fiind faptul că indivizii sunt din ce în ce mai izolaţi şi că nu le-a rămas decât facultatea scrisului? Dacă ar fi să ne proiectăm în viitor, dincolo de satul global, ce alt pământ Eldorado ne promite tehnologia? Imaginaţi-vă, fie şi de dragul unui argument, că staţi alături de o clonă, spunându-i sau scriindu-i: „Mă simt singur”. Unicul răspuns posibil al clonei este: „Şi eu mă simt singur” (o altă versiune a lui „şi eu te iubesc”).
Speranţa ne împinge spre noi descoperiri şi spre crearea unor tehnologii şi mai avansate. Însă adevărul e că noi nu putem schimba condiţia de a fi singuri, efemeri şi, pentru moment, fiecare dintre noi rămâne în solitudinea lui. Singur în satul global...
Mâine ce-ar mai putea să mai însemne aceasta?
Traducere de
Lilia ŢURCANU