Carnavalul şi Globalizarea (cu ajutorul doamnei Gabriela Visan)
Pentru tiparPrecum ştiţi, trăiesc şi mă simt ca „la mama acasă” într-o zonă care, din punctul de vedere al populaţiei, este deja de mai multe secole „globalizată”: în zona Rhinului şi a Micului Rur, exact între Aachen şi Köln; zona care se consideră „Inima Carnavalului” Germaniei carnavalistice. Din acest punct de vedere avem însă concurente acerbe, cel mai renumit fiind oraşul Mainz şi împrejurimile sale viticole. În ceea ce priveşte globalizarea, fenomenologia decurge cam în felul următor. Stăm de vorba cu un om şi ne gândim: oare unde îşi are rădăcinile? Împăratul Traian şi „Colonia”? Dacă trecem cu gândul peste istoria regiunii, ne vin în minte în primul rând italienii, care în secolul al XIX-lea au terminat construcţia vestitului Dom din Köln – şi au rămas aci, nu s-au mai întors în patria lor însorită. Napoleon, care la sfârşitul secolului al XVIII-lea a invadat şi anexat o parte a regiunii Rhinului, a numerotat casele oraşului Köln „Coloque” – lăsându-ne vestita Eau de Cologne 4711 şi mulţi francezi ca noi Rhinlandezi. La sfârşitul secolului al XVIII-lea au sosit mineri polonezi, slovaci şi cehi, încât trăim experienţa, ciudată, de a cunoaşte oameni cu numele terminate în „elli”, „iţchi” sau „es” – toţi nemţi Rhinlandezi! În decursul ultimelor două secole, valurile istoriei au mânat pe malurile Rhinului turci, români, evrei, unguri, în ultima instanţă asiatici şi africani, şi Dumnezeu mai ştie câte alte naţiuni. Toţi au devenit „Rhinlandezi pur sânge”!
Nici România nu se poate făli, ca de altfel nici o altă ţară din lume, cu o populaţie autohtona „pur sânge”. Oraşul meu natal, Timişoara, a fost lăcaşul a nu mai puţin de 12 etnii diferite – şi asta încă în anii 1935-1950! Dar asimilarea integrală sufletească cu tradiţiile şi cu mentalitatea Rhinlandeză nu se poate compara cu nici o altă regiune din lume.
Regiunile cu cele mai intense tradiţii carnavalistice din Germania au o caracteristică specifică: ele nu cunosc patru anotimpuri, ci numără cinci! Primăvara, vara, toamna, iarna – dar: în decursul toamnei târzii, exact de la 11 noiembrie ora 11:11, apoi de-a lungul iernii şi până la începutul Postului de Paşti, până la Miercurea Cenuşei, se suprapune cel de-al cincilea anotimp: CARNAVALUL! Începutul ca şi sfârşitul se serbează ca o manifestare de masă pe străzi – carnavalul străzilor – urmează „sesiunile” în săli supraaglomerate; ploaie, ninsoare sau frig de se sparg pietrele, nimic nu poate perturba voia bună, veselia „nebună” a „nebunilor carnavalistici” sub conducerea „maiestăţilor nebuni ai sesiunii” – a „Triumviratului Tristelat” compus din „Prinţ”, „Fecioară” (în Köln totdeauna de sex masculin!) şi „Ţăran” – aleşi pentru câte o sesiune din sânul „Cluburilor Carnavalistice” locale nenumărate. Se ţin discursuri politice sau apolitice, dar toate cât mai şoade, se cântă cântece tradiţionale carnavalistice; Triumviratul colindă seară de seară sălile de „şedinţe” şi volens-nolens bea împreună cu „Suveranul” – poporul – vin, bere, câteodată chiar şi apă. Salutul tradiţional al Carnavalului Colonia răsună ca dintr-o gură: „KÖLLE ALAAF!” Carnaviliştii de pe scenă poartă costume stilizate imitând uniformele armatei lui Napoleon, spectatorii din sală poartă de la robe de seară până la cele mai fantastice costumaţii de pe glob. Populaţia locală şi oaspeţii din lumea întreagă fac din carnaval un eveniment globalizat. Şi asta mai ales în marele final – Lunea Rozelor înainte de Miercurea Cenuşei, când în faţa unui public multietnic, venit din lumea întreagă şi din Germania toată, „combatanţii carnavalişti” defilează per pedes apostolorum sau în care alegorice ore în şir, ca un şarpe fără sfârşit, constituind demonstraţia cea mai impozantă, ilarizantă şi „nebună”, dar PAŞNICĂ a carnavalului. „KÖLLE ALAAF, ALAAF SFINTE CARNAVAL!” Lunile şi săptămânile carnavalului cunosc o singură problemă: epuizarea fizică cu sau fără alcoolizare concomitentă. În orice caz, la sfârşitul carnavalului majoritatea carnavaliştilor au probele hepatice merci-bine crescute, iar spitalele au de lucru...
Prin comparaţie, demonstraţiile anti-globalizare nu sunt deloc paşnice. Cei care defilează par o masă compactă de oameni cu feţe crispate, iar costumaţiile lor nu dau deloc dovadă de fantezie: în general au culoarea cenuşei sau sunt chiar negre. Coloanele lor mărşăluinde scandează, eliberează urlete asurzitoare acompaniate de zgomotul înfricoşător al fluierelor şi tobelor, ustensile indispensabile accentuării violenţei verbale. Decibelii declanşaţi propagă la depărtări mari simfonia furiei şi a urii. Acţiunile anti-globalizare trădează semnele epuizării mentale, instinctul primar al violenţei luând locul raţiunii. Şi nu doar instinctul violenţei, ci şi ideologii obscure îndoctrinează şi spală creierii, ce ajung să nu mai poată înregistra nici un fel de semnale, nici măcar cele ale umanităţii. Cohortele marţiale rănesc fizic şi psihic oameni nevinovaţi, care rămân încremeniţi în faţa urii oarbe, rămân în urmă copleşiţi de durere, de spaimă. Iar locurile invadate de masa oarbă sunt ca ruine pline de gunoi – amprenta de neconfundat a devastărilor comise. În urma unor asemenea manifestări belicoase, martorii inocenţi vor purta pe trup răni sângerânde, în vreme ce mediile, ahtiate de absorbirea unor evenimente stridente, îşi învăluiesc spectatorii în infernul decerebrat. Totuşi spectatorii, indiferent de orientarea politică personală, sunt până la urmă fericiţi pentru faptul că în momentele de cumpănă nu s-au aflat în locurile fierbinţi.
Globalizarea maselor sub umbrela unor acţiuni violente absurde, până la cele războinice, are o tradiţie îndelungată. Mai marii, atotputernicii momentelor istorice concepeau atrocităţile şi puneau în mişcare cohortele de războinici care îşi câştigau existenţa – sau moartea – prin violenţele poruncite. Violenţe care au devenit dominantele psihice ale brutei umane, ale aventurierilor, ale hapsânilor de averi prin omor, prin pogromuri; dominantele psihice ale cavalerilor de noroc prin devastări poruncite. Cohortele au purtat în faţa lor insignele respective ale războiului, sau ale demonstraţiilor anti-ceva, au folosit în acest scop chiar şi crucea, dar în creier au purtat numai şi numai ideologiile determinante ale comportamentului lor tembelizat. Ideologii de orice fel, dar toate cu acelaşi efect: stingerea totală, ştergerea gândirii logice şi a sentimentului de umanitate. În cursul istoriei ideologiile nu au avut niciodată un caracter catalizator pentru mentalul uman, dimpotrivă, au reprezentat factorul ce a contribuit la anihilarea gândirii logice şi a sentimentelor umane, abrutizând individul social, stingându-l ca fiinţă umană vie.
Tiparele şi metodele cruzimilor fizice au avut şi ele un caracter globalizant, indiferent de ideologia care a stat la baza acţiunilor lor. Metodele au perpetuat cu doar mici deosebiri peste timpurile istorice, agravarea ferocităţilor având la bază evoluţia şi rafinamentul tehnicii. Făcând o mică paranteză, aş vrea să compar ideologiile foarte asemănătoare ale comunismului şi ale naţional-socialismului. Insigna colorată a fost cea roşie pentru comunism, cea brună pentru naţional-socialism. Metodele cruzimilor au diferit numai prin tehnica mai avansată a culorii brune faţă de cea roşie, ambele fiind îndreptate împotriva umanităţii. Primum movens a fost identic pentru ambele ideologii: puterea absolută asupra umanităţii şi a resurselor sale, iar conditio sine qua non: abjecţiunea manifestată faţă de spiritul uman.
Lagărele de muncă forţată sau cele de exterminare, Gulagul, stingerea violentă a unor etnii sau popoare pe criterii naţionaliste sau religioase, sistemul de îndoctrinare forţată a copiilor în şcoli, tabere paramilitare sau pur şi simplu aşezarea lor forţată în familii „credincioase” regimului, sunt doar câţiva vectori ai ideologiilor manifeste în ultimii 80 de ani. Ideologii dominante şi dominatoare, care nu pun nici un preţ pe calitatea sapienţială a individului, forţându-l însă să treacă de la stadiul de vieţuitor la stadiul de supravieţuitor.
Metodele ideologiilor în scopul atotputerniciei fac azi chiar un pas înapoi în istorie: decapitarea publică, suicidul înălţat la rang de martir cu scopul omorârii a cât mai mulţi indivizi, cu scopul distrugerii infrastructurilor democraţiei şi ale libertăţii. Şi totul în faţa publicului de milioane de spectatori TV, cu fotografiile aduse în faţa ochilor prin mediile de print. Foamea şi goana după senzaţional alimentează perpetuarea cruzimilor de orice fel, închide cercul vicios spre foamea pentru putere globală.
Teroarea, terorismul globalizat mână omenirea în noul, în modernul război globalizat, în războiul modern în care deja ne aflăm! Pe drum rămân cele mai înalte valori ale omenirii moderne: LIBERTATEA ŞI DEMOCRAŢIA!
Dragi prieteni, dragi oameni: carnavalul de pe valea Rhinului şi toate manifestările carnavalistice din întreaga lume sunt atât de PAŞNICE, multicolore, pline de viaţă, de ritm şi muzică, au o FORŢĂ GLOBALIZATOARE INTERUMANĂ nemaipomenită! Din punctul meu de vedere Rhinlandez, vă invit să veniţi la noi şi să savuraţi, să trăiţi săptamânile carnavalului globalizat! Poate vă va lua de la gară sau de la aeroport un taximetrist mascat ca un paşă, nu veţi şti dacă este turc, italian, neamţ sau african, dar vă va saluta cu un puternic-zgomotos „ALAAF!”.