Suntem nebunii de azi şi zeii de mâine
Pentru tipar;)
Tu vei pleca, abandonând pământul tău, limba ta şi rădăcinile tale; urmele paşilor tăi pe nisipuri va aminti de o imagine din visul copilăriei; va rămâne doar vechiul turn de la răscrucea drumului.
Dar pentru care sat va rămâne? În care alt sat vei vedea cum asfinţeşte iar soarele? Care ocean şi care ţărmuri te cheamă? Să însemne toate acestea o sete de a cunoaşte altceva, asemenea celei pe care o avea omul de la începuturi, vieţuind în grădini cu ierburi sălbatice?
Când va veni seara eu voi zice: „Să aprindem lampa cu ulei curat. În jurul ei se vor strânge strămoşii, părinţii şi copiii care trebuie să re-înveţe poveştile de altădată şi legendele vechi, care spun că noi navigăm într-un ocean fără diguri ale cărui legi şi taine au fost învăţate totdeauna pentru a evita marile derive”.
Terra este patria tuturora; toate bogăţiile ei, fără excepţie, constituie patrimoniul nostru comun. Fiecare trebuie să cultive câmpul în satul său sperând la veri roditoare.
Principiul „a da şi a primi”, despre care vorbeşte poetul de pe insulele antile Aime Césaire, nu înseamnă numai schimbul echitabil de fructe, ci şi împărtăşirea reciprocă a diferenţelor şi a varietăţii.
Inteligenţa umană, supusă rafinamentului printr-o îndelungată cunoaştere, a produs o imensă bogăţie, dar şi durere; opere sublime, dar şi arme înfiorătoare. Însă toate sunt nimicuri de vreme ce 3/4 din populaţia planetei moare de foame.
În satul meu Hristos este torturat încontinuu, iar Mozart moare de foame şi de boală.
„Războiul săracilor” a început fără să aibă vreo linie a frontului şi se transformă treptat într-un sistem uriaş de manipulare. Este rezistenţa pisicii disperate care devine tigru în faţa aroganţei celui puternic.
Colocviul nostru se desfăşoară sub semnul conştiinţei poeţilor şi cred că vocea lor trebuie să se audă mai tare pentru a proteja coralul care se ofileşte; apele care se poluează. Florile noastre au azi miros de combustibil.
Desigur, noi sprijinim progresul. Noi lăudăm avioanele care zboară în aer ca o batistă înnodată, navele care străbat toate mările, maşinile care cultivă grâul. Dar o facem din respect pentru Cer, pentru Mare, pentru Pământ şi pentru orice început de cultură. Fiindcă dilema mileniului al III-lea este „cultura sau barbaria” – sintagmă care circulă prin „satele” de azi ca ecoul valurilor din ocean în ocean.
De fapt, noi vorbim aici despre utopiile şi visele noastre dintotdeauna. Suntem nebunii de azi şi zeii de mâine.
Vom merge din sat în sat ca nişte trubaduri cutreierând pământuri de ocru, crăpate, aşezate în lumina câmpurilor şi în umbra pădurilor, cu un cer senin deasupra. Pământuri roşii, pământuri negre şi pământuri albe... Recunoaşteţi imaginile, căci nimic nu e în afara imaginaţiei, muzicii, picturii, dansului şi poeziei. Aşa e peste tot unde artele instituie libertatea ca mod de a fi al omului posibil.
Întreaga planetă nu este decât un sat cu foarte multe imagini. Căutaţi în satul global culorile vieţii; ale vieţuirii în această lume, înainte de a trece în adâncurile profunde ale somnului.
Traducere de
Elena ISTRATI