Cuvântul. Viaţa Românească. Contrafort. Новая Польша. Cracovia: pagini de cultură europeană
Pentru tipar;)
;)
;)
;)
;)
În nr. 10/2004 CUVÂNTUL îşi reafirmă prestanţa intelectuală, oferindu-le cititorilor mai multe materiale impresionante prin conţinutul de idei. Numărul se deschide cu eseul Despre dialogul social de Mircea Martin care susţine, de la înălţimea imparţialităţii domniei sale, că după 40 de ani de dictatură comunistă şi după aproape 15 ani de tranziţie (cu premeditare) haotică România pare decisă în sfârşit să adopte legile economiei de piaţă şi principiile după care ar trebui să funcţioneze o societate cu adevărat democratică... Ovidiu Verdeş menţionează (în articolul Ciocârlie, Lejeune & Comp.), pe bună dreptate, că fiecare carte pe care o publică Livius Ciocârlie explorează dintr-un unghi nou (subl. n.) şi neaşteptat frontiera dintre ficţiune şi nonficţiune (citeşte tot). Un eseu de Ioan Stanomir despre Dicţionarul analitic de opere literare româneşti coordonat de reputatul profesor clujean Ion Pop. Mihai Chioveanu consideră (vezi articolul Feţele revoluţiei politice în secolul al XX-lea) că lucrarea lui A. James Gregor Feţele lui Ianus este un excelent remediu academic al tuturor prejudecăţilor noastre privind natura revoluţiilor politice radicale ale secolului abia încheiat... Interesant materialul lui Bogdan Ghiu despre filozofia lui Jacques Derrida, din care cităm: Nu te poţi înstăpâni peste o deconstrucţie, nu-ţi poţi pune semnătura sub deconstrucţia a ceva. (...) Lumea în ansamblu sau unele instituţii ale ei sunt în deconstrucţie tocmai pentru că lumea e construită, scrisă de mâna şi voinţa omului. Ea se construieşte în permanenţă şi poate deci fi permanent reconstruită mai bine. Antoaneta Ralian îşi împărtăşeşte impresiile despre întâlnirea „pe viu” cu scriitorul pe care l-a tradus, celebrul prozator israelian Amos Oz. Reproducem, pentru savoarea-i şi umorul subtil, următorul fragment: Radia de orgoliu când mi-a povestit cum nepoţelul lui, în vârstă de şapte ani, atunci când profesoara le-a vorbit copiilor despre scriitorii israelieni şi a spus că Amos Oz e un scriitor cunoscut în lumea întreagă, a sărit şi a întrerupt-o: „Nu-i adevărat! Amos Oz e bunicul meu”. Mai citiţi: Teoria (şi poezia?) libertăţii de Simona DrAgan, Postmodernismul de dreapta de Ioan Buduca, Suspiciuni „postmoderne” şi mister metafizic de Paul Cernat ş.a.m.d.
Revista VIAŢA ROMÂNEASCĂ, nr. 10/2004 începe, în pofida unor evidente semne de oboseală, cu un editorial foarte optimist semnat de Caius Traian Dragomir, redactorul-şef susţinând, între altele, că ştie mai presus de orice îndoială, că lumea aceasta nu va rămâne, nu poate să rămână, aşa cum este astăzi – că timpul schimbării până la capăt a omenirii nu este nici măcar atât de lung pe cât a fost acela al perioadei Războiului Rece. Poeme inedite de Florenţa Albu, Andrei Zanca, Ion Chichere ş.a. Rubrica Tineri scriitori oferă spaţiu următorilor debutanţi: Adrian Urmanov, Andrei Gheorghe, Valeriu Mititelul şi Letiţia Ilea. Demne de cea mai mare atenţie răspunsurile dlui Gheorghe Grigurcu la întrebările interviului realizat de Grigore Scarlat. Reproducem secvenţa care îi vizează în mod special pe basarabeni: ...plângându-ne de situaţia în care ne aflăm, uităm prea adesea că există o parte a pământului românesc încă mai urgisită: Basarabia. Acolo forţele malefice ale comunismului cotropitor au acţionat suplimentar, printr-o tactică a deznaţionalizării ce a antrenat după sine şi o retardare culturală, o dramatică marginalizare, scufundare atât în umbra Europei, cât şi în cea imperială sovietică. Dar atenţie, fraţi din partea stânga a Prutului: asupra voastră s-au exercitat două tipuri de oprimare, una de factură etnică, altă de factură ideologică! Lupta pentru recâştigarea chipului identitar nu se poate disocia de cea împotriva comunismului (subl. n.) care, precum într-un demonic carnaval, se înveşmântă în haina derutantă a naţionalismului exacerbat, fascizant. A vă apropia de foştii „maeştri cântăreţi” ai lui Ceauşescu, a accepta sprijinul lor e ca şi cum v-aţi da pe mâna lupului seducător pentru că arborează un obrăzar de miel! La ceasul actual, Republica Moldova e un stat hibrid, întemeiat pe pofta unui grup de nomenclaturişti ai erei sovietice de a rămâne la conducere cu orice preţ, de a păşi în continuare pe covorul roşu al onorurilor şi de a-şi asigura cota din afacerismul corupt cu care colaborează. Grup ce întrupează atât comunismul (declasat, prin împregnarea sa cu impulsuri eterogene!), cât şi mininaţionalismul secesionist „moldovenesc”, id est persistenţa ambilor factori ai oprimării pe care i-am indicat (întrucât decuplarea Moldovei de România, mergând până la proclamarea tragicomică a unei limbi „moldoveneşti”, deosebită, chipurile, de limba română, nu e decât o faţă a deznaţionalizării). Discuţia privind literatura română după comunism este continuată în acest număr de Radu Voinescu. Mai reţinem: eseul filozofic În preajma fericirii de Virgil Diaconu; prelegerea lui Vasile Andru despre psihologia românilor în epoca modernă, în care autorul afirmă că balada Mioriţa deja s-a globalizat, fiind tradusă în 127 de limbi, şi că e textul cel mai tradus după Tatăl Nostru, care-i tradus în 286 de limbi şi dialecte (Ni se umflă, fireşte, şi nouă pieptul de mândrie, însă pare-se că cea mai tradusă lucrare după Tatăl Nostru e totuşi un roman al unui celebru scriitor spaniol din secolul al XVI-lea.); fragmentele dintr-un interviu inedit susţinut în decembrie (!) 1989 de Augustin Buzura la postul de radio Europa Liberă; eseul Ulysses – o sărbătoare a literaturii engleze de Andi Bălu; articolul lui Octavian Soviany intitulat Gramatica morţii şi Intermezzo de Marin Mincu.
Numărul 10-11/2004 al CONTRAFORTULUI „înscenează” – cu ocazia împlinirii a 10 ani de la apariţie – un fascinant spectacol al Literaturii din Basarabia prin vocile actorilor săi. Lista celor implicaţi (cu ştiinţă şi fără) în această ingenioasă (extrem de antrenantă şi pentru cititori!) reprezentaţie „teatralizată” este, de bună seamă, lungă, însă „rolurile principale” le-au revenit celor mai talentaţi „actori”: Nicolae Leahu (Masele nu au orgoliu, orgoliu au doar indivizii; ...mai grave îmi par a fi lucrurile în Ţară, unde cantitatea de moloz literar validat de critică e, prin raportare la ceea ce se întâmplă între Prut şi Nistru, pur şi simplu înspăimântătoare; Cu literatura basarabeană lucrurile sunt simple, ea pur şi simplu nu există, mai complicată (câţi l-au citit, la noi, pe Adrian Marino?) e problema definirii literaturii artistice...), Grigore Chiper (Spaţiul nostru literar e prea limitat şi închistat pentru a genera noi paradigme; În artă, mai mult poate decât în alte sfere ale activităţii umane, se observă diferenţele; ...e clar că supradoza de retorică patriotardă poate fi la fel de nocivă sau chiar mortală ca şi lipsa unui minim fond patriotic), Em. Galaicu-Păun (...e ca şi cum ar trebui mereu să ne justificăm că gândim, că avem idei novatoare, că ştim cum să le realizăm...; De la câţi cititori în sus începe „marele public”? Faptul că te citesc cu maximă atenţie câţiva profesionişti ai lecturii nu intră în ecuaţie?; Pe Voronin l-au adus la putere nu scriitorii, ci ne-cititorii! Să fie limpede); Leo Butnaru (Autorii ruşi din Basarabia sunt extrem de conservatori, fără a conştientiza că literatura, ca formă de expresie şi fond ideatic, nu trebuie să rămână imuabilă, ci să caute modificarea, în funcţie de caracterul stilisticii sau stilisticilor dominante ale unei epoci), Arcadie Suceveanu (...n-o să vină nimeni, niciodată, de la Bucureşti sau de la Cluj, care să zică: dom’le, dar cât de geniali mai sunteţi voi, basarabenii, scuzaţi-ne că nu vă prea cunoaştem operele). Aplauze şi pentru majoritatea celor „(auto)distribuiţi” în rolurile secundare. Flori doamnelor Maria Şleahtiţchi, Valentina Tăzlăuanu şi Margareta Curtescu. De tot hazul încercarea a doi-trei figuranţi optzecişti de a intra şi ei în te miri ce rol. (Dar rol să fie!) Un prelung bravissimo! redactorului / „regizorului”-şef!
O altă piesă de rezistenţă a numărului este dezbaterea cu Vasile Botnaru, Dorin Tudoran şi Vitalie Ciobanu Despre disidenţă şi disidenţi înainte şi după 1989 în Europa Centrală, România şi Republica Moldova. La rubrica Actualitatea – articolul de atitudine Dreptul la rezistenţă, autorul Mihai Iuraşcu amintindu-ne că în Legea Fundamentală a Portugaliei este stipulat (N.B!) dreptul fiecărui cetăţean de a rezista oricărui ordin care aduce atingere drepturilor, libertăţilor şi garanţiilor individului. Mai citiţi: Orgie de toamnă în Moldova de Vitalie Ciobanu (fragmente dintr-o cronică subiectivă), cronica lui Alexandru-Florin Platon la cartea La Moldavie. Histoire tragique d’un région européenne de Jean Nouzille, două poeme („furioase” şi calitative) de Ştefan Bolea şi textul inedit al unei extraordinare conferinţe borgesiene pe tema Literatura germană în epoca lui Bach.
Felicitări şi urări de viaţă lungă, Contrafort.
НОВАЯ ПОЛЬША e singura revistă literară şi de cultură politică editată în Polonia în limba rusă. Este destinată, în special, cititorilor din Federaţia Rusă. (Câţi abonaţi o fi având printre ruşii din Republica Moldova?) Revista îşi propune promovarea dialogului, a toleranţei şi a bunei înţelegeri în mediul celor mai diverse categorii de cetăţeni din ambele ţări. Întemeiată în 1999 la sugestia lui Jerzy Tedroic, redactor-şef al revistei Cultura, fostul organ de presă al intelectualităţii poloneze emigrate în timpul comunismului la Paris, Новая Польша porneşte de la ideea că reluarea dialogului intercultural polono-rus devine, în condiţiile globalizării, un imperativ mai acut ca oricând. Adresându-se concetăţenilor săi, dar şi cititorilor din Rusia, Jerzy Tedroic sublinia, în nr. 1 din 1999 (în ultimele sale zile de viaţă), că istoria celor două naţiuni înscrie un şir de nedreptăţi, de prejudecăţi şi de antagonisme, că toate se datorează faptului de a fi avut unii despre alţii o imagine profund deformată şi că noua revistă ar trebui să insiste în direcţia schimbării radicale a acestei situaţii.
Respectând spiritul marelui disident, echipa de jurnalişti de la Новая Польша elaborează următorul proiect de politică redacţională:
• o revistă pentru oamenii care doresc să construiască o societate mai bună în baza înţelegerii profunde a trecutului şi a prezentului;
• o revistă a polonezilor şi a ruşilor care împărtăşesc valorile dialogului interuman şi care ştiu să polemizeze ascultând şi respectând punctul de vedere al celuilalt;
• o revistă a celor ce au o viziune a lumii care depăşeşte proiecţiile insinuate prin cultura de masă de croială totalitaristă ori îngust-comercială;
• o revistă pentru toţi oamenii interesaţi de cultura şi de viaţa socială a Poloniei contemporane.
Într-un editorial publicat în nr. 1 din 1999, redactorul-şef al revistei Jerzy Pomeanowscki (traducătorul Arhipelagului GULAG), scria că Новая Польша va miza pe receptivitatea unui cititor inteligent şi pe interesul tinerilor pentru ideile umanismului modern, aceştia fiind cei care au făcut imposibilă repetarea trecutului sângeros.
Din sumarul numărului 9:
1. Julia Chatvig: Meditaţia
2. Adam Michnik: Czeslaw Milosz a plecat – poezia lui va dăinui
3. Oleg Zakirov: Martorii epocii
4. Gzegoz Pszebinda: Infernul scriitorilor ruşi
5. Czeslaw Milosz: Două poeme
O revistă care face pentru Polonia, în domeniul „apărării” identităţii naţionale, mult mai mult decât ar face (ferească Dumnezeu!) o întreagă escadră de MIG-uri ruseşti.
CRACOVIA: PAGINI DE CULTURĂ EUROPEANĂeste un volum din seria editorială Caiete europene iniţiată de profesorul Mircea Martin (în perioada când era încă director al Editurii Univers). După cum menţionează coordonatorul de azi al proiectului, Constantin Geambaşu, caietul Cracovia „reprezintă o încercare de a ilustra într-un mod cât mai variat fizionomia şi dimensiunea complexă a unui spaţiu de cultură europeană, cu vii rezonanţe în conştiinţa românească”. Volumul include trei secţiuni: 1. Configuraţii culturale şi artistice, cuprinzând opt (remarcabile!) eseuri despre climatul vieţii culturale cracoviene; 2. Autori cracovieni, în care sunt incluşi patru scriitori celebri cunoscuţi şi cititorului român: Wislawa Szymborska, Czeslaw Milosz, Stanislaw Lem, Slawomir Mrozek; şi 3. Relaţii şi confluenţe culturale româno-polone, capitol ce conturează traseul îndelungat al legăturilor pe care le-au avut românii cu Cracovia începând din perioada medievală până în prezent. Criteriul de selecţie al materialelor a fost, indiscutabil, cel valoric. Astfel eseul profesorului A. Hutnikiewicz Avangarda cracoviană se constituie într-o amplă analiză a tipologiei specifice a fenomenului avangardist polonez, aducând în prim-plan câţiva autori mai puţin cunoscuţi publicului român: T. Peiper, J. Przyboś, A. Wazyk şi J. Brzekowski. Iată una dintre directivele esenţiale ale doctrinei avangardei literare poloneze: Război noţiunii de inspiraţie! Problema poeziei este o chestiune care nu are în sine nimic mistic sau demonic, este o problemă pur intelectuală, o chestiune de disciplină şi rigoare. Poezia are nevoie de un creier bun; atunci, şi numai atunci, ea creează cu adevărat lucruri noi şi frumoase. Profesorul Cz. Robotycki supune unei interesante analize antropologice fenomenul cabaretului cracovian La Berbeci, considerat un instrument de opoziţie intelectuală orientată împotriva ideologiei comuniste. Cităm: ...în transmiterea sensurilor de sine stătătoare pe care le poartă în fiecare program al cabaretului, acesta valorifică diferite matriţe culturale, figuri ale gândirii, structuri de diferite provenienţe şi cu diverse funcţii primordiale. În esenţă, acesta constituie un melanj stilistic, atrăgător pentru spectator şi interesant pentru cercetătorul cultural. Un eseu evocator de K. Pleśniarowicz despre evoluţia teatrului polonez, puternic marcat de personalitatea lui Todeusz Kantor, mare regizor avangardist şi realist, cu o viziune originală asupra teatrului şi asupra lumii (Esenţa operei lui Kantor este cel mai bine redată de formula „avangardismului veşnic”, a orientării simultane spre viitor şi spre trecut, a călătoriei concomitente către naştere şi moarte...). Impresii memorabile despre Cracovia semnate de B. P. Hasdeu, N. Iorga şi P. P. Panaitescu, ultimul mărturisind că la capătul unei ţări cum e Polonia ţi se pare că trebuie să fie ceva straniu, deosebit de restul obişnuit al lucrurilor, şi Cracovia parcă-ţi mulţumeşte o asemenea aşteptare.
Un volum ce deschide porţile unui oraş european încântător în care diferite straturi istorice şi culturale se suprapun, alcătuind un tot unitar inconfundabil. Citiţi Cracovia!
Gr. C.