Liviu Rebreanu (1855-1944)
Pentru tipar;)
„Nici un scriitor al Ardealului n-a zugrăvit cu mai deplină nepărtinire incertitudinea din sufletul românilor de peste munţi din epoca imperiului. Acest realism e mai patriotic decât toate tiradele.” (G. Călinescu,Istoria literaturii române de la origini până în prezent, 1984)
„Apariţia lui Liviu Rebreanu în literatură coincide cu un moment de răspântie. Când, în 1912, apare la Orăştie, volumul intitulat Frământări, realismul artistic şi liric produsese aproape toate operele sale caracteristice. Delavrancea, Duiliu Zamfirescu şi Brătescu-Voineşti îşi dăduseră măsura lor. Rolul semănătoriştilor era încheiat.” (Tudor Vianu, Arta prozatorilor români, 1988)
„Marea forţă de creaţie a lui Rebreanu constă în faptul că eroii sunt nişte fiinţe vii ce-şi plimbă încărcătura de patimi printre noi.” (Gabriel Ţepelea, Opţiuni şi retrospective, 1989)
„Satirico-social în Ciocoii lui Filimon, sentimental în încercările lui Bolintineanu, idilic şi armonios stilizat, printr-o concepţie de viaţă şi de artă, în ciclul lui Duiliu Zamfirescu, eroic în povestirile dlui Sadoveanu, subiectiv şi psihologic în Dan şi în mai toate încercările din ultimul timp – adevăratul roman, realist prin metodă şi epic prin amploarea planului, se fixează, în sfârşit, în Ion al dlui Rebreanu. Nu e unic, desigur, nici în această privinţă, dar în încetul proces al literaturii noastre spre creaţia obiectivă este nu numai un popas, ci şi o realizare definitivă.” (E. Lovinescu, Critice, 1979)
Contemporan cu Virginia Woolf, Dos Passos, Thomas Mann (pe care îl concurează la Premiul Nobel), Henry Miller, Malraux şi Camus, beneficiază, în spaţiul literelor româneşti, de statura pontificală de care se bucurau, în marile culturi, Balzac, Stendhal, Flaubert, Maupassant, Tolstoi, Dostoievski ş.a. (Dicţionarul esenţial al scriitorilor români, 2000)