Limba, conducătorii şi conduşii
Pentru tiparOrice limbă justifică dorinţa de afirmare a identităţii naţionale, dacă e vorbită corect nu numai de intelectuali, ci şi de cele mai diferite straturi ale purtătorilor ei nativi.
Să fim înţeleşi corect: nu e vorba de varianta literară a limbii, ci de particularităţile graiului concret, cu regionalismele, localismele şi arhaismele specifice unei arii de răspândire. Noi, românii de la est de Prut, avem un grai – moldovenesc – marcat de expresii neaoşe, care constituie farmecul lui singular în comparaţie cu celelalte graiuri – bucovinean, muntenesc, ardelenesc etc. – ale limbii române.
Însă graiul moldovenesc, oricât de pitoresc în unicitatea lui, nu încetează să fie o parte componentă şi o expresie locală vie a limbii române, ca şi toate celelalte graiuri ale acesteia.
Teoretic aşa e. Dar practic? Din faptul că pepenele verde se numeşte la noiharbuz, iar pepenele galben – zămos nu rezultă că graiul nostru poate fi considerat limbă aparte, distinctă de româna literară. Ceea ce-l îndepărtează într-adevăr de limba română sunt străinismele care l-au invadat pe parcursul istoriei moderne. Elocventă în acest context este culegerea de materiale – Politica de moldovenizare în R.A.S.S. Moldovenească (Chişinău, Editura Civitas, 2004; alcătuitori şi autori ai unei ample şi competente Introduceri Argentina Gribincea, Mihai Gribincea şi Ion Şişcanu) – a cărei lectură te îngrozeşte prin mostrele de scriere (evident, şi de rostire) „moldovenească”, altfel zis – de scriere în care e sfidată în principiu limba română şi e calchiată pe fiece pagină limba rusă (o prezentare mai amplă a lucrării citiţi în paginile 209-214 ale acestui număr de revistă – nota red.). După circa 7 ani de folosire a alfabetului latin (1932-1938) şi a unei exprimări relativ normale, conducerea R.A.S.S.M., susţinută şi instigată de guvernanţii Ucrainei, adoptă o hotărâre – „Ortografia nouă a scrierii moldoveneşti” – redactată într-o limbă care într-adevăr se distingea radical de limba română: „Duşmanii norodului – aghenţii troţchisto-buharinişti şi naţionaliştii burjuaznişi multă pagubă au făcut în toate ramurile gospodăriei culturale. Sub masca întroduşerii alfavitului latinesc ei întroduse cuvinte române neînţelese pentru moldovenii truditori. Cu aiasta ei vre să rupă presa noastră bolşevică, literatura moldovenească dela masele largi a truditorilor. Cu aiasta duşmanii norodului au vrut s-o rupă pe Moldova Sovietică din familia frăţască a noroadelor Marii Uniuni Sovetişe şi s-o prefacă pe dânsa în Coloniea României faşiste, era să pue jugu moşierilor şi capitaliştilor români pe spinarea norodului truditor moldovenesc” (pag. 21).
Analizând starea limbii române vorbite în Republica Moldova, constaţi involuntar: „Există limba moldovenească! E limba în care s-a scris în fosta R.A.S.S. Moldovenească, cu excepţia anilor 1932-1938”.
Astăzi chiar cei mai înrăiţi adepţi ai glotonimului limba „moldovenească” vorbesc într-o frumoasă limbă română, pe care ei, fariseii, o numesc... tot moldovenească. Iar dacă o numesc aşa conducătorii, îi zic la fel şi mulţi dintre cei conduşi. Mai mult, conduşii (masele „largi”), neinstruiţi sub aspect lingvistic, utilizează un vocabular suprasaturat de rusisme, uneori mai deocheate decât cele incluse în hotărârile oficiale din fosta R.A.S.S. Moldovenească.
O datorie a lingviştilor este atenţionarea oamenilor asupra daunelor pricinuite de invazia diabolică a rusismelor ca element „specific” graiului moldovenesc şi care contribuie, chipurile, la formarea unei limbi „moldoveneşti”, deosebite de limba română. Ne-am propus să cercetăm pe viu vorbirea unui mare număr de oameni simpli, veniţi în Piaţa Agricolă Centrală din Chişinău de la sate, sau orăşeni la fel de simpli, implicaţi în comercializarea produselor agricole. Scopul: să urmărim faptele şi să tragem, în comun, concluziile de rigoare.
* * *
– Ce vinzi, mătuşă?
– Petruşcă, ucrop, abricoase...
– Da pătrunjel n-ai cumva?
– Păi, petruşca nu-i tot pătrunjel?
– Şi de ce-i zici ruseşte?
– Da matale nu ţi-i totuna?
– Mie nu mi-i indiferent. Avem limba noastră şi vreau să vorbim româneşte.
– Da eu îi zic aşa cum m-am obişnuit, pe moldoveneşte.
– Cum „pe moldoveneşte”, dacă-i spui ruseşte?
– Ia lasă-mă mata cu politica. Cumpără, dacă ai a cumpăra, şi lasă-mă-n pace.
Femeia ne-a servit în tăcere...
Interesant: a înţeles ea oare că e o biată jertfă a rusificării nemiloase?
* * *
– Pâine neagră aveţi? întrebăm la o închipuire de magazin.
– Avem numai sură.
– Există şi pâine sură?
– Apâ-i... serâi.
Vânzătoarea e tânără, e angajată la patron, probabil are şi niţică şcoală specială. Dar dacă ruşii zic pâinii rotunde „serâi”, ea nici nu-şi închipuie că ar putea-o numi neagră, ci traduce literal, vinde pâine... sură.
– Unde pot găsi la ora aceasta o pâine neagră? întrebăm şi ne îndepărtăm, iar vânzătoarea priveşte în urma noastră ca la un om neserios.
* * *
– Nu vi-i urât, doamnă? Cum se face că n-aveţi nici un cumpărător la ora aceasta?
– Gruşcicu-i de vină. De-o oră şi ceva trebuia să-mi aducă tovarul, da’ el...
– Nu despera, doamnă. Imediat vine hamalul, iar o dată cu el – şi marfa.
– Hamalul?
– Ştiu că nu „gruşcicul”!
– Cum m-au învăţat ruşii, aşa grăiesc. Cu ce-s de vină eu?
Sireaca vânzătoare! Aşa au învăţat-o ruşii... Să-şi bată joc de propria ei limbă... Şi – plus la toate – ea n-are nici o vină.
* * *
Ne aruncăm ochii la inscripţii. Un cântar nu „lucrează” (corect: nu funcţionează). La un chioşc e, pur şi simplu, „Îáĺä” (scris cu litere ruseşti). În altul denumirile ruseşti ale produselor sunt scrise cu litere latine, dar tot ruseşti rămân: „Sardelichi” (cu ch!), brânză „ovecia” (de oi!) ş.a.m.d.
...Când să ieşim din piaţă, ne-a „petrecut”... nu, nu Gheorghe Urschi, umoristul neîntrecut în mimarea vorbirii rusificate, ci o fetiţă / fată / femeie cu voce piţigăiată, debitând anecdote de-a dreptul jignitoare. Ce comentarii am putea face? Că degradarea morală şi cea lingvistică se vând la preţuri convenabile (producătorilor), că daunele aduse de producţia în cauză sunt incomensurabile.
Nu exagerăm, nu învinuim, încercăm să contribuim la luminarea minţilor unei mari părţi a societăţii. Păstrare a „specificului” limbii „moldoveneşti” să fie împânzirea vorbirii oamenilor simpli cu cuvinte ruseşti, cu expresii deocheate, traduse în chip mecanic din limba rusă, cu o topică ridicolă? Atât de greu e să ne debarasăm o dată pentru totdeauna de maimuţărirea ruşilor, în detrimentul cuvintelor şi expresiilor neaoşe moldoveneşti, care sunt – totodată – româneşti?
Acestea şi alte întrebări asemănătoare şi-ar găsi repede răspunsurile, dacă şi conducătorii republicii, şi – mai ales – cei conduşi de ei ar citi articole, reviste, cărţi, în care se vorbeşte argumentat despre originea noastră, despre specificul autentic al moldovenilor ca parte integrantă a poporului român (chiar dacă în prezent ei sunt cetăţeni ai unui stat declarat liber, suveran şi independent – Republica Moldova). Ar fi suficient, pentru început, ca ei să înţeleagă spusele distinsului poet şi publicist basarabean Alexei Mateevici la Congresul învăţătorilor din 25 mai 1917: „Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele trup al românismului... Fraţii noştri din Bucovina, Transilvania şi Macedonia nu se numesc după locurile unde trăiesc, ci îşi zic români. Aşa trebuie să facem şi noi” şi că „n-avem două limbi şi două literaturi, ci numai una, aceeaşi cu cea de peste Prut” (Alexei Mateevici, Opere, vol. I, Chişinău, Editura Ştiinţa, 1993, pag. 463. Sublinierile ne aparţin – I.C.).
Ar fi cazul ca radioul şi televiziunea să aibă în programele lor emisiuni permanente de cultivare a limbii, în care să se vorbească argumentat despre românitatea noastră şi despre caracterul romanic al graiului în care ne spunem bucuriile şi necazurile. Ne dăm seama că o atare chestiune poate deveni reală numai după ce adevărul despre noi, despre istoria şi limba noastră va fi conştientizat de către conducătorii statului, care continuă să controleze în întregime presa scrisă şi cea electronică. Ei ar trebui să se pătrundă primii de adevărul că suntem români şi vorbim limba română şi că, prin urmare, de mult ar fi fost normal să renunţăm la vorbirea / scrierea unei limbi aşa-zise „moldoveneşti”, în fapt însă a unei vorbiri şi scrieri calchiate după limba rusă.
Or, conducătorii Republicii Moldova nu s-au grăbit niciodată şi nu se grăbesc nici în prezent să conştientizeze adevărul istoric şi ştiinţific. Mircea Snegur, întrebat prin 1993 cum se numeşte totuşi limba noastră – moldovenească sau română –, a evitat să răspundă prompt şi corect, şi abia după fixarea în Constituţia din 1994 a glotonimului „limba moldovenească” a adresat parlamentului mesajul său „Limba română este numele corect al limbii noastre”, la 27 aprilie 1995, fără să mai poată schimba însă ceva în Legea fundamentală a statului.
Petru Lucinschi la un moment dat a sugerat să numim limba noastră moldovenească, iar în paranteze să adăugăm: română. N-a „trecut” nici această propunere care, oricât de ridicolă ne-ar părea, ar fi fost totuşi o soluţie. La 31 august 1999, după ce preşedintele de atunci al parlamentului chişinăuian, Dumitru Diacov, în alocuţiunea sa, ţinută în preajma monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, numise corect limba noastră – română –, Lucinschi n-a ezitat să pronunţe – şi el – sintagma limba română la dezvelirea bustului marelui poet Nichita Stănescu.
Dacă ultimilor doi demnitari le-au trebuit câte 9 (nouă!) ani (1989-1999) ca să înţeleagă corect lucrurile, ne întrebăm cât timp i-ar trebui actualului preşedinte să conştientizeze adevărul despre noi, despre istoria şi limba noastră. Or, dacă adevărul nu este rostit cu toată claritatea şi fermitatea „sus”, de către conducători, ezită să-l rostească şi supuşii lor, masele. Şi atunci ce pot decide savanţii-lingvişti, scriitorii, intelectualii în genere?
Totuşi, nu desperăm. Notiţele de faţă se vor încă o încercare de a le veni în ajutor şi conducătorilor, şi – mai cu seamă – celor conduşi, altfel zis – maselor largi de concetăţeni, în eforturile lor de a înceta să orbecăiască în continuare prin bezna ignoranţei şi a indiferenţei faţă de limba poporului nostru, vorbind o „limbă” moldo-rusă, o infimă parte a mostrelor căreia le-am citat pe parcurs.
Cuvinte şi expresii greşite / rusisme folosite la Piaţa Agricolă Centrală din Chişinău şi,
în dreapta, varianta lor corectă
Greşit Corect
|
Abricoasă –
|
caisă
|
|
Analiz –
|
analiză
|
|
Apelsină –
|
PORTOCALĂ
|
|
Asortiment –
|
sortiment
|
|
Bacal –
|
cupă, pahar, halbă
|
|
Baclajane –
|
vinete, pătlăgele vinete
|
|
Balcă –
|
grindă, bară, bârnă
|
|
Bancă –
|
borcan
|
|
Baraholcă –
|
talcioc, piaţă de vechituri
|
|
Baranină –
|
carne de berbec / de oaie / de miel
|
|
Barhat –
|
catifea
|
|
Besplatno –
|
gratuit
|
|
Bifştecs –
|
biftec
|
|
Biscvit –
|
pişcot, biscuit
|
|
Bitoc –
|
pârjoală, chiftea, şniţel natural
|
|
Blanc –
|
formular, blanchetă
|
|
Blat –
|
Pile, proptele
|
|
Bocică –
|
butoi, poloboc; putină; vas
|
|
Bocionoc –
|
butoiaş, balercă
|
|
Boiarâşnic –
|
păducel
|
|
Boltuşcă –
|
terci
|
|
Bomj –
|
boschetar
|
|
Bosonoşte –
|
sandalete
|
|
Brac –
|
rebut
|
|
Bracovcă –
|
rebutare
|
|
Brasletă –
|
brăţară
|
|
Brezent –
|
pânză de cort, pânză impermeabilă
|
|
Bronză –
|
bronz
|
|
Buhancă –
|
pâine (coaptă în forme speciale)
|
|
Bujenină –
|
jambon fiert
|
|
Bulcă –
|
franzelă, jimblă
|
|
Bulocică –
|
franzelă, chiflă, pâinişoară
|
|
Bulocinaia –
|
franzelărie
|
|
Buşlat –
|
scurtă (de marinar)
|
|
Butâlcă –
|
sticlă, butelie
|
|
Cartincă –
|
tablou
|
|
Castrule –
|
cratiţă, oală
|
|
Chioche –
|
mătuşă, lele, doamnă
|
|
(a fi) chiţi –
|
(a fi) chit
|
|
Cletcă –
|
cuşcă, colivie
|
|
Cofe –
|
cafea
|
|
Cran –
|
robinet
|
|
Cuharcă –
|
bucătăreasă
|
|
Cuhne –
|
bucătărie
|
|
Culioc –
|
pungă (de hârtie, de polietilenă)
|
|
Cupalnic –
|
costum de baie
|
|
Curtcă –
|
veston
|
|
Cuşetcă –
|
sofa
|
|
Cuvaldă –
|
baros
|
|
Delă –
|
afacere, treabă
|
|
(a) dobavli –
|
(a) adăuga
|
|
(a) dolbi –
|
(a) bate / toca la cap
|
|
Ejevică –
|
mură
|
|
Falşivcă –
|
(bancnotă) falsă
|
|
Fleagă –
|
bidon
|
|
Gheaghe –
|
moş, bade, domn
|
|
Ghibrid –
|
hibrid
|
|
Ghiră –
|
greutate
|
|
Gorciţă –
|
muştar
|
|
Grubâi –
|
grosolan, aspru
|
|
Gruşcic –
|
hamal
|
|
Gvozdică –
|
garoafă
|
|
Iarlâc –
|
etichetă
|
|
Incubátor –
|
incubatór
|
|
Izium –
|
stafide
|
|
Laboratorie –
|
laborator
|
|
Lavocică –
|
băncuţă, lăvicioară
|
|
Liliput –
|
pitic
|
|
Limon –
|
lămâie
|
|
Linză –
|
lentilă
|
|
Lovuşcă –
|
cursă, colivie
|
|
Machintoş –
|
impermeabil
|
|
Mahinaţie –
|
maşinaţie
|
|
Maică –
|
maiou, tricou
|
|
Mancă –
|
griş
|
|
Masteroc –
|
mistrie
|
|
Napilnic –
|
pilă
|
|
Nasos –
|
pompă
|
|
Nastoi –
|
infuzie
|
|
Obed –
|
prânz
|
|
(a pune în) oborot –
|
(a pune în) circulaţie
|
|
Obrabotcă –
|
prelucrare
|
|
Otrez (de stofă) –
|
cupon (de stofă)
|
|
Ovseancă –
|
păsat de ovăz
|
|
Pacică –
|
pachet, cutie, legătură, teanc
|
|
Peregruz –
|
supraîncărcătură
|
|
Pereuciot –
|
revizie
|
|
Perlovcă –
|
arpacaş
|
|
Petruşcă –
|
pătrunjel
|
|
Polşubcă –
|
scurtă îmblănită
|
|
Polucică –
|
leafă, salariu
|
|
Priţep –
|
remorcă
|
|
Prodaveţ –
|
vânzător
|
|
Ramcă –
|
ramă, limită
|
|
(a avea) rasciot –
|
(a avea) câştig, venit
|
|
Rashod –
|
cheltuială
|
|
Sală –
|
slănină
|
|
Samocat –
|
trotinetă
|
|
Sardel’că –
|
cârnăcior
|
|
Şaşlâc –
|
frigărui
|
|
Şciavel’ –
|
măcriş
|
|
Sdace –
|
rest
|
|
Serâi hleb –
|
pâine neagră / INTEGRALĂ
|
|
Şliopanţi –
|
târlici
|
|
Şprote –
|
sardele afumate (conservate în untdelemn)
|
|
Stacan –
|
pahar
|
|
Stoică –
|
tejghea
|
|
Stopcă –
|
păhărel, păhăruţ
|
|
Ştopor –
|
tirbuşon
|
|
Ştraf –
|
amendă
|
|
Strelcă –
|
ac (la ceasornic), limbă (la cântar)
|
|
Tacică –
|
roabă
|
|
Tapoci –
|
cipici
|
|
Ţelofan –
|
celofan
|
|
Ţennic –
|
indicator de preţuri
|
|
Ţentner –
|
chintal
|
|
Tolstolobic –
|
crap chinezesc
|
|
Tovar –
|
marfă
|
|
Tros –
|
odgon
|
|
Tuşoncă –
|
conserve din carne fiartă înăbuşită
|
|
Tvorog –
|
brânză de vacă
|
|
Ucrop –
|
mărar
|
|
Ucsus –
|
oţet
|
|
Unitaz –
|
scaun de (la) closet
|
|
Vacsă –
|
cremă de ghete, vacs
|
|
Vafle –
|
napolitană, vafelă
|
|
Vâgodno –
|
avantajos, convenabil
|
|
Valenci –
|
pâslari, cizme de pâslă
|
|
Vană –
|
baie, cadă; bazin, cuvă
|
|
Vanil’ –
|
vanilie
|
|
Vanilin –
|
vanilină
|
|
Varenie –
|
dulceaţă
|
|
Vaterpas –
|
nivelă cu bulă de aer
|
|
Vatin –
|
vatelină
|
|
Vatruşcă –
|
brânzoaică
|
|
Vazelină –
|
vaselină
|
|
Venoc –
|
coroană, cunună
|
|
Vermişel’ –
|
fidea
|
|
Veşalcă –
|
cuier, umărar
|
|
Vetcina –
|
şuncă, jambon
|
|
Vinegret –
|
vinegretă, ghiveci
|
|
Vişniovcă –
|
vişinată
|
|
Vneatno –
|
răspicat, lămurit
|
|
Vnuşitel’nâi –
|
impunător, cu gravitate
|
|
Voobşce –
|
în genere, în general
|
|
Vzeatcă –
|
mită, şperţ
|
|
Zabegalovcă –
|
bodegă
|
|
Zacusocinaia –
|
bufet
|
|
Zadvijcă –
|
zăvor
|
|
Zajigalcă –
|
brichetă
|
|
Zapciasti –
|
piese de schimb / de rezervă
|
|
Zapecancă –
|
budincă
|