Arthur Rimbaud - 150
Pentru tipar;)
„...Apariţia acestui trecător colosal n-a fost pregătită de nici o împrejurare literară...” (Mallarmé, într-o scrisoare publicată în 1896 în revista nord-americană The Chap-Book)
„...Un mistic sfâşiat de «suferinţele moderne»... Rimbaud este primul din epoca noastră care a simţit profund criza umanismului; Nietzsche şi Dostoievski aveau să-l urmeze în curând.” (Benjamin Fondane, în Rimbaud le voyou, 1933)
„Opera lui constituie o autobiografie de o sinceritate şi de o siguranţă fără precedent în istoria poeziei.” (Marcel Coulon, în La vie de Rimbaud et de son oeuvre, 1929)
„Lectura lui Rimbaud, ca şi lectura cântului al şaselea din Maldoror, îmi provoacă un sentiment de ruşine faţă de propriile-mi opere şi un sentiment de oroare faţă de tot ceea ce nu-i decât un rezultat al culturii.” (André Gide, în vol. IV al Operelor complete, 1932-1939).
„...un Baudelaire convertit la realitatea simplă a lumii.” (Jean-Pierre Richard, în Poésie et Profondeur, 1955)
„Autorul Iluminărilor evoluează între câteva estetici, între câteva «retorici», ale căror postulate contradictorii sunt trăite de el până la ultimele consecinţe. În numai patru sau cinci ani, Rimbaud duce poezia pe toate drumurile posibile, inclusiv pe drumul tăcerii (pe care se angajase şi Mallarmé, dar din alte motive).
Drumul tăcerii e, bineînţeles, o dramă – o dramă a limbajului.
„Rimbaud cultivă intens limbajul ca mijloc de comunicare, pentru că vrea să comunice mai mult decât e-n stare s-o facă limbajul omenesc. El crede într-un limbaj universal.” (Petre Solomon, Rimbaud – o călătorie spre centrul universului, 1980)