Istoriografia împotriva spiritului retrograd*
Pentru tipar;)
Istoricii Argentina Gribincea, Mihail Gribincea şi Ion Şişcanu au publicat recent la Editura Civitas o culegere de documente şi materiale privind politica de moldovenizare / indigenizare promovată de autorităţile bolşevice în R.A.S.S.M. Pe lângă valoarea ei intrinsecă, lucrarea vine să conteste afirmaţiile celor care mai tânjesc după regimul totalitar sovietic şi care continuă prin scrierile lor să denatureze adevărul istoric. Volumul cuprinde 175 de documente şi materiale colectate din fondurile Arhivei Organizaţiilor Social-Politice din Republica Moldova, precum şi unele articole din revistaKrasnaja Bessarabia şi ziarele Plugarul Roş şi Moldova socialistă, care, în opinia autorilor, completează într-un mod reuşit informaţiile din fondurile de arhivă.
Inspirată de conducerea de partid din U.R.S.S., precum şi de Internaţionala Comunistă, politica de moldovenizare şi ideea creării R.A.S.S.M., înaintată de un grup de emigranţi politici din Basarabia şi România, reprezentanţi ai mişcării comuniste ilegale din Basarabia, ai Internaţionalei Comuniste şi ai Partidului Comunist Român (Gr. Kotovski, Al. Bădulescu, P. Tkacenco, Sol. Thinkelman, A. Nicolau, I. Dic Dicescu, T. Diamandescu ş.a.), după cum se afirmă în studiul introductiv, avea drept scop „acreditarea teoriei moldoveniste privind existenţa în R.A.S.S.M. şi în Basarabia a unui popor deosebit de poporul român, vorbind o limbă diferită de cea română, astfel asigurându-se suportul ideologic şi un spor de legitimitate actului creării R.A.S.S.M.” (p. 4). Totodată moldovenizarea era privită de autorităţi şi ca o metodă de a inocula ideologia comunistă în rândul populaţiei şi ca o „forjerie” de cadre care vor sovietiza în viitor Basarabia şi România (p. 5), „ca o activitate de educare a populaţiei române din Transnistria în spiritul valorilor noi impuse de regimul bolşevic, de sporire a sentimentului lor de loialitate faţă de regimul sovietic” (p. 6).
Având menirea să-i înstrăineze pe băştinaşi de cultura naţională, de spiritualitatea şi istoria românească, moldovenizarea trebuia să fie făcută prin intensificarea însuşirii limbii ruse şi a celei ucrainene. Iată ce este scris într-un document de partid din 26 iulie 1926 (este vorba de corespondenţa gazetei Plugarul Roş – Despre cerinţele populaţiei moldoveneşti în legătură cu politica moldovenizării): „Mai multă samă moldovenizării. Lucrul în sat se duce slab. Mai mult de jumătate de locuitori nu ştiu limba rusească şi ucraineană”.
O părere similară a răsunat şi în referatul secretarului „obkomului moldovenesc” al PC (b) U tov. Holostenko la cea de a VI-a conferinţă regională de partid a organizaţiei moldoveneşti a PC (b) U Despre rezultatele şi perspectivele politicii naţionale în R.A.S.S.M. (10-16 noiembrie 1926): „Chestiunea de bază ce apare în faţa noastră în parcursul organizării republicii, a fost cea despre limbă şi alfabet – să facem aşa: există o literatură mare în România, s-o luăm şi s-o altoim această literatură, ca să educăm pe baza ei poeţii şi jurnaliştii noştri moldoveni ş.a.m.d.? Cred că asemenea lucru este absolut nedrept. Noi trebuie să educăm intelectualitatea noastră moldovenească în creştere pe baza culturii ruseşti, ucrainene... Acelaşi lucru trebuie făcut şi cu alfabetul, alfabetul latin este greu pentru moldovan... viitorii poeţi şi literaţi moldoveni... trebuie să crească pe solul nostru şi el nu trebuie să ieie (totul) din cultura românească”.
Documentele şi materialele din culegere sunt împărţite în trei secţiuni distincte: 1) 1924-1931 – perioada creării R.A.S.S.M. şi promovarea „moldovenismului vulgar” (p. 28-126); 2) 1932 – iunie 1937 – perioada latinizării R.A.S.S.M. (p. 127-266); 3) iulie 1937 – iunie 1941 – perioada represiunilor politice ori a „arestării grafiei latine”.
Documentele şi materialele incluse în prima secţiune conţin informaţii importante despre considerentele geopolitice ale creării R.A.S.S.M., despre discuţiile în chestiunea „limbii moldoveneşti” şi a necesităţii moldovenizării aparatului de conducere, despre atitudinea populaţiei băştinaşe şi a minorităţilor naţionale faţă de moldovenizare, despre constituirea comisiei de moldovenizare şi ucrainizare etc. Vorbind despre această perioadă trebuie amintit că dacă din 1924 până în 1928 se admitea în republica autonomă limba română literară, scrisă cu alfabet latin, tendinţa de afirmare a limbii şi culturii naţionale româneşti n-a durat mult. În anii 1928-1932 se înfiripă curentul românofob, reprezentat de către personalităţi politice (ruşi şi ucraineni şovini, precum şi de unii revoluţionari basarabeni refugiaţi din România), care, urmărind scopul deznaţionalizării moldovenilor transnistrieni, susţineau aşa-zisul curent arhaic, în frunte cu L. A. Madan. Acesta a încercat să creeze o limbă atificială din care să lipsească orice neologisme încetăţenite în limba literară, născocind în locul lor altele noi, calchiate din ruseşte în graiul local. După părerea sa, moldovenii şi românii sunt două popoare diferite, iar idiomul moldovenesc, având ca bază dialectală graiul din zona Orheiului, ar fi o limbă cu totul „diosăghâtî di limba româneascî”.
Susţinut şi încurajat de unii lingvişti ruşi de talia lui K. N. Derjavin, membru al Academiei de Ştiinţe din Moscova, şi a romanistului rus M. V. Serghievski, autoarea Gramaticii moldoveneşti, editată în anul 1930 la Tiraşpole, combătea neologismul latino-romanic, exagerând rolul foneticii regionale. Iată doar câteva mostre, excerptate din gramatica madanistă: aplecare (= declinare), atotîntretnie (= secundar), buznic (= labiol), lăbuiţî (= ghilimele), nasnic (= nazal), multuratec (= plural), vărguliţî (= virgulă) etc.
Bineînţeles, experimentul lingvistic madanist a fost respins oficial, a fost şi persecutat. Prăpastia creată în limbă între R.A.S.S.M. şi Basarabia nu putea satisface politica sovietică, preocupată permanent de unificarea acestor două regiuni.
Documentele incluse în secţiunea a doua a cărţii arată că anii 1932-1937 s-au derulat sub semnul introducerii alfabetului latin. O dată cu dizolvarea în 1932 a asociaţiei proletcultiste Cultura proletară, în R.A.S.S.M. a început publicarea, tot din considerente politice, a unor opere din literatură română clasică, s-au introdus în uz limba română şi alfabetul latin. După cum s-a constatat în raportul Despre construcţia naţională şi culturală în Moldova, prezentat de tov. Alhimov la cea de-a IX-a conferinţă regională de partid din Moldova (12-15 ianuarie 1934), trecerea scrisului moldovenesc de la alfabetul rus la cel latin a permis „să se menţină comunitatea limbii oamenilor muncii moldoveni ce locuiesc pe ambele maluri ale Nistrului şi să consolideze influenţa revoluţionizatoare a R.A.S.S.M. asupra oamenilor muncii din Basarabia şi România”. Învăţarea alfabetului latin constituia o „necesitate vitală” a poporului moldovenesc, deoarece fără învăţarea lui „nu putem avansa în dezvoltarea noastră culturală, nu putem ridica masele pe o treaptă superioară. Într-adevăr, astăzi putem spune că moldoveanul care nu cunoaşte alfabetul latin este de fapt agramat, deoarece alfabetul chirilic îi oferă posibilităţi limitate de a lichida analfabetismul”.
Dar această revenire n-a durat mult. La 19 mai 1938 apare Hotărârea comitetului împlinitor ţentral din R.A.S.S. Moldovenească al cărei prim alineat suna astfel: „Duşmanii norodului, care au operat în Moldova, au petrecut politica duşmănoasă pe frontul zâdirii naţionale-culturale, îngunueşă limba moldovenească cu cuvinte şi termene saloane-burgheze româneşti, au întrodus alfabetul latin neînţăles pentru truditorii Moldovei”.
Ca urmare a acestei „hatărâri” au devenit victime ale represaliilor staliniste toţi acei care au cutezat în perioada dată să-şi declare românofilia, să propage literatura clasică şi să promoveze grafia latină. Oameni de conducere, scriitori, filologi, lucrători ai învăţământului, editori, ziarişti, aproape toată intelectualitatea de creaţie au fost exterminaţi în urma unei epurări ideologice. Acestea şi alte probleme sunt reflectate în documentele incluse în secţiunea a treia a culegerii.
Aşadar, lucrarea prezentată constituie o contribuţie substanţială la dezvăluirea adevărului istoric despre politica de deznaţionalizare în R.A.S.S.M. Sperăm că va fi citită cu mare interes.
* Argentina Gribincea, Mihai Gribincea, Ion Şişcanu, Politica de moldovenizare în R.A.S.S. Moldovenească, Culegere de documente şi materiale, Civitas, Chişinău, 2004, 333 p.
Nota redacţiei: publicăm la rubrica Retroactualitatea câteva documente din volumul prezentat.