Denumirea corectă a limbii noastre a fost votată în Parlament în Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova
Pentru tipar;)
1. Vom sublinia, că legislaţia lingvistică aprobată în 1989, acea parte a ei care a favorizat limba rusă şi care mai târziu, cum arată practica, a fost exploatată şi fortificată de către partea rusofilă a populaţiei, astăzi o resimţim de-a binelea. Pe când cealaltă parte, prin felul cum a fost tradusă în viaţă de „dreapta” independistă, de toate garniturile guvernamentale, n-a reuşit, după cum vedem, să schimbe ceva în favoarea realizării articolelor referitoare la funcţionarea limbii de stat. Încălcarea făţişă, ba chiar voită a legislaţiei lingvistice depăşeşte cadrul constituţional. Exemple avem în toate domeniile de activitate. Unii guvernanţi, cunoscând limba de stat, nu recunosc alfabetul latin, îşi pun semnăturile folosind alfabetul rusesc. Alţii, în relaţiile de muncă şi particulare, se adresează respectuos, conversând în limba de stat cu cuvintele: „Vladimir Nicolaevici, Elizaveta Grigorievna” etc. Toate aceste abateri, repet – voite, sunt sancţionate de legislaţia lingvistică în articolul 30 în care se stipulează: conducătorii organelor puterii de stat, administraţiei de stat şi organizaţiilor obşteşti, precum şi ai întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor situate pe teritoriul R.S.S.M. poartă răspundere personală pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi. Iată unde se ascund unele dintre rădăcinile tragismului limbii de stat în Republica Moldova.
Apropo, în articolul 3 nu se afirmă, după cum consideră unii, că, adicătelea, în Moldova rusa este o limbă de comunicare interetnică. În lege ea este numită „limbă de comunicare (în Moldova) între naţiuni”. Or, noi avem minorităţi naţionale, şi nu naţiuni. Oare nu o atare tratare a articolului 3 din această legislaţie a stârnit şi alimentat acea opoziţie vehementă de sorginte şovină faţă de limba de stat?
2. Încă agrarienii şi interfrontiştii îşi propuneau drept scop promovarea unei politici nostalgice restauraţioniste, de lichidare a marilor cuceriri istorice din 1989-1991 – o linie de conduită preferenţial antinaţională.În noua Constituţie (29.07.1994), care stipulează prin articolul 13 că „limba de stat este limba moldovenească”, s-a neglijat încă un aspect crucial din concepţia lingvistică legiferată în august 1989: identitatea limbilor vorbite pe ambele maluri ale Prutului – identitatea lingvistică moldo-română.
În Constituţie a fost ignorată deci piatra definitorie a suportului fundamental al noii statalităţi – Actul de Independenţă a Republicii Moldova, în alineatul şapte al căruia se stipulează: „Republica Moldova şi-a reafirmat aspiraţiile... privind decretarea limbii române ca limbă de stat”. Deci, denumirea corectă a limbii noastre – română – a fost votată în parlament în Declaraţia de la 27 august 1991. În documentul respectiv se recunoaşte unitatea glotonimică în întreg spaţiul spiritual al neamului românesc.
Sub presiunea forţelor de stânga, Guvernul, Parlamentul şi Preşedinţia au pus oficial începutul promovării ideologiei moldovenismului primitiv. Mai mult ca atât, s-a organizat o comisie de anchetă pentru a scoate la iveală cauzele conflictului armat de pe Nistru, de care erau învinuite forţele politice care au susţinut legiferarea unei singure limbi de stat.
După căderea guvernării agro-interfrontiste, reîncepe perioada eforturilor de implementare a legislaţiei lingvistice. Astfel, pentru respectarea acestei legislaţii a fost creat Departamentul Relaţii Naţionale şi Funcţionarea Limbilor, dar mare lucru nu s-a reuşit. S-au realizat prevederile articolului 4 al legislaţiei lingvistice din 1989, care a permis formarea comunităţilor etnice, cât şi declanşarea de proporţii a energiilor acestor comunităţi minoritare. Dar noul departament n-are un program concret de naturalizare-integrare pentru alogeni şi de însuşire a limbii de stat de către reprezentanţii etniilor conlocuitoare. În prezent nu funcţionează articolul 7, care prevede atestarea tuturor funcţionarilor şi demnitarilor acesteia în ceea ce priveşte cunoaşterea limbii române ca limbă oficială. Sunt neglijate articolele 27-31.
Multe unităţi administrative ignorează limba de stat. Aici tronează monolingvismul rusesc care, în condiţiile colectivelor compuse din reprezentanţi ai mai multor etnii, creează un disconfort psihologic. Această stare de lucruri contribuie la fortificarea separatismului spiritual. Subliniem că pentru lichidarea barierei create de separatismul spiritual în concepţia legislaţiei lingvistice au fost formulate articolele 21-23, referitoare la instituţiile de învăţământ, articole potrivit cărora tânăra generaţie (de la grădiniţă până la absolvirea şcolii medii – vârsta când cel mai uşor se însuşeşte o limbă) va învăţa şi va cunoaşte româna în şcolile alolingve şi mai ales în cele cu predare în limba rusă. Conform legislaţiei lingvistice există posibilitatea ca, în atare condiţii, în decursul unei generaţii să dispară separatismul spiritual în condiţiile statului independent şi în genere să fie lichidată problema monolingvismului, indiferent de etnie. Dar tocmai această idee din concepţia legislaţiei lingvistice, ce ar fi putut aduce înţelegere, prietenie şi, principalul, stabilitate într-un stat care pretinde a fi de drept şi independent, a fost rău realizată.
3. Din cauza nerespectării legislaţiei lingvistice şi a lipsei unui program de naturalizare şi integrare a minorităţilor naţionale, o mare parte din patrimoniul naţional a trecut în mâna unor grupări alolingve care, de fapt, nu recunosc independenţa statului Republica Moldova. În economia Moldovei această categorie de businessmeni atinge o cifră impunătoare şi favorizează înstrăinarea patrimoniului naţional şi erodarea independenţei economice a ţării, mai ales prin intermediul economiei tenebre. Din acest punct de vedere, se încalcă o serie de legi fundamentale ale păstrării patrimoniului naţional, inclusiv cele ce ţin de independenţa economică a ţării. Dacă s-ar fi procedat ca în Ţările Baltice, unde caracterul legii despre cetăţenie vizează direct şi cunoaşterea limbii oficiale şi prin ea dreptul la patrimoniul, avuţiile naţionale, astăzi noi nu ne-am fi pomenit în situaţia când în Republica Moldova cunoaşterea limbii de stat de către unele grupări de orientare antinaţională depinde, cu unele excepţii, nu de interesele statului, ci de propriile lor interese. În această privinţă, statul Republica Moldova a manifestat o indiferenţă totală în ceea ce priveşte realizarea legislaţiei lingvistice.
Se creează impresia că prin intermediul intensificării politicii masive de rusificare, noul areopag guvernant comunist, în mare parte prorusesc, ne implică tot mai profund în procesele de gubernizare a Republicii Moldova. Într-un cuvânt, se conturează tot mai evident federalizarea Republicii Moldova, transnistrizarea şi reducerea spaţiului de funcţionare a limbii oficiale la arealul basarabean. În aceste condiţii, noţiunile de „suveranitate” şi „independenţă” devin tot mai lipsite de conţinutul lor firesc.
...Şi totuşi, chiar în această situaţie, extrem de nefavorabilă pentru românii moldoveni, organismul social e în stare a se debarasa de indiferentismul uman. În primul rând, prin recucerirea libertăţii, prin libertatea de manifestare a curajului sănătos al personalităţii. Este vorba şi de examenul de conştiinţă pe care deocamdată l-au susţinut cu succes doar studenţii, liceenii, tineretul studios în genere.
P.S. Iată că marea putere – Federaţia Rusă, ţară multietnică şi multiculturală, unică în felul ei, ne dă un exemplu de-a dreptul senzaţional prin duritatea sa. Duma de Stat, după cum ne-a informat la 5 februarie 2003 canalul de televiziune ORT, decretează o situaţie neîntâlnită nici chiar în perioada sovietică:Никакой латиницы, только кириллица по всей территории страны. По-русски нужно заполнять все документы, писать названия всех населенных пунктов и дорожных знаков („Nici un fel de alfabet latin, numai cel chirilic pe tot teritoriul ţării. În limba rusă trebuie să fie redactate toate actele, toate denumirile localităţilor şi ale indicatoarelor rutiere”).