Cauzele ostilităţii faţă de limba română în societatea moldovenească actuală
Pentru tipar;)
1. Legislaţia lingvistică adoptată acum 15 ani a fost obiectivă şi onestă în situaţia care era atunci în republică, dar a avut şi aspecte ce au dat rezultate negative. Era necesar să se constate din capul locului că populaţia băştinaşă nu posedă în măsura cuvenită limba literară normată ce se declara limbă oficială a statului şi să se pună accentul pe obligativitatea însuşirii acesteia pe toate căile posibile (mai tîrziu s-a vorbit şi s-a scris mult despre activităţile ce trebuiau întreprinse). Cu regret, accentele au fost puse (în special cînd s-a iniţiat implementarea legislaţiei) pe altceva şi, în consecinţă, am obţinut ceea ce am obţinut (mai ales că atunci nu puteam încă să ne numim limba cum se cuvenea – limbă română): unii băştinaşi nici pînă azi nu tind să vorbească o limbă mai cizelată, mai curată, mai aproape de cultură (nici chiar intelectualii, în afară de o pătură destul de subţirică a acestora), majoritatea dă preferinţă vorbirii dialectale, pe care o împănează în continuare cu rusisme, crezîndu-le mai expresive.
Cît priveşte populaţia rusofonă (ce era majoritară în cele mai multe oraşe şi centre raionale), ea trebuia lăsată să se acomodeze la noua situaţie din propria ei iniţiativă (doar susţinută, unde era cazul, administrativ şi material de organele statale). Atunci, în condiţiile create, cunoaşterea limbii de stat ar fi fost o necesitate sine qua non. Dacă se proceda aşa, legislaţia n-ar fi fost receptată de vorbitorii de limbă rusă ca presiune social-politică şi naţională (numită de ei „naţionalistă”) exercitată de organele statale sub formă de campanie obligatorie (mai ales că şi reprezentanţii acestor organe nu erau întru totul şi cu toţii gata pentru o atare activitate). Urmările sînt cunoscute.
2. Cauza principală a neglijării actuale a limbii oficiale în societate, marginalizarea ei în instituţiile publice, în stradă, în transport, în comerţ etc. şi chiar ostilitatea faţă de ea se datorează, în primul rînd, poziţiei adoptate din start de autorităţi, de organele puterii. Anume de aici se trage ignorarea ostentativă a normelor limbii materne (îmblăm în comandirovşi, n-avem dólari, ne-o dat diplóme, jiumătati la şinşi, am vinit la pleaj, lor aşă li-i vîgodno, s-au dus la România şi multe-multe altele de aceeaşi factură). Este o situaţie ordinară în condiţiile noastre, dar care nu este deloc una normală pentru o ţară ce are o limbă oficială, de stat, înscrisă ca atare în Constituţie.
A doua cauză, deosebit de importantă, este, desigur, şi atitudinea, departe de a fi binevoitoare, a conducerii republicii, a forurilor diriguitoare (din centru şi din teritoriu) faţă de limba română (ca limbă de cultură) şi, în rezultat, faţă de intelectualitate ca purtătoare a limbii culte.
Dacă majoritatea guvernanţilor (în frunte cu şeful statului, cu preşedintele şi vicepreşedinţii Parlamentului, precum şi cu destui membri ai Guvernului) manifestă o atitudine vădit negativă, lipsită de respect elementar faţă de limba ţării şi a denumirii corecte a acesteia, de ce ar respecta-o cetăţenii de rînd? Dacă Preşedintele Voronin, parlamentarul Mişin, doamna Ostapciuc (ca să nu mai vorbim de liderul comunist Stepaniuc ce luptă cu îndîrjire contra limbii române) vorbesc în şedinţele oficiale, la întîlnirile cu populaţia şi cu oaspeţii din alte ţări în ruseşte (şi chiar semnează acte oficiale în grafia altui stat), de ce cealaltă lume n-ar proceda la fel?
A treia cauză, care este, probabil, şi cea decisivă, o constituie, bineînţeles, starea economică din R. Moldova, căci majoritatea pîrghiilor gospodăreşti, a resurselor materiale şi a finanţelor din republică s-au pomenit, în virtutea unor condiţii favorabile pentru ei, în mîinile rusofonilor şi acum ei determină, în sferele pe care le dirijează, mijlocul de comunicare cu populaţia şi politica lingvistică în societate, în genere.
Ei angajează în posturi şi funcţii, legate continuu cu cercuri largi de vorbitori, oameni (în special tineret!) ce nu cunosc boabă de limbă a ţării în care îşi duc traiul, şi răspund la orice adresare cu tupeu demonstrativ numai în limba rusă.
3. Pentru redresarea situaţiei sociolingvistice din republică ar trebui să se revină la cerinţele iniţiale ale legislaţiei, cel puţin în sectorul de stat, chiar dacă sectorul privat este deja, cum am subliniat în răspunsul precedent, în mare parte pierdut. Dacă ar fi interesat şi statul, s-ar putea contrapune ceva totuşi politicii de rusificare făţişă, înregistrînd, cel puţin, cu mai mult discernămînt instituţiile şi întreprinderile curat ruseşti ce apar continuu ca ciupercile după ploaie.