E necesar ca statul să promoveze o politică lingvistică clară, bazată pe investigaţii ştiinţifice (nu pe minciuni)
Pentru tipar;)
1. Cu toate concesiile determinate de timpul în care a fost votată, legislaţia lingvistică adoptată la 31 august 1989 de sesiunea a treisprezecea a Sovietului Suprem, cînd R.S.S.M. făcea parte din componenţa fostei Uniuni Sovietice, a cărei politică de stat urmărea asimilarea popoarelor mici prin promovarea mult trîmbiţatului bilingvism naţional-rus pe întreg teritoriul ei, legislaţia lingvistică, aşa imperfectă şi perimată cum este, a însemnat o victorie imensă a românilor basarabeni privind legiferarea triadei: identitatea (unitatea) lingvistică moldo-română, consfinţirea statalităţii limbii române pe teritoriul republicii, revenirea la grafia latină. Indiscutabil, legile adoptate sub puternica presiune a maselor au constituit un imbold important în acţiunea de conştientizare a necesităţii renaşterii naţionale, au impulsionat procesul de reafirmare a limbii române, au impus utilizarea ei mai frecventă şi mai corectă. Documentele ce urmau să fie traduse în viaţă aveau menirea să redreseze situaţia lingvistică dezastruoasă din ţară, trebuiau să repare vechea şi dramatica inechitate faţă de populaţia băştinaşă majoritară lipsită mai bine de jumătate de secol de cele mai elementare drepturi. Dar n-a fost să fie aşa.
2. Evenimentele ce s-au scurs după 1991, cînd Republica Moldova şi-a declarat independenţa, au luat o cu totul altă întorsătură. Lucrurile s-au schimbat brusc după alegerile din 1994, cînd la guvernare au venit agrosocialiştii, care au fixat în articolul 13 din Constituţie sintagma limba moldovenească în locul celei de limba română, au desfiinţat Departamentul de Stat al Limbilor, a cărei misiune era supravegherea limbii oficiale în toate domeniile şi sferele de activitate umană, precum şi promovarea şi implementarea legislaţiei lingvistice în republică, au lichidat cursurile de învăţare a limbii române de către alolingvi, au anulat termenele privind atestarea nivelului de cunoaştere a limbii de stat de către cadrele de conducere din republică şi de către specialiştii alolingvi care, în virtutea obligaţiilor de serviciu, vin în contact direct cu populaţia, au neglijat articolele 21-23 din legislaţia lingvistică privind studierea limbii oficiale (de stat) în instituţiile de învăţămînt cu predare în limba rusă. De fapt, problema studierii limbii de stat de către alolingvi nu este rezolvată pe deplin nici pînă în prezent. În condiţiile de astăzi alolingvii nu simt necesitatea de a învăţa limba statului în care locuiesc. Ei se bucură de privilegii în toate sferele vieţii sociale, culturale, politice (toţi doritorii (veneticii) au primit cetăţenie fără censul de vechime de trai în Moldova şi fără verificarea gradului de cunoaştere a limbii române; grădiniţele, şcolile de toate gradele şi grupele ruse la facultăţile de la toate instituţiile de învăţămînt funcţionează nestingherit ca în perioada sovietică; la orice serviciu se angajează fără a susţine vreo probă la limba română; fără a cunoaşte limba oficială devin miniştri, deputaţi, parlamentari). Şi după 13 ani de independenţă în Parlament se vorbeşte tot mai mult şi mai mult ruseşte. Cei cîţiva deputaţi rusolingvi (rusofoni) au la dispoziţie o armată întreagă de translatori, dactilografe, jurişti care le traduc zeci şi sute de proiecte de legi, documente, decizii, cuvîntările colegilor deputaţi etc.
Ca şi în perioada sovietică, limba populaţiei autohtone majoritare (care constituie 64,5%) continuă să fie marginalizată de cea rusă, limbă a unei etnii conlocuitoare ce alcătuieşte 12,8% din populaţia ţării (iar fără Transnistria, Gagauz-Yeri şi Taraclia abia dacă mai rămîn vreo 5-6%). Ea nu este implementată în măsura cuvenită în toate sferele de activitate ale statului, nu a devenit limbă de contact interetnic, unica menită, prin definiţie, să servească drept bază catalizatoare în procesul de integrare în viaţa societăţii a tuturor cetăţenilor care locuiesc pe această palmă de pămînt, indiferent de confesiunea şi apartenenţa lor etnică.
În plus, guvernarea actuală, instaurată la timona ţării după 25 februarie 2001, încearcă prin diferite căi să oficializeze limba rusă alături de cea română. E timpul, credem, să conştientizăm cu toţii că, o dată cu destrămarea Imperiului sovietic, rusa şi-a pierdut statutul de „limbă de comunicare între naţiunile din U.R.S.S.”. Funcţia de contact interetnic pe teritoriul Republicii Moldova îi revine în întregime limbii române. Ca şi celelalte limbi ale etniilor conlocuitoare cu românii băştinaşi pe acest meleag, juridic rusa nu are dreptul moral să pretindă la statutul unei a doua limbi oficiale. Pentru consolidarea integrităţii statul are nevoie nu de pluralism lingvistic, ci de o limbă cu funcţii primordiale, care să asigure integrarea socială a tuturor cetăţenilor.
Decretarea rusei ca a doua limbă oficială ar însemna aceeaşi oprimare necruţătoare (de data aceasta legiferată) a limbii populaţiei băştinaşe majoritare de către limba oficială a altui stat. Căpătînd dreptul de a comunica fără nici o problemă în ruseşte, vorbitorii alolingvi nu-şi vor mai da osteneala să înveţe limba naţiunii titulare. Oficializarea rusei ca a doua limbă de stat nu poate să nu se răsfrîngă negativ şi asupra revigorării limbilor ucraineană, găgăuză, bulgară, evreiască (ivrit-idiş) sau ale altor etnii, conlocuitoare cu românii moldoveni. Drept exemplu poate servi Transnistria, în care, deşi sînt declarate trei limbi de stat (rusa, ucraineana şi moldoveneasca), funcţionează numai una – rusa. În U.T.A. Găgăuzia sînt decretate trei limbi oficiale (găgăuza, rusa, moldoveneasca), dar se vorbeşte numai rusa.
Procesul de rusificare a populaţiei reprezentate de etniile neruse se realizează foarte intens prin intermediul şcolii. La majoritatea acestor şcoli instruirea se face în limba rusă. Nu se învaţă la nivelul cuvenit româna...
O adevărată debandadă în ceea ce priveşte funcţionarea limbii de stat se constată în sectorul privat, unde îşi desfăşoară activitatea zeci de mii de oameni de afaceri, majoritatea (80%) fiind alolingvi, purtători, de regulă, ai limbii ruse. Aceştia nu se supun legilor lingvistice din ţară, nu poartă nici o răspundere personală pentru buna funcţionare şi utilizare a limbii oficiale, nu iau măsuri pentru implementarea ei în colectivele de muncă. Diferite întreprinderi, instituţii, firme, dirijate de businessmeni, îşi perfectează nestingherit actele în „limba lui Ilici”.
De unde, domnilor, respect pentru această limbă şi pentru acest popor cînd preşedintele ţării semnează cu litere ruseşti şi vorbeşte mai mult în limba altui stat, fiindcă pe cea maternă o cunoaşte cu aproximaţie.
3. Pentru convieţuirea civilizată a populaţiei autohtone şi a grupurilor etnice conlocuitoare e necesar ca acestor grupuri etnice să li se garanteze toate drepturile ce li se cuvin în conformitate cu standardele internaţionale general acceptate (ceea ce se face, ba chiar în mod ireproşabil) şi să li se înlesnească acomodarea la mediul etnic al populaţiei autohtone (care nu se respectă). Alogenii de la noi sînt integraţi doar în viaţa politică şi economică, nu şi în cea spirituală. Acomodarea la mediul etnic autohton înseamnă familiarizarea cu istoria şi cultura autohtonilor, însuşirea şi folosirea elementară a limbii române, cunoaşterea şi acceptarea obiceiurilor şi tradiţiilor poporului băştinaş etc.
Rezolvarea problemei studierii şi utilizării limbii române şi a celorlalte limbi pe teritoriul Republicii Moldova de către alolingvi este extrem de importantă pentru societatea noastră, îndeosebi pentru salvgardarea şi promovarea idealurilor şi principiilor care constituie patrimoniul nostru comun. Diversitatea limbilor şi a culturilor este un tezaur ce se cuvine să fie luat sub protecţia statului, el are nevoie de susţinere, dacă tindem spre o bună înţelegere, dacă dorim să învingem prejudecăţile şi intoleranţa. Limba populaţiei majoritare trebuie să devină cu adevărat mijloc de comunicare interetnică, catalizatorul unificării şi consolidării societăţii civile, dar pentru aceasta e nevoie ca ea să fie însuşită şi vorbită de toţi cetăţenii republicii. E necesar ca statul să promoveze o politică lingvistică clară, bine cumpănită, bazată pe investigaţii ştiinţifice (nu pe minciuni), corectă şi imparţială. Drept exemplu în acest sens ne pot servi Ţările Baltice, Ucraina.
După noi, ar trebui efectuate următoarele revendicări:
– se cere în mod urgent elaborarea şi aprobarea unei noi legislaţii lingvistice, care să ţină seama de faptul că Republica Moldova este o ţară independentă, în care să se stipuleze fără echivoc că în administraţia, economia, învăţămîntul, cultura republicii funcţionează exclusiv limba română;
– să fie întocmit un nou Program de Stat cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul republicii, în care să fie examinate principiile şi mecanismele de aplicare a Legii;
– să fie modificat articolul 13 din Constituţie în conformitate cu adevărul ştiinţific;
– limba română să fie limbă de predare în toate instituţiile de învăţământ;
– să se renunţe la practica traducerii documentaţiei şi a reclamei vizuale;
– să fie reinstituit Departamentul de Stat al Limbilor, urmînd să fie învestit cu toate drepturile ce i se cuvin;
– să fie create toate condiţiile ca alolingvii locali să înveţe limba acestui pămînt, iar conaţionalii noştri să însuşească limba literară;
– să fie stabilite termene concrete de atestare a persoanelor cu funcţii de răspundere în conducerea statului şi a specialiştilor alolingvi.