Sîntem datori să ne apărăm propria identitate
Pentru tipar1. Adoptarea legislaţiei lingvistice a constituit un act de-a dreptul revoluţionar. Decretarea limbii române ca limbă oficială şi revenirea ei la alfabetul latin a anticipat Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova, fapt ce denotă importanţa limbii drept argument definitoriu al existenţei unui popor. Sîntem convinşi că anume adoptarea legislaţiei lingvistice a impulsionat transformările din societatea noastră.
Evident, în condiţiile anului 1989 acest set de legi a avut o mare însemnătate. Pentru prima dată a fost recunoscută identitatea lingvistică moldo-română, a fost aprobată limba oficială a statului, au fost declarate drepturile şi garanţiile cetăţenilor în alegerea limbii, s-a revenit la alfabetul latin... Mai puţin s-a insistat asupra obligaţiilor cetăţeanului vizavi de „limba de stat” cu funcţii de comunicare interetnică pe teritoriul republicii, de aceea pînă astăzi oponenţii noştri stăruie asupra unui alt alineat: R.S.S. Moldovenească asigură pe teritoriul său condiţiile necesare pentru dezvoltarea şi folosirea limbii ruse ca limbă de comunicare între naţiunile din U.R.S.S., precum şi a limbilor populaţiilor de alte naţionalităţi. Deşi Uniunea R.S.S. nu mai există, „limba de comunicare între naţiuni” a rămas pentru mulţi aceeaşi – limba rusă, iar limba română nu a reuşit să devină factor de naturalizare a minorităţilor etnice şi de creare a unei identităţi naţionale. De aici şi problemele interetnice alimentate de cele lingvistice care izbucnesc periodic în Republica Moldova.
Limba este, în primul rînd, cultură, dar tot prin limbă se face şi politică. Este regretabil faptul că partidele politice promit soluţionarea problemelor lingvistice doar în cadrul campaniilor electorale, iar în perioada dintre alegeri guvernanţii „rătăcesc” legile respective prin sertare, tergiversînd realizarea lor. Tabu-urile impuse au redus actuala legislaţie lingvistică la statutul limbilor moarte: puţini le cunosc şi mai puţini le aplică.
2. Lipsa voinţei politice, a consecvenţei factorilor de decizie, lipsa unei politici lingvistice corecte şi coerente au condus la marginalizarea limbii române. Din păcate, pe seama limbii române s-au pus prea multe „cataclisme” din societatea noastră de la ’89 încoace – conflicte armate, probleme economice, sociale etc. Militanţii de altădată sînt astăzi apatici, iar forţele capabile să unească eforturile sînt încă dispersate. Rutina îşi face efectul.
3. Pentru a redresa situaţia lingvistică, pentru a pune cu adevărat în valoare limba oficială a statului este necesară schimbarea mentalităţii, pe verticală şi pe orizontală – de la vlădică la opincă. Este necesară crearea unei conjuncturi politice favorabile modificării legislaţiei lingvistice, formării mecanismelor de realizare şi de monitorizare a acesteia. Se cere „şcolarizarea” lingvistică şi terminologică a tuturor categoriilor de angajaţi, pentru ca limba oficială să funcţioneze în toate domeniile. Sperăm că viitorul parlament va fi unul democratic, capabil să rezolve şi problema limbii oficiale din Republica Moldova. Sîntem datori, devreme ce ne consideram cu vocaţie europeană, să ne apărăm propria identitate pentru a ne integra în diversitatea statelor şi popoarelor libere.