Este necesară protejarea limbii şi culturii noastre naţionale
Pentru tipar1. Adoptarea legislaţiei lingvistice a R.S.S.M. în 1989 a constituit un act justiţiar atât pentru interesele vitale ale populaţiei autohtone, cât şi pentru cele ale ruşilor, ucrainenilor, bulgarilor, găgăuzilor, evreilor şi ale membrilor altor grupuri etnice. Clauzele acestor documente au reprezentat fundamentul juridic al demarării procesului de trecere de la egalitatea formală a limbilor, vehiculată permanent în anii regimului sovietic, la egalitatea lor reală, deoarece atât româna, cât şi limbile grupurilor naţionale au început să fie utilizate pe larg în diverse domenii ale vieţii social-politice, economice şi culturale. În 1989 românii moldoveni au obţinut dreptul de a vorbi în limba maternă în organele de stat, administrative, judiciare, la radio şi la televiziune, în diverse alte instituţii; să-şi educe copiii în limba română; să realizeze alte activităţi, utilizând limba lor maternă. Limba româna a devenit obligatorie pentru perfectarea documentelor şi pentru lucrările de secretariat în toate organele de stat.
Legislaţia lingvistică răspundea nu numai intereselor populaţiei autohtone. Graţie stipulaţiilor din actele normative menţionate, a devenit posibilă studierea limbii materne de către copiii membrilor grupurilor naţionale în zeci de şcoli şi chiar instruirea în aceste limbi în unele instituţii de învăţământ preuniversitare şi universitare din oraşele şi satele ţării. La fel, a apărut posibilitatea de a edita cărţi, ziare, reviste, de a iniţia emisiuni radiofonice şi televizate, de a organiza activitatea unor instituţii şi asociaţii culturale în limbile grupurilor naţionale: rusă, ucraineană, găgăuză, bulgară, idiş etc.
Concomitent, limba rusă n-a fost interzisă şi nici n-a fost marginalizată. În conformitate cu art. 3 din legea „Cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul R.S.S. Moldoveneşti” ea se utilizează „în calitate de limbă de comunicare între naţiuni”. Articolele 4, 6, 7, 9, 10, 11, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 27, 28, 29 stipulează, pe lângă obligativitatea utilizării limbii de stat, şi dreptul de a folosi l. rusă.
Examinarea obiectivă a dispoziţiilor actelor legislative lingvistice din 1989 ne permite să constatăm faptul că statutul limbii ruse a rămas neschimbat. Prin urmare, n-au fost restrânse nici drepturile vorbitorilor de limbă rusă.
Legislaţia lingvistică din 1989 a fost adoptată în perioada când Moldova făcea parte din Uniunea Sovietică. Sub presiunea grevelor, a blocadei economice, a arestărilor şi a măcelurilor, organizate de miliţie, de securitatea sovietică şi de Interfront, care erau dirijate şi susţinute politic, economic, financiar şi militar de conducerea P.C.U.S. şi de guvernul sovietic, deputaţii Sovietului Suprem al R.S.S. Moldoveneşti au fost nevoiţi să facă unele cedări în timpul definitivării şi adoptării textelor unor articole ale legii. În consecinţă, după destrămarea U.R.S.S., conţinutul anumitor acte juridice nu mai reflectă necesităţile obiective ale dezvoltării statului suveran şi independent Republica Moldova în perioada lui de tranziţie de la dictatura comunistă la statul de drept.
Impreciziile şi lacunele ce s-au păstrat în legislaţia lingvistică de atunci permit şi astăzi forţelor distructive să blocheze implementarea limbii române în activitatea organelor de stat, administrative, judiciare etc., în mod special, în localităţile populate preponderent de alolingvi.
Un obstacol în calea introducerii limbii române în zona de Est a Republicii Moldova îl reprezintă regimul anticonstituţional de la Tiraspol, care se opune respectării legislaţiei lingvistice în vigoare.
2. Neglijarea şi marginalizarea limbii române în diverse instituţii publice este determinată de unele inconsecvenţe şi lacune din articolele legislaţiei lingvistice în vigoare. Dar, în ansamblu, fenomenul menţionat este determinat de un complex întreg de factori istorici, social-politici, economici şi culturali:
– Pe parcursul anilor 1792/1812-1989 limba maternă a românilor din teritoriul istorico-etnic de la Est de Prut a fost în permanenţă marginalizată, iar în anii 1828-1917 ea a fost completamente interzisă. În activitatea organelor de stat, administrative, judiciare etc. se utiliza doar limba rusă. Erau numiţi în funcţiile de stat persoanele care posedau foarte bine limba rusă. Nu se cerea cunoaşterea limbii materne. Astfel, pe parcursul a două secole, un număr important de băştinaşi au neglijat sau chiar au dispreţuit limba maternă. Un exemplu elocvent în acest sens îl oferă recensământul din 1989, conform căruia 120.368 de români moldoveni au declarat că limba lor maternă e limba rusă.
– Monopolul politico-juridic, economic, cultural, deţinut de vorbitorii limbii ruse în anii dominaţiei Imperiului Rus şi a U.R.S.S.-ului, a contribuit la inocularea treptată în conştiinţa multor autohtoni a sentimentului de inferioritate faţă de „fratele mai mare”.
– Zeci de mii de români moldoveni au fost nevoiţi, în anii 1944-1989, să-şi facă studiile în limba rusă. Cu regret, mulţi dintre aceştia nu au reuşit să însuşească la nivelul cuvenit limba română.
– Mulţi consângeni nu conştientizează un lucru esenţial: respectând limba şi cultura altor popoare, este necesară cunoaşterea, respectarea şi protejarea limbii şi culturii naţionale.
– A scăzut ponderea populaţiei autohtone în ultimul deceniu, ca urmare a emigrării continue a românilor moldoveni în căutarea unei bucăţi de pâine şi a unui trai decent.
3. Pentru ca limba română să-şi exercite funcţiile ei fireşti în calitate de limbă de stat în Republica Moldova, ar fi binevenite următoarele acţiuni:
– Parlamentul Republicii Moldova să facă modificări şi completări în actele legislative lingvistice, având la bază principiile ştiinţifice şi experienţa statelor de drept.
– Organele de stat, partidele politice, instituţiile de învăţământ, mijloacele mass-media, organizaţiile non-guvernamentale să elaboreze şi să promoveze un amplu program de educare a populaţiei republicii în spiritul dragostei faţă de limba română.
– Să fie create condiţii reale, inclusiv un cadru juridic adecvat, pentru ca alogenii să cunoască limba de stat.
– Organele de drept să vegheze, în permanenţă, respectarea legislaţiei lingvistice şi să-i tragă la răspundere, conform legii, pe cei care blochează utilizarea limbii de stat.
– Funcţionarii publici şi de stat (inclusiv deputaţii Parlamentului R. Moldova) să posede şi să utilizeze în mod curent limba română.