Actualmente, însuşirea şi funcţionarea limbii de stat este lipsită de suport motivaţional
Pentru tipar1. Lipsită de protecţie juridică, limba – condiţie esenţială a existenţei noastre – riscă a fi astăzi complet marginalizată. Legislaţia lingvistică, adoptată în 1989, a salvgardat totuşi limba română, limba populaţiei majoritare din Republica Moldova. Conferindu-i-se statut de limbă de stat, i s-au legiferat anumite drepturi. Drepturile sunt însă corelative obligaţiunilor. Imprimându-li-se acestora din urmă un caracter facultativ, desemnat în majoritatea articolelor prin sintagme de tipul „în limba de stat ori în limba rusă”, „în limba de stat sau într-o altă limbă acceptabilă”, „în limba de stat şi în limba rusă”, s-au creat premise pentru nerespectarea legislaţiei. Limba a rămas, pentru sistemul democratic din republică, un simplu instrument de comunicare, mai puţin o componentă a spiritualităţii neamului, „măsurariul civilizaţiei” poporului, iar cei care urmau să ocrotească limba de stat (limba română), adică s-o vorbească frumos şi să-i îndemne şi pe alţii să procedeze la fel, şi-au creat din ea un paravan politic.
2. Lipsa unei concepţii privind utilizarea limbii române în toate sferele vieţii politice, economice, culturale şi sociale, reactivarea forţelor antidemocratice, ideologizarea problemelor lingvistice, negarea adevărului ştiinţific privind denumirea limbii noastre, au favorizat un nou val de românofobie şi ostilitate faţă de limba română. Însuşirea limbii de stat este un drept al populaţiei alolingve, statul având datoria asigurării condiţiilor propice pentru posedarea acestei limbi sub aspect comunicativ. E lucru ştiut că orice activitate, în special cea de învăţare, are o anumită motivaţie. Actualmente, însuşirea şi funcţionarea limbii de stat este lipsită de suport motivaţional. O limbă se învaţă atunci când se simte necesitatea de a o cunoaşte – au demonstrat-o toate metodicile tradiţionale şi netradiţionale, clasice şi moderne. Astăzi nu putem vorbi, la modul serios, despre necesitatea cunoaşterii limbii române de către alolingvi. Asistăm la o situaţie paradoxală: pe de o parte se formulează cerinţe cu privire la cunoaşterea limbii, se profită de proiecte cu finanţare internaţională, iar din culise se face simţită tendinţa de a nu se studia limba de stat. Oricât ar părea de ridicol, balanţa înclină anume spre încurajarea necunoaşterii limbii, favorizată în mod indirect prin: suspendarea atestării privind nivelul de cunoaştere a limbii române pentru îndeplinirea obligaţiunilor funcţionale; anularea probelor la limba română la examenele de admitere; reducerea exagerată a numărului de ore la limba română în cadrul facultăţilor nefilologice etc.
3. Teoretic, situaţia sociolingvistică din Moldova ar putea fi redresată prin: asigurarea de jure şi de facto a respectării legislaţiei lingvistice perfecţionate în măsura în care s-ar asigura funcţionarea deplină şi reală a unei singure limbi de stat – româna – în toate sferele vieţii sociale; abordarea problemelor lingvistice din perspectiva drepturilor omului, a adevărului ştiinţific, a exigenţelor scării de valori ale democraţiei; conştientizarea rolului de cetăţean şi perceperea valorilor semnificative ale limbii ţării cetăţenii căreia suntem.