...laudă lui Ştefan cel Mare
Pentru tipar;)
;)
;)
În analele secolului al XV-lea la români figurează personalităţi de primă mărime cum ar fi Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, Vlad Ţepeş şi Ştefan cel Mare. Prin numeroase fapte, cu adevărat patriotice, ei au lăsat urme adânci în istoria milenară a neamului.
Dintre toţi aceştia Ştefan cel Mare este cea mai reprezentativă figură voievodală, este un simbol al conştiinţei noastre supreme de neam.
Cu prilejul celor 500 de ani de la trecerea în eternitate a domnitorului, Muzeul Literaturii Române „M. Kogălniceanu” a organizat o expoziţie jubiliară, pe care a inaugurat-o la 12 mai curent. Au fost prezenţi Excelenţa Sa Filip Teodorescu, Ambasadorul României la Chişinău, scriitorul, omul de cultură şi consilierul la aceeaşi ambasadă Ion Ţăranu, academicianul Mihai Cimpoi, precum şi un numeros public: scriitori, pictori, muzeografi, elevi ş.a. Structurată în trei mari compartimente „Ştefan cel Mare şi Sfânt, apărător al neamului şi al creştinătăţii”, „Animator al culturii”, „Imaginea lui Ştefan cel Mare în literatură şi artă”, expoziţia reprezintă un modest omagiu adus marelui voievod.
Sunt expuse xerocopiile imaginilor unor strămoşi ai domnitorului: Bogdan I (1363-1367), Petru I (1375-1391), Alexandru cel Bun (1400-1432); a tatălui său, Bogdan Voievod, a soţiei Evdochia şi a fiicei Elena. De asemenea sunt prezentate documente semnate de domnitor, steagul de luptă al acestuia, harta Moldovei la acea vreme şi altele.
Ţinând seama de faptul că Ştefan cel Mare a intrat în conştiinţa poporului ca apărător al neamului şi al creştinătăţii, prezentăm un şir de ilustraţii care reflectă marile bătălii de la Vaslui, Războieni, Codrul Cosminului ş.a., bătălii ce au avut un ecou puternic în Europa Occidentală. Mai mulţi cronicari polonezi, unguri, turci, diverse personalităţi ale timpului au elogiat strălucitele victorii ale domnitorului nostru asupra musulmanilor. Astfel, Papa Sixt al IV-lea scria: „Faptele tale săvârşite cu înţelepciune şi vitejie contra necredincioşilor turci, duşmanii noştri comuni, au adăugat atâta strălucire numelui tău, încât eşti în gura tuturor şi toţi într-un glas te laudă”. Sunt expuse o serie de ediţii ce abordează această activitate: Andrei Rădulescu, Luptele lui Ştefan cel Mare cu turcii (Bucureşti, 1908); Istoria neamului românesc în imagini (Bucureşti, f.a.); Ctitoriile lui Ştefan cel Mare (Bucureşti, 1924); N. Iorga, Vechea artă religioasă la români (Bucureşti, 1934); revista Columna lui Traian, nr. 12, 1876, unde se publică scrisoarea domnitorului din 25 ianuarie 1475 către principii din Europa Occidentală. E necesar să amintim şi lucrarea marelui cărturar şi patriot ardelean Gh. Şincai, Cronica românilor, vol. 2, Iaşi, 1853. Autorul acordă un spaţiu destul de mare domniei lui Ştefan cel Mare, de victoriile căruia este, pur şi simplu, entuziasmat, numindu-l „coroana vitejilor”. O raritate bibliografică este şi lucrarea lui Manolache Drăghici Istoria Moldovei pe timp de 500 de ani, vol. 1, Iaşi, 1857.
Marele voievod a fost înalt apreciat şi de istoricii ruşi N. Karamzin, S. Palauzov ş.a. În volumul Istoria Gosudarstva Rossiiskogo (vol. VI, S. Petersburg, 1834) N. Karamzin scrie: „...Şi prin victoriile sale strălucite asupra numeroasei oşti turceşti şi-a înscris numele în istoria eroilor mari. El s-a arătat curajos în primejdie, tare în nenorocire, modest în fericire [...], a fost obiectul mirării printre suverani şi popoare, realizând fapte mari cu mijloace modeste”.
S. Palauzov tipăreşte în 1859 la S. Petersburg lucrarea Rumânskie gosudarstva Valahia i Moldavia în care se opreşte în mod detaliat la domnia lui Ştefan cel Mare, subliniind calităţile militare ale acestuia. El scrie: „Ne vom întâlni cu un om a cărui lungă domnie, energie exemplară şi putere de voinţă l-au aşezat în rândurile acelor puţin voievozi care în mod conştient urmăreau binele Moldovei”.
Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost şi unul dintre primii noştri animatori ai culturii. Din porunca, dar şi cu susţinerea lui, au fost copiate numeroase manuscrise, cărţi cu caracter religios, istoric, juridic, faima copiştilor noştri de la mănăstirile Neamţ şi Putna fiind, astfel, răspândită departe de hotarele ţării.
Cele peste 40 de biserici şi mănăstiri, construite şi deschise în timpul domniei lui, au constituit, fără îndoială, tot atâtea evenimente culturale la acea vreme. Căci şi astăzi, la acest început de mileniu, mii şi mii de vizitatori din ţară, dar şi din întreaga lume, continuă să admire arta meşterilor din acel îndepărtat secol al XV-lea. La ora actuală aceste ctitorii ale marelui voievod sunt recunoscute unanim drept parte integrantă a patrimoniului cultural universal.
Un alt mare merit al lui Ştefan cel Mare rezidă în faptul că la curtea sa a fost scrisă în limba slavonă cea dintâi lucrare laică din literatura română. Originalul n-a ajuns până la noi, ci doar mai multe copii şi prelucrări ale ei. Cea mai completă se numeşte Letopiseţul de când s-a început cu voia lui Dumnezeu Ţara Moldovei şi a fost descoperit de către cărturarul slavist Ioan Bogdan pe la sfârşitul secolului al XIX-lea la Tulcea. Letopiseţul descrie evenimentele şi faptele de la 1352, începând cu Dragoş, până la 1507, când pe tronul Moldovei era Bogdan al III-lea. Două pagini-xerocopii din acest letopiseţ pot fi văzute de vizitatori. Expoziţia mai include, de asemenea, două pagini-fotocopii din cronica moldo-germană. Ea a fost copiată în 1502 de către Hartmann Schedel şi cuprinde numai evenimentele din timpul domniei lui Ştefan cel Mare, de la 1457 până la 1499. Textul respectiv a fost descoperit de către istoricul polonez O. Gorka în biblioteca de Stat din München şi a fost publicat pentru prima dată în 1931. În 1937 textul cronicii apare împreună cu studiul lui O. Gorka şi în traducere românească la Bucureşti. În 1942 este retipărit de cercetătorul I. C. Chiţimia, însoţit de studiul acestuia.
Informaţii despre existenţa mai multor variante şi prelucrări ale cronicii moldoveneşti oferă anumite surse ruseşti din secolele XVIII şi XIX. Una dintre acestea, intitulată Voskresenskaia letopisi,apărută la S. Petersburg în 1856, se păstrează în patrimoniul Muzeului nostru. Ea include, pe lângă cronici ruseşti, şi o Povestire pe scurt despre domnii Moldovei..., care începe cu o legendă despre originea latină a poporului nostru, după care urmează descrierea evenimentelor de la Dragoş (1352) până la urcarea pe tronul Moldovei a lui Bogdan al III-lea (1504).
Cronicile ruseşti din volumul pomenit mai sus conţin şi informaţii despre obârşia românească a lui Ştefan cel Mare. Astfel, la pagina 228 citim: „Pobil Stefan voevoda Volojskii corolea Poliskogo” (Ştefan, voievodul valah, a bătut pe regele Poloniei).
Un loc aparte în expoziţia noastră îl ocupă lucrările ce denotă consemnarea, în anul 1904, a 400 de ani de la moartea marelui domnitor.
Prin intermediul Analelor Academiei Române, vol. XXVII, 1905, vizitatorul află de şedinţa publică a marelui for ştiinţific din 2 iulie 1904, la care preşedintele I. Kalinderu, vorbind de personalitatea lui Ştefan cel Mare, menţionează: „Viaţa şi domnia lui Ştefan sunt una din acele nepreţuite clipe, fără îndoială cea mai luminoasă şi mai înălţătoare, căci nimeni n-a înţeles ca el chemarea neamului românesc, şi n-a ştiut deopotrivă cu dânsul să ne ducă spre îndeplinirea ei”.
Cu acelaşi prilej marele nostru cărturar N. Iorga publică Istoria lui Ştefan cel Mare, iar istoricul D. Onciul două cuvântări comemorative: Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul. Alte ediţii aflate în vitrinele expoziţiei: S. Theodorescu-Kirileanu, Amintiri ale poporului despre Ştefan cel Mare, 1904; V. Săghinescu, Ziua de serbare a lui Ştefan cel Mare, 1904; C. Rădulescu-Codiu, Legende, tradiţii şi amintiri istorice, 1910 ş.a.
În 1904 Ministerul instrucţiunii a luat decizia de a publica documentele legate de viaţa şi activitatea domnitorului. Misiunea de a pregăti pentru tipar sursele existente îi revine învăţatului slavist Ioan Bogdan, care o realizează cu succes prin cele două volume, editate în 1913. În anul următor, 1914, istoricul Ion Nistor semnează în revista Junimea literară, nr. 4-5, din Cernăuţi, o prezentare elogioasă despre această importantă apariţie editorială. Expoziţia mai include volumele Album de documente moldoveneşti din veacul al XV-lea, publicat de Paul Mihailovici, Iaşi, 1934, şi Documente moldoveneşti de la Bogdan Voievod (1504-1517), editate de M. Costăchescu în 1940 ş.a.
Cercetările consacrate personalităţii lui Ştefan cel Mare au fost întregite permanent pe parcursul anilor. N. Iorga este istoricul care a scris practic toată viaţa despre Ştefan cel Mare. După lucrarea apărută în 1904, de care am amintit deja, cunoscutul cărturar a mai semnat: Studii istorice asupra Chiliei şi Cetăţii Albe, B., 1899; Histoire des Roumains et de leur civilisation, B., 1922; Istoria comerţului românesc, B., 1925; Istoria Românilor, vol. IV, B., 1937. În context trebuie consemnate şi alte volume cu aceeaşi tematică elaborate de alţi prestigioşi autori. Grigore C. Conduratu, Relaţiunile Ţării Româneşti şi Moldovei cu Ungaria, B., 1898; A. D. Xenopol, Istoria Românilor din Dacia Traiană, vol. IV, Epoca lui Ştefan cel Mare, B., 1914; I. Ursu, Ştefan cel Mare, B., 1925; T. Bălan, Serbarea de la Putna, 1871, Cernăuţi, 1932; E. Beau de Lomenie, Naissance de la nation roumaine, B., 1937 ş.a.
Numeroase articole şi studii, inspirate de viaţa lui Ştefan cel Mare, sunt inserate în diverse publicaţii din perioada interbelică. Iată câteva titluri: Biserica ortodoxă română, nr. 8, 1922; Codrul Cosminului, Anul IV şi V, 1929; Arhivele Basarabiei, nr. 2, 1929; Revista societăţii istorico-arheologice bisericeşti din Chişinău, vol. XXII, 1932; Revista istorică, nr. 10-12, 1936 ş.a.
În atenţia vizitatorilor sunt puse, de asemenea, ediţii ale scriitorilor noştri clasici şi contemporani, ce abordează subiecte din viaţa şi activitatea marelui nostru înaintaş: V. Alecsandri, Dumbrava roşie, 1872; C. Negruzzi, Aprodul Purice, 1881; B. Şt. Delavrancea, Apus de soare, 1912; Gh. Asachi, Nuvele istorice, 1915 ş.a.
Expoziţia prezintă şi o serie de materiale de artă plastică. Menţionăm mai întâi o copie a portretului domnitorului de Costin Petrescu, copie realizată, probabil, de un călugăr, la mănăstirea Căpriana în 1938. Alte lucrări: Ştefan cel Mare de Eleonora Romanescu (tehnica macrame), 1966; Amintire de Andrei Mudrea; Martirii neamului (Decebal, Ştefan cel Mare şi Eminescu) de Gh. Şoitu; Ştefan cel Mare, bust de Ion Zderciac; Ilustraţii de Alexei Colâbneac la Viaţa lui Ştefan cel Mare de M. Sadoveanu şi Apus de soare de Barbu Şt. Delavrancea.