Eternă va fi poezia
Pentru tipar
1. Nu ştiu care poet (fie postmodernist, fie optzecist, nouăzecist etc.) ar putea astăzi să ţină cu respiraţia tăiată trei-patru ore un teatru plin, cu bilete cumpărate de bună voie, prin rostirea Poeziei, ce caută să împlinească marile dureri şi bucurii, aspiraţiile sufletului românesc, sondând adâncimile adevăraţilor oameni ai acestui pământ. Dacă din poezia de astăzi va rămâne ceva, sunt convins că va fi legat de volumele lui Grigore Vieru ce vestesc anume dragostea faţă de mamă, patrie, credinţa în logosul întrupat în istorie.
Este ceea ce rămâne peste veacuri. Eternă va fi şi poezia adevărată scrisă de Grigore Vieru. Aşa cred.
2. Pentru Grigore Vieru, poezia nu a fost şi nu este rodul unor elemente răzleţe de imaginar, a unei atitudini spirituale parţiale. Ea este o manifestare integrală şi integratoare. Purcede din fiinţa şi existenţa neamului nostru ca o mărturie sau o expresie a „totalităţii” unei viziuni antropologice, cuprinzând, la rândul ei, un totum universal-uman.
Opera literară a lui Grigore Vieru in statu nascendi e receptată, ca atare, în tot arealul românesc sub specia corespondenţelor actului poetic cu alte experienţe ce aparţin unor sfere axiologice corelate. Din asemenea interferenţe ale actului poetic se deduce specificitatea poeziei ca artă a cuvântului.
3. S-a vorbit destul, în diferite articole şi interviuri, în volume aparte, despre capul de afiş al generaţiei actuale de scriitori, dar poetul Grigore Vieru le-a dat acestora ore de meditaţie.
Prima: lecţia de sinceritate!
Omul nu poate fi desprins de contextul în care apare, el e o fiinţă contemplatoare, educată..., reprezentând, de pe o anumită treaptă, conştiinţa timpului său şi perspectiva viitorului. Respingând bravada nemotivată a acestor „...işti”, Grigore Vieru a lansat avertizări în direcţia unor aspecte pe care mulţi le vedeau în roz. Poate că tocmai acest fapt l-a costat atât de mult în planul vieţii. De observat, apoi, că o bună parte din aceşti vociferanţi şi-au „întârziat” apariţiile..., deoarece au venit doar cu manifestări golite de talent (Croce le-a catalogat ca fiind ale „asianismului”).
4. Grigore Vieru procedează prin creaţia sa la fundamentarea identităţii şi unităţii noastre etnolingvistice, având argumentul forte cel al simţului artistic, analog cu acel „bon sens” prin care Descartes îşi legitima demersurile raţiunii.
5. Cas Servien spunea: „Arta nu e decât unul din produsele cele mai evoluate ale vieţii”. Tot astfel, dacă printr-o natură artistică înţelegem întreaga spiritualitate a unui neam, Grigore Vieru prin creaţia sa ne-a oferit o deschidere superioară în vederea cultivării „valorii umane” a limbii mai presus de orice emandaţie.
Preceptul lui Boileau, „ce qu’ on pense bien s’ exprime clairement...” (exprimi cu claritate ceea ce înţelegi bine) nu vrea să spună altceva decât ceea ce reprezintă lirica şi publicistica viereană.