Un Letopiseţ slavo-român inedit de la mănăstirea Hilandar
Pentru tiparIstoria mănăstirii Hilandar de la Muntele Athos din Grecia numără peste o mie de ani de existenţă şi pe parcursul secolelor aici s-au acumulat bogăţii şi rarităţi cărturăreşti enorme. Alături de sutele de volume provenite din Serbia, Bulgaria, Imperiul Bizantin, Muntenia, Marele Cnezat al Moscovei ş.a., aici se află depozitate şi câteva zeci de cărţi – codice manuscrise – copiate în mănăstirile şi bisericile din Ţara Moldovei în secolele XIV-XVIII. Drept exemple pot servi atât lucrarea numită Praxiu sau Vieţile sfinţilor, în limba slavonă, care la 1463 a fost cumpărată de Vlaicul Pârcălab, unchiul lui Ştefan cel Mare1, cât şi o Psaltire din secolul al XIV-lea având o însemnare privind campania otomană în Moldova din 1538; alte şase Psaltiri din secolul al XVI-lea; un Octoih din secolul al XV-lea şi altul din secolul al XVI-lea; şapte Tetraevangheliare din secolele XV-XVII; alte trei cărţi Apostol din secolele XVI-XVII, precum şi mai multe Sbornice şi Minee copiate de mână2. De cele mai multe ori, nu se ştie cum şi când au ajuns aceste cărţi la mănăstirea athonită. Unele au putut fi aduse şi dăruite mănăstirii Hilandar de către monahi pelerini, veniţi spre a se închina la locurile sfinte de la Athos, altele au putut fi dăruite de voievozii şi boierii moldoveni, pentru rugăciuni întru iertarea păcatelor.
În acelaşi timp, o serie de scrieri ecleziastice şi cu conţinut istoric de la Hilandar au circulat în Ţara Moldovei3. Acest fapt sugerează că în Evul Mediu se menţineau legături cărturăreşti strânse între mănăstirea Hilandar şi centrele de cultură scrisă din Moldova.
Istoricul. O primă informaţie despre prezenţa unei cronici4 din epoca lui Ştefan cel Mare la mănăstirea Hilandar din Sf. Munte Athos ne-a parvenit după publicarea de către istoricii sârbi D. Bogdanović şi D. Medacović a unui catalog de cărţi manuscrise şi vechi tipărituri aflate în biblioteca acestui lăcaş athonit5. Examinând cu atenţie fiecare descriere a codicelor6 incluse în catalog, am constatat că în Sbornicul nr. 484 (Miscelaneu7), datat cu secolul al XVI-lea, filele 94v şi 95r cuprind un letopiseţ slavo-român8, întocmit în Ţara Moldovei în perioada de domnie a lui Ştefan cel Mare. Conform descrierii făcute în catalog, letopiseţul consemnează evenimente istorice desfăşurate între anii 961 şi 1490. Această informaţie ne-a interesat în mod deosebit, deoarece nici o cronică slavo-română dintre cele cunoscute până în prezent nu are asemenea limite cronologice. Faptul ne-a determinat să considerăm că este vorba de o cronică necunoscută, din care am putea afla multe informaţii noi despre epoca respectivă.
În scurtă vreme am întreprins demersuri în vederea obţinerii unei deplasări de documentare la vestita mănăstire sârbească Hilandar de la Muntele Athos, cu scopul de a cerceta cronica de visu, de a face cópii şi de a determina valoarea ei ştiinţifică. Suspectat de toate păcatele de birocraţia ştiinţifică, de structurile de partid şi de cele KGB-iste, după multe încercări, întreprinse între anii 1980-1991, inclusiv prin intermediul Academiei de Ştiinţe a U.R.S.S. de la Moscova, plecarea în Grecia ne-a fost refuzată. Am făcut tentative de a intra în posesia unei cópii a acestei cronici prin intermediul unor istorici prieteni din România şi Grecia, dar, din păcate, nici acestea nu s-au încununat de succes. Abia în ultima vreme am aflat din presa periodică ştiinţifică din mai multe ţări de existenţa unui Centru ştiinţific Hilandar (Hilandar Research Library and the Resource Center for Medieval Slavic Studies), condus de profesorul Predrag Matejic, care îşi desfăşoară activitatea pe lângă The Ohio State University din Statele Unite ale Americii.
Materialele despre activitatea acestui centru denotă că aici a fost acumulat un număr mare de cópii ale materialelor păstrate la mănăstirea Hilandar. Prin Internet, am aflat coordonatele acestei instituţii şi am adresat, prin aceeaşi reţea de comunicare internaţională, o scrisoare domnului profesor P. Matejic, cu rugămintea de a ne pune la dispoziţie copiile a câtorva file, inclusiv ale filelor 94v-95r, din codicele amintit mai sus. Domnul profesor, secundat de M.A. Johnson, cercetător la acelaşi centru9, ne-a răspuns cu deosebită bunăvoinţă, expediindu-ne materialele solicitate. Intrând în posesia copiei la începutul lunii aprilie 2004, am continuat investigaţiile asupra cronicii şi pregătirea ei pentru tipar.
La descifrarea textului am întâmpinat dificultăţi deosebit de mari, deoarece aproape jumătate din fila 94v este înnegrită pe verticală. Probabil, fila respectivă a fost umezită şi, din această cauză, ulterior s-a deteriorat10. Cu toate acestea, în urma unei lecturi minuţioase, „conturul” letopiseţului s-a profilat.
Descrierea. Cronica în cauză face parte dintr-un modest Sbornic, caligrafiat pe hârtie, în limba slavonă de redacţie moldovenească şi este datat de istoricul sârb D. Bogdanović cu secolul al XVI-lea. Sbornicul cu dimensiunile 155x100 mm are 1+134+2 file. Manuscrisul este legat în aşa fel, încât filigranul nu poate fi studiat. Coperta de piele este datată cu secolul al XVII-lea. Cartea este copiată de o singură mână, adică de o singură persoană necunoscută. Scris semiuncial. La fila 2r manuscrisul are un modest frontispiciu ornat. La fila 1 codicele conţine două inscripţii posterioare: una în limba greacă, care reprezintă o încercare de condei: „Slavă ţie, Doamne. Binecuvântat este Domnul în veci şi acum, în vecii vecilor amin.”, iar alta – în limba slavonă.
(„Această cărticică a duhovnicului Nicanor păzeşte de apă (salvează) Sfântul Munte Athos, 7193 (1685) a dat-o fratelui Simeon.”) La filele 1 şi 134v este imprimată pecetea mănăstirii cu inscripţia „Библиотека српске лавре Хилендара (Светагора)”.
Nu se cunosc împrejurările şi nici data la care codicele descris a ajuns la mănăstirea Hilandar de la Sfântul Munte Athos. Putem admite că manuscrisul în cauză s-a pomenit în colecţia mănăstirii athonite în scurtă vreme după ce a fost copiat, deoarece urme ale lecturii şi utilizării lui în Moldova, în perioada imediat următoare, nu am reuşit să identificăm. Codicele a ajuns la Athos, probabil, prin intermediul vreunui călugăr peregrin. Aici interesul pentru informaţii de ordin laic, cu atât mai mult despre Moldova, era probabil infim şi de aceea cronica a rămas în afara atenţiei cărturarilor de la Hilandar.
Codicele miscelaneu descris include lucrări în limba slavonă cu conţinut religios: la filele 2r - 94r – despre icoane, despre cruce, despre lauda lui Dumnezeu, despre lauda şi rugăciunea sfinţilor şi despre alte articole ale singurei adevărate credinţe a bisericii lui Hristos, iar la filele 96r - 134v – cartea Floarea Darurilor12.
Între lucrările mai sus arătate este inclusă, la filele 94v - 95r, încă o scriere, de această dată cu conţinut laic istoric, intitulată
(Arătarea anilor). Anume această din urmă lucrare ne interesează în primul rând, deoarece, după cum am constatat, este vorba de o cronică slavo-română necunoscută până în prezent, pe care am denumit-o convenţional Letopiseţul slavo-român Hilandar. După dimensiunile sale, cu cele 33 de rânduri (24 rânduri în fila 94v şi 9 rânduri în fila 95r)13, cronica în cauză nu se deosebeşte cu nimic de alte scrieri similare din Moldova elaborate în secolul al XV-lea – începutul secolului al XVI-lea, fiind destul de scurtă, dar, după cum vom vedea din cele ce urmează, deosebit de densă în informaţii referitoare la epocă. Istoricul sârb D. Bogdanović o apreciază drept un „letopiseţ moldovenesc” (Kратки молдавски летопис), care cuprinde evenimente desfăşurate între anii 961-149014.
Examinând cu atenţie conţinutul cronicii, observăm fără dificultate că în centrul atenţiei autorului anonim sunt întâmplările din secolele XIV-XV, inclusiv trei evenimente ce ţin de domnia lui Ştefan cel Mare. Această ultimă împrejurare, precum şi informaţia că manuscrisul e de redacţie moldovenească, ne face să considerăm că letopiseţul a fost întocmit în Ţara Moldovei. Faptul că manuscrisul în cauză cuprinde lucrări cu conţinut religios ne determină să admitem că acest codice, din care face parte şi scrierea cu conţinut istoric menţionată mai sus, a fost întocmit la una din mănăstirile mai importante din Moldova acelei epoci. Atât codicele respectiv, cât şi conţinutul letopiseţului nu fac nici o aluzie la vreun lăcaş de cult unde ar fi fost elaborată cronica. Originea cronicii şi autorul ei ar putea fi identificaţi, probabil, în urma unei cercetări aprofundate, prin compararea ei cu mai multe codice manuscrise de epocă, prin studierea caligrafiei, ductului hârtiei şi a altor parametri.
Descifrând textul, am constatat că letopiseţul reflectă evenimente ce ţin atât de istoria universală, mai ales a Europei de Sud-Est şi Centrale, cât şi de istoria românească, mai cu seamă de istoria Moldovei din anii de domnie a lui Ştefan cel Mare.
Izvoarele. În viziunea noastră, autorul anonim a folosit la întocmirea cronicii un şir de surse livreşti, între care: Sfânta Scriptură, lucrări de istorie bisericească, precum şi o serie de scrieri cronografice şi letopiseţe bizantine şi sud slave, aflate în circulaţie pe acele timpuri în Sud-Estul Europei, inclusiv în Ţările Române (secolul al XV-lea)15. Aceste izvoare au fost utilizate mai ales pentru întocmirea primei părţi a cronicii. În ceea ce priveşte evenimentele legate direct de Ţara Moldovei, de domnia lui Ştefan cel Mare, de moartea regelui Matia Corvin, de incendiul din Constantinopol, considerăm că autorul le preia din Letopiseţul sârbesc nou (1355-1490)16.
Data elaborării. Relatarea unor evenimente din a doua jumătate a secolului al XV-lea, precum şi menţiunea că „De la Naşterea lui Hristos / până la Manasses[au trecut] 1500 de ani” pare să justifice ipoteza că autorul cronicii este un contemporan al lui Ştefan cel Mare şi că letopiseţul în cauză a fost întocmit în jurul anului 1500 în Ţara Moldovei. Dacă ipoteza se va confirma, vom putea spune că a fost găsită o cronică întocmită în timpul domniei lui Ştefan cel Mare şi că în zilele noastre a ajuns chiar originalul acesteia. E vorba deci de cea mai veche cronică slavo-română păstrată în original până în zilele noastre. Pornind de la acestea, putem data Letopiseţul slavo-român Hilandar cu secolele XV-XVI.
Conţinutul. Letopiseţul începe cu câteva date din Vechiul Testament, în baza cărora autorul anonim încearcă să construiască o scurtă cronologie consecutivă, având drept reper figuri dintre cele mai importante ale Bibliei, după cum urmează:
„De la Avraam până la Moise [au trecut] 444 ani – 4 veacuri.
De la / Moise până la David [au trecut] 445 ani – 5 veacuri.
De la David până la Naş/terea lui Hristos [au trecut] 742 ani – 6 veacuri.”
Pentru a face legătură între aceste date biblice şi perioada contemporană lui, autorul cronicii arată în continuare precum că „De la Naşterea lui Hristos / până la Manasses [au trecut] 1500 de ani”.
În continuare autorul consemnează un eveniment deosebit de important pentru istoria Sfântului Munte Athos, de pe timpul domniei împăratului bizantin „Nichifor Foca”17, care „a domnit 6 ani şi 6 luni. Şi în timpul lui a început să se zidească Lavra în Sfântul Munte Athos de către Sfântul Atanasie de la Athos18 pe când avea încă rangul de voievod”.
Cronica continuă cu o scurtă sinteză a cuceririlor otomane în Peninsula Balcanică începând cu 1359, când turcii cuceresc localitatea bizantină „Calipole”19. Din aceeaşi serie de evenimente istorice, legate de cuceririle otomanilor în Balcani, autorul evidenţiază moartea în 1444 a „regelui Vladislav la Varna”20, căderea Constantinopolului în 1453 şi luarea Caffei de către osmani în 1475.
Autorul cronicii priveşte apoi istoria retrospectiv, considerând demne de consemnat încă două evenimente importante în cucerirea Balcanilor de către turci. Astfel, el arată că în 1454 sultanul Mehmed beg se afla în campania de cucerire a Serbiei, consemnând asedierea oraşului Ostroviţa, precum şi campania nereuşită din 1474 a aceluiaşi sultan contra lui Scander beg21, adică contra Albaniei.
Apoi autorul se referă la unele evenimente care au avut loc concomitent, şi în perioada imediat următoare, în Ţara Moldovei. Astfel, consemnând campania împotriva lui Scander beg, cronicarul menţionează că în acelaşi an „s-a retras Ştefan voievodul Moldovei în ţara sa”, fiind vorba, probabil, de acţiunile militare ale lui Ştefan cel Mare în Muntenia în cursul anului 147422.
Un alt eveniment important reflectat în cronică este campania din 1476 a sultanului Mehmed contra lui Ştefan, voievodul Moldovei, pe care „...l-a bătut şi s-a întors [de acolo]”. După care, cronicarul arată că limpezindu-şi relaţiile cu vitejii unguri, sultanul a dat un ospăţ pe Dunăre.
Ultimul eveniment din şirul confruntărilor moldo-otomane, consemnat în cronică, este cel din 1484 (în cronică 1483) despre „mersul împăratului Baiazit asupra oraşelor lui Ştefan, voievodul Moldovei, Chilia şi Cetătea Albă”23.
Cronica se încheie cu relatarea a două evenimente, de astă dată referitoare la istoria universală: în primul, este vorba de moartea regelui ungar Matia Corvin, iar în cel de-al doilea, care s-a produs la Constantinopol, de o mare explozie a unui depozit de praf de puşcă, incendiat în urma căderii unui fulger. Ambele evenimente au avut loc, precum arată cronicarul, în 1490 şi se vede că au produs o mare impresie asupra sa, el preluându-le din Letopiseţul sârbesc nou.
Probabil, autorul anonim avea intenţia să continue cronica, deoarece a lăsat mult spaţiu alb pe fila 95r şi 95v, dar din anumite cauze, necunoscute, nu a făcut acest lucru.
Autorul. Avem certitudinea că autorul cronicii este un călugăr cărturar care vieţuia în una din mănăstirile Moldovei din timpul domniei lui Ştefan cel Mare. Faptul că lipsesc unele date privind motivul elaborării cronicii (fie din porunca voievodului, fie la îndemnul unui alt demnitar), ne face să presupunem că autorul a întocmit-o din proprie iniţiativă, ea fiind, se pare, o scriere neoficială cu obiectiv istoric. Conţinutul cronicii sugerează că autorul era un om cu destulă carte, făcând parte, evident, din tagma monahicească. Cronicarul a cules o bună parte a informaţiilor din surse cărturăreşti, demonstrând că este bine documentat, prezentând o panoramă întinsă a evenimentelor vremii, cuprinzând preponderent evenimente istorice consumate în Peninsula Balcanică, Ţările Române şi Crimeea. Constatăm, de asemenea, cu uşurinţă, că în atenţia autorului s-a aflat expansiunea otomană în Sud-Estul Europei (sec. XIV-XV) şi, mai ales, în Ţara Moldovei (a doua jumătate a sec. XV). Deşi autorul nu afirmă direct, se observă lesne îngrijorarea sa în legătură cu pierderile mari suportate de lumea creştină din cauza invaziilor otomane.
Astfel, în urma cercetărilor întreprinse, considerăm că Letopiseţulul slavo-român Hilandar, inclus în Sbornicul 484, reprezintă o lucrare cronicărească originală, întocmită la hotarul secolelor al XV-lea şi al XVI-lea de către un autor anonim în Ţara Moldovei. Documentul este un izvor istoric valorosşi trebuie să fie pus alături de cronicile slavo-române, elaborate în Moldova în veacurile XV-XVI, descoperite şi publicate de Ioan Bogdan la sfârşitul secolului al XIX-lea şi reeditate de P. P. Panaitescu la mijlocul secolului trecut.
Mai jos, prezentăm originalul descifrat al letopiseţului (într-o variantă cu completarea prescurtărilor, cu aliniate şi cu o coloană cronologică în cifre arabe, inclusă în textul cu caractere slavoneşti) cu note şi comentarii, precum şi traducerea lui în limba română.
Semne convenţionale
1. Prin semnul / sunt separate rândurile originalului.
2. Prin semnul // sunt separate cele două pagini ale textului original.
3. În paranteze rotunde sunt înscrise literele ridicate de asupra rândului.
4. În paranteze pătrate sunt înscrise literele omise în rezultatul prescurtărilor unor cuvinte, precum şi unele cuvinte restabilite după alte surse cronicăreşti şi cronografe din epocă.
Traducerea românească:
Arătarea anilor
De la Avraam până la Moise [au trecut] 444 ani – 4 veacuri.
De la / Moise până la David [au trecut] 445 ani – 5 veacuri.
De la David până la Naş/terea lui Hristos [au trecut] 742 ani – 6 veacuri.
De la Naşterea lui Hristos / până la Manasses [au trecut] 1500 de ani.
În anul 6469 (961). Nichifor / Foca a domnit 6 ani şi 6 luni. Şi ] în timpul lui a în/ceput să se zidească Lavra în Sfântul Munte Athos de către Sfântul / Atanasie din Athos pe când avea încă rangul de voievod/.
În anul 6867 (1359) turcii au trecut la Calipole şi au luat vadul, şi au luat multe ţări / dinspre apus. Şi de atunci s-a făcut sminteală şi neorânduială şi pierzare prin ţările creştine. / Au fost atunci şi mari cutremure prin ţări. /
În anul / [6953 noiembrie 10 (1444)]a murit regele Vladislav la Varna.
În anul 6961 / (1453) a luat ţarul Mehmed beg Ţarigradul în luna mai 29, în zi de marţi.
În anul 6983 (1475) au luat tu/rcii Caffa.
În anul 6962 (1454) ţarul Mehmed beg a înrobit / [a tăiat (a trecut prin sabie) şi a dărâmat] Ostroviţa.
În anul 6982 (1474) a me/rs paşa asupra lui Scandăr şi nu l-a luat.
În acelaşi an / s-a retras Ştefan voievodul Moldovei în ţara sa . /
În anul 6984 (1476) a mers ţarul Mehmed beg asupra lui Ştefan / voievodul Moldovei şi l-a bătut şi s-a întors / [de acolo], reaşezându-şi relaţiile cu vitejii unguri a dat un ospăţ (trapeză) pe Dunăre.
În anul 6991 (1483) a mers împăratul Baiazit asupra / oraşelor lui Ştefan voievodul Moldovei, asupra Chiliei // şi Cetăţii Albe, şi le-a luat.
În anul 6998 (1490) a murit regele / Ungariei Mateaş.
Şi în Ţarigrad în acelaşi an un semn / mare s-a întâmplat. Că iată un fulger de foc / câzând din cer, precum altă dată asupra Sodomiteni/lor. Şi nimerind în praful de puşcă împărătesc / ce se păstra într-o biserică. Şi au ars multe temple turceşti din / împrejurimile acelui loc şi au ars toţi cei care se aflau în ele. //
Note
1 O descriere mai detaliată vezi: Eşanu, Andrei, Vlaicul Pârcălab – unchiul lui Ştefan cel Mare, Chişinău, 2001, p. 47-51.
2 Cândea, Virgil, Mărturii româneşti peste hotare. Mică enciclopedie, vol. I, Bucureşti, 1991,p. 472-485.
3 Mihăilă, G., Istoriografia română veche (sec. al XV-lea – începutul sec. al XVII-lea) în raport cu istoriografia bizantină şi slavă, în Romanoslavica, vol. XV. Literatură-istorie, Bucureşti, 1967, p. 165-166.
4 Noţiunile de „cronică” şi „letopiseţ” sunt folosite ca sinonime.
5 Богданович, Д., Каталог ћириловских рукописа монастира Хиландара. Медакович Д. Старе штампане книге монастира Хиландара, Београд, 1978, nr. 484, p. 184-185. Informaţia a fost preluată şi de Cândea Virgil. Mărturii româneşti peste hotare. Mică enciclopedie, vol. I, Bucureşti, 1991, nr. 1108, p. 479.
6 În ştiinţa istorică prin această noţiune este desemnat orice carte manuscrisă medievală.
7 Noţiunile de „sbornic” şi „miscelaneu” sunt folosite ca sinonime. Acestea sunt cărţi manuscrise medievale, care cuprind mai multe texte diferite, de regulă cu conţinut religios şi laic.
8 Богданович, Д., Медакович, Д., op. cit., nr. 484, p. 184-185.
9 Aducem şi pe această cale mulţumiri domnilor profesori Predrag Metejic şi Paşa Jonson pentru ajutorul acordat.
10 Aducem şi pe această cale mulţumiri doamnei doctor Valentina Pelin, cercetător ştiinţific coordonator la Institutul de istorie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, pentru ajutorul acordat la descifrarea textului original al Cronicii şi la traducerea ei în limba română, precum şi pentru sfaturile preţioase în procesul pregătirii pentru tipar a acestei scrieri.
11 Descifrarea inscripţiei aparţine cercetătorul sârb D. Bogdanović.
12 Floarea Darurilor – carte populară, alcătuită de călugărul italian Tommaso Gozzadini în secolul al XIII-lea, tipărită în 1474 la Veneţia, de unde apoi se răspândeşte în Orient şi Occident. Se presupune că în jurul anului 1480 postelnicul Gherman Valahul a tradus direct din italiană în româneşte această carte (Teodorovici Constantin. Floarea Darurilor, în Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900, Bucureşti, 1979, p. 358-359). În cazul nostru, se pare că este vorba de una dintre cele mai vechi traduceri ale acestei cărţi din limba italiană în cea slavonă, făcută în una din mănăstirile din Moldova. Precum susţine cercetătorul rus A.I.Rogov, această carte populară a pătruns în Marele Cnezat al Moscovei din Moldova (Рогов А.И. Основные проблемы изучения культурных вза-имосвязей России с Дунайскими княжествами в XV-XVII вв., în Балканские исследования. Вопросы социальной политической и куль-турной истории Юго-Восточной Европы, Москва, 1984, с. 292-303).
13 Deşi este de proporţii modeste, noi am calificat lucrarea drept cronică, deoarece cuprinde descrierea unui număr mare de evenimente istorice în comparaţie cu însemnarea cronicărească, care se referă, de regulă, la un singur eveniment.
14 Богданович, Д., Медакович, Д., op. cit., p. 184-185.
15 Mihăilă, G., Istoriografia română veche (sec. al XV-lea – începutul sec. al XVII-lea) în raport cu istoriografia bizantină şi slavă, în Romanoslavica, vol. XV. Literatură-istorie, Bucureşti, 1967, p.157-196.
16 Despre această cronică vezi: Bogdan, Ioan, Contribuţii la istoriografia bulgară şi sârbă (Ein Beitrag zur bulgarischen und serbischen Geschichtschreibund), în Ioan, Bogdan, Scrieri alese, Bucureşti, 1968, p. 255-261; Mihăilă, G., Istoriografia română veche (sec. al XV-lea – începutul sec. al XVII-lea) în raport cu istoriografia bizantină şi slavă, în Romanoslavica, vol. XV. Literatură-istorie, Bucureşti, 1967, p.168-169.
17 Este vizat împăratul bizantin Nicefor II Focas (963-969).
18 Este vorba de Atanasie de la Athos (925-1003) (Preda Emil. Dicţionar al Sfinţilor Ortodocşi, Bucureşti, 2000, p. 38-40). Fondatorul vieţii monahale organizate şi a Marei Lavre de la Sf. Munte Athos în a doua jumătate a sec. al X-lea, prieten şi duhovnic al împăratului bizantin Nicefor Focas. (Сотирис Ладас. Святая Гора Афон. Монастыри и их сокровищя, Афины, 1998, с. 12-13).
19 Se are în vedere oraşul bizantin Gallipoli, situat pe peninsula cu acelaşi nume la ieşirea din strâmtoarea Dardanele în Marea Egee, cucerit în realitate în 1354 (Inalcik Halil. Imperiul Otoman. Epoca clasică. Ed. de Mihai Maxim şi Dan Prodan, Bucureşti, 1996, p. 51-54).
20 Este vorba de regele Ungariei Vladislav I Jagiello (1440-1444), căzut în lupta cu otomanii la Varna, la 10 noiembrie 1444.
21 Scander beg – eroul albanez Gheorghe Castrioti (1405 ?- 1468). Trimis de tatăl său în calitate de ostatic la curtea sultanului Murat al II-lea, este educat în corpul de iniceri al sultanului. S-a manifestat ca bun şi talentat oştean şi a primit numele de Iscander, în cinstea lui Alexandru Macedon. Din Iscander bei a devenit Scander beg (История Европы. Том второй. Средневековая Европа, Москва, 1992, с. 380). În cazul reflectat în cronica de faţă este vorba mai curând de ţara lui Scander beg, Albania, deoarece eroul murise încă în 1468, iar în anul arătat în letopiseţ sultanul întreprinsese într-adevăr o campanie în Albania, asediind cetatea Scutari (Inalcik Halil. Imperiul Otoman. Epoca clasică. Ed. de Mihai Maxim şi Dan Prodan, Bucureşti, 1996, p. 398), „şi nu l-a luat”.
22 Vezi Istoria Românilor, vol. IV, Bucureşti, 2001, p. 377.
23 Vezi mai jos originalul şi traducerea cronicii.
24 În realitate 4 veacuri şi 44 de ani.
25 În realitate 4 veacuri şi 45 de ani.
26 În realitate 7 veacuri şi 42 de ani.Aceste informaţii privind unele personaje din Vechiul Testament şi cronologia respectivă au putut să aibă ca sursă Vechiul Testament (informaţia fiind comprimată maximal) sau o istorie bisericească creştină, sau un cronograf, cum ar fi cel al lui Manasses, dar calculele aparţin autorului anonim al Letopiseţului slavo-român Hilandar.
27 Lectura cuvântului nu este sigură.
28 Este posibil ca informaţia (calculul) să aparţină autorului Letopiseţului slavo-român Hilandar. Pornind de la ea, precum şi de la faptul că majoritatea informaţiilor din cronică sunt din a doua jumătate a sec. al XV-lea până la 1490 inclusiv, putem admite că letopiseţul în cauză, la fel ca şi codicele mănăstirii athonite, a fost întocmit la hotarul sec. XV-XVI.
29 Informaţia cu privire la fondarea Marei Lavre de la Sf. Munte Athos a fost preluată, probabil, din vreo cronică universală în limba slavonă, care circula în Balcani şi în Ţările Române în secolul al XV-lea, între care ar putea fi şi Letopiseţul sârbesc nou (Mihail Moxa. Cronica Universală. Ed. critică, însoţită de izvoare, studiu introductiv, note şi indici de G. Mihăilă, Bucureşti, 1989, p. 192, nota 2 „Frază din textul completat al lui Nichifor (versiunea sl. alăturată dă anul 6469 (961)”, la fel ca şi autorul Letopiseţului slavo-român Hilandar). În realitate Marea Lavră s-a zidit cu sprijinul lui Nichifor Foca în anul 963.
30 Cu excepţia indicării anului xq+„Ùz+ (1359), rândurile 8-12 sunt reproduse după acelaşi izvor istoric, un letopiseţ sau un cronograf mai vechi, din care a fost preluată aceeaşi informaţie şi de către autorul anonim al cronicii sârbo-moldoveneşti, cu excepţia inversării cu locul a cuvintelor sßtvori(så) sß mõwenïe (Cronica sârbo-moldovenească, în Cronicile slavo-române din sec. XV-XVI publicate de Ion Bogdan. Ed. de P. P. Panaitescu, Bucureşti, 1959, p. 189, ultimul alineat. Mihail Moxa. Cronica Universală. Ed. critică, însoţită de izvoare, studiu introductiv şi note de G. Mihăilă, Bucureşti, 1989, p. 217).
31 Dată restabilită după Moxa Mihail. Cronica Universală. Bucureşti, 1989, p. 217.
32 Este vorba de căderea Constantinopolului, capitala imperiului bizantin.
33 Informaţia cuprinsă în rândurile 16 (începând cu cuvintele Vß l™(t) 1 9q+c+pV – 17 (până la cuvântul „strovicu inclusiv) este preluată din Letopiseţul sârbesc nou (Bogdan Ioan. Ein Beitrag zur bulgarischen und serbischen Geschichtschreibund, în Archiv für slavische Philologie, Bd. XIII, 1891, p. 523, inclus şi de Stojanovici Lj. Stari srpski rodoslovi i letopisi, Karlovitz, 1923, p. 205-276. Cf. Mihail Moxa. Cronica Universală. Ed. critică, însoţită de izvoare, studiu introductiv, note şi indici de G. Mihăilă, Bucureşti, 1989, compartimentul „Izvoare”, p. 352).
34 În Letopiseţul sârbesc nou prïemi ga (Mihăilă, G., „Cronica Universală” a lui Mihail Moxa şi izvoarele sale, în Mihail Moxa. Cronica Universală, Bucureşti, 1989, p. 9, 91 şi compartimentul „Izvoare”, p. 352).
35 În Letopiseţul sârbesc nou din care a fost preluată informaţia, acest cuvânt este redat prin razobori.
36 În Letopiseţul sârbesc nou aceste două cuvinte vitå(õ) krõå sunt redate prin cuvântul vitåõ´skõå. Modificarea a apărut, probabil, în rezultatul unei lecturi eronate a textului sârbesc de către autorul cronicii în discuţie.
37 Informaţiile cuprinse în rândurile 17 (cu începere de la Vß lh(t)1 q+c+pv) – 23 (până la cuvîntul D¶navu inclusiv) sunt preluate integral din Letopiseţul sârbesc nou (Bogdan Ioan. Ein beitrag zur bulgarischen und serbischen Geschichtschreibund, în Archiv für slavische Philologie, Bd. XIII, 1891, p. 524, inclus şi de Stojanovici Lj. Stari srpski rodoslovi i letopisi, p. 205-276. Cf. Mihăilă, G., „Cronica Universală” a lui Mihail Moxa şi izvoarele sale, în Mihail Moxa. Cronica Universală, Bucureşti, 1989, p. 9, 91 şi compartimentul „Izvoare”, p. 352). În acest pasaj este vorba de campania lui Mehmed al II-lea în Moldova în vara anului 1476 şi despre luptele sale cu Matia Corvin, regele Ungariei, în iarna anului 1476-1477 (André Clot. Mahomed al II-lea, cuceritorul Bizanţului. Terad. de Ş. Grancea, Editura Artimis, f.l., f.a., p. 157).
38 În realitate Chilia şi Cetatea Albă au fost cucerite în 1484.
39 Informaţia cuprinsă în rândurile 23 (începând cu Vß l(t)1 q+cça+) – 24 de pe fila 94v şi rândul 1 până la cuvintele (primi i(x)) din fila 95r este preluată integral din Letopiseţul sârbesc nou. Cuvântul grad din rândul 24 este scris în Letopiseţul sârbesc nou gradovÉ.
40 Informaţia cuprinsă în rândurile 25-33 (1-9 din fila 95r) este preluată din Letopiseţul sârbesc nou, textul fiind redat în redacţie slavo-moldovenească.