Cultivarea limbii – o preocupare constantă
Pentru tipar;)
;)
În cadrul investigaţiilor ştiinţifice ale profesorului Anatol Ciobanu problemele de cultivare a limbii ocupă un loc central, această tematică se reliefează pronunţat şi nu dispare niciodată din vizorul savantului. Oricare ar fi tematica investigaţiilor – sintaxă, semantică, sociolingvistică etc. –, din ele nu lipseşte unghiul de vedere al normei literare şi îndemnul de a o cunoaşte şi a o respecta.
Aceste lucrări izvorăsc din dorinţa specialistului, profesorului de a propaga un mod de exprimare corectă, de a analiza şi a explica lacunele şi deficienţele din scrisul şi vorbirea conaţionalilor noştri. Este atitudinea savantului mereu atent la pulsul verbului matern, a lingvistului care nu se erijează doar în postura de teoretician şi filozof al limbajului, ci coboară în vâltoarea acestui fenomen, halucinant uneori, care este limba vie – vorbită, scrisă, modelată de poeţi, frământată de publicişti, rostită de actori, profesori ori ţărani, studiată, cu sfială şi pietate, de numeroşii învăţăcei ai Domniei sale.
Problemele de cultivare a limbii române au fost totdeauna în atenţia celor mai cunoscuţi lingvişti, drept puncte de reper servind întotdeauna bine cunoscutele lucrări, semnate de acad. Iorgu Iordan, acad. Ion Coteanu, prof. dr. Mioara Avram – autori notorii care au stimulat acest domeniu al lingvisticii şi au servit ca exemplu pentru mulţi cercetători.
În spaţiul nostru au fost totdeauna prezenţi cu materiale de cultivare a limbii Nicolae Corlăteanu, Silviu Berejan, Vitalie Marin, Ion Melniciuc, Anatol Eremia, Elena Constantinovici, Anton Borş, Maria Cosniceanu, Valentin Mândâcanu – sunt doar câţiva dintre cei pomeniţi de prof. Ciobanu în prefaţa cărţii Limba maternă şi cultivarea ei, despre care autorul scrie că poartă un caracter ştiinţifico-didactic.
Lucrările de cultivare a limbii scrise de prof. A. Ciobanu au o structură specifică şi un stil inconfundabil. Ceea ce le deosebeşte de alte lucrări de acest gen este numărul mare de exemple, minuţios înregistrate şi paşaportizate. Pentru A. Ciobanu este exclus să comenteze o expresie, un fenomen de limbă luat la întâmplare, din auzite, de nu se ştie unde – tot ce se examinează este documentat şi argumentat, prezentat cu maximă acribie chiar. Acelaşi lucru îl cere şi discipolilor săi – atunci când cineva face o afirmaţie, o constatare, prezintă o ipoteză teoretică, prima întrebare a prof. A. Ciobanu este „Cum exemplifici?”. Şi toată lumea ştie că argumentul suprem este secvenţa extrasă din operele scriitorilor, din alte texte de valoare, citatul bine încadrat în context şi comentat judicios, referinţa la dicţionarele academice – totul trebuie realizat cu maximă atenţie şi cu precizie, fără a denatura ideea sau contextul iniţial.
Primele lucrări de cultivare a limbii, scrise de prof. A. Ciobanu, au fost dictate de necesităţile didactice, de procesul de instruire şi de formare a cadrelor de pedagogi, care urmau să-şi desfăşoare activitatea în şcolile republicii. Cartea Să scriem şi să vorbim corect, apărută la Editura Lumina în anul 1970, conţine o serie de articole şi tablete grupate în câteva compartimente: fonetică, vocabular, morfologie, sintaxă şi stilistică, adică exact ceea ce se predă în şcoală, dar din perspectiva corectitudinii exprimării, în acest sens fiind semnificativ chiar şi titlul introducerii – „Şcoala şi problemele de cultivare a limbii”.
Parcurgând paginile cărţii, putem constata că autorul ia în discuţie cele mai importante şi mai stringente probleme care ţineau de dezvoltarea şi lărgirea ariei de funcţionare a limbii. Se ştie, de exemplu, că introducerea în alfabetul oficial „moldovenesc” (cel având la bază alfabetul rusesc) a literei ж pentru redarea africatei gi, în anul 1967, a fost un important pas pe calea instaurării normei ortoepice a limbii române literare. Regulile de utilizare (în special de pronunţie) ale lui gi, formulate atunci de profesorul A. Ciobanu, pornesc de la criteriile etimologic, fonetic, morfologic şi, de fapt, au rămas valabile şi pentru o altă extrem de importantă reformă, care a deschis pe deplin drumul limbii române literare pe aceste meleaguri – revenirea la grafia latină în anul 1989.
Studierea limbii literare, în special a normelor ei, nu este, în accepţia profesorului A. Ciobanu, un scop în sine. Limba literară trebuie studiată pentru a fi cunoscută şi a fi propagată, de aceea anume cultivarea limbii reprezintă una dintre finalităţile practice ale lucrului de filolog.
Cultivarea limbii întotdeauna porneşte de la cuvânt, de la înţelegerea şi utilizarea lui corectă în funcţie de context şi de situaţie şi cu cât mai bogat este bagajul de cuvinte al unui vorbitor, cu atât mai profundă şi mai nuanţată este gândirea lui. Dar acest bagaj se acumulează cu eforturi şi tenacitate, de aceea sfatul profesorului Ciobanu pentru tinerii studioşi este ca, la lectura unui text, să nu treacă niciodată peste un cuvânt necunoscut, chiar dacă sensul este clar din context. Explicarea utilizării neologismelor ţine anume de această practică instituită de prof. A. Ciobanu. Pe parcursul anilor de profesorat, lucrând cu zeci şi sute de studenţi, distinsul dascăl s-a convins că îndemnul şi cerinţa de a cunoaşte neologismele trebuie mereu reînnoite, că studenţii trebuie învăţaţi, deprinşi, obligaţi să simtă cuvântul şi să-şi formeze ceea ce pentru un filolog este o trăsătură de primă necesitate – simţul limbii. Din numeroasele lucrări de laborator şi seminare cu studenţii s-au adunat materialele care au format un faimos „Dicţionar grotesc”, titlu preluat de la Vasile Alecsandri şi care a fost folosit cu succes de mai mulţi autori de tablete de cultivare a limbii.
În cartea Să vorbim şi să scriem corect prof. A. Ciobanu prezintă o listă de neologisme şi sensurile lor „groteşti” în accepţia unor studenţi. Asemenea răspunsuri date atunci de cei chestionaţi au fost calificate de prof. Ciobanu drept „zguduitoare”, ca exemple figurând: abundenţă – explicat drept „lipsă de ceva”, perfid – „ceva curat, drept”, a tachina – „a discuta ceva” şi altele. Intuiţia de profesor, de dascăl i-a dictat încă atunci profesorului Ciobanu că pentru studenţii moldoveni neologismele sunt punctul vulnerabil, că necunoaşterea lor ştirbeşte cu mult posibilităţile de exprimare şi de dezvoltare a capacităţii de a gândi. Deşi au trecut ani şi ani, putem constata că şi astăzi la capitolul neologisme studenţi basarabeni nu excelează, căci chiar în 2004 unii au dat explicaţii tot atât de „zguduitoare” pentru o serie de cuvinte din aceeaşi listă, considerând, de exemplu, că perfid înseamnă „lacom”, indulgent – „fără milă”, taciturn – „de noapte”, ipocrit – „nemernic”, a delibera – „a demisiona”, a imputa – „a adăuga” sau „a tăia (un picior)”, a pleda – „a pătrunde” ş.a. Astfel că faimosul „dicţionar grotesc” poate fi continuat, fapt ce demonstrează că „punctul nevralgic” al instruirii filologilor a fost stabilit corect de prof. Ciobanu şi că „boala neologismelor” trebuie ţinută în permanenţă sub control.
Practic, toate subiectele luate în discuţie în cartea Să vorbim şi să scriem corect s-au dovedit „perene”, căci fiecare generaţie de studenţi, de vorbitori basarabeni, calcă tot cam pe aceeaşi greblă a ignoranţei.
O particularitate distinctivă a scrierilor profesorului A.Ciobanu este modalitatea de a exemplifica. Studiile, articolele sau tabletele de cultivare a limbii, semnate de Domnia sa, nu sunt doar nişte constatări savante şi seci. Ideile sunt argumentate cu opţiunile altor autori, cu multiple exemple, uneori făcându-se chiar şi statistica frecvenţei, pentru a putea urmări evoluţia cazului. Anume în felul acesta au fost examinate structurile tributare modelului rusesc, de tipul „trebuie de lucrat”, „trebuie de a examina”.
Corectitudinea exprimării orale şi scrise la nivel lexico-gramatical şi stilistic este vizată în toate materialele incluse într-un amplu volum intitulat Limba maternă şi cultivarea ei, apărut în 1988, cu alfabet rusesc încă. Prof. A. Ciobanu se referă şi aici la cele mai specifice cazuri de încălcare a normei literare, explicând cauzele devierilor şi indicând căile de corectare a erorilor. În carte apare un capitol inedit, care constituie o punte de legătură între lingvistică şi literatură – cel intitulat „Odă limbii materne” şi care conţine numeroase aprecieri, cugetări, citate din operele marilor scriitori, din scrierile multor personalităţi de vază, ce demonstrează cu prisosinţă importanţa limbii în viaţa socială şi în formarea omului. După numărul şi importanţa scriitorilor, filozofilor, criticilor citaţi, acest capitol, dar chiar şi volumul în întregime, ar putea concura cu o adevărată lucrare de istorie sau teorie a literaturii, iar o serie de paragrafe, cum ar fi cele intitulate „Limba maternă şi scriitorul”, „Cuvântul – forţa motrice a limbii materne”, „Scriitorul şi munca lui asupra cuvântului matern”, pot servi şi acum ca material didactic la predarea unor compartimente de literatură în şcoli şi în licee.
Gramatica, transformată adeseori într-o disciplină seacă şi plictisitoare, capătă, în expunerea profesorului Ciobanu, culori vii şi atractive, căci Domnia sa mizează totdeauna pe cuvântul viu, pe „vorba dulce” şi expresivă a scriitorilor. Orice elev va reţine mai uşor formele verbale, dacă regulile gramaticale vor fi ilustrate cu astfel de citate inspirat alese, cum este cel dintr-o poezie a lui Petru Zadnipru:
Vremea trece şi ne trecem,
Cum trec toate pe pământ.
Şi pe lângă multe trecem,
Observându-le trecând.
Însă fie spus în treacăt,
Relele ce s-au trecut
Nici prin cap să nu ne treacă
Să le trecem la trecut.
Mulţimea de reguli, fie ortografice, fie de punctuaţie, îi şochează pe mulţi, şi distinsul profesor, care trebuie să le explice şi să le propage, face acest lucru printr-o inedită „polemică” cu cei care dau vina pe gramatică, prezentând un fragment din poezia „Trăiască Don” de Dumitru Matcovschi:
El s-a bătut cu morile de vânt,
Iar eu mă bat – ai, prostul! – c-un cuvânt,
C-o virgulă, c-un punct, cu două puncte,
Cele mai simple, cele mai mărunte,
Şi bătălia e înverşunată –
Aproape că nu birui niciodată.
Acest fragment este inserat în capitolul intitulat „Punctuaţia şi cultura limbii scrise”, iar comentariul profesorului este următorul:„Poetul în bătălia înverşunată cu virgula nu poate birui, pentru că, deşi nu vede rostul, până la urmă e obligat să plaseze „îndărătnicul” şi „încăpăţânatul” semn de punctuaţie”. Deşi tributară în anumite privinţe ideologiei oficiale a timpului, căci altfel nu se putea, cartea Limba maternă şi cultivarea ei a servit şi poate servi şi azi drept călăuză pentru profesori, pentru studenţi şi pentru toţi cei care nu sunt indiferenţi faţă de cuvânt, care cunosc şi preţuiesc forţa lui.
Profesorul Anatol Ciobanu a răspuns întotdeauna solicitării de a veni în faţa publicului larg cu materiale de cultivare a limbii, atât de necesare la noi. În anii ’90, când televiziunea Moldovei realiza cu regularitate şi punea pe post emisiuni de cultivare a limbii, care, de altfel, aveau o durată incredibilă azi – de câte 30 de minute, cu rubrici permanente şi dialoguri cu telespectatorii, profesorul Ciobanu a apărut şi în ipostaza de prezentator al acestei emisiuni. Dar, spre deosebire de alţi participanţi – profesori, jurnalişti, savanţi –, dl A. Ciobanu era şi aici înconjurat de studenţi de la litere. Învăţăceii Domniei sale încercau să-şi expună opiniile, să dialogheze sau chiar să polemizeze pe marginea unor subiecte – era şi aceasta o modalitate de a forma tinerii specialişti, o şcoală pe care numai profesorul Ciobanu a putut s-o menţină un timp, dar care, din păcate, a dispărut o dată cu emisiunile realizate pe atunci atât de inspirat şi cu atâta dăruire de redactorul Lidia Popodneac. Şi dacă Televiziunea Naţională, aflată mereu în criză, ar scoate acuma de pe rafturi şi ar pune pe post emisiunile semnate de această distinsă doamnă, telespectatorii ar avea doar de câştigat, căci adevărul nu se învecheşte niciodată. Altfel când îl vom mai vedea pe distinsul profesor, înconjurat de învăţăceii săi, pe ecranul televizorului? Când va îndrăzni televiziunea să-i ofere microfonul? Deocamdată aceste întrebări rămân, din păcate, retorice.
Chiar dacă este lipsit de această tribună, profesorul A. Ciobanu a fost şi rămâne mereu pe poziţii, fiind unul dintre autorii permanenţi ai rubricii de cultivare a limbii de la revista Limba Română, chiar de la primul număr al ei. Pe parcursul celor paisprezece ani de apariţie, materialele semnate de Domnia sa nu au lipsit din paginile publicaţiei.
În numeroasele bătălii pentru instaurarea adevărului ştiinţific, prin intermediul revistei Limba Română profesorul Anatol Ciobanu a avut şi are un cuvânt greu de spus, cuvânt care trage mult la cântarul dreptăţii şi se află mereu în slujba celor care vor să aibă o limbă elevată, ce poate servi din plin cultura şi spiritualitatea românească.